Copiii...

... isi vor aminti de copilaria lor nu numai bazat pe propriile perceptii, ci si prin prisma felului in care eu o descriu involuntar in cuvinte. Copiii mei mai mari au amintiri nerealiste (induse de criticile mele) de genul: la noi in casa era mereu dezordine, noi ne certam mereu. De aceea de la un timp mi-a venit ideea sa schimb "placa". Iata cum:

Nu m-am limitat sa nu etichetez un copil, inlocuind "esti rau" cu "ai facut o fapta rea", fiindca el isi va aduce aminte ca facea doar rele. Cel mai intelept mi s-a parut sa folosesc sintagma "eu te educ/invat/sfatuiesc sa ..." vorbind apoi despre atitudinea/comportamentul pe care mi-as fi dorit sa o aiba cel mic. 

Observand evolutia atmosferei din casa, mie aceasta din urma metoda imi pare ca a dat rezultate mai bune. 

Fiul meu...

 

Ma uit...

... la copii cum se cearta. Niciunul nu pare incantat sa lase de la el. Li se pare un semn de slabiciune, o invingere, o pierdere. Cei nevinovati in conflicte nu pretuiesc pacea, fiindca adesea ea se obtine cu jertfirea placerii de a avea ultimul cuvant si vine la pachet cu o oarecare nedreptate. Cei care triseaza si care incep tulburarea nici atat nu vor sa isi recunoasca uratenia duhovniceasca ci tin cu dintii de rautatea lor justificandu-si rautatile si facand pe suparatii cand sunt mustrati spre indreptare. Daca nu as tine in minte gandul ca nici eu nu sunt mai buna ca ei sa ca la fel fac si eu la randul meu inaintea lui Dumnezeu, m-as scarbi cu desavarsire de ei pentru incapatanarea cu care staruie in vrajba si tinerea de minte a raului.
Incerc sa le expun sub diverse forme ca:

Pacea nu e o chestiune lumeasca, judecatoreasca, un mod onest de a incheia rafuielile intre doi oameni, ci este mult mai mult. Problematica pacii se intinde pana in adancul inimii si pana la tronul lui Dumnezeu, aducandu-le laolalta ca o jerftfa bine-mirositoare. Implicatiile ei se intind dincolo de momentul precis cand ea se intampla: se scrie in Cartea Vietii si are puterea de a revarsa fericire (in inteles duhovnicesc) in inimile celor care isi junghie voia proprie si iubirea de placeri de dragul ei. Pana sa patrunda copiii aceste intelesuri inalte, trebuie sa le imbratisam noi, parintii, in traiul zilnic si sa le infatisam roadele.

Auzim...

... mereu dictonul "Fii tu insuti!" Inainte de a ti-l impropria sau de a il promova, cugeta putin mai adanc la implicatii. Inteles gresit, el este cat se poate de distructiv, mai ales in plan moral.

In primul rand, ca sa fii tu insuti trebuie mai intai sa stii cine esti tu. Raspunsul la aceasta dilema, departe de a fi unul simplist, poate genera multe erori. Adevarata cunoastere de sine este apanajul celor desavarsiti, nu al tuturor adolescentilor aflati in plina transformare. Trebuie sa te cunosti pe tine cu valenta de creatie si fiu al lui Dumnezeu dupa har. Nu orice gand care iti vine e al tau si te caracterizeaza, dupa cum nu orice patima spre care esti inclinat te reprezinta si trebuie sa fie o parte din tine.

Tu insuti, asa cum esti proiectat, esti o faptura minunata, peste frumusestea careia s-au supra-adaugat elemente straine care au desfigurat chipul zidit in tine. As spune deci ca trebuie sa incerci sa fii tu insuti in tot ce simti "bun si desavarsit" in tine, avand ca dreptar invatatura evanghelica tradusa de parintii bisericii pentru oameni.

Alege talantii de balast si cultiva numai pe aceia care intelegi ca dau rod bun intru Domnul.

Niciodata nu fi tu insuti nesocotind iubirea de aproapele. Fii tu insuti fara sa tii seama de tiparele stupide si comentariile rautacioase ale altora, asta da. Asuma-ti sa fii diferit pentru Dumnezeu, spre slava Lui, prin tot ce a sadit El in tine.

