Cunosc...

... multe persoane vaccinate care s-au imbolnavit in ultima vreme. Nu au avut nevoie de spitalizare, dar au avut forme pe care ei insisi le-au apreciat ca urate, comparându-le cu gripele pe care le-au experimentat.

Certificatul verde nu face decat sa lase cale libera de acces peste tot unor oameni care sunt la fel de protejati fata de infectie ca si nevaccinatii si care transmit bine-mersi microbul atat de mediatizat. 

PS Nu cred ca la nivel inalt nu se stie, daca eu, o amarata, am putut sa aflu fara sa intreb de atâtea cazuri de vaccinati bolnavi. Nici nu trebuie cunostinte medicale deosebite ca sa observi modul dubios in care se iau decizii. 

Si inca ceva: vaccinarea este doar cu numele liber consimtita. Multa lume a primit vaccinul sub presiunea directorului/patronului. Sa nu ne mai ascundem dupa deget: cine nu are indrazneala fiindca nu are de ales alt loc de munca stie ce zic. 

Antidot...

... pentru panica si pesimism

(macar jumatate din timpul pe care il dedici ascultarii informatiilor negative) 

O strategie...

... interioara ca sa ramanem in bucurie si recunostinta:

de aici:

De meditat...

... la deconectarea profunda pe care o presupune participarea la sfanta liturghie si la cat de putin realizam cum ar trebui sa fie. Cei care ies de la o liturghie la care s-au implicat cu adevarat ar trebui sa nu stie ce este acela stres.

La iesirea...

... de la ore a copiilor mici parintii se strang si ei in jurul doamnei sa mai primeasca indicatii si informatii noi pentru si despre proaspetii scolarei. Daca duc de atatia ani copii la scoala nu am putut sa nu remarc printre altele si o  tipologie interesanta de parinti (dincolo de diferentierile date de statutul social, economic sau intelectual al acestora). Este vorba de cei care se comporta ca si cand copilul lor este singurul elev al clasei sau, in orice caz, singurul elev semnificativ, restul fiind o umplutura amorfa de anonimi pana la numarul maxim permis de inspectorat.

Cand copiii se indreapta catre iesirea din curtea scolii, ei se aseaza fix in poarta, flutura din maini si striga la ai lor de departe, ignorand incercarile portarului de a mentine ordinea si obturand iesirea altor elevi pe poarta. 

Daca toti parintii se incadreaza intr-un cerc, de bun simt pentru o comunicare in grup, ei sunt cei care se posteaza (indiferent de gabarit) fix in fata doamnei si foarte aproape de ea, sfidand turma de loseri care incearca sa mai zareasca ceva din invatatoare si sa stabileasca un contact vizual cu ea, macar ca sa ii dea de inteles ca au preluat copilul. 

Nu asteapta sa termine bine ce are doamna de zis, ca incep sa ceara lamuriri doar pentru ei, dar in plen. Daca sunt mai mult de unul pe clasa, se acopera in mod penibil unii pe altii cand vorbesc. Nu se sfiesc sa intrebe despre cum s-au comportat propriii copii sau sa povesteasca diverse despre ei, de parca toti am fi interesati sa auzim chestiuni care nu ne privesc si am avea tot timpul din lume. 

Daca invatatoarea e o fire mai delicata si nu reuseste sa modereze eficient intalnirile cu parintii, cred ca li se poate atrage atentia in mod respectuos de catre oricine. Cu siguranta va fi nevoie sa li se aminteasca bunele maniere in mod repetat si de catre mai multi, dar merita, avand in vedere ca veti fi "colegi" vreo 8 ani si nu vreti sa stiti cum evolueaza acestia necenzurati la sedintele cu parintii, in excursii, la serbari, la concursuri, la rezolvarea micilor incidente intre copii. 

La noi...

