Un documentar...

... de bun simt pentru toti crestinii olteni

Sfantul Nicodim este un colos al ctitorilor, in vremuri in care nu exista tehnologia contemporana in constructii, comunicatii, transporturi. Cine a incecat sa construiască o casuta cat de mica intelege o farama din felul in care, daca nu se misca lucrurile de la Dumnezeu, totul este sortit eșecului. Ctitoriile lui au rezistat peste veacuri, fie si doar ca ruine care au trezit in alti oameni cu dragoste de viata duhovniceasca setea de a reconstrui, fix in acelasi loc, altare de rugaciune sau de a extinde si restaura lucrarile a caror piatra de temelie a fost pusa de sfantul. El a aruncat samanta vietii monahale cu randuiala athonita pe pamantul nostru si sfintind pentru totdeauna locurile in care a poposit🧡

O desfatare...

... bisericeasca (fara fundal sonor era mult mai bine, dar se poate face abstractie) Cine l-o fi compus?

Ne amuzam...

... cantam, colindam, acasa la bunici, unde am avut pretentia sa stea televizorul inchis, ca sa interactionam mai intens. Am sacrificat vizionarea unui meci (Borussia-Dortmund vs FC Bayern München) care de voie, care de nevoie, dar in final toti s-au simtit bine. 

Primele...

...cadouri sub brad (Iuliana e de vina😉) 

Nici nu stiau ca asa se face. A si zis cineva: "ce idee smechera!" de parca ar fi fost ceva original😄

Am gatit un milion de sarmale si o tona de salata boeuf si atat, dar mi-a trecut si pofta de mancare de cat efort si tulburare desarta intre copii au acompaniat procesul de producție. Dupa mine, as fi facut doar o ciorba de sir de porc si nimic mai mult, dar abia am apucat sa enunt ideea si a venit peste mine o avalansa de comentarii negative. Ca sa fentez valul de ostilitate, am trecut pe modul "people pleaser", desi tanjesc dupa simplitate. 

Sunt...

... atat de mica, atat de nestiutoare si totusi inchipuita, incat orice text inteligent as incerca sa scriu despre Nasterea lui Hristos, mi se pare penibil.

Da-ne, Doamne, sa ne dam seama ce e cu Tine si care e rostul nostru in marea poveste a creatiei si mantuirii neamului omenesc! 

❤️💚❤️Te astept zi de zi

 sa imi picuri in inima

 raspunsul Tau💚❤️💚

Toate...

... familiile normale sunt impreuna in aceste zile premergatoare Craciunului, numa' preotesele sunt singure. Bine, sunt si exceptii, dar ele nu se reiau in fiecare an si nu devin o regula in tiparul familial clasic. Pentru preotese insa, acesta este un laitmotiv al vietii in preajma sarbatorilor. 

Cu cat familia e mai numeroasa, copiii mai micuti, ajutorul concret de la apropiati mai putin, saracia mai mare si sanatatea mai subreda, cu atat aceste zile in care esti lasata singura la jugul in care firesc ar fi fost sa fie doi sunt mai greu de purtat.

Nu intentionez o postare-lamentatie (acum aprope ca nu resimt aceste plecari, am evitat sa scriu cu ani in urma cand chiar ma apasau, ca sa nu fie din tulburare), ci pur si simplu de impartasire a gandurilor cu cele care traiesc asa ceva, fiindca intotdeuna daca afli ca si capra vecinului e moarta, parca iti e mai usor sa o ingropi pe a ta. 

Cred ca am mai scris legat de jertfa preotesei ca trebuie inteleasa diferenta intre jertfa automotivata si jertfire pasiva a cuiva, cea de-a doua fiind apanajul ighemonilor, necum al fetelor bisericesti. 

Apoi, fie vorba intre noi, preotesele care mai avem cat de cat dragoste de Hristos: nu deranjeaza atat plecarile pentru chestiuni strict importante, ci felul in care se alinta oamenii si cer atentie pentru nimicuri, cand tu acasa poate esti disperata si mai ales felul in care, pe langa interventia duhovniceasca necesara, se lungeste vorba inutil, despre vrute si nevrute, pana la politica si sanatate, ca la cafenea. Oamenii, cu concursul multor preoti carora chiar le place sa isi dea cu parerea despre orice, chiar nu mai fac diferenta intre o interactiune in cadrul unei taine si o discutie la colt de strada. 

Fiecare casa are echilibrul ei si preotul ar trebui sa stie mai mult decat oricine ce sarcina poate pune pe propria familie astfel incat sa nu se ajunga la ispite urate. Pentru a aprecia acest fenomen, trebuie sa isi cultive sensibilitatea si intelegerea duhovniceasca, sa fie atent la sine sa nu foloseasca lucrarea lui ca pretext de prelungi disparitia de acasa, unde poate are de facut ceva mai dificil si mai neplacut pentru el si care nu aduce atata lauda si recunostinta lumeasca. 

Preoteasa trebuie cu intelepciune sa isi randuiasca aceste zile in care ramane fara dumnealui, multumind ca sunt oarecum previzibile. Sa nu programeze atunci chestiuni majore, de care nu se poate ocupa singura. Sa apeleze la rude sau prieteni cand este depasita de situatie. Sa discute problema asta cu sotul, in momente de liniste, ca sa gaseasca solutii impreuna. 

Ca sa nu carteasca se poate compara cu alte situații mai triste in care femeile raman singurul sprijin al familiei: vaduvie, accidente, preadesfranare, alte vicii sau meserii solicitante. Asa poate se va imbarbata, desi, de obicei Dumnezeu cand iti da o cruce, iti da si puterea sa o duci. Tulburarile sunt aduse cand cel putin unul dintre soti actioneaza fara dreapta socoteala si iubire de oameni. 

Cei mici...

... sunt intr-o viroza de toata frumusestea in doi timpi: intai febra mare + dureri abdominale, apoi respirator cu muci, tuse, expectoratie etc. Non-covid, pe testatelea.

Cei mari colinda pe rupte si pregatesc cadouri secretoase pentru colegi, prieteni.

Eu: plang cu cei ce plang si ma bucur cu cei ce se bucura. 

In casa...

... noastra nu se aude numai muzica bisericeasca, desi eu asa mi-as fi dorit initial. Desi 90% din auditii se desfășoară in castile lor, ca sa nu fie poluata generatia tanara, uneori mai razbate din baie cate un ritm aflat in top pe youtube. Asa se face ca intr-o dimineata mi-a atras atentia un refren penibil gen manea "Construiesc un imperiu! Construiesc un imperiu! Construiesc un imperiu!"

Desi era enervant, mi-a dat o idee interesanta despre ceea ce facem noi, mamele, in lucrarea noastra aparent banala de a naste si creste copii. Reproducerea, accesibila oricarui mamifer pentru perpetuarea speciei, pare cumva lipsita de valoare. 

Tinand cont insa ca dintre toate vietuitoarele, singur omul poarta in el chipul dumnezeiesc si poate deveni fiul Lui dupa har, o mama crestina are o misiune extraordinara pe care trebuie sa o constientizeze si sa o afirme (atat pentru sine cat si pentru intarirea altor surori) ori de cate ori ispite de gand sau de la oameni o descurajeaza:

CONSTRUIESC O DINASTIE!

CONSTRUIESC O DINASTIE!

CONSTRUIESC O DINASTIE! 

Ca sa fim...

... in randul lumii si sa se bucure copiii. 

La serbare...

... la scoala. Mai erau cateva strofe dar i s-a facut semn sa incheie asa. In fine, el nu a dat nicio importanta acestui fapt si a fost vesel toata ziua

Amuzament...

... in doi, preluat dintr-o carte cu experimente

In loc...

... sa consum ciocolata neagra ca atare, fiindca nu imi place deloc, o topesc in lapte cald de soia si indulcesc putin cu miere. Doua patratele sunt suficiente pentru a ma ajuta in dupa-amiezile in care nu reusesc sa recuperez nesomnul de noapte.

 Sper ca nu comit o mare crima nutriționala daca va sugerez sa incercati o ceasca de buna dispozitie lichida 😋

Vorbim...