Tot..

... Maica Siluana:

Un gand aducator de pace pentru incapatanarea femeii care vrea ca ceilalti sa fie dupa sablonul conceput de ea, gand linistitor fiindca ne aduce aminte ca toti suntem in ultima instanta ai Lui si ne propulseaza in rugaciune cu rabdare pentru devenirea sufleteasca a altora. 

O mare...

... realizare in educatia copiilor ar fi sa ii facem de mici sa inteleaga ca in zilele noastre un crestin nu trebuie sa se lase stapanit de spiritul de turma.

Gandul ca noi suntem diferiti de toti cei orientati dupa alte valori in afara credintei trebuie cu grija sadit pentru a pregati momentele dificile ale adolescentei. Copilul trebuie avertizat sa nu se ataseze si sa nu isi puna intr-atat increderea in cineva incat sa se departeze de povetele parintesti si de poruncile dumnezeiesti. Trebuie sa stie de la bun inceput ca in viata va inota contra curentului daca vrea sa ajunga la bucurii si impliniri binecuvantate.

Ca sa faca fata presiunilor partii intunecate a societatii, copilul are nevoie:
-sa inteleaga importanta ascultarii de parinti, ca scut impotriva relelor
-sa simta puterea chemarii numelui Domnului in rugaciune
-sa fie incurajat sa gandeasca singur din perspectiva crestina orice situatie inedita care il pune la incercare
-sa traiasca intr-un mediu in care isi poate exprima in siguranta parerile fara sa se astepte la represalii sau retragerea iubirii parintesti

Adolescentii nu trebuie subestimati in capacitatea lor de a se desprinde din miscarea sociala generala. Fiind o perioada in care sunt rebeli prin fire, putem canaliza aceasta rebeliune chiar impotriva spiritului gregar. Cautarea lor de a se descoperi pe sine poate fi speculata in sensul de a ii face mult mai atenti la propriile simtiri ale inimii si la propriile ganduri si opinii. Ei vor intelege usor ca principiul devenirii omului prin inspiratie difera de imitatia de prost gust si fara discernamant a tot ceea ce este in trend. Mai mult, daca i se deschid ochii asupra lucrurilor bune invatate acasa si traite in mediul familial, acestea nu vor fi imposibil de marturisit, mai ales cand va intelege ca prin aceasta isi poate ajuta prietenii.

Adolescentul care nu a cazut inca in pacate de moarte are o agerime a mintii si o receptivitate fata de cuvantul Scripturii. Acestea il pot ajuta sa vada anumite situatii in lumina Evangheliei si sa intuiasca orientarea gresita a grupului in care se afla:

Bineinteles, in incercarea lor de a ramane verticali in mijlocul torentului, adolescentii trebuie sustinuti de acasa prin discutii dese despre cum intelegem sa faptuim binele si despre cum ne alegem prietenii. Cel mai tare sprijin ramane totusi toiagul rugaciunii care plineste neputintele tuturor si pune stavila raului in lume.

Mi s-a mai...

... cerut de-a lungul timpului sa scriu articole despre cum sa educam adolescentii.
Nu sunt nici pe departe un expert, dar pot sa mai impartasesc aici cate ceva din ceea ce fac pentru a ii forma ca oameni cu caracter frumos si puternic, desi nu intotdeauna imi iese intocmai ce am intentionat.
Trebuie sa mentionez ca unul dintre principiile educationale cele mai solide, in care cred cu tarie si pe care l-am probat, este acela de a incepe modelarea viitorului adult inca de la varste foarte mici. Atunci se creeaza legaturi sufletesti puternice intre parinti si copii, iar impactul sfaturilor si al exemplului personal este mult mai puternic. De atunci incepe sa se creeze in copil atasamentul, admiratia si respectului pentru parinte, filiere prin care indrumarile de mai tarziu vor avea o influenta aparte asupra personalitatii si comportamentului in perioada adolescentei.