... in familie prefixul șoco- indica orice mix de fructe blenderuite. Totul a pornit de la ciocolata vegana facuta din banane si pe care am numit-o șocobanana. Apoi piureul de mar +/- morcov a primit denimirea de șocomăr. Ultima gaselnita, foarte gustoasa dealtfel, este șocopruna, care are ca ingredient de baza prunele, dar i-am adugat si cate un mar, cate o piersica tarzie sau chiar o mana de afinute. 

De stiut...

... si de remarcat la timp

Nimic...

... nu e intamplator. Daca suntem atenti, chiar si chestiunile banale se pot constitui in intamplari sau cuvinte de suflet folositoare. Cea mai recenta confirmare a acestui lucru am avut-o saptamana asta, cand o discutie de complezenta cu cineva s-a transformat intr-o pilda duhovniceasca.

Venise in vizita pe la copii un baiat cu care, vrand sa schimb cateva replici, l-am intrebat ce ii mai fac bunicii. El mi-a raspuns tipic "ei, cu ale batranetii" apoi mi-a povestit amuzat cum se ciondaneau in masina lui, inainte sa plece la sfanta liturghie, care a lasat poarta deschisa. Amandoi sunt octogenari, dar bunicul, avand si un accident vascular mai vechi la activ, nu mai sta chiar bine cu memoria. Bunica, fiind mai sprintena, a urcat prima in masina. Cand a urcat bunicul, ea a observat poarta deschisa si i-a facut observatie. El se tinea tare pe poziții ca nu el a lasat-o asa si ca ea sa se duca sa o inchida (grea treaba pentru oasele de 80 de ani). Bunica a lasat lucrurile asa, fara sa se mai contrazica, s-a dat jos din masina sa inchida poarta spunand atata doar: "eeei, cata rabdare imi trebuie mie cu tine!"

Baiatul nu a expus decat schimbul de replici, fara sa accentueze nimic, dar mie reactia bunicii mi s-a parut o fila vie de pateric, un exemplu de centrare pe sine si de cautare a desavarsirii proprii prin prisma provocarilor pe care le aduce aproapele. 

O altfel de femeie ar fi avut o multime de variante de raspuns:

Nu recunosti cand gresesti

Nu iti asumi ce faci

Dai vina pe altii

Ma minti in fata

Nu mai stii ce faci/vorbesti

Te-ai ramolit

Nu mai esti bun de nimic

Nu am cu cine sa ma înțeleg

Ea, fiind insa o femeie evlavioasa, a stiut sa intoarca lucrurile in sens duhovnicesc si sa nu judece sau sa jigneasca, ci sa priveasca la nedesavarsirea proprie. As vrea ca aceasta replica sa imi devina obisnuinta launtrica ori de câte ori ma tulbura vreun om de educatia caruia nu trebuie sa ma ocup eu. 

Pe langa...

... faptul ca nu am fost solicitati financiar absolut deloc cu cheltuielile organizatorice specifice nuntii, cuscrii nostri preluand 100% aceasta responsabilitate, vreau sa notez aici si alt aspect care arata purtarea de grija (chiar si in detalii) a lui Dumnezeu. 

Sa fii personaj principal la o nunta presupune o anumita tinuta vestimentara pe care, avand in vedere situatia financiara a ultimului an si dimensiunea familionului, nu ne-am fi permis-o sub nicio forma. Dumnezeu a rezolvat problema indreptand gandul cuiva duhovnicesc (care a dorit sa faca o pomenire de 7 ani a unui anume Petrica, om al strazii, pe care o sa il tin minte pana mor) catre noi. Ne-a trimis o suma importanta de bani si chiar a sugerat ca ar vrea sa imparta haine pentru raposat. Tin sa mentionez ca este o persoana pe care nu o cunosc personal, care nu ne mai contactase de foarte multa vreme si care nu a știut nicio clipa ca planuiam o nunta. 

De asemenea, reverenda parintelui a ajuns prin colet vineri inainte de cununia religioasa, fiind o surpriza

comandata binefacatorii nostri, care au intuit aceasta nevoie. S-a potrivit ca turnata, desi sotul meu are o tipologie corporala mai dificila pentru croitori si nu prea si-a gasit ceva fara cusur pana acum. 