...de impedimentele pe care le aduce in viata unei fete dintr-o familie mare in acceptarea de a naste si creste multi copii. Ar trebui insa apreciata si partea plina a paharului, si anume in ce fel usureaza o familie numeroasa decizia fetelor de a avea la randul lor prunci dupa voia Domnului.

In primul rand, mai ales daca a fost o familie numeroasa "on purpose", fata respectiva are o educatie anume despre cum sa se raporteze corect la natalitate ca opera a Creatorului in primul rand si va intelege in alta lumina conceptul sacrificiului matern. 

Daca a simtit bucuria jocului si rasetelor in casa, a incurajarilor venite de la frati, a impartasirii trairilor cu cineva de varsta apropiata din familie, isi va dori cu siguranta si pentru copiii ei sa reediteze aceste amintiri frumoase.

Foarte importanta mi se pare si experienta vie legata de cresterea si evolutia unui copil pe care o familie numeroasa o confera mai ales surorilor mai mari. Odata devenite mame vor fi mult mai sigure pe ele si vor avea la indemana in memorie repere concrete si nu doar teoretizarile didactice ale celor care scriu carti de parenting si puericultura. 

De asemenea vor sti din experienta ca toate conflictele intre frati, de la  mici intepaturi cu vorba pana la trante serioase, nu sunt ceva nemaivazut, nu sunt un capat de tara, nu reprezinta un rau ireparabil si nu au puterea de a sterge definitiv dragostea intre frati asa cum isi promit grav atunci cand sunt mici. Vor trece deci ca mame (mai usor decat am facut-o eu, coborata direct camera in care stateam singura cu pildele Patericului intr-o casa plina cu copii care mereu aveau cate ceva de impartit) mult mai usor si cu alta rabdare peste razboaiele intra-familiale intre copii. 

Nu in ultimul rand traiul intr-o familie mare are beneficiul de a te scuti de efortul sisific depus pentru a sparge presiunea tiparelor sociale despre familie. Adica deja provii dintr-o familie numeroasa, acesta a fost firescul vietii pentru tine si cu greu poate cineva sa te intimideze ca esti neobisnuita/ciudata ca vrei o familie mare. Unde mai pui ca si parintii te vor sustine, stiind exact prin ce treci si cata nevoie de ajutor ai, nu cum fac multi alti parinti care isi streseaza si ei in plus fetele cu critici, reprosuri, sugestii de contraceptie si invitatii la avort. 

Pana la urma eu zic ca e un avantaj sa fi crescut in familie numeroasa pentru Domnul, chiar daca n-o fi fost totul roz in viata. Voi cum credeti? 

Cineva...

...a postat o intrebare indirecta

Din experienta, din experienta cui, cat de adevarata este afirmatia in general, ce grup social ai in vedere cand afirmi asta, in ce tara, ce religie etc, lucrurile sunt discutabile. Ceea ce intereseaza este sa analizam posibilele cauze pentru care o fata provenita dintr-o familie cu multi copii nu si-ar dori la randul ei mulți copii. Ideea e ca nici fetele provenite din familii cu putini copii nu isi doresc de regula multi copii, asa ca disting deja o nuanta subtila a intrebarii: exista motive universale de a nu iti dori multi copii si exista motive generate strict de traiul intr-o familie numeroasa. 

Printre motivele comune tuturor as enumera: 

frica de moarte si durere asociate atat de frecvent cu sarcina, dar mai ales cu nasterea

cedarea in fata presiunii sociale care impune modelul familial restrans

teama de responsabilități pe termen nelimitat

sanatate fizica sau mentala precara

teama de agravare a lipsurilor materiale

dorinta de independenta, de o mai mare libertate, de timp pentru sine

programarea familiala pe criteriul comoditatii

necredinta in invatatura biblica despre familie si inmultirea neamului omenesc

 nesocotirea posibilitatii aparitiei vreunui ajutor dumnezeiesc in situatii dificile 

Acum sa incerc sa gasesc cateva pricini de sminteala specifice familiilor mari. Si aici ar fi necesara cel putin o diferentiere: familii mari fara o baza religioasa si familii de credinciosi. Despre cele dintai chiar nu stiu cum funcționează, dar stiu ca bunatatea lui Dumnezeu inconjoara orice faptura. 

Familiile celor credinciosi nu sunt nici ele fara meteahna, dragilor, pentru ca, (ce sa vezi?) toti oamenii au pacate si patimi mai mult sau mai putin lucratoare. Cred ca atmosfera din familie si sanatatea relatiilor intrafamiliale depind enorm de felul in care traiesc parintii, de cat se raporteaza de strans la Dumnezeu si de disponibilitatea lor de a se purta unul cu altul si cu copiii cu dragoste, sensibilitate, intelegere, acceptare. 

Conteaza cum au fost primiti copiii in familie, mai ales in stadiul de idee, apoi in stadiul de embrion si in cele din urma in stadiul de prunc. Nu intotdeauna familiile mari sunt mari fiindca asa au dorit sotii. Uneori ele sunt pur si simplu efectul neputintei de a se infrana, exista mai mult o asuprire decat iubire si totul se traduce ulterior printr-o lipsa de bucurie in lucrarea cresterii copiilor si o vesnica blamare reciproca intre parinti. Aceste lucruri le poate simti si intelege subtil orice membru al familiei si poate pastra o mentalitate ostila intemeierii unei familii mari. 

O alta cauza care poate scarbi o fata ar fi suprasolicitarea ei la ingrijirea fratilor, exagerarea parintilor in responsabilizare si privarea de timpul si bucuria specifice copilariei. Apare doar in situatii in care parintii chiar nu au mila si discernamant si nu reactioneaza la feedbackul negativ repetat pe care il primesc din partea copiilor mari. 

Alta sminteala o atribui comentariilor negative, vaicarelilor, cartelilor si judecatilor pe care o fata le aude de la parinti pe tema familiilor numeroase si care ii impregneaza puternic mentalitatea facand-o sa nu mai vrea sa auda de asa ceva. Poate fi si bullyingul primit din exterior (pe motiv ca provine dintre multi frati o sursa de respingere a ideii de familie mare) dar cred ca cele mai puternice influente negative vin tot din interior. 

Sunt deschisa la completari  in sectiunea comentariilor, atata timp cat se intervine decent si obiectiv. 

Text...

... preluat de aici, cunosc familia si apreciez taria lor de caracter

 "Bună, eu sunt Maria! Pentru cei care nu mă cunosc, mai am 12 frați. Voi face încă de la începutul acestei postări precizarea că, prin această postare, nu doresc milă! Milă are doar Dumnezeu. Oamenii sunt cel mult empatici. Cel mult. Unii nici măcar atât nu sunt. Mereu m-a deranjat mentalitatea oamenilor față de familiile cu mulți copii. Mă rog, nu știu exact ce înseamnă mulți copii pentru că în ziua de azi și un copil e mult pentru unii. Dacă s-ar putea jumătate, ar fi super. Revin:majoritatea oamenilor au impresia că familiile cu mulți copii mor de foame, nu au casă/mașină/haine/bani, etc... Posibilități în general. Sau cred că sunt romi. Oare doar romii mai fac copii? Știți ce mă deranjează cel mai mult? Faptul că sunt oameni care la rândul lor au avut mulți frați și au exact aceeași mentalitate. Oameni buni... Ați murit de foame? Nu ați ajuns oameni de bine? (după eforturile fiecăruia de a ajunge om de bine, normal). Acum vreo 50 de ani, familiile aveau mai mulți copii, deoarece nu se punea problema de avort, de metode contraceptive ș.a.m.d. Nu înțeleg de ce ar trebui să îmi fie rușine? Nu mi-am ales eu familia. Nu cred că și-a ales-o nimeni. Nici nu alegi dacă ești primul copil sau al treisprezecelea. Mai auzi oameni care spun: i-a murit un copil! Lasă că mai are... Pe bune? Cum să gândești în halul ăsta?