Acestea fiind zise, putem intelege mai bine ca tonul refractar al adolescentilor are întrucâtva legatura cu investitia restransa pe care am făcut-o in relatia cu ei in anii anteriori.
Cum in lumea credintei totul este posibil, staruinta in rugaciune si povatuire nu este niciodata de prisos. Ca efectul sa fie maxim, sa ne punem in inima o atitudine iubitoare si sa abordam un mod de expunere cat mai putin bazat pe expresii care sugereaza constrangerea. A sublinia dezinteresul personal, binele dorit celuilalt si disponibilitatea de a oferi anumite libertati sunt elemente care ajuta adolescentul sa fie mai receptiv la discursul parintelui.

Ceea ce vreau sa aduc nou in postarea de astazi este ideea ca educatia nu se face numai direct. Pana la urma suntem interesati de obtinerea unui efect pozitiv asupra copilului, indiferent pe ce cai se produce transformarea. Putem recurge la crearea unui anturaj benefic pentru adolescent (vezi comunitatile de tineri din jurul bisericilor) sau recomandarea de lecturi formatoare (eu insist sa citeasca literatura, mai ales carti celebre care au trecut testul timpului si au ramas in picioare ca valori literare)
Fiindca traim in post modernism si comunicarea se face acum prin excelenta in virtual, ma folosesc de acest canal informational ca sa ii "bombardez" cu tot ce consider eu util in devenirea lor. Aceasta forma de prezentare este mai usor acceptata si preluata si imi face munca mai usoara. Un film, un you-tube, o postare facebook cu continut educativ pot fi transformate in mijloace prin care lucram asupra copiilor. Mediul on-line nu trebuie privit numai ca o pepiniera de mentalitati negative, ci utilizat pentru a transmite si receptiona binele si frumosul.

PS In ultimele seri am ascultat cu baietii mici, pe intuneric, inainte de culcare, la cererea lor, viiata sfintei Sofia, asceta din Klissura.

Generatia...

... noastra de parinti cred ca e prima care se straduieste atat de mult sa faca reclama bisericii prin activitati cu specific religios adaptate copiilor. Eu una, de-a lungul timpului, mi-am stors toata creativitatea si inteligenta (ce a mai ramas intact dupa trecerea valului oboselii cronice) si le-am pus in slujba imbisericirii odraslelor proprii.

Eu, duminica,
 bagand copiilor
 proloagele pe gat

Ma intreb sincer daca toate aceste eforturi zidesc (la ei) mai mult decat consuma (din mine),
daca acesti copii vor fi mai ancorati in biserica decat cei ai mamelor de altadata care nu isi vedeau capul de treburi, necum sa coloreze planse cu ingerasi impreuna cu plozii (nu vreau sa ofensez pe cineva, nici sa minimalizez importanta jocului cu copiii),
daca pentru a se lipi omul de biserica nu e decat nevoie sa astepti pur si simplu pana poate cuprinde din profunzimea credintei, timp in care sa iti vezi de ale tale.
Cred ca la toate acestea voi primi raspuns un mare "nu", fiindca desi nu e nevoie sa ne risipim in nimicuri cu pretentie de lucrare duhovniceasca, trebuie totusi sa stam de paza la sufletul copilului, atat de ispitit si primejduit in zilele noastre.

Care sa fie ingredientul miraculos pus in purtare, cuvant si impreuna lucrare care aprinde in sufletul copilului dragostea de biserica? Oare silirea? Oare cicaleala? Oare jocul de-a lumea cereasca? Oare povestirile cu talc? Toate acestea palesc in fata placerilor si ademenirilor pe care le poate pune lumea de azi la picioarele copiilor. Numai stralucirea adevarata a virtutilor si simtirea in duh a caldurii Mangaietorului din inima parintilor poate aprinde in inima copilului dorirea dupa Dumnezeu. Amintirea acestora il va insoti si dupa ce va parasi casa parinteasca si ii va fi ca un liman lin la care singur va vrea sa se intoarca.

Ma tot gandesc...

... la "copiii nascuti in lanturi" despre care vorbeste pr Arsenie Boca. Sunt multi factori care influenteaza intocmirea celor dinlauntru ale unei fiinte noi. Unul dintre acestia este felul in care a fost zamislit, cuprinzand aici toata starea sufleteasca si trupeasca a parintilor, dar si conjuncturile impreunarii lor.

