Up-date

           Ca o completare la postarea de aici ţin să menţionez că am făcu o complicaţie la operaţia respectivă : sinuzita odontogenă. E destul de frecventă, nu ştiu dacă se datorează unui act medical neglijent sau doar faptului că "a pătruns mâncare" aşa cum mi s-a explicat cu ridicări de umeri de către medici. Eu ştiu că m-am îngrijit să direcţionez solidele doar pe partea sănătoasă dar nu pot demonstra asta, pentru că "nu avem cameră de luat vederi în gură". De asemenea nu mi-am suflat deloc nasul post-operator, manevră care poate duce la desprinderea suturii. Cert este că am rămas cu o comunicare alveolo-sinusală (între locul de implantare a dintelui şi sinus şi, prin urmare, nas) şi cu sinusul drept plin cu puroi.
          În prezent fac puncţii sinusale la un cabinet ORL (consultaţia 40 lei, fiecare puncţie 30 lei) şi am fost avertizată că voi face o a doua intervenţie maxilo-facială între două reprize de câte 5 puncţii sinusale. Puncţia în sine nu e dureroasă. E traumatizantă mai mult psihic(senzaţia de penetrare a osului cu acul de puncţie are o încărcătură aparte pentru mine). Singurul lucru care doare e anestezia. Sânge curge foarte puţin, câteva picături.
         Dacă nu reuşeşte nici de data asta sutura va trebui să fac operaţie în secţia ORL pentru a închide sinusul. Momentan şansele de a evita operaţia sunt cam de 40 % . O fericire!

Candela

           Untdelemnul din candelă este o jertfă adusă Domnului de creştini, dar şi un minunat leac tămăduitor al multor dureri. La noi acasă candela arde mereu. Soţul meu se îngrijeşte să o menţină aprinsă. El are mai multă evlavie ca mine şi nu uită niciodată de "căndeluţă".

plutitor din Athos

          Multă vreme am folosit ulei de floarea soarelui, dar afuma peretele deasupra locului unde era candela şi mirosea tare urât fitilul după ce ardea mai mult. Iulianei chiar îi era greaţă să fie miruită din cauza asta. De ceva timp punem ulei de măsline (nu din cel mai scump) şi nu mai miroase deloc fitilul când îl schimbăm şi ţine şi mai mult, aproape o zi întreagă, fără să se stingă. La început comentam când îmi vedeam bărbatul că vine acasă cu ulei de măsline pentru candelă, dar acum cred că se merită. El îmi spunea: "Lasă draga tatii, că dăm lui Dumnezeu!" Chiar aşa, Abel n-a adus la ardere de tot ce avea mai bun?
Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui (Facere 4, 4)

Prin pat

           Nu m-am străduit niciodată să-i învăţ pe copiii mei diverse gesturi ca apoi să poată face demonstraţii de precocitate în faţa cunoscuţilor. M-a preocupat însă să-i învăţ să se dea jos din pat sau de pe scaun singuri. După părerea mea această achiziţie este extrem de importantă pentru siguranţa copilului, cât şi pentru uşurarea muncii de supraveghere.
          Îi puneam la marginea patului în funduleţ, cu faţa spre marginea patului, şi le spuneam "Dă-te jos!", arătând cu mâna spre covor, unde se găsea o jucărie atrăgătoare pe care puii o primeau la "aterizare". Apoi îi întorceam pe burtă, cu picioarele ieşind puţin în afara patului şi îi lăsam să alunece uşor până atingeau cu ele de podea. Repetam mişcările de mai multe ori, fără să-i forţez pe cei mici. Era ca o joacă în doi. Mă arătam foarte încântată când ajungeau în picioare jos, iar bebelul, văzând bucuria mea, chicotea şi el satisfăcut.
           Deşi e un copilaş isteţ, Grigorie a deprins mişcările de coborâre din pat la o vârstă mult mai mare ca fraţii lui, în ciuda strădaniilor lor de a-l şcoli în această chestiune.  A mers foarte de timpuriu, înainte de 9 luni, şi a învăţat să se caţere la scurt timp după aceasta, ceea ce înseamnă că a putut ajunge la înălţimi periculoase pentru el. Permanent trebuia să fie cineva cu mâinile pe lângă el, pentru că nu resimţea nici o ameninţare când păşea nesigur pe marginea patului. A şi căzut de câteva ori, a plâns mult, dar a continuat să încerce să păşească în aer ca în desene animate :) Zilele trecute, după ce am renunţat să-l cicălim cu "cade băiatul!" am observat că a devenit mult mai prudent şi că ştie deja cum să coboare din pat cu viteză regulamentară.

 Free images from acobox.com

         Că tot veni vorba de pat, nu pot să nu consemnez aici un eveniment important: un copil chinuit de talent atletic mi-a rupt patul din sufragerie.  Nu e vorba de arcuri, alea s-au dus de mult timp. S-a rupt cadrul pe mijloc, s-a deformat ireversibil... Şi mare mi-a fost mirarea că n-am putut să mă supăr. Nici nu-mi mai iau pat. Mă gândesc să cumpăr doar saltea ca să avem mai multe grade de libertate.