Familia mea este minunată! Nu mă simt oropsită de soartă. Am primit educație, bună îmi place să consider. Bine... Dintre toți frații mei, eu sunt oaia neagră. Eu nu mai ofer respect celor care nu oferă la rândul lor respect. Am făcut asta până m-a secat de vlagă. Nu suntem milionari cum nici trei sferturi din țara asta nu este. Am fost obișnuiți să muncim pentru ce vrem. Ai mei nu au luat niciodată burse sau ajutoare sociale. Toți frații am avut burse pentru medie, de merit sau pentru rezultate la olimpiade. Am doi frați la doctorat... Eu am fost și sunt o lepră. Eu, spre deosebire de ei, îmi folosesc capul doar pentru ce vreau. Decât să învăț matematică jumătate de zi mai bine scot pietre din râu. Asta nu înseamnă că nu am făcut nimic cu viața mea sau nu îmi câștig existența prin munca mea sau că nu duc un trai decent. Cei mici ne ajung din urmă ca rezultate. Însă fiecare e special în felul lui. Eu nu fac matematică, eu nu cânt la vioară, eu nu știu fizică, eu cânt la mixer. Dar știți ce e mișto? Că ceilalți frați sunt buni la ce nu sunt eu și pot să mă bazez pe ei.

Am avut și noi lipsuri. Ca toată lumea. Doar de asta muncesc oamenii. Și milionarii muncesc sau au muncit cândva. Nu am să înțeleg niciodată de ce se consideră că ești pârlit dacă ai mulți frați...Noi nu suntem pârliți. Ce-i drept nu deținem nici afaceri cu țiței, dar de... Cine deține? Am fost învățați că mult sau puțin este relativ, că mult sau puțin se datorează doar ție, se datorează efortului pe care îl depui pentru a avea mult sau puțin. Poți avea puțin și să fii fericit cu puținul tău sau poți avea mult și să nu îți ajungă niciodată. Am fost învățați că și din puțin și din mult poți să împarți celor care poate nu au nici măcar cât tine, lucru pe care l-am făcut mereu după posibilități. Eu nu consider că un om care are mai multă avere decât mine îmi este superior. Nu îl consider inferior nici pe cel care are mai puțin. Ceea ce diferențiază oamenii în opinia mea, este educația, cultura și bunul simț. Pe care le poți găsi atât la săraci cât și la bogați.

De-a lungul timpului, m-am simțit afectată de această mentalitate a oamenilor. Oameni care locuiesc poate într-un apartament dat de Ceaușescu cu buletinul. Ce să le spun eu oamenilor ăstora? Că ne-am mutat dintr-un apartament cu 4 camere într-o casă mai mare, cu toate că mai am 12 frați?

Ce vreau să subliniez: Oameni buni!!! Renunțați la această mentalitate și nu mai compătimiți familiile cu mulți copii. Compătimirea voastră nu ajută la nimic. Dacă vedeți o familie cu mulți copii care are nevoie de ajutor, ajutați-o. Și dacă nu are nevoie și vreți să faceți pomană, faceți! Dar nu le mai plângeți de milă că nu cred că au nevoie. Dumnezeu trimite fiecare copil cu pâinea lui sub braț pe lume. Nu vă mai uitați la copiii care provin din familii cu mulți copii ca la niște sărăntoci că poate au mai mult decât are copilul vostru, unul singur. Sunt atât de mulți oameni geniali și în țara asta și pe glob, care au avut mulți frați....Vedeți-vă de viața voastră, de copiii voștri cei pe care îi aveți sau cei pe care i-ați avortat pentru că nu i-ați dorit și ați crezut că e mai ușor așa, dacă puteți să ajutați pe cineva, ajutați, dar nu mai  desconsiderati copiii cu mai mulți frați. Nu aveți idee ce mult afectează un copil această concepție, total idioată, a celor din jur..."

Ca tot...

... suntem in perioada curățeniei generale, va invit la o cercetare de sine, dincolo de "alibi-ul" copiilor mici si multi

Reciproca nu e adevarata: o casa care straluceste de curatenie nu e neaparat marca unui proprietar echilibrat psihic, dimpotriva, poate fi chiar un indicator al unei tulburări obsesive. 

Am testat...

... cu scepticism pe Anastasia metodele Otiliei Mantelers de a gestiona situatiile dificile cu copiii: prin joc sau poveste. Nu eram prea optimista fiindca la vremea in care fratiorii erau mici fie nu erau incantati sa vada scenete care ii reprezentau pe ei in momentele critice, fie nu isi insuseau nicio "morala" la sfarsitul jocului fiindca nu convenea intereselor lor. Adica: suna bine in poveste sa fii generos, dar daca vrei sa fiu eu generos, mai bine sa nu imi mai povestesti nimic. Daca transpuneam intr-o poveste conflictele lor știau sa imparta corect dreptatea intre personaje, dar in scurt timp se simteau vizati si istorioara devenea un adevarat atac la persoana. Tot asa si jocul, daca avea o nota amuzanta, concluzia era ca rad de ei. 

Anastasia insa e o dulce si e foarte receptiva la acest gen de terapie. Asculta cu drag povestile (ultra simpliste, dar colorate cu multa pantomima si onomatopee) cu maimtica mofturoasa care nu voia sa se imbrace, cu doua fetite, una ascultatoare si alta impotrivitoare, cu un hipopotam nervos care se calma topaind pe o minge mare. E foarte abordabila, chiar daca este furioasa pe moment, si imediat se linisteste si incepe sa ma asculte.

Rezultatele sunt valabile si pe termen lung, mereu promite fara ca eu sa ii fi sugerat vreodata: 

"Mami, nu mai vorbesc urat, nu mai rup cordelute, nu mai fac pipi pe jos! Sunt o fata buna💚!" 

Pentru...

... mine iarna este, mai mult decat zapada, sarbatori si cadouri, o provocare imunologica si psihologica.

Iarna trebuie sa am grija de mine si copii mai mult decar in alte anotimpuri. 

Sa am grija sa primim mai multa lumina, de care e atat de dependenta buna-dispozitia noastra. 

Sa am grija sa nu fie prea frig, dar nici prea cald in casa si sa raceasca cei mici din cauza asta. 

Sa iesim zilnic afara imbracati adecvat (pe principiul ca nu exista vreme rea, exista doar haine nepotrivite) ca sa ne calim organismul. 

Sa luam suplimente cu vitamina D si minerale mai abitir ca vara, fiindca soarele se arata rar, iar noi suntem infofoliti. 

Sa dormim mai mult, ca sa ne refacem, fiindca temoreglarea e solicitanta. 

Sa alung altfel decat prin metode virtuale plictiseala copiilor nevoiti sa petreaca in casa mai mult timp ca oricand.

Sa monitorizez facturile si cheltuielile in general mai insistent decat vara.

Sa am grija sa aerisesc suficient ca sa nu se faca prea mult abur in bucatarie cand gatesc si nici la baie cand se spala copiii in stilul lor "energic". 

Sa verific de mucegai zonele predispuse si sa intervin acolo unde e cazul. 

Ma bucur ca nu am de spart lemne, de taiat porcul sau de mers prin namol pana la wc pe frigul de afara. 💚💚💚

Recent...

... Maria a avut de realizat pentru scoala (la etnologie) un interviu cu cineva mai in varsta despre cum decurgeau petrecerile de nunta in zona noastra odinioara. Am ascultat si eu inregistrarea. Povestea batranei era absolut captivanta, plina de haz, de detalii picante si reconstruia perfect atmosfera aceea de sarbatoare a satului romanesc. Chiar mi s-a parut pentru tineri o tema extraordinara (pentru amuzament sau chiar inspiratie pentru propria nunta) de discutat de catre fiecare cu bunicii, strabunicii lui si de impartasit apoi cu prietenii, comparand cu detaliile organizatorice contemporane.

As nota cateva chestiuni pe care le-am retinut, fara sa am pretentia ca sunt cele mai relevante:

-invitatiile erau facute de ginerica si alaiul lui si erau "stropite" cu tuica, de ma intreb cum mai ajungea bietul baiat la final treaz acasa. 

-mireasa era luata de acasa cu o hora in timpul careia soacra mica trebuia sa imparta nuntasilor in dar pijamale, ciorapi, lenjerie 

-rochia de mireasa era cumparata de soacara mare, of course🙂

-primul "plocon" catre nasi era in ziua nuntii (o gaina, o damigenica de vin) iar nasul era dator sa cumpere celui care il aducea un rand de haine

-masa mare incepea cu tuica si muraturi ("dezinfectant" si probiotice) atat erau aperitivele pe vremuri la doljeni. Mai spre Valcea, in satul tatalui meu, se puneau si branzeturi si mate de porc.