Pentru...

... toate purtatoarele de carucioare cu sugari somnorosi care isi aleg sa poposeasca pe bancile din jurul vreunui loc de joaca pentru copii si apoi se uita urat la prichindeii care rad, vorbesc si chicotesc in zona (ba chiar ii si mustra, considerand ca tot universul este subordonat bebelusului care doarme) un mesaj simplu de inteles: 

Scurta...

... rugaciune pentru sufletele sensibile, avide de afectiune, atentie, delicatete, blandete care sunt ranite constant de incapacitatea de a iubi a celor de aproape ai lor.

De asemenea si dragostea de maica a Preacuratei este atotvindecatoare pentru toti copiii orfani emotional, si mici si mari. 

Cel mai nou

... scolarel

Femeia...

... sa se supuna barbatului intru toate, ca Domnului. Sunt crestini care folosesc acest cuvant ca sa isi asupreasca efectiv sotiile, cerand o ascultare istovitoare, la amanunt, cu cerinte si impuneri scornite anume parca. 

Stau si ma gandesc daca nu cumva trebuie conaiderat si contextul istoric in care au fost spuse aceste cuvinte. In acele vremuri barbatii se ocupau de politica, de razboaie, de mestesuguri ce presupuneau forta si rezistenta sau de munci fizice grele. Responsabilitatile erau foarte bine impartite si nu cred ca se gaseau prea multi frustrati fara preocupare care sa isi cicaleasca femeile pentru cum isi faceau treburile casnice sau cum isi ingrijeau copiii. 

Modernismul a venit cu frumoasa conceptie despre ajutorul pe care un barbat ar trebui sa i-l dea sotiei in familie, dar a adus la pachet si reversul acestui beneficiu: un control prea meticulos (uneori obsesiv) care nu aduce nimic bun in camin. Dorinta legitima de stapanire, intemeiata biblic dealtfel, devine o sursa de tensiuni inutile atunci cand nu se pastreaza in linii mari o distinctie intre rolurile fiecarui parinte in bunul mers al familiei (tu te pricepi la masini, eu cumpar hainele) 

Mi se pare si o chestiune de noblete sufleteasca si superioritate sa lasi omului de langa tine libertatea de a se manifesta autentic. E penibil sa te impui prin dispute in legatura cu ce tip de tigaie sa cumparati, care sa fie culoarea covorului din sufragerie, care produs e mai ieftin cu 2 lei in piata si ce firma de scutece sa poarte copilul. 

Daca totusi aceste confruntari jenante exista si "barbatul" de langa tine se agata de fiecare dintre ele pentru a isi exercita in acest fel masculinitatea, nu ai decat sa porti psihologic aceasta cruce pana cand, cu ajutor de sus si cu sfatul duhovnicului, acest neajuns se va vindeca. 

O concluzie...

... personala, dupa atatea lecturi care ne vorbesc fie despre mântuirea marilor pacatosi pentru un suspin autentic de pocainta in ultima clipa, fie despre pierderea pentru vecie a unui suflet plin de virtuti pentru insotirea cu vreun gand subtil strecurat de vrajmas. Raiul e salas si al mucenicilor si marilor asceti, dar si celor asemenea talharului de pe cruce.

Un fenomen...

... pe care a trebuit sa il accept in incercarile mele de a imprieteni copiii cu alti copii crescuti aproape de biserica. E valabila si reciproca 😉: nici eu nu rezonez intotdeauna cu parintii copiilor cu care prefera sa se joace/intalneasca ai mei. 

Un eveniment...

... deosebit, pe care nu puteam sa il las neconsemnat pe aceasta pagina de suflet (chiar daca am neglijat-o un timp) : fata noastra cea mare, Iuliana,si-a luat zborul spre propriul ei camin si va incepe o viata noua alaturi de mirele ei.