La acestea din urma as vrea sa ma opresc putin si sa detaliez niste nuante (care vor genera si scaderi duhovnicesti diferite) pe care le-as clasifica astfel:
- copii zamisiliti in afara tainelor bisericii (din parinti necununati) care sunt clar dezavantajați initial chiar daca s-au nascut din oameni care se iubesc, in familii linistite si prospere material. Cu atat mai tarati duhovniceste vor fi cei chemati la viata in urma violurilor sau adulterelor.
- copii nascuti din parinti cununati care sunt madulare vii si sanatoase in trupul bisericii si au dragoste, rabdare si delicatete unul fata de celalalt si sub acest aspect al intalnirii fizice. Acestia au toate premisele unui start duhovnicesc bun.
- copii conceputi de parinti care traiesc partial legea bisericii, din neinfranare: nu isi doresc copii, au o situatie familiala grea, dar nu pot purta crucea abstinentei, neglijand uneori chiar riscul letal bazat obiectiv pe un diagnostic grav al mamei. Desi parintii lor nu le rapesc darul vietii (si cinste lor pentru aceasta biruinta) ei vin pe lume infruntand multe ispite potrivnice (cartirea si dezechilibrul parintilor, saracie, inclinare spre patima trupeasca)
- copii zamisliti prin silirea unuia dintre parinti (in special a mamei, dar sunt si exceptii) Aceasta silire se poate face in diverse grade
    fie brutal, prin forta fizica,
    fie prin insistenta si hartuire,
    fie prin tenici de manipulare (inclusiv manipulare religioasa)
-una dintre cele mai urate conjuncturi de concepere a unui copil este folosirea lui (sau a sexualitatii in cuplu in general) pentru a controla partenerul. Ii mai fac un copil:
    ca sa fiu sigura ca nu ma paraseste
    ca sa o tin ocupata
    ca sa obtin o mostenire
-exista, in mod exceptional, si situatii in care prin copilul din pantece se urmareste un rau indirect (de obicei este vizata mama, dar nu e obligatoriu) o distragere fortata de la un obiectiv de viata, o amanare sau accelerare a unor evenimente si decizii importante.

Avand toate acestea care intineaza zamislirea pruncului in minte, priviti-va cu ingaduinta copiii si insistati mai mult pe rugaciune decat pe mustrare sau sfatuire prin cuvant. Pentru cei inca nenascuti:

Ioan...

...a fost anul acesta voluntar la impartirea painii sfintite si a luminii de Paste la parohie la tati, dar si aici in cartier. El nu e genul ascetic, meditativ, dar e un om de actiune si intotdeauna e incantat sa ajute la greu. M-am bucurat de implicarea lui, chiar daca a venit acasa cu pantalonii plini de ceara 😊 de sus pana jos.

Chiar daca nu e genul care vorbeste mult despre experientele lui profunde, am simtit din scurtele lui relatari ca strans in inima multe impresii despre emotiile oamenilor din fiecare casa. A luat in direct, nemijlocit, pulsul credintei stramosesti prin lacrimile de pe obrazul femeilor in varsta si prin tremurul vocii batranilor satului.

In aceste clipe in care amenintarea bolii a adus un maxim de seriozitate in raportarea omului la Dumnezeu, s-a vazut limpede ca nu numai cele cateva babute riguroase cu randuiala bisericii au o chemare launtrica spre Domnul, ci si multi alti oameni carora grijile veacului aproape le-au inabusit samanta credintei, au tresaltat cu duhul la intalnirea cu materiile sfintitoare trimise de Biserica prin mesagerii ei.
Departe de zgomotul intrunirilor lumesti obisnuite in alti ani, oamenii au inteles tainic faptul ca dincolo de partea vazuta a celor inmanate au primit de fapt o farama de cer in sufletele lor.

Voi nota...

