Un fenomen...

... interesant pe care il simt actionand si in mine este acela ca omul suporta mai bine perioadele dificile atunci cand comunica despre greutatile prin care trece cu altii care traiesc experiente similare.

Nu ma refer la inspirarea din viata semenilor nostri si nici la invatarea din experienta altora a strategiilor de a depasi problemele cu care ne confruntam. Nu este nici usurarea de a vorbi cuiva despre framantarile personale si alinarea de a te simti ascultat si inteles.

E vorba despre altceva: cum aud sau citesc o descriere facuta de altcineva in care imi regasesc starile sufletesti apasatoare, imediat simt o eliberare a tensiunii interioare. Chiar daca stimulul negativ nu dispare din realitatea inconjuratoare, eu devin automat mai puternica.

Faptul ca nu sunt singura care se misca intr-o anumita conjunctura imi creste rezilienta. Constientizarea atator dureri ca a mea ma intareste ca voi reusi sa trec peste ea si ma asigura ca ma situez in sfera normalitatii. Solidaritatea, fie ea si la nivel virtual, imi da aripi sa zbor mai sus decat obstacolul care ma blocheaza momentan. Oamenii se intaresc si unii pe altii. Celalalt tais al retelelor sociale este ca oamenii debusolati se pot incuraja reciproc inspre savarsirea raului.

Fotografia asta de pe pagina fb "Post-partum stress center" m-a ajutat si chiar m-a bucurat, desi mesajul este trist in esenta.

Pentru mine a fost un semnal ca e ok ca resimt alaptarea ca pe un proces obositor, ca nu sunt singura care se lupta cu partea grea a iubirii materne, ci ca Dumnezeu nu primeste numai oftatul meu in miez de noapte. Toate astea ma ajuta sa ma simt motivata sa continui si sa ma mobilizez pentru autoingrijire.

Nu stiu daca sa recomand aceasta pagina ca intreg, fiindca vine cu o multitudine de ilustratii cu texte de o sinceritate debordanta, gen spovedanie si noi stim ca anumite ganduri nu ne reprezinta pe noi, ci sunt de la draci si tactica este sa nu staruim in ele si sa nu le dam importanta.