-se aduceau apoi sarmale, urmate de friptura, deci carnea era la mare cinste

-vinul se aducea cu galetile 😄 si fiecare isi lua de acolo 

-tort nu exista, nici prajituri, cel mult cozonaci, dar mai incoace s-au introdus dulciurile

-jocurile erau doar de cerc (sugerand unitatea comunitatii in bucurie si integrarea tinerei familii in marea familie a satului). Nu exista nimic in doi (popor cuminte☺️) 

-mai ieseau certuri si chiar batai legate de dedicatiile muzicale

-darurile se strigau, sa stie toata lumea, se numarau acolo banii

-nu se arunca niciun buchet, ci se aruncau bucati din "turta miresei" (ca simbol al belsugului viitoarei familii, cred) despre care se credea ca aduc celor care o gusta binecuvantarea de a isi gasi cu succes "jumatatea"

-mirii mergeau apoi in camera lor, care era pazita ca nu cumva sa fuga careva cu banii de nunta

-cumintenia miresei era foarte pretuita si se cerea dovedirea ei grabnica, altfel era mare scandal, unele fete fiind "returnate" parintilor in mod penibil

-a doua zi se petrecea iarasi in stil barbar, cu soacrele pe grape si maimutarite de intreaga comunitate

In mare cam asa decurgea intalnirea cu prilejul nuntii pe la noi, si cu bune si cu rele. La unele s-a renuntat, altele au fost transformate, altele dezvoltate, dar tiparul general a ramas totusi acelasi. Rar exista originalitate 100% in ceea ce priveste aceasta agapa. 

De cate...

... ori merg la cimitir la Elena, trec pe lângă un mormant frumos impodobit cu floricele dinspre care vine o adiere sufleteasca aparte. Acolo este ingropata roaba lui Dumnezeu Casandra, o femeie de care ma simt legata sufleteste fara sa o fi cunoscut vreodata si careia in inima mea am simtit sa ii spun "fericita" Casandra.

A fost medic pediatru, mama a 8 copii si si-a pastrat credinta lucrătoare in vremuri de mare prigoana. Sotul dansei a fost cadru militar. S-au nascut intr-un sat in care crestinismul era pentru toti un mod de viata, Radaseni. 

Nu erau la vremea aceea nici foarte instariti, dar nici nu traiau in mari lipsuri materiale, desi aveau atatea guri de hranit. Ajutor in cresterea copiilor le-a fost o sora a dansei, care nu s-a casatorit niciodata. Un alt ajutor nepretuit era considerata mijlocirea in rugaciune a unui frate al doamnei, care era monah. 

Copiii familiei au crescut in duhul evlaviei crestine, unii au intrat mai tarziu in cler si toti au ramas in biserica. Vacantele si le petreceau facand pelerinaje la manastirile din tara, mai ales prin Moldova, locul natal al parintilor. Am intrebat care era atmosfera in casa, relatia cu parintii. Toti copiii erau foarte cuminti, ajutau intotdeauna in gospodarie si se intelegeau intre ei. Am intrebat cum s-a ajuns la armonia asta familiala si daca parintii le tineau vreodata "predici" copiilor. Mi s-a spus ca nu obisnuiau asa ceva, ci doar rugaciunea si pacea parintilor erau suficiente sa influenteze comportamentul copiilor.

 Atat am aflat despre aceasta distinsa doamna de la copiii dumneaei, desi as fi avut o multime de alte curiozitati. Vesnica bucurie sa ii dea Dumnezeu! 

"Pe tine...

... Maica, te avem

Liman de mantuire

Si bucurie si indemn

Si cale de suire"

In urma cu 4 ani, pe 9 decembrie, am adus in parohie cu cantari duhovnicesti icoana Pantanassa, ca un dar din partea Elenei pe a carei suferinta se bazeaza povestea acestei copii. Nu am calculat special, ci am observat abia atunci ca "venirea" acestui odor nu a fost randuita intr-o zi oarecare, ci chiar cand praznuim zamislirea Feciarei Maria in pantecele sfintei Ana. 

Numai...

... babele vin la biserica. Asa umbla vorba cu care oamenii tachineaza tinerii care arata ravna pentru slujbe si pentru viata duhovniceasca in general.

Ca sa gasesc un posibil sambure de adevăr din zicala asta, in primul rand as scoate cuvantul "numai". Pruncul, de cand se boteaza, este madular viu al bisericii si ar trebui hranit cu Sfintele Taine. Apoi, fiecare, cand aude chemarea lui Hristos, se alipeste de Biserica. As spune ca multi dintre acestia, desi sunt de varsta frageda, sunt intelepti ca niste batrani. Deci e plina biserica de "babe" tinere, frumoase si cuminti 😉

Apoi as restaura conotatia cuvantului baba. Am vazut ca de acum cativa ani au inceput sa apara (ca replica la denigrarea pelerinelor la sfanta Parasvheva) scrieri care elogiaza pe drept cuvant "babele pupatoare de moaste". Nu ma apuc sa le completez, ci vreau doar intaresc ideea ca babele nu pot fi reduse numai la dimensiunea corporala si considerate niste oameni casati, rebuturi sociale total nefolositoare. 

Babele sunt femei care au trecut prin tot felul de situatii si greutati carora omul modern nu le cunoaste focul lamuritor. Ele au capatat inevitabil, cu trecerea timpului și slabirea trupului o oarecare intelepciune si un simt al desertaciunii vietii lumesti, chiar daca nu s-au hotarat cu totul sa traiasca duhovniceste. 

Daca nu si-au irosit zilele departe de Dumnezeu, babele pot fi cele mai de pret povatuitoare pentru noile generatii (cati nu l-am cunoscut pe Domnul intai de la bunici?). Patimile insa slutesc omul, dincolo de vizual. Aceasta este una dintre adevaratele pricini pentru care multe babe starnesc dezgust. Alta ar fi "ochiul rau" al celor care le priveste, nesuferind de fapt chipul evlaviei autentice. 

 La urma urmei, bine ar fi ca vorba cu babele sa fie adevarata, ca macar in ceasul al 11lea, la batranete, oamenii sa isi vada de grija sufletului. Biserica ii asteapta pe toti cu bratele deschise ca pentru niste fii risipitori. Macar neputinta ultimilor ani ai vietii sau suferinta bolilor ar trebui sa fie niste indicatori ca toti ne vom strange bagajele din lumea aceasta si vom pleca in calatoria cea mare, spre lumea de dincolo. Din pacate nici macar asa majoritatea babelor noastre nu iau drumul bisericii, nici Scriptura sau vreo rugaciune la citit, ci traiesc din inertie, alungand cu frica lasa orice gand la cele vesnice cu vreo barfa sau vreo telenovela noua. Da, cultul nostru presupune o anume profunzime si asezare interioara si este firesc pe undeva ca, odata cu inaintarea in varsta, intelegerea sa sporeasca si sa patrunda mai usor cuvintele dumnezeiestilor slujbe, dar nu toate babele experimenteaza aceasta, ci doar cele "destepte". 

Fata draga, daca iti spune cineva ca numai babele vin la biserica, sa stii ca in primul rand nu ai de justificat nimanui dragostea ta de locul in care primesti har si binecuvantare. Apoi, nici acela nu stie cu adevarat ce este cu Biserica, deci parerea lui ar trebui sa nu conteze pentru tine. In al doilea rand, cine iti adreseaza aceste cuvinte te complimenteaza involuntar, recunoscandu-ti fara sa isi dea seama maturitatea si intelepciunea caracteristice unei varste mai inaintate. Cauta biserici cu pastori induhovniciti si vei gasi împrejurul lor multi tineri insetati de viata curata, dornici sa lucreze toata fapta cea buna si te vei convinge personal ca in biserica varsta tanara nu este un tabu. 

Felicitari...

... pt bunicu':

deschise 

inchise:

Tutorialul aici

Cand...

... nu am ce face imi mai vin idei despre ce ar putea sa faca altii☺️. Ma gandeam azi la grupurile de tineri din biserica: poate ar ajuta in vreun fel daca ar merge prin rotatie sa cante in cor sfanta liturghie in parohiile mai retrase, ca sa se simta si acolo pulsul vietii duhovnicesti a tineretului. 