... cateva ganduri proprii pe marginea subiectului educatiei sexuale, fiindca vad multa agitatie. Nu am timp pentru compuneri literare, ma intereseaza sa transmit niste idei, lucru pentru care e potrivit si stilul schematic de expunere.
-consider ES necesara si binevenita, dar gandita pe etape de varsta si pe sexe.
-in primul rand ES la scoala apare pe fondul lipsei de abordare de pana acum din partea parintilor, fiindca sunt familii unde tot ce tine de acest aspect este tabu.
-daca prezenta interesului pentru sfera sexuala exista la copiii societatii noastre (si e o mare ipocrizie sa negam acest fenomen) atunci nu e inteligent sa aruncam gunoiul sub pres, ci oamenii responsabili cu formarea copiilor ar trebui sa fie constienti, sa analizeze realist situatia si cauzele ei si sa ia atitudine.
-multor oameni le este mai comod sa se ocupe altii de ES a copiilor proprii (eu am fost personal abordata de cateva mamici si rugata sa vorbesc cu fetele lor sau sa le spun cum sa vorbeasca ele despre menstruatie)
-unii dintre cei oripilati de ES dau copiilor acces necontrolat la internet fara nicio retinere a constiintei si se autoamagesc ca nu le afecteaza curatia
-ES oricum se desfasoara la nivel subteran in grupurile de copii, mai ales intre baieti, aviz tuturor celor care au copiii in colectivitati, mai ales celor care dorm peste zi acolo.
-nu mi se pare realista viziunea stil puritan in care sexualitatea apare strict si bine delimitat dupa casatorie, iar pana atunci respectivul capitol este inexistent.
-trebuie facuta ES mai ales ca fundament si argument pentru eradicarea promiscuitatii si pentru pastrarea sanatatii fizice si psihice a membrilor societatii, nu ca ghid pentru savarsirea perversiunilor sexuale si promovare a acestora
-imposibil ca oamenii situati in pozitii cheie in domeniul invatamantului si sanatatii sa nu aiba acces la informatii care sa ateste efectul nociv la nivel individual dar si social al unei vieti sexuale incepute prea devreme, cu parteneri multipli si practicate in maniere care deviaza de la rolul ei reproductiv. Pentru inceput cateva repere rezonabile sunt oferite de domnul Virgiliu Gheorghe.
-copiilor foarte mici nu mi se pare ok sa le vorbesti despre ES decat daca pun intrebari, si atunci sa vorbesti ca despre orice alt aspect al vietii limitand descrierile la ceea ce este accesibil intelegerii lor si intr-o maniera cat mai favorabila pastrarii unei curatii a mintii
-sunt pentru abstinenta pana la casatorie si acest principiu poate fi concretizat prin educatie timpurie pentru a cultiva sentimentele si mintea si amanand atentia pentru aparatul reproducator pentru perioada in care observam ca incep sa se produca schimbari in zona.
-e clar ca un copil neglijat, nestimulat intelectual si privat de afectiune va gasi o scapare in placerile sexuale si un surogat de iubire in atingerea persoanelor interesate de sex
-raul primordial vine din familie, copiii mostenind aprinderea trupeasca a parintilor, multi dintre ei fiind micuti si nestiind ce anume este acel foc care ii mistuie.
-nu imi place ca prin sistemul actual se induce si se impune un anumit mod de gandire, strain de invatatura biblic
-chiar daca inca se tace si se minte in legatura cu asta, in societate exista multe cupluri cu disfunctionalitati in viata intima carora putina ES le-ar fi utila.
-ar trebui cerut acordul parintilor cu privire la temele abordate la ES precum si la modalitatea de expunere
-nu e o idee buna sa fie ore ES, nu e un gen de educatie care se preteaza la abordarea in grup la copii.
-se prea poate ca anumitor copii (care au mintea preocupata de alte lucruri) ES sa le focalizeze atentia pe placerile sexuale, distrugandu-le inocenta si dezvaluind mai mult decat au ei in realitate nevoie
-teoria conspiratiei se poate valida si in cazul ES, dar fiecare dintre noi este complice mai mult sau mai putin, fiindca toti am fost candva pe parcursul vietii atinsi de patima desfranarii si am lasat amprenta ei negativa asupra cuiva.

Intotdeauna...