De ce-mi doresc o curte mare:

           Dintotdeauna am simţit nevoia să aleg cu grijă anturajul copiilor mei. Uneori chiar mă îndoiam că procedez corect şi îmi spuneam că poate îi judec greşit pe copiii de la bloc sau că le inoculez copiilor mei complexe de superioritate prin faptul că nu-i las să se joace cu ei. Dumnezeu a avut grijă ca zilele astea să aflu nişte lucruri care să mă convingă că nu trebuie să ne "amestecăm" cu oamenii care, deşi sunt botezaţi creştini, n-au nici o relaţie vie cu Dumnezeu.
     "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.
      Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul.



"îngeri căzuţi"

         Acum câteva zile ploua şi am ieşit puţin pe balcon. Am observat la blocul vecin un grup de băieţei - pe care-i ştiu , iar cel mai mare e de abia în clasa a treia - cum se adăposteau de ploaie la intrarea în bloc. Pe unul dintre ei, însă, nu-l lăsau să stea acolo, ci îl împingeau afară. După câteva tentative eşuate de a li se alătura, a strigat "Da dacă fac asta, mă lăsaţi?" "Daaa" Şi copilul a experimentat primul (probabil) episod de exhibitionism din viaţa lui, acompaniat de un hohot de râs general. Mie nu mi s-a părut amuzant...
      Ieri stăteam la masă cu fiul meu de 7 ani şi m-a întrebat "Mami, tu ştii ce sunt filmele porno?" Tot discutând, am aflat câte perversiuni (măcar dacă i-ar fi explicat "procedura standard" care se lasă cu naştere de prunci, deşi cred că nu e la vârsta când are nevoie de detalii tehnice) au încercat să-i descrie puştii de la bloc şi m-am îngrozit. Eu nu l-am lăsat niciodată în compania lor mai mult de un sfert de oră: pe măsură ce îi îmbrac pentru plimbare în parc îi scot afară, ca să nu se mai hârjonească în casă şi să-mi fie mai uşor să mă gândesc ce mai am de luat cu mine. Aşa se face că gaşca a avut timp să-şi verse mizeriile din minte la urechile copilului meu.
          Bineînţeles, aceste lucruri se pot întâmpla şi la şcoală. Dar acolo unde suntem nevoiţi să ducem copiii, îi mai acoperă şi harul lui Dumnezeu. Pentru restul situaţiilor e nevoie să întărim paza.

Stoma

          Zilele trecute am făcut o operaţie: rezecţie apicală la un dinte pluriradicular. Nu mă durea nimic iniţial, ci doar am observat o mică umflătură pe gingie, deasupra unei măsele. Mi-am făcut o radiografie panoramică (precedată bineînţeles de un test de sarcină negativ) pe care au interpretat-o atât medicul stomatolog cât şi cel de la chirurgie maxilo-facială. Aveam două variante: extracţie - 50 lei - sau operaţie - 400 lei -  pentru a putea păstra dintele. 400 lei e o sumă importantă pentru bugetul familiei, aşa că m-am interesat cam cât aş putea beneficia de rezultatele metodei conservatoare. Stomatologul m-a asigurat că 10-15 ani după operaţie tot ţine măseaua cu pricina. Am hotărât deci să optez pentru varianta mai scumpă. Am aflat apoi că înainte de intervenţie trebuie să am canalele obturate la dintele respectiv, dar această manevră trebuie făcută cu puţin timp înainte, de preferat chiar în aceeaşi zi, altfel risc să apară dureri insuportabile. Dimineaţa am fost la dentist, iar la ora 16 aveam programare la cabinetul chirurgului.  

Credit: Free images from acobox.com

          Din fericire am fost prima pe listă în ziua respectivă, altfel aş fi avut mult de aşteptat (programările sunt făcute la intervale de timp nerealiste după cum am aflat ulterior de la alţi pacienţi). Medicul a fost foarte atent să nu doară nimic. Nu ştiu dacă asta s-a datorat sensibilităţii lui sau aşa fusese instruit, dar am fost încântată că anestezicele şi-au îndeplinit rolul. Imediat după incizie a drenat o colecţie purulentă abundentă, apoi a urmat rezecţia rădăcinilor şi chiuretajul zonei de maxilar afectate. Canalul bolnav era cel palatinal, iar infecţia ajunsese până la sinusul maxilar drept. Au avut de lucru cam o jumătate de oră pentru a curăţa totul. Au incizat maxilarul şi pe exterior şi prin cerul gurii şi am avut nevoie de 4-5 fire. La sfârşit am primit o reţetă cu un antibiotic (Cuminol), un antiinflamator (Diclotard), ceva pentru a-mi proteja mucoasa gastrică (Omeran) şi ceva împotriva durerii (Algifen). Toate erau prescrise 7 zile. Alăptez încă, aşa că iau doar antibioticul, deşi pe prospect scria că se elimină şi prin lapte. Grigo n-a avut nici o reacţie macroscopică la laptele cu antibiotic.
        Acasă, a doua zi după operaţie, mi s-a umflat obrazul şi ochiul drept, dar am aplicat comprese cu apă rece şi s-a mai diminuat edemul. Durerile au fost suportabile, dureri surde care n-au avut nimic în comun cu durerile ascuţite de dinţi de care mă temeam. Am avut voie să mănânc după două ore alimente moi, să mă clătesc cu ceai de muşeţel şi să mă spăl în mod obişnuit pe dinţi. Mi s-a spus să mă feresc de curent şi vânt, de alimente şi băuturi fierbinţi, să nu mestec nimic pe partea respectivă timp de o săptămână. La control am fost chemată după două zile, iar la scoaterea firelor după 7 zile.
       Cam acestea au fost aventurile ultimei săptămâni  :) Nădăjduiesc la zile mai bune...