De...

... 23 de ani de cand sunt casatorita am tratat capitolul finante cu foarte multa incredere ca Dumnezeu ne poarta de grija, aproape cu nepasare as zice. Nu am avut ca obiectiv sa agonisesc averi, asa incat daca am avut cu ce trai prezentul m-am declarat multumita.

Noi nu am avut niciodata banii separat (ai mei si ai sotului) si de multe ori nu le-am tinut evidenta stricta, nici cand au fost foarte putini. Avem o cutiuta acolo, intr-un dulap, in care sotul lasa ceea ce ii randuieste Dumnezeu sa primeasca. De asemenea nu am avut nici macar minima prudenta de a avea vreodata fonduri de rezerva la vreo banca sau la "ciorap".  Cu toata superficialitatea cu care am tratat planul financiar al existentei, bunul Dumnezeu nu ne-a lasat niciodata sa suferim de lipsuri adevarate, ajutandu-l pe sotul meu in misiunea de "provider" al familiei si creandu-i diverse oportunitati, uneori intervenind chiar in chip minunat. 

Acum, inainte de a se restrictiona accesul in centrele comerciale am investit putin mai mult in incaltari si geci groase pentru copiii care nu aveau din anii trecuți, de teama ca ne va prinde frigul nepregatiti. Apoi a fost nevoie sa punem varza. Dupa ce a luat si sare de la plafar sotul meu a mai ramas in portofel cu 1 leu. Mergea către biserica gandindu-se cum sa gestioneze situatia. Dupa slujba a avut surpriza sa primeasca de la socrul meu o suma (suficienta pentru a ne descurca pana la salariu) , eveniment rarisim, total neobisnuit in relatia lor tata-fiu. 

Cand a ajuns cu banii acasa eu l-am intrebat uimita de ce, care a fost motivul omenesc pentru care a facut acest gest. Nici pana azi nu stim ce l-a determinat, dar mi-a placut raspunsul sotului meu: 

"Mi-a dat fiindca a avut porunca de sus!" 

Sper ca acest mic exemplu sa va aduca in inimi mai multa nadejde in lupta cu gandul la criza economica preconizata pe un ton tot mai grav in presa. 

Iarna...

... cutorul munceste mai mult ca niciodata☺️. Nu atat ca as avea nevoie de hrana, cat pentru farmecul unei placinte calde si frumos mirositoare in serile lungi si reci de iarna. 

strudel mere + gutui

Incep...

... repetitiile pentru colinde cu generatia tanara (ascoristii sunt pe cont propriu deja) 

spectatoare deocamdata

Concret, ...

... ce face scoala din copii:

Ca sa ii faca o surprizica, mama i-a cumparat lui Ghe o revista cu rebusuri pentru copii, stiind ca ii place mult sa le completeze. Reactia lui a fost cu totul alta decat cea asteptata: "Cand sa le mai fac si pe astea? Nu, nu o vreau. Ia-o inapoi!"

Bunica s-a gandit sa o dea fetei fratelui meu ("sigur o sa ii placa") , de aceeasi varsta cu Ghe, proaspata scolarita. Mare i-a fost mirarea cand  a primit si din partea verisoarei un refuz vehement: "Nu, nu! Sunt satula de fise din astea!"

Asa a evoluat si Maria mea: cu ani in urma era pasionata sa scrie, dar dupa ce a tot fost pusa sa creeze compuneri si dupa ce profesoara ii diseca textul si o punea sa il refaca sau sa scrie fie epuizant de mult, fie sa isi trunchieze ideile de dragul unui numar de cuvinte, nu a mai simtit nicio bucurie a creatiei, ci, dimpotriva, totul s-a transformat intr-un stres si o corvoada. 

Still...

... breastfeeding...

In vreme ce realitatea alptarii ma bicura si ma face sa ma simt implinita, totusi ma lasa adesea stoarsa de vlaga si ma face sa imi arat lipsa de rabdare si egoismul, mai ales noaptea, cand totul capata alte dimensiuni.

In momentele mele de idealism accept cu toata fiinta ca alptarea la cerere nu numai ca trebuie sa fie asa cum ii arata numele, "la cerere", dar nu trebuie insotita nici macar de vreo grimasa neplacuta, cu atat mai mult de comentarii negative (nu pot uita cum am auzit odata o mama punandu-si copilul la san cu "vino, caine!"). 

Cred sincer ca atunci cand deschide ochii in lume primul model de relatie de iubire, care ramane intiparit adanc in om, este felul in care primeste dragostea mamei. Cu cat mai saracacioasa este exprimarea afectivitatii ei, cu atat inima copilului va fi mai ranita si se va forma ca adult cu probleme emotionale, fie simtindu-se neiubit o viata, fie incapabil sa manifeste la randul sau sentimente intense, fie cu alte cicatrici sufletesti. 

Bineinteles, Dumnezeu mai plineste din neputintele omenesti si, din fericire, mai exista si alti factori externi care modeleaza o fiinta umana (tatal, bunicii, prietenii, dascalii, duhovnicii, cartile, internetul😉) . 

Responsabilitatea mamei pentru prima amprenta pe vasul ca de lut al perceptiei asupra vietii ramane insa enorma.

Eu nu am reusit sa fiu 100% dragastoasa nici macar acum, in ceasul al 11lea, desi Anastasia e o dulce si mulțumește titicilor pentru orice portie de supt😄(evident, daca nu adoarme)

Din categoria...

... dulciuri fara zahar, am descoperit in DM niste borcanele cu o crema delicioasa de cacao (cu sirop de agave si unt de cocos) :

Da, sunt mici si cam scumpe, dar acesta este un indicator bun pentru cantitatea in care trebuie consumate acest tip de produse. Pofta buna 😉

Am primit...

... cadou de ziua mea o carte scrisa de o prietena a fetelor, de aceeasi varsta cu ele. Nu am citit-o inca pe toata, dar copiilor le-a placut de la primele pagini si de aceea m-am gandit sa va spun despre ea. Sunt cugetari si intamplari din viata acestei tinere pe care o cunosc de mica si care a trait o copilarie aproape de biserica, nelipsita fiind de la sfintele slujbe, unde venea adesea impreuna cu mama ei. 

Stilul este cald, sincer, ca un sir de povesti depanate cu drag, impodobite cu povete duhovnicesti de pe la duhovnicii pe care ea i-a intalnit si istorioare de suflet folositoare culese in vacantele petrecute la manastiri. Cred ca forta acestei carticele vine mai ales din faptul ca intreg textul este viu, autentic trait si nu are alt scop decat sa oglindeasca felurimea lucrarilor dumnezeiesti in lume, vazuta intru simplitate prin ochii unui copil.

Am facut...

... din greseala un soi de ginger beer: am lasat in bucatarie vreo 3 zile un compot de fructe (mere, pere, gutui) in care pusesem si felii de ghimbir. A iesit o bautură acidulata putin iute, interesanta si, cred eu, sanatoasa, singurele zaharuri fiind cele naturale din fructe si fermentatia  spontana imbogatind nutritiv lichidul. Recomand pentru efectul adaptogen al ghimbirului, prietenul celor care se confrunta cu oboseala cronica. 

Toate...

... trucurile comportamentale posibile invatate de la psiholog nu rezolva decat partial problema relatiilor cu persoane toxice. Dincolo de ceea ce fac sau spun acesti oameni aflati in intuneric, gandurile lor, poate mai toxice decat ceea ce isi permit sa exprime, in functie de intensitatea lor, ajung sa ne corodeze in mod nevazut starea de echilibru sufletesc sau chiar sa ne perturbe evenimentele concrete pe care le traim. Singurul capabil sa dezamorseze lucrurile la nivel subtil este harul adus de rugaciune. 

Pentru ca...

... nu pot sa stau fara de lucru😉

am inceput niste janbiere pt Anastasia. Sper sa le termin anul asta. 

Din...

