"Nu vă aplecati sufletul îndată spre toti (scriitorii), ci, atunci când vă relatează fapte ori cuvinte ale bărbaților distinși să-i îndrăgim și să-i urmăm și, mai cu seamă, să încercăm să devenim cât mai asemenea lor, dar, cand se apropie prin imitare de nemernici, trebuie sa ne astupam urechile in privinta acestora, nu mai putin decat cum spun ei ca a facut-o Odiseu la cantecele sirenelor.
CACI OBISNUINTA CU CUVINTE RELE ESTE UN DRUM SPRE FAPTUIREA RAULUI. De aceea, de buna seama, sufletul trebuie pazit cu toata grija pentru ca nu cumva odata cu placerea cuvintelor,sa primim fara stire ceva din cele mai rele, precum cei care inghit otravurile amestecate cu miere.
Nu-i vom lauda desigur pe scriitorii care-i redau pe cei ce ocarasc, batjocoresc, fac dragoste, ori pe betivi si nici pe cei care definesc fericirea prin mese pline si cantari desfranate. In niciun caz nu vom acorda atentie celor care vorbesc despre zei, mei cu seama atunci cand vorbesc despre mai multi dintre ei si cand acestia se cearta. Caci la aceia neaparat fratele se ridica impotriva fratelui, parintii impotriva copiilor, iar acestia aduc impotriva parintilor razboi de nespus. Iar desfranarea zeilor, iubirile si impreunarile la vedere si mai cu seama pe cele ale lui Zeus, conducatorul si suveranul, cum spun ei, despre care s-ar rusina cineva sa vorbeasca pana si in legatura cu animalele, le vom lasa in seama celor de pe scena.
Acelasi lucruri am a le spune si despre istorici, mai cu seama atunci cand nascocesc pentru incantarea ascultatorilor. Nu vom imita nici arta de a minti a retorilor (ca unii ce am ales calea dreapta si adevarul vietii)"
Citatul l-am luat din cartea lui Bastovoi "Sindromul cesafac" in care se regaseste la sfarsit cuvantul sf Vasile cel Mare catre tineri, despre cum se poate dobandi folos de pe urma literaturii grecesti.