Un interviu...

... viu☺️ pro viata

"Pe tine...

... Maica, te avem

Liman de mantuire

Si bucurie si indemn

Si cale de suire"

In urma cu 4 ani, pe 9 decembrie, am adus in parohie cu cantari duhovnicesti icoana Pantanassa, ca un dar din partea Elenei pe a carei suferinta se bazeaza povestea acestei copii. Nu am calculat special, ci am observat abia atunci ca "venirea" acestui odor nu a fost randuita intr-o zi oarecare, ci chiar cand praznuim zamislirea Feciarei Maria in pantecele sfintei Ana. 

De...

... 23 de ani de cand sunt casatorita am tratat capitolul finante cu foarte multa incredere ca Dumnezeu ne poarta de grija, aproape cu nepasare as zice. Nu am avut ca obiectiv sa agonisesc averi, asa incat daca am avut cu ce trai prezentul m-am declarat multumita.

Noi nu am avut niciodata banii separat (ai mei si ai sotului) si de multe ori nu le-am tinut evidenta stricta, nici cand au fost foarte putini. Avem o cutiuta acolo, intr-un dulap, in care sotul lasa ceea ce ii randuieste Dumnezeu sa primeasca. De asemenea nu am avut nici macar minima prudenta de a avea vreodata fonduri de rezerva la vreo banca sau la "ciorap".  Cu toata superficialitatea cu care am tratat planul financiar al existentei, bunul Dumnezeu nu ne-a lasat niciodata sa suferim de lipsuri adevarate, ajutandu-l pe sotul meu in misiunea de "provider" al familiei si creandu-i diverse oportunitati, uneori intervenind chiar in chip minunat. 

Acum, inainte de a se restrictiona accesul in centrele comerciale am investit putin mai mult in incaltari si geci groase pentru copiii care nu aveau din anii trecuți, de teama ca ne va prinde frigul nepregatiti. Apoi a fost nevoie sa punem varza. Dupa ce a luat si sare de la plafar sotul meu a mai ramas in portofel cu 1 leu. Mergea către biserica gandindu-se cum sa gestioneze situatia. Dupa slujba a avut surpriza sa primeasca de la socrul meu o suma (suficienta pentru a ne descurca pana la salariu) , eveniment rarisim, total neobisnuit in relatia lor tata-fiu. 

Cand a ajuns cu banii acasa eu l-am intrebat uimita de ce, care a fost motivul omenesc pentru care a facut acest gest. Nici pana azi nu stim ce l-a determinat, dar mi-a placut raspunsul sotului meu: 

"Mi-a dat fiindca a avut porunca de sus!" 

Sper ca acest mic exemplu sa va aduca in inimi mai multa nadejde in lupta cu gandul la criza economica preconizata pe un ton tot mai grav in presa. 

Am fost...

... martora unei vindecari neasteptate (de Covid) a unui batran prin Sfantul Maslu. De 3 saptamani zacea in pat, nu mai manca aproape deloc, iar de vreo doua zile si apa o bea fortat. La 84 ani ai lui, cu un cancer pulmonar operat in urma cu 6 ani, rudele erau sigure ca va muri. Dupa primul maslu acasa a cerut mancare (mai precis: in primele minute dupa maslu, incat toate rudele prezente au fost efectiv uimite) si in zilele urmatoare a inceput sa se realimenteze progresiv. O alta problema aparuse acum: nu avea scaun, desi isi reluase alimentatia. Dupa al doilea maslu (la aprox o saptamana de la primul) omul nostru s-a eliberat in sfarsit de constipatie. Dupa al treilea, deja incepuse plimbari usoare prin curtea casei. Au trecut doua luni de atunci si, spre slava lui Dumnezeu, viata si-a luat cursul firesc pentru batran. 

Primit...

... pe messenger mai demult de la pr meu si ma simteam datoare sa o marturisesc si eu, sub forma de capturi de ecran:

Moment...

... istoric pentru orasul nostru (cel putin eu il simt de aceasta dimensiune): la catedrala Sfantul Dumitru a fost adusa o particica din moastele sfantului si va ramane mereu aici spre inchinare.

Grigo a filmat ca un copil, dar va ramane mereu o amintire frumoasa. Gheorghe mi-a zis ca nu stie de ce, dar a simtit o bucurie cum nu a mai trait "toata viata". Ioan a observat cu uimire ca, desi afara, la procesiune, era frig si el purta doar o ie, nu a simtit niciun disconfort termic. 

Pe langa...

... faptul ca nu am fost solicitati financiar absolut deloc cu cheltuielile organizatorice specifice nuntii, cuscrii nostri preluand 100% aceasta responsabilitate, vreau sa notez aici si alt aspect care arata