... interactiunea cu UPU de ieri s-au cristalizat in mintea mea cateva concluzii:

*se asteapta mult (noi am stat 5 ore) , asa ca trebuie sa fii pregatita cu metode de divertisment pentru copil. Noi am folosit un timp si telefonul cu fimulete amuzante, ca sa mai indulcim durerea si frica

*apa si gustari (eventual niste calciu si magneziu) atat pentru pacient, cat si pentru apartinatori,

*e posibil sa nu ai unde sa te asezi sau chiar sa trebuiasca sa stai afara un timp

*periodic trebuie sa amintesti personalului medical auxiliar ca existi (in cazul nostru uitasera ca trebuie sa anunte un ortoped pediatru, astfel încât cand in sfarsit ne venise randul, ortopedul de adulti s-a autosesizat ca nu poate consulta copii)

*pe cat se poate, aseaza copilul mai retras, astfel incat sa nu vada/auda scene traumatizante (tipete, sange, agitatie psihomotorie).

*contactul fizic cu mama (mangaiere, imbratisare, strangere de mana) ajuta mult.

*daca ai copil mic sau in stare grava, bine ar fi sa fie doi oameni

*daca varsa, niste pungi, ca poate nu ai timp sa ajungi in toaleta din urgenta

*rugaciunea de fundal care iti va da pace interioara chiar si in mijlocul acestor furtuni. 

Ieri...

... Grigo si-a fracturat degetul mic de la mana stanga la ora de baschet: a incercat sa prinda o pasa de la un coleg si, din impactul degetului cu mingea s-a produs acest mic incident. Mic, mic, dar fiindca el e stangaci, ii va afecta destul de mult activitățile zilnice.

Un detaliu care spune multe celor ce inteleg taina ascultarii: eu insistasem sa nu participe in ziua aceea la ora de sport (din alte motive, ce-i drept, nu de teama posibilelor accidentari). 

Am fost...

... martora unei vindecari neasteptate (de Covid) a unui batran prin Sfantul Maslu. De 3 saptamani zacea in pat, nu mai manca aproape deloc, iar de vreo doua zile si apa o bea fortat. La 84 ani ai lui, cu un cancer pulmonar operat in urma cu 6 ani, rudele erau sigure ca va muri. Dupa primul maslu acasa a cerut mancare (mai precis: in primele minute dupa maslu, incat toate rudele prezente au fost efectiv uimite) si in zilele urmatoare a inceput sa se realimenteze progresiv. O alta problema aparuse acum: nu avea scaun, desi isi reluase alimentatia. Dupa al doilea maslu (la aprox o saptamana de la primul) omul nostru s-a eliberat in sfarsit de constipatie. Dupa al treilea, deja incepuse plimbari usoare prin curtea casei. Au trecut doua luni de atunci si, spre slava lui Dumnezeu, viata si-a luat cursul firesc pentru batran. 

Anticorpi...

... anti D (aici) 

Cum era...

... sa se spanzure Anastasia aseara? Intr-un "lat" pe care nu l-as fi intuit niciodata: gaura pentru mana a unei vestute de fâș de-a lui Grigore. Am niste agatatori pentru hainele copiilor situate cam la 150 cm inaltime si, la pitulusul, i-a venit ideea sa se ascunda printre ele. Ca sa vada cine vine sa o caute, s-a gandit sa isi strecoare capsorul prin vesta...

Din grija ingerului păzitor am trecut pe acolo chiar cand Gheorghe voia sa se năpusteasca sa o surprindă prin spate. Mai urma ca ea sa se smuceasca si sa ramana prinsa cu gatul in vesta pret de cateva secunde, cel puțin. In functie de violenta impactului scenariul ar fi putut evolua chiar foarte urat. 

Coliva...

...impartita dupa slujba e foarte apreciata de copii, asa ca in fiecare duminica cersim cate un paharel de la femeile care aduc prinoase la biserica. 

Desi arareori primim si lingurita de unica folosinta odata cu portia de coliva si desi imi displace felul in care se mozolesc mancand singuri ba cu mana, ba storcosind paharul si tencuind pieptul hainelor de biserica (iarna e mai neplacut, fiindca e vorba de geci) niciodata nu mi-am luat timp sa gandesc o solutie la problemuta asta.

Foarte simplu ar fi sa am in geanta (adica rucsac, ca eu nu mai stiu de ani de zile cum e sa fii o doamna cu geanta😁) o lingurita intr-un servetel. Daca vreau sa fiu si mai earth friendly, as putea sa adaug in arsenalul mamicesc din rucsac si o caserolica mica-mica in care sa primim coliva, pe care sa o spal apoi acasa. 

Serbaram...

... baietii, cu torturi facute de ei 😉

Schimbat...

... culoarea pe holisorul de la intrare (verde menta/salvie) :

Experienta mea cu aceste culori este ca pe perete mi-a iesit intotdeauna o nuanta cu cateva tonuri mai intensa decat ce am vazut in paletar, desi culorile au fost preparate automat, dupa un cod. Din pacate la vopseaua pigmentata nu se poate face retur. Acesta trebuia sa fie un gri ff deschis, putin spre verzui. 

Vrei...

 Pizza, dar ai probleme cu glutenul? Blatul de poate inlocui cu un strat de fulgi de porumb. Compozitia poate fi mai lichida (eu am adugat si smantana mixata cu ou) pentru a ii ingloba, iar deasupra se mai presara un rand de fulgi, care vor ramane crocanti. 

Cam asa...

... economisim noi sapunurile: alipim la cel nou ce a mai ramas din cel vechi. Mi-am adus aminte de mama sf Serafim Rose, despre care am citit ca pastra din timpul crizei obiceiul de a strange resturile de sapun si de a le topi formand un nou sapun, fe dimensiuni acceptabile pt a fi utilizat. 

Un citat...

... ultrascurt, care a fost capabil sa imi produca un mare declic duhovnicesc pe tema iertarii celor care isi agresează semenii in mod deliberat:

Orice om care exercita asupra ta o anumita forma de rau este cel mai probabil un om care NU S-A TREZIT inca la realitatea spirituala a vietii.

Poate ajuta pe careva... 

Asa...

 se mananca sfecla fiarta la abur, daca vrei sa ai limba roz si sa faci pipi roz 😄

O recomandare...

... de lectura duhovniceasca: pe site-ul Doxologia a inceput sa isi publice scrierile o prietena de-a mea, un adevarat artist al cuvantului, o persoana sensibila la adierile line cu care Domnul atinge faptura si atenta la intelesul ascuns al lucrurilor: Maria Tudor (puteti cauta si alte articole ale autoarei, de aceea i-am dat numele) 

Primit...

... pe messenger mai demult de la pr meu si ma simteam datoare sa o marturisesc si eu, sub forma de capturi de ecran:

Am terminat...

...o vestuta pt Ghe, inceputa nu mai tin minte de cand

Tip...

...aflat tarziu in viata, dupa ce am manuit gresit toti saculetii de legume care mi-au trecut prin mana si m-au taiat la mana firele alea sintetice, o batrana m-a invatat sa separ o sfecla si sa tin de ea ca de un maner😉

Daca...

...intri in taina cununiei si iti dedici viata lucrarii mantuirii prin nastere si crestere de prunci, mai devreme sau mai tarziu (pe masura ce ti se profileaza o familie tot mai numeroasa) vei intampina ispita de a regreta calea aleasa si a cârti, fiindca lumea din jur merge in cu totul alta directie. 

Cand ai multi copii, pe langa greutatile implicite acestui stil de viata incompatibil cu comoditatea, poti simti apasarea dezaprobarii venite din partea cunoscutilor si chiar a rudelor. Ca sa mergi mai departe trebuie sa te separi launtric, sa renunti la o legatura profunda cu ei, iar acest lucru nu se face fara durere. 

O alta capcana este aceea de a suspina dupa avantajele pe care le-ai fi avut daca anii petrecuti pe langa cei mici i-ai fi dedicat carierei: un venit mai consistent, satisfactii profesionale si un dram de respect in plus de la oameni. Lasi in urma toate acestea cand vrei sa fii libera sa spui "da" oricarei vieti noi care s-ar mai infiripa in pantecele tau. 

Frustrari se mai pot aduna in tine pe orice tema, fiindca acolo unde sunt copii multi si nu este ajutor din afara, este si multa jertfire de sine si taiere a voii: timpul liber, cochetariile desarte, taclalele cu prietenele, plimbarile linistite dispar de la sine daca vrei sa iti iei datoria in serios. Nici chiar somnul sau mancarea nu au nimic din tihna omului obisnuit. 