... am fost fascinata, dar si contrariata cumva, de cata importanta acorda Dumnezeu libertatii omenesti: ingaduie omului sa isi piarda mantuirea, permite sa se intample mari nedreptati pe pamant, dar nu se atinge de liberul arbitru sub nicio forma.

E important de subliniat ca ascultarea, de care se tot vorbeste in biserica noastra, se face de pe pozitii de totala libertate si este orientata clar de la ucenic spre duhovnic. Nu preotul cauta credinciosii ca sa le dea porunci si sa le faca ordine in viata. Ucenicul acorda incredere duhovnicului in cadrul spovedaniei si isi asuma ascultarea fata de acesta de buna voie.

Concluzia mea a fost ca libertatea in cele ale duhului este cea mai mare cinste pe care ne-o face Hristos si nimeni nu are dreptul sa se infiltreze cu directive in aceasta zona.

In ascultarea binecuvantata nimeni nu sileste pe nimeni la nimic. Cand veti sesiza cea mai fina nuanta de autoritate impusa din exterior, puteti sti ca acolo nu este roada duhovniceasca.

M-am lovit...

... de anumite probleme in viata si am primit niste raspunsuri la intrebari care ma framantau. De multe ori am regretat ca nu am avut acces la aceste raspunsuri mai devreme. La randul meu intalnesc oameni care trec prin situatii similare si incerc sa le pun la dispozitie experienta mea si concluziile la care am ajuns in timp. Fac asta fiindca vreau ca viata tuturor sa fie mai usoara si mai frumoasa. Primii vizati sunt copiii mei.

Ma lovesc insa de un principiu esential, fara indelinirea caruia cuvantul rostit este total nelucrator in inima aproapelui:

De aceea orice comunicare ar trebui sa inceapa cu o rugaciune, fie ea si sub forma unui gand neexprimat verbal, de cateva secunde. Apoi e nevoie de multa rabdare, fiindca efectul convorbirii poate sa se faca simtit abia dupa mult timp.

Sunt recunoascatoare pentru tot ce am reusit sa inteleg din adevarurile vietii si imi doresc sa raman pentru totdeauna in Adevar!

Eu scriu...

... postari in stil telegrafic, in timpul liber, seara dupa ce adorm toti, la toaleta, cand alaptez, pe afara. In orice caz, totul e contra cronometru, textele mai lungi le fragmentez si rareori apuc sa le verific.

Celelalte specimene cu buletin din casa mea pare ca au toata viata la dispozitie pentru mediul online. Ma ajuta, nimic de zis, dar in pauzele de net. Inteleg cand au cursuri, dar se intampla uneori ca facebook sa aiba prioritate taman cand arde tara si am mai multa nevoie de forte de munca in lupta cu torentul de treburi zilnice.

Faptul ca am depistat aceasta cauza majora de conflicte intra-familiale nu a rezolvat problema. Ea e veche de cand au aparut calculatoarele in casa noastra si imi dau seama ca nepasarea manifestata fata de treburi care trebuie stringent facute are doua componente:
*caracterul hipnotic al interactiunii cu ecranul
*patimi: lenevirea, iubirea de placere, slava desarta

Cred ca pana nu va exista o transfigurare spirituala a tuturor rudelor de gradul I ☺️ nu voi reusi sa asanez focarul acesta de tensiuni si divergente pentru care, culmea, mai si platim abonament.

Dintre provocarile...

... specifice vremurilor este si aceea de a fi parinte de tineri si adolescenti care vor sa iasa impreuna cu altii de varsta lor. Desi imi este greu sa ma tin la entuziasmul si optimismul specific varstei lor si desi sunt de principiu sa nu ne claustram in apartamente, am pus totusi niste limite:
*nu in spatii inchise (nici mall, nici ascor) , ci afara, la aer si soare
*nu in locuri aglomerate gen centru si parcuri, ci in zone retrase
*nu in grupuri mari, ci cu maxim alti doi prieteni
*nu la ore tarzii, ci atunci cand se poate obtine un max de vitD din expunerea la soare
*de pastrat distanta in cazul intalnirii cunoscutilor pe strada
*de mers la slujba doar daca observa ca nu sunt mai mult de 50 pers adunate, ca preotul poate nu sta sa numere mereu si ii faci rau omului fara sa vrei

Acum, eu le-am zis. Sper sa si respecte☺️ barierele.