• Maria, în apa din cadă, vorbeste tare. Crezând că are ceva să-mi spună, intru şi o privesc întrebător. "Mami, vrei să-ţi ţin un discurs?" "Ce discurs?" "Despre scriitori... Ai văzut cum pot ei să descrie atât de bine sentimentele fiecărui personaj? Ţi-ai dat seama că pot să ne facă să iubim sau să urâm un personaj, indiferent ce fapte face el? Eu cred că nici ei nu ştiu cum le iese chestia asta. Dacă i-am întreba cum fac ei, nu cred că ar şti să ne înveţe şi pe noi. Asta înseamnă să ai talent... Nu se învaţă, mă-nţelegi? Ori îl ai, ori nu-l mai ai!"

• "Lui Dumnezeu nu-i place când un om joacă rolul lui Iisus şi se crede atotputernic?" "Nu cred..." "Dar îi place că unii dintre cei care privesc filmul îşi schimbă viaţa şi se întorc de la păcate după ce văd filmul despre Mântuitorul?"

• Dacă mă obligă cineva să citesc o carte, de-abia citesc şi mi se pare mai puţin frumoasă decât atunci când sunt lăsată să-mi aleg singură...

• După ce am făcut o extracţie mi s-a umflat falca şi arătam oribil. Reacţiile copiilor: "Aşa o să rămâi?" "Mami, mi-e frică de tine!" "Lasă, că eu te iubesc aşa, urâtă, cum eşti!"

• O fetiţă mofturoasă, dar sinceră, a recunoscut: "Când văd că mâncarea are mult zarzavat, eu spun că nu e bună, iar după ce mă faci să gust,îmi place, dar nu-mi convine să ai tu dreptate. De aia mă strâmb la fiecare lingură."

Clăbuci

          Tuturor copiilor mei le-a plăcut baia încă din primele zile de viaţă, spre deosebire de mine care - povesteşte mama - plângeam cât mă ţinea gura în fiecare seară când îmi făceau baie. Prima fetiţă a avut o piele foarte sănătoasă şi catifelată, aşa că nu mi-am pus problema că e ceva în neregulă cu şamponelele sau gelurile de duş folosite. În schimb următorii copii au reacţionat la contactul cu produsele de igienă obişnuite din magazine: imediat după baie fie se înroşeau pe zone mari ale pielii, fie se umpleau de bubiţe mărunte fie le apăreau eczeme (Ioan a avut pe faţă ceva care se accentua după samponare). Mi-am dat seama că trebuie să fie ceva în neregulă cu aceste produse cosmetice pentru că piticii nu aveau nici un fel de alergii alimentare şi nici în familie nu avem pe cineva alergic. Am mai şi citit câte ceva despre diverse ingrediente folosite în săpunuri pe diverse pagini naturiste şi m-am convins că folosind aproape zilnic aceste substanţe pe pielea noastră ne punem sănătatea în pericol pe termen lung. Pielea nu e o barieră impermeabilă, sunt foarte multe substanţe care o penetrează şi se absorb în organism după o aplicaţie pe piele.
        Nu sunt un fan al produselor Amway care nu au nici o marcă oficială pe etichetă cum că ar fi ecologice, totul se bazează pe asigurările penibile ale prezentatorilor că putem uda florile sau chiar putem bea din detergentul de vase Amway fără probleme, deşi pe ambalajul produsului cu pricina se specifică: "Do not ingest!" şi "Keep away from eyes!" . Am căutat pe internet soluţii ecologice pentru igiena zilnică şi am fost plăcut surprinsă când am găsit preţuri accesibile nouă.
        Zilele trecute mi-am comandat  acest săpun. Există şi variantă de săpun lichid pe care îl folosesc ca gel de duş. Nu ştiu dacă e cel mai bun sau cel mai ieftin, deocamdată sunt mulţumită de el: e cât se poate de simplu şi nu are parfumuri sau uleiuri esentiale. Pentru probleme dermatologice mai deosebite am folosit un sapun cu proprietăţi terapeutice de aici . Pentru păr am încercat acest sampon care le-a plăcut mult fetelor pentru că lasă părul mătăsos şi strălucitor.
         Nu regret că investesc puţin mai mult în acest domeniu. Sunt mulţumită că iritaţiile şi mâncărimile nu au mai apărut de multă vreme pe pielea celor mici.
       

Rugaţi-vă neîncetat ...

           Rugăciunea nu se săvârşeşte numai când stai la rugăciune, ci dacă îţi ţii mintea şi inima îndreptate spre Dumnezeu şi încordate, te afli tot în rugăciune, în orice situaţie vei fi. Pravila rugăciunii se face când îi vine timpul, dar cealaltă stare de rugăciune îşi are drumurile ei. Calea ce duce spre dânsa este deprinderea de a ne aminti totdeauna de Dumnezeu şi de ceasul cel din urmă împreuă cu judecata care îi urmează. Iată orânduieşte-ţi în acest chip cele lăuntrice şi totul va merge bine. Asta va fi lucrarea de a închina înăuntru orice pas lui Dumnezeu. Paşii trebuiesc îndreptaţi potrivit poruncilor, iar poruncile le ştiţi. Orice întâmplare o putem conduce spre poruncile Domnului şi să închinăm lui Dumnezeu înăuntrul nostru lucrarea ce o facem pentru el.
          Căutaţi şi veţi afla... Ce trebuie să căutăm? O legătură vie şi simţită cu Dumnezeu. Asta o dă harul Sfântului Duh, dar e nevoie să ne ostenim pentru a o dobândi. Dar încotro să ne îndreptăm osteneala? Spre lucrarea de a ne aduce aminte de Domnul, ca unul ce este aproape şi chiar în inima noastră.
          Dumnezeu este pretutindenea şi se află pururea cu noi, îl avem în noi şi între noi, dar noi nu suntem întotdeauna cu el, pentru că nu ne aducem aminte de el şi facem lucruri pe care nu ni le-am îngădui, dacă ne-am aduce aminte de el. Ia-ţi asupra ta osteneala să te deprinzi cu această aducere aminte!
          În toată vremea, de la deşteptare până la culcare umblă în aducerea aminte de Dumnezeu, Cel ce în tot locul este de faţă, cultivând în tine gândul că Domnul vede şi numără toate mişcările inimii tale.
                           (Sbornicul,  Vol 1)
          În facultate aveam o colegă adventistă cu care mă înţelegeam mai bine decât cu alţi colegi. Erau de aceeaşi religie cu mine, dar nepăsători cu totul. Nu era o chestiune de dispreţ. Pur şi simplu nu ne preocupau aceleaşi lucruri. La un moment dat am discutat cu ea problema aceasta a timpului pe care ţi-l ocupă copiii (necăsătorite fiind). Ea mi-a spus că mama ei a sfătuit-o să practice contracepţia sub pretextul că altfel, cu mulţi copii, nu-i va mai rămâne timp de "studiu biblic". Pe atunci mi se părea rezonabil. Cât de mult m-am înşelat: Dumnezeul creştinilor nu este un Dumnezeu al studiului abstract:

Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este.(Iacov 2, 27)

        Cu greu am învăţat că îngrijirea copilului nu se face în detrimentul sporirii duhovniceşti dacă "închin" această lucrare lui Dumnezeu. Mai demult mă revoltam în sinea mea pentru că, în loc să încep ziua cu obişnuita rugăciune de dimineaţă, eu trebuia mai întâi să duc 2 oliţe să le spăl. Seara, la culcare, când fiecare copil cerea de câte 4 ori apă, mă enervam de-a binelea. Dacă-mi aduc aminte de Dumnezeu pot să mă ridic cu inimă veselă şi să-i slujesc cu drag (chiar dacă mă dor toate oasele şi pic de somn):

36.	Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în braţe, le-a zis:
37.	Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

41.	Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă că nu-şi va pierde plata sa.
42.	Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu cap 9)

Eu şi Eca pe un vapor

afecţiune

dinozauri

Grivei

creion

de extrasezon

copy-paste

din ogradă

Portăriţa

          Mergând în vizită la o bătrână din parohia noastră, am observat pe peretele de la răsărit al camerei icoana "Portăriţa", pe care soţul meu i-o dăruise după primul lui pelerinaj la muntele Athos. Am şi eu acasă o icoană mare cumpărată tot atunci şi aplicată pe placaj. Ceea ce mi-a atras atenţia a fost faptul că icoana femeii era realizată cu nuanţe mai deschise ca a mea. Am întrebat-o:
          - Icoana asta e cea pe care v-am dat-o noi?
Bătrâna a zâmbit şi a încuviinţat. Apoi m-a ajutat să-mi formulez întrebările:
          - Aşa-i că e mai luminoasă? N-a fost aşa de la început, a adăugat ea un început de poveste. La început era neagră de tot şi eu nu mă puteam împăca deloc cu imaginea ei. Ştiam că e o icoană făcătoare de minuni, dar ziceam în gândul meu în fiecare seară "Maica Domnului, să mă ierţi, dar nici nu mă pot ruga atunci  când văd chipul tău aşa întunecat, parcă-mi e urât!" Şi cu timpul, Maica Domnului mi-a ascultat rugăciunea. Vedeţi acum că e mult mai deschisă la culoare? Niciodată n-a stat în soare. Cum e pusă aici, între uşă şi şifonier aşa a fost de la-nceput. Acum mi-e tare dragă!

           Am observat şi eu că nu era deloc albăstrită aşa cum am văzut prin mănăstiri că se fac litografiile expuse la soare. M-am minunat şi eu de delicateţea Maicii Domnului, care n-a vrut să o mâhnească pe bătrână şi mi-a plăcut că femeia nu s-a mărginit la a cârti, ci a convertit nemulţumirea ei într-o rugăciune mai puţin obişnuită. Iată că astfel de rugăciuni izvorâte din simplitatea inimii sunt ascultate!

Daruri care sunt povară...

Trist

Media 0 din 0 voturi

şi singur în găoace,
puiul galben-auriu
a simţit într-un târziu
că-i stingher,
că n-are pace.
A simţit că lumea lui
tot mai strâmtă
nu ştiu cum,
se face...
"Ce-o fi asta?"
se gândi.
"Cum de m-a ajuns năpasta
să trăiesc într-o mărgică,
într-o casă
tot mai strâmbă,
tot mai mică?...
Să nu pot să-mi aflu loc
nici pe faţă,
nici pe spate.
Şi să-mi crească,
după toate,
uite
ce nătâng de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciudă
eu cu ciocul,
ca un prost...
Însă ciocul ce s-audă?
Cade-n stânga,
bate-n dreapta
şi-mi atârnă
ca o bârnă
fără rost.

Mi-au ieşit şi doi ochi mici.
Ce să fac cu ei aici?
Mi-au crescut şi aripi grele.
Ce să fac aici cu ele?
Iar sub pântec,
la picioare,
se făcură nişte gheare...
lungi... cu vârfu-ncovoiat...
Simt că toate-n pântec mi-au intrat!
Doamne,
pentru ce mi-ai dat
daruri care-mi sunt povară?..."

Şi,
lăsat pe partea stângă,
a-nceput uşor să plângă
puiul
pentru-ntâia oară...

*
Credit: Free images from acobox.com


Dar deodată,
în găoc,
bate cineva de-afară...
Cioc!
Cioc, cioc!
Inima în pui se zbate,
se-nfioară.
Cine...
oare cine bate?...

Cu un tremur ca de-o vrajă,
a bătut şi puiu-n coajă.
Uite!
Sub ciocănituri solide
se deschide
o fereastră!
Doamne,
ce privelişte măiastră!
Apoi uite-acum cât loc...
unde poate să alerge
să se joace,
să se culce...
Iar un glas atât de dulce,
glas de mamă...
andantino,
iată,
îi vorbeşte:
Vino...
Şi sări degrabă puiul
din bârlogul vieţii vechi.
O, acum cât e de bine
să ai ochi,
să ai urechi!...
Ce frumoasă e lumina!...
Parc-ar vrea în piept s-o soarbă.
Asta ce-i?
Un fir de iarbă...
Iar acolo?
E grădina...
Şi-nălţând privirea-n soare,
puiul,
suflet de pripas,
a bătut din aripioare
şi-a făcut întâiul pas.
Iar apoi,
dup-o clipită,
a zărit lâng-un arbust
o grăunţă rumenită.
Mm!
Da´ bună e la gust!
Iar colea, o gâză mică
pe un fir de busuioc.
Doamne,
ciocuşorul totuşi
nu e...
nu e rău de loc!
Dar aici în noua ţară,
ce s-ar fi făcut el oare
fără aripi, fără gheare,
fără vechea lui povară
din căsuţa cea sihastră?
Bietul pui...

*

Fraţii mei,
povestea lui
nu-i decât povestea noastră...

Cinste,
curăţie,
milă,
jertfă,
inimă umilă,
lacrimi grele,
bunătate,
şi suspine după stele,
bine,
dar acestea toate...
ce să faci aici cu ele?
Să fii mut ca oaia-n strungă,
cu răbdare (îndelungă!),
să nu fugi după avere,
după nume,
să iubeşti pe cel ce-i gata,
de-ar putea,
să te sugrume,
bine,
dar acestea toate...
ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare are preţ
numai zâmbetul isteţ,
numai vorba îndrăzneaţă,
numai paşii rari şi grei,
numai mâna cu mănuşă
care trage la cenuşă
de la toţi
pe turta ei;

da,
când viaţa e-o berbuncă
unde toţi străbat răscrucea
şi în calea ta aruncă
spini şi cioburi
fără număr,
tu,
să-ţi iei în taină crucea
şi s-o duci umil pe umăr...
suspinând discret,
cuminte,
sub scuipatul de ocară...
O, Părinte,
Creatorule-ndurat,
oare pentru ce ne-ai dat
daruri
care sunt povară?

*

Pentru ce?
Nu ştii?
Aşteaptă...
Vine-o clipă,
un soroc,
când la marginile lumii
cineva din cer va bate...
Cioc!...
Cioc, cioc!
Şi-n acest străvechi găoc
se va face o fereastră
către lumea cea măiastră.
(...)                              de Costache Ioanid

Chipuri ale rugăciunii

        Cu 9 ani în urmă, fiind în chilia părintelui Iustin Pârvu mă plângeam acestuia că viaţa de familie mă dezamăgeşte în sensul că nu am timp suficient de rugăciune şi lectură duhovnicească. Copiii mă aruncaseră de pe piedestalul isihast pe care stăteam cu trufie înainte de căsătorie. Îi explicam părintelui cu durere că nu mai puteam ajunge la izvorul liniştirii şi al bucuriei de altădată (adică pravila personală şi slujbele bisericeşti). În timp ce-i vorbeam o legănam pe Maria, care era un sugar plângăcios, în singurul mod care o liniştea: o mişcare sus - jos, ce semăna cu o închinăciune mică. Părintele mă privea cum mă osteneam şi mi-a spus două lucruri: "Măi, înainte ţi se părea că eşti blândă. Acum, încercată fiind, ai descoperit cine eşti." şi "Uite, ce faci tu acum este o rugăciune! E rugăciunea ta."

          Nemulţumită, am început să-l judec în gândul meu pe părinte: "Stă aici în chilie, retras din tulburarea lumii, este slujit la treburi trupeşti de alţii, sigur că-şi vede numai de suflet şi are multă pace!" Cum am încuviinţat acest gând de la vicleanul, convorbirea mea cu părintele a fost întreruptă de vreo 5 telefoane din lume (oameni cu probleme grave care cereau sfatul şi rugăciunea părintelui) şi de fraţii mănăstirii care veneau fiecare să ceară blagoslovenie pentru ascultările lor şi să clarifice anumite detalii practice. Toţi au primit răspunsuri cu răbdare şi cu înţelepciune şi toţi au fost mângâiaţi şi încurajaţi. La început eu m-am enervat de atâtea întreruperi, dar mai apoi m-am gândit că, dacă Dumnezeu le-a îngăduit, sunt spre folosul meu. Am înţeles în final că părintele avea o "gospodărie" imensă de chivernisit, dar asta nu-l împiedica să aibă duhul rugăciunii.
 Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel; Însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu! (Psalm 67, 36)

Copiii se autoeducă

          Zilele trecute ne-a vizitat tatăl unei prietene cu care n-am mai ţinut legătura de când s-a călugărit. Domnul a trecut pe la noi pentru a ne dărui câteva blagoslovenii de la Ierusalim şi ne povestea cum a fost în pelerinaj. Ecaterina era lângă noi şi asculta cu mare atenţie ce se vorbea. La un moment dat a intrat în discuţie abrupt, schimbând cursul discuţiei de la duhovnicesc la pragmatic:
         - Unde aţi dormit şi cât aţi plătit pe noapte?
         Vizitatorul nostru ne-a explicat că au dormit la nişte creştini care le-au cerut doar 10 euro pe noapte, ceea ce i s-a părut ieftin aşa că a mai rămas câtva timp, mai mult decât îşi planificase.
        - Noi am plătit camera mai scump anul trecut în concediu... Dar ia spune-mi, drumul cât v-a costat?
        - 800 de euro.
        - Muuult!

  Free images

        M-a surprins cu întrebările astea, mai ales că anul trecut avea doar 5 ani şi aş fi băgat mâna în foc că nu a prins nimic din discuţiile mele cu soţul legate de partea financiară a concediului. Niciodată n-am avut iniţiativa de a discuta cu copiii mei despre bani, mai ales că e deseori o problemă spinoasă pentru noi şi n-aş vrea să simtă încă grija aceasta. M-am limitat la a le spune "Pentru asta nu avem bani" "Pe cutare lucru n-aş da bani" "Când iau salariul cumpărăm asta şi asta în primul rând"
       Ba am mai făcut ceva: în câteva rânduri, în timpul unor lungi călătorii cu maşina am iniţiat un joc gen brainstorming în care în runda 1 fiecare trebuia să spună ce putem face pentru a economisi bani şi în runda 2 ce idei are pentru a aduce venituri familiei. Nimeni nu avea voie să desconsidere opinia altuia, oricât de trăznită ar fi părut. A fost amuzant şi interesant deopotrivă să descopăr ce considerau copiii că n-are rost să cumpărăm (de ex hârtie igienică) şi cum credeau ei că-şi pot pune în valoare calităţile pentru a obţine un profit (un bătăuş se poate transforma în bodyguard la nevoie).
       Un alt obicei de-al meu pe care copiii l-au prins din zbor este întocmirea de liste pentru cumpărături. Am observat că au făcut asta din proprie iniţiativă când le-am trimis singure la librărie să-şi cumpere rechizite. Chiar am auzit-o pe cea mare spunând către sora ei: "Fii atentă, am plecat să cumpărăm asta şi asta, nu altceva. S-ar putea să vezi acolo o mulţime de lucruri frumoase. Noi luăm doar ce avem noi nevoie!"
       Irina a postat o serie de articole interesante pe temă financiară aici . Chiar dacă nu sunt foarte meticuloasă în organizarea bugetului, mi-a prins bine să văd că alte gospodine sunt atât de organizate.
Mi-am propus şi eu să ţin o evidenţă a banilor, dar nefiind singurul administrator al banilor casei, am rămas la stadiul de dorinţă

Simultan şi concomitent :)

           Am citit aici un fragment despre un tată care, fiind preocupat de folosirea la maxim a timpului, considera chiar şi spălatul pe dinţi un timp mort. Pentru a-l valorifica, el a pus în baie un fonograf la care copiii puteau audia lecţii de limbi străine în timp ce-şi făceau toaleta personală. M-a făcut să râd, pentru că şi în familia noastră se petrece ceva asemănător: pe WC se învaţă, se citesc poezii şi romane, se recită, se scriu scenariile serbărilor în familie, se fac planificări diverse, se pun la cale surprize şi comploturi. Într-un cuvânt baia este un adevărat centru cultural al casei :) Iată unul dintre momentele care pot fi folosite pentru a întreprinde activităţi simultane! Fiţi creative!

răul de mişcare combătut cu andrelele

           Ideea postării era alta, că viaţa unei familii cu mulţi copii, pentru care timpul e atât de preţios, este plină de "întârzieri inevitabile", adică de evenimente survenite în mod neaşteptat care ne determină să deviem de la programul planificat pe ziua respectivă. În aceste mici incidente e bine să vedem şi mâna lui Dumnezeu, care probabil are alt plan cu noi (uneori chiar ne fereşte de anumite nenorociri împiedicându-ne să plecăm "la timp" la drum). Toate acestea ne ajută să fim mai flexibile, eliberându-ne de închistarea în ideea punctualităţii ca valoare absolută.

Cel ce vindecă toate bolile tale...

            Soţia devotată arată soţului său cea mai deplină încredere. Ea nu ascultă vorbe ale oamenilor străini pe care nu i le-ar putea povesti. Când se simte dezamăgită sau jignită poate avea ispita de a căuta compasiune povestindu-şi trăirile prietenilor apropiaţi. Nimic nu poate fi mai distructiv decât acest lucru pentru refacerea păcii şi fericirii din casa ei. Amărăciunile de care ea se plânge străinilor rămân răni nevindecate. Soţia înţeleaptă nu împărtăşeşte nefericirea sa tainică nimănui, în afara domnului său, pentru că numai el poate şterge, prin răbdare şi dragoste, toate neînţelegerile.  (Sf. Muceniţă Alexandra, Împărăteasa Rusiei)

Necazul stă lipit de om
cum stă pe lângă cal huluba.
Şi omul ca să-şi uite buba,
aleargă...
Însă, paralel,
necazu-i veşnic lângă el.

Aşa
o cioară,
prinsă-n laţ
într-o ogradă,
scăpă numai cu-un ciomp de coadă.
Vai ce necaz!
Să fii schiloadă!
Să fii de râsul tuturor!
Să vezi cum stolu-ntreg, din zbor,
se lasă lin pe vreo livadă,
şi tu să vii în cioc
grămadă!

Şi-atunci
văzând ce foc o-ncearcă,
s-a dus printre străini şi ea,
să mai vorbească, să asculte,
să râdă cu vreo rândunea,
să mai uite de-o putea
de coada ei cu pene rupte.
S-a dus.
Dar dup-o scurtă vreme
s-a-ntors tot ruptă de juvăţ.

Iar gloata i-a şi pus probleme:
- Pe unde-ai fost?
- La ce ospăţ?
- Am fost şi eu peste coline...
- Dar cu ce gând?
- După ce pradă?
- Aşa... ca mă mai uit de coadă...
- Ei, şi-ai uitat?
- Şi-a fost mai bine?
- Aş! cum să uit?
Nu mă vedeţi?
A fost şi coada după mine...

Credit: Free images from acobox.com

MORALA
n-are mult de spus.
Nu mai purta necazu-n lume
că vii ´napoi tot cum te-ai dus.

Eu unul
când mă simt răpus,
nu caut oameni buni de glume,
ci vin degrabă la Iisus!
( Fabulă de Costache Ioanid)

• "Bogdaproste!" Nefiind pronunţat corect, s-a auzit "Bă, da prost e!" Maria face ochii mari: "Cine e, mami, prost?"
• Primul cuvânt bisilabic al lui Grigo a fost "aisi" (aici). Până acum mam-mama, nan-nani, ap-apa, ui-uite şamd
• Înainte de vizita la X îi previn pe copii: "Fiţi atenţi ce vorbiţi! Persoana asta bârfeşte extraordinar de mult!" Maria mi-o întoarce: "Mami, dar tu chiar acum faci acelaşi lucru!"
• M-a apucat o sinceritate bolnavă faţă de Eca. Fiind mai sensibilă, nu i-a picat bine ce a aflat despre mine şi mi-a spus: "Ce-mi spui mie asta, nu te spovedeşti?"
• Eca, la 3 ani, povestind Sufiţa Roşie

Monoparentală

          În ultimul timp am fost doar eu acasă cu copiii, soţul meu fiind plecat la Lainici pentru canonizarea cuviosului Irodion încă de la vecernia pentru Izvorul Tămăduirilor. Din fericire am avut o maşină la dispoziţie cu care să-i transport pe copii la şcoală şi să ne putem deplasa la cumpărături, în parc, la ţară. Am fost cam stresată de propriile temeri şi asta s-a reflectat şi în relaţia cu cei mici. Eram tensionată pentru că mi se părea că, mai mult decât altădată copiii erau dezorganizaţi şi trebuiau împinşi de la spate ca să nu întârzie, ca să-şi termine temele şi ca să se culce la o oră rezonabilă pentru a se trezi a doua zi la timp pentru şcoală. Of, programul ăsta rigid al şcolii a reprezentat mereu o sursă de conflicte cu copiii!

"sandwich de post"

         Simţeam clar neliniştea pe care o aveau şi ei: "Unde e tati?" "De ce nu doarme acasă?" "Eu cu cine mă culc dacă tati e plecat?" Din această cauză aveau şi ei o iritabilitate ieşită din comun şi eu trebuia să fac pe arbitrul între ei. Tot gândindu-mă cum să fac să creez o atmosferă mai liniştită în casă şi să nu împovărez copiii şi cu încordarea mea, mi-am adus aminte de o metodă pe care o folosea o mamă cu mulţi copii (din păcate nu mai ştiu care, ar fi fost corect din partea mea să pun un link la sursă) pentru a restabili o relaţie călduroasă cu copiii, atunci când observa că e nevoită să-i mustre prea des. Îşi făcea timp pentru fiecare copil 10-15 minute,nu mai mult, şi îl punea - spunea ea - pe "scaunul iubirii". Adică exprima verbal tot ce aprecia ea la copilul respectiv, tot ce o făcea să îl îndrăgească şi să se bucure de el. Mi-a plăcut mult ideea asta, ajută să te cureţi de resentimente faţă de orice persoană, nu numai faţă de copii.
           Totuşi, având în vedere că lucrarea păcii este în esenţă un dar de la Dumnezeu şi e doar în mică măsură rezultatul unor strategii comportamentale, şi că lăudându-i pe copii s-ar putea să-i fac doar mai îngâmfaţi, am hotărât că întreg procesul se va desfăşura în mintea mea. Am vrut în schimb să audă ceva plin de dragoste de la mine, aşa că seara, chiar înainte de culcare, în afară de rugăciunile standard :) am făcut lângă fiecare copilaş, aşa cum stătea pe pernuţă, rugăciuni speciale pentru el. M-am mirat şi eu cât de uşor curgeau cuvintele. Mi-a venit chiar şi un gând prea îndrăzneţ: "ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite" (Romani, cap 8,26).
Am văzut pe feţişoarele lor efectul imediat: zâmbeau liniştiţi şi se simţeau iubiţi şi în siguranţă. Norul care întunecase căsuţa noastră până atunci se risipise...
             P.S. La cele de mai sus am adăugat mângâierile şi pupicii de rigoare :)

    

Despre copii - Pater Porfirie (1)

          Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte în bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Lângă copii, părinţii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria care le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelelgere dintre părinţi este tot ce trebuie pentru copii.
           De obicei pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii. Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înăuntrul lor. Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor. Când copiii sunt răniţi de faptul că părinţii se poartă rău unul cu celălalt îşi pierd puterile şi pornirea de a lucra spre a spori. Se plămădesc rău, iar casa sufletului lor se primejduieşte să se prăbuşească clipă de clipă. (...)
           Se naşte în sufletul copilului o anumită stare din pricina părinţilor lui, stare care lasă urme înăuntrul lor pentru întreaga viaţă. Purtarea lui în viaţă, legătura cu ceilalţi atârnă nemijlocit de trăirile pe care le poartă din anii copilăriei. Se măresc, se formează, dar în adâncime nu se schimbă. Asta se vede chiar şi în cele mai mici manifestări ale vieţii.

o linişte suspectă m-a făcut să-i spionez

            În familie se află o mare parte a răspunderii pentru starea duhovnicească a omului. Pentru ca să scape copii de felurite probleme lăuntrice nu sunt de-ajuns sfaturile, constrângerile, logica, ameninţările. Mai degrabă înrăutăţesc lucrurile. Îndreptarea vine prin sfinţirea părinţilor, care nu trebuie să se mărginească la dăscălire, ci să se facă pildă de vieţuire şi rugăciune. Deveniţi sfinţi şi nu veţi mai avea nici o problemă cu copiii voştri.