Ca intarire in astfel de momente si ca asigurare ca va veni o vreme cand totul va fi bine, as  indemna la intelegerea acestor renuntari prin prisma schimbului de replici intre Mântuitorul si sf Apostol Petru:

28. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. 29. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, 30. Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.

Am gasit...

... in marele talcioc al internetului un citat pretios, pe care l-am inteles mai intai nemultumita fiind si judecand pe altii. 

In tinerete, atunci cand eram coplesita si nu ma descurcam, insistam rugandu-l pe sotul meu sa ma ajute, dar el intarzia sa dea curs cererilor mele. Chiar si atunci cand in sfarsit accepta sa preia din treburile casnice, o facea cu atata aversiune si aratandu-mi atata ostilitate incat nu ma mai putea bucura indeplinirea sarcinilor respective.

Incercand sa convertesc experienta asta neplacuta in ceva util, am sa am inceput sa reflectez asupra cartirii cu care faceam si eu la randul meu faptele pe care intelegeam ca le vrea si le randuieste Dumnezeu pentru mine.

Pentru mai multa smerenie, ma pot prihani cugetand la cat de putina a fost dragostea cu care am acceptat crucea nasterii de prunci. Cat timp am privit totul ca pe o corvoada nesuferita, putin folos duhovnicesc am avut din savarsirea cu dezgust a indatoririlor materne. Tot ce nu a fost transformat intr-o ofranda a iubirii se va cerne din sita mantuirii. 

Moment...

... istoric pentru orasul nostru (cel putin eu il simt de aceasta dimensiune): la catedrala Sfantul Dumitru a fost adusa o particica din moastele sfantului si va ramane mereu aici spre inchinare.

Grigo a filmat ca un copil, dar va ramane mereu o amintire frumoasa. Gheorghe mi-a zis ca nu stie de ce, dar a simtit o bucurie cum nu a mai trait "toata viata". Ioan a observat cu uimire ca, desi afara, la procesiune, era frig si el purta doar o ie, nu a simtit niciun disconfort termic. 

O sugestie...

... de investitie (proiect pt finantare) pentru cine iubeste copiii mici si vrea sa usureze viata mamelor: o cresa cu personal dedicat, atent ales, cu rabdare si tact, pentru copiii de 1-3 ani, la costuri mult mai mici decat ar fi o bona. Acesta este un interval de varsta neacoperit pentru supravegherea copiilor, mamele termina concediul de maternitate, iar gradinitele nu primesc copii atat de mici.

Bineinteles, unui copil mic ii este cel mai bine in familie, cu mama sau macar cu o bunica, dar sunt situatii dificile in care o cresa decenta ar ajuta mult. 

Indiferent...

.. ce se intampla in lume, o mama are datoria de a face din caminul ei cel mai frumos si mai primitor loc din lume pentru copii. Mai ales acolo unde sunt multi copii exista tendinta ca, sub povara grijilor zilnice, mama (eu) sa uite tocmai acest aspect covarsitor din lucrarea ei. 

O vorba blanda, un zambet larg, o poveste inainte de culcare, o imbratisare, o gluma nevinovata, o gadilatura sanatoasa, o mangaiere calda, o joaca in doi, o conversatie sincera sau o impreuna lucrare la treburile casnice nu costa nimic, dar aduc atata intarire a dragostei pe care copilul o simte si o traieste acasa...

In misiunea minunata de a aduce liniste si bucurie in sufletele nevinovate ale copiilor, Hristos ii sta mamei alaturi nevazut, fiindca toata darea cea buna este de sus. Numai dupa ce va fi incredintat prin fapte sufletul copilului de iubirea ei concreta, autentica, mama va avea acces la inima lui pentru a ii impartasi cate ceva din tainele credintei in iubirea dumnezeiasca.

Azi...

... am cules via. A fost o zi frumoasa, de parca nici nu ar exista atata jale in lume. 

Daca suntem atenti, mai sunt crampeie de viata senina pentru fiecare dintre noi

Se vehiculează...

...in mediile crestine versetul acel cu femeia nebuna care isi distruge casa cu mainile ei, dar intelegerea lui ramane una tendentioasa, care plaseaza responsabilitatea bunului mers al familiei doar pe umerii femeii. Eu asa l-am auzit folosit de foarte multe ori: in contextul in care barbatul nu este de fapt om de casa, daca femeia reactioneaza prost (nu cu rabdare si blandete) i se aduce aminte ca femeia nebuna isi darama propria casa. 

E adevarat ca o femeie puternica duhovniceste poate sa acopere chiar si  neajunsuri majore ale sotului, dar casnicia aceea va fi totusi una disfunctionala si faptul ca femeia poate rabda greutati in plus nu il absolva pe barbat de raspunsul inaintea lui Dumnezeu pentru felul in care si-a inteles datoria de a isi asuma rolul familial.

As mai adauga ceva, ca un corolar al discuțiilor pe care le-am purtat cu sute de femei de-a lungul vietii: si un barbat isi poate distruge propria casa, si asta nu numai in cazul in care este betivan sau curvar.

Intr-un...

... popor in care judecata si cleveteala sunt sporturi nationale, daca vrei sa traiesti putin diferit de majoritate, trebuie sa stii foarte bine ce vrei in viata si sa iti construiesti un sine puternic, rezistent la comentariile si incercarile altora de a te coordona dupa bunul lor plac.

Subiectul "familie cu multi copii" e intotdeauna unul care genereaza reactii din partea curiosilor si iti trebuie ca mama un echilibru interior bine statormicit ca sa nu fii atinsa. Esti asociata imediat cu tigancile cersetoare, cu iepuroaicele sau cu sectele care isi traiesc ostentativ credinta. Altii presupun ca esti vreo obsedata, atat de inculta incat nu stii ce sunt contraceptivele. In orice caz, traiesti din alocatiile copiilor, pe seama unei societati formata din oameni cumsecade care iti creste volens-nolens bastarzii. 

Din cauza acestor oameni inimosi (care pot include chiar si rudele tale cele mai apropiate) contrariati de numarul suplimentar de copii pe care ii ai in dotare se prea poate, draga mamico, sa ajungi sa iti fie rusine cu familia ta, fara vreun motiv anume, ci pentru simplul fapt ca exista. Asa cum se foloseste termenul "body-shaming" as numi fenomenul descris mai sus "family-shaming" si as spune ca este la fel de odios. 

Ca sa ii faci fata poti sa

*eviti persoanele care se baga neinvitate in viata ta

*sa le dai replici prin care sa le pui granite in conversatie, pe masura indraznelii lor

*sa frecventezi grupuri in care esti agreata

*sa tii legatura cu alte familii numeroase

*sa intelegi si sa iti amintesti, de fiecare data cand esti atacata, ca vorbele lor nu au legatura cu tine, ci mai ales cu vulgaritatea, tupeul si ura lor

*sa iti virezi singura sentimentele de la jena la incredere in sine cultivand ganduri de recunostinta pentru binecuvantarea pe care o reprezinta copiii in viata ta

*sa pui inaintea lui Dumnezeu rana sufletului tau pana cand vei simti ca nu mai este acolo decat ca o amintire urata. 

Ca sa...

... spargem niste tipare ale trecutului care ingreuneaza foarte mult cresterea familiei ar trebui sa ne ferim sa le inseram in educatia copiilor. Ma tot gandesc cum sa le identific in concretul vietii cotidiene, sa le vadesc uratenia si sa le demontez. 

Unul dintre aceste clisee nocive ar fi catalogarea rigida a indatoririlor casnice in "treburi de barbati" si "treburi de femei" si desconsiderarea evidenta a celor de pe urma. Atatea expresii peiorative, atatea anecdote neinspirate si atata dezaprobare sociala gasim care sa intareasca convingerea ca treburile femeii sunt injositoare, incat nu e de mirare ca femeile nu isi mai doresc sa imbratiseze casnicia cu toate ale ei, iar barbatii sunt inchistati intr-un determinism psihologic care ii face sa se simta umiliti daca spala vase sau injositi cand sterg un copil la fund. Este nevoie de discursuri motivationale ca sa scoti din depresie o femeie care sta acasa si care nu e trista atat pentru ce experimenteaza ea, cat din cauza cutumelor moderniste care o chinuie interior. 

In orice familie normala femeia si barbatul impart in mod firesc sarcinile zilei, dar acest lucru nu este dubat de o strictete patologica. Femeia poate sa stranga un șurub fara sa se simta fara un sprijin in viata si barbatul intelege ca a face putina ordine este o depridere utila in viata pentru orice om (nu tre sa iti achiziționezi femeie special pentru asta). In plus, oamenii inteligenti inteleg importanta capitala a treburilor "de femeie" (si cat de greu pot fi inlocuite cu succes) si arata respect si recunostinta catre cea care la savarseste gratis zilnic, in tacere, spre binele intregii familii. 

Cu un strop de flexibilitate, cu mai putina dorinta de validare din exterior (de la gura lumii) cu inima golita de orgolii prostești si inmuiata in dulceata dragostei de oameni, viata de familie este foarte frumoasa si armonia devine accesibila tuturor! 

Poti...

... sa constrangi un copil sa execute orice forma exterioara a virtutii, poti sa il determini sa imite tot ceea ce consideri tu ca este fapta cea buna, poti chiar sa ii inoculezi anumite idei si un mod particular de a intelege viata, dar nu vei putea niciodata sa aprinzi in el scanteia iubirii de Dumnezeu, singura care da sens celorlalte lucrari si este o piatra de temelie pentru sufletul lui. La acest nivel doar rugaciunea fierbinte poate lucra, induplecand pe Dumnezeu sa Se deschida in mod cu totul aparte catre faptura Sa (copilul ratacit) , pentru dragostea si suferinta parintilor, asezate ca o jetrfa vie inaintea Lui. 

Perseverenta

 Ghe e pasionat de cruciulite desenate

Frici...

...pe care un parinte narcisist le inoculeaza indirect copiilor care ii stau in preajma:

*frica de autenticitate 

Copilul eate vazut ca o extensie a parintelui N si orice simte si gandeste acesta trebuie sa fie in conformitate cu gandirea N. Tot ce deviaza de la directia data de parinte este pedepsit. Nu este vorba de o pedeapsa fizica (desi acestea nu sunt excluse) ci de una emotionala: un mod in care N abandoneaza, se decupleaza relational cumva de copil (o privire distanta, vorbe taioase, ironii etc).

*frica de a nu supara pe nimeni

Nu este vorba despre un bun simt obisnuit, ci de o teama permanenta ca anumite actiuni, atitudini vor intriga sau vor deranja (chiar daca involuntar si fara motiv real). Este un soi de lasitate dobandita care impiedica marturisirea opiniei personale, de frica de a nu mai fi agreat, si care isi are originea in copilarie cand N nu permite exersarea liberei exprimari.

*frica de a avea succes

Parintele N, desi avantajat ca imagine de un copil performer, poate fi in mod paradoxal invidios pe succesul acestuia si il poate demotiva fie aratand ca nu acorda importanta reusitei respective, fie ignorand evenimentul, fie diminuandu-l prin critica sau sarcasm. N poate chiar provoca suferinta psihica  asociata cu momentele de succes, astfel încât creierul sa le cupleze pe cele doua si sa decida la nivel subconstient ca e mai in siguranta daca nu "straluceste" in niciun domeniu.

*frica de fericire

N urasc fericirea altora si nu o pot simti niciodata. De asemenea nu suporta sa fie altcineva in cemtrul atentiei, mai ales la ocazii fericite. De aceea N obisnuiesc fie sa ruineze momentele frumoase ale altora, fie sa atraga atentia asupra lor, diminuand intensitatea emotiilor pozitive in anturajul animat de entuziasm si bucurie. Prin repetarea acestor manevre creeaza un program mental care, ori de câte ori esti fericit te face sa te astepti ca urmeaza sa ti se intample ceva rau. 

Pentru...

... ca se pare ca unii oameni folosesc ceea ce am mai postat pe blog si chiar exemplul meu personal intr-un fel care imi displace total, simt din nou nevoia unui mic disclaimer.

Desi sustin prin ceea ce scriu familiile rodnice, femeia dedicata misiunii materne si casnice in general si indelunga rabdarea in casatorie pana la moarte, nu simpatizez in niciun fel cu abuzul, nici macar cu cel frumos impachetat in cuvinte biblice sau cocolosit de vreun duhovnic. 

 Cred cu tarie ca fundamentul solid al casniciei trebuie sa fie iubirea platonica, dublata de intelegere principiala si intrajutorare. Iubirea trupeasca nu are aceleasi valente fara cele dintai. 

Intalnirile intime intre soti nu sunt manifestari ale iubirii daca nu se desfasoara cu liberul consimtamant al celor doi. Tot ce stirbeste vointa libera a unuia dintre soti, fie ca este constrangere, fie insistenta peste masura, fie santaj emotional, fie manipulare in avest scop, fie invocarea "datoriei" conjugale, fie chiar o anumita doza de agresiune, totul urateste lucrul lui Dumnezeu si atrage consecinte nefaste asupra familiei.

Inteleg ca si desfranarea este o prapastie deschisa (deci refuzul ca moft nu este de conceput) , dar si asuprirea celuilalt atunci cand instinctul suprima orice alta forma de raportare la fiinta umana este o hidosenie cu care nu cred sa aiba vreodata partasie cu Lumina. Ea trebuie vindecata prin deasa spovedanie si nevointe de calibru călugăresc acolo unde este nevoie, fiindca nimeni nu se mantuieste chinuind pe altul, chiar daca acesta din urma il rabda. 

In limba...

... romana, niste descrieri detaliate ale N. Nu recomand intreg canalul, ci selectiv, cu discernamant, mai ales materiale despre pradatorii emotionali. 

Bunele...

.... maniere ortodoxe :) nu includ salutul si conversatia de complezenta la slujbe, nici macar in cadrul micilor procesiuni in jurul bisericii. De ce? Pentru ca se presupune ca suntem intr-o conversatie cu Dumnezeu si sfintii sai, persoane importante, si nu se face sa ii neglijam ca sa mai schimbam doua vorbe cu altcineva si nici sa distragem pe cei din jur cu susoteala noastra nu se cade. 

Daca nu putem sa evitam privirea la fetele altora in acel rastimp, o scurta inclinare a capului este mai mult decat suficienta in cazul unei intalniri.

O dragalasenie...

... pentru gospodinele mici (din kaufland) 

Prin copii...

...am auzit cateva cazuri similare care par sa contureze un nou fenomen: nu se dorește libera trecere decat pentru vaccinati, restul fiind privati de libertate de miscare in mod voit (in cea mai nevinovata interpretare, nu as putea decat sa concluzionez ca rezultatele testelor sunt adesea eronate). 

Sunt elevi/studenti:

care au un parinte pozitiv, confirmat prin testare, 

care au simptomatologie evidenta (unii astmatici, respira cu puffuri medicamentoase) 

care au acasa efectuat un test rapid pozitiv, 

DAR 

care la testarea DSP au iesit negativi.

Am mai gasit aici o stire, care, daca nu e fake, este o dovada flagranta de partinire a vaccinatilor: ei participa la evenimente fara test, dar cei negativi la testare nu ar avea aceasta permisiune, de parca ar fi pedepsiti cumva. 

Nu cred...

... ca este placuta dezbinarea ce se face in ultimul timp între fratii de aceeasi credinta pe tema vaccinului si a protestului impotriva restrictiilor incorecte impuse de guverm. Un cuvant al Scripturii care cred ca pune in lumina adevarului situatia este:

Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.( Romani, 14, 3)

In fond fiecare trebuie sa lase loc intelegerii ca nu toti suntem chemati launtric la aceeasi lucrare si nu e nimanui de folos nici blamarea, nici hartuirea verbala, nici alta forma de constrangere.

La urma urmei nimeni dintre noi, cei de jos, nu a facut personal (nemijlocit) vreun studiu pe vaccin, ci fiecare alege din multitudinea de informatii disponibile pe cele pe care le considera credibile, deci in ultima instanta suntem subiectivi si vorbim din auzite.  Si eu am indoielile si retinerile mele fata de ceea ce se intampla, dar nu as merge atat de departe incat sa ma scarbesc de cineva care nu imi impartaseste opiniile, sa il declar ratacit si sa rup comuniunea cu el ca si cu un "pagan si vames". Sa nu fie!