Ma tot gandesc...

... la complexele de inferioritate fizica la adolescenti. Foarte multi, daca nu cumva toti, prezinta aceste manifestari, desi pentru un observator obiectiv este clar ca sunt total nefondate. Multi copii frumosi se percep distorsionat si traiesc drama ca sunt urati. Daca nu sunt legate de niste imperfectiuni fizice, atunci apar niste cosuri pe varful nasului si tot este ceva jenant pentru ei. In concluzie aceste complexe reprezinta o adevarata pandemie si, chiar daca sunt atinsi in procente diferite, toti fac aceasta boala a copilariei in drumul transformarii lor in adulti.

Am citit la sf Teofan Zavoratul o chestiune interesanta: vorbind despre educatia copiilor el spune ca trebuie alungat cu orice chip in aceasta perioada "sentimentul frumusetii proprii". Am mai auzit de alti parinti duhivnicesti care au ce au cu uitatul in oglinda. Unii, mai acrivici, interzic ucenicilor sa aiba in case asa ceva, mai ales din acelea de dimensiuni mari.

Posibil ca aceste complexe, atat de blamate de psihologi, sa fie o frana lasata de Dumnezeu in calea faptuirii pacatului desfranarii la varsta frageda, cand omul nu are minte, dar de porniri trupesti nu duce lipsa. E foarte simplu: daca ma rusinez de trupul meu, nu il voi descoperi degraba, nu voi lasa prea lesne pe altul sa il analizeze cu simturile sale si nu voi veni in apropiere prea mare de cineva ca sa nu ii observe defectele.

E adevarat ca aceasta este o stare chinuitoare si cel care o poarta ar da orice ca sa scape de ea. Uneori ea imbraca forme disproportionate mergand pana la intristare si deznadejde. Ramane in sarcina parintilor sa dea sfaturi adecvate, incurajari eficiente, laude credibile si solutii plauzibile. Nuantati ideea ca frumusetea vine din interior, ca a fi provocator este altceva decat a fi frumos, dati sugestii de mascare, ameliorare a defectelor pe care ei si le percep si dati-le exemple de urati frumosi☺️

Totusi, nu este o situatie fericita dpv duhovnicesc ca aceste complexe sa fie inlocuite de indrazneala si nerusinare.  Nu e deloc de dorit sa ai copii fara complexe, atat siguri pe ei incat frizeaza exhbitionismul (daca te uiti la tinutele sexy ale anumitor tineri/vedete se intelege de ce folosesc termenul) care isi consuma trupul prematur si extraconjugal, ramanand in urma acestor experiente dezamagiti, singuri, fara putere de a se mai dedica prin iubire intr-o casatorie binecuvantata.

O regula...

...usor de aplicat pentru evitarea caderii duhovnicesti insidioase, dar sigure. Spun usor fiindca este vorba de a interveni cu autocontrol in afara situatiilor de criza, cand esti inca stapanul propriilor decizii si nu o marioneta a patimilor.

Este nevoie de putina trezvie pentru a identifica sub ce forma parut buna/inofensiva/amuzanta sunt deghizate aceste rautati. Odata depistate, iti mai trebuie putina hotarare de a nu fi preocupat de popularitatea ta mai mult decat de curatarea inimii de mizerii. Tatal ceresc va compensa in ascuns efortul pe care il faci pentru a fi placut lui si vei simti multa liniste sufleteasca. 

Alta...

...conferinta care mi se pare foarte importanta, mai importanta poate decat stirile cu vaccinarea obligatorie si pe care mi-as dori sa o asculte si adolescentii mei carora le fur in posturi castile. Nu numai ca iti vezi calitatea vietii cand esti tu cu tine, dar numai asa, prin autoanaliza, poti progresa inteligent intr-o directie exacta. Chiar si atunci cand este impusa, linistea te limpezeste prin ea insasi. De asta nu ma panichez cand "pacientii" fac urat daca implementez cand si cand linistirea din exterior spre interior. Fiindca sunt sigura ca le fac un mare bine pe care nu pot sau nu vor sa si-l faca singuri. Nu sunt eu destul de consecventa si de stricta, dar pauzele de stimuli lumesti sunt excelente "daruri" pe care le putem face copiilor in posturile mari. Ascultati pledoaria parintelui si veti intelege mai adanc toate.

Cum ma descurc...

... cu adolescentii? Greu, foarte greu, mai ales ca nu seamana nici unul cu celalalt. Din dorinta de a pastra o anumita discretie legat de latura lor problematica, nu voi detalia prea mult conflictele dintre noi. Ca tipuri de probleme pe care le-am intalnit as mentiona (in ordine aleatorie) :
*complexele de inferioritate fizica
*sedentarismul
*muzica usoara
*sexualitate
*retele de socializare
*habotnicia
*prietenia-iubire
*agresivitatea
*preluarea auto-ingrijirii
*problema banilor
*invatatul/temele
Pe langa fiecare dintre aceste subiecte am insistat cu discutii prin care sa le prezint si sa le imprim perspectiva mea. Unii au fost mai receptivi, altii mai refractari. Am lasat libertate cat "sa nu se rupa arcul", nivel diferit in functie de puterea de înțelegere a fiecaruia. Chiar daca nu sunt fix ceea ce as fi dorit, am nadejde ca Dumnezeu lucreaza in viata lor si ca ceea ce nu imi place acum este doar o etapa tranzitorie. De aceea incerc sa nu ma agit prea tare cand vad lucruri nepotrivite cu idealurile familiei. Ma gandesc atunci si la propria adolescenta, si la judecatile pe care le-am facut pe vremea cand nu aveam copii (sau erau toti mici) fata de copiii altor crestini si inteleg mai mult unde am contribuit indirect la stricarea vietii propriilor copii. In principiu  cata vreme sunt in biserica, la slujbe si cu spovedania la indemana, tot ce inseamna greseli ale tineretii poate fi sters sau folosit pentru inteleptire.

Ca o concluzie personala, 90% din ceea ce este cadere a copiilor mei provine din afara familiei. Noi nu avem o viata duplicitara in sensul ca in casa ne comportam cam ca si in exteriorul ei. Influentele primite din frageda pruncie de la scoala au relativizat invataturile primite de acasa. Mai tarziu, spre liceu, retelele de socializare au bombardat efectiv cu impresii noi, secularizate, fiintele lor inca fragede. Nu s-a reusit o destabilizare totala a situatiei, dar avarii sunt destule. De aceea sfatul meu ar fi sa tineti copiii cat mai mult posibil departe de informatii nocive. Eu as spune mai mult decat "esti ceea ce traiesti", gandindu-ma la neuronii oglinda de care am mai scris:

Toata lumea...

...e preocupata de cat rau pot face emotiile negative persoanei care le traieste, celor asupra carora se indreapta precum si pruncului din pantece, care participa indirect la aceste sentimente. Cine se ghideaza dupa psihologia de facebook omite un lucru: exista un spectru de emotii placute, care face pe nesimtite mai mult rau sufletesc decat ne imaginam.

Este vorba despre tot ce e inrudit cu desfranarea, tot ce este pofta in afara cununiei si toata placerea care intineaza casatoria amestecand-o cu pacatul. Toate aceste fapte pe care oamenii lumesti le numesc "ale iubirii" si se bucura de ele, nestiind ce rani mortale isi produc, strica sufletul si il lasa deschis bantuielii vrajmasului. Au inraurire chiar si asupra urmasilor, in functie de gravitatea lor si de momentul in care apar in viata parintilor (ca mostenire genealogica sau ca traire nemijlocita in timpul vietii intrauterine)

Duhovnicii stiu ca multe dintre starile de rau sufletesc aparent inexplicabile dispar odata cu spovedirea si parasirea pacatelor trupesti si asezarea vietii pe fagasul linistit al poruncilor Dumnezeiesti. Am vrut sa notez si eu  acest lucru, fiindca mi se pare ca foarte multi il scapa din vedere, confundand si chiar nerealizand legatura dintre ambalajul de placere cu miezul de durere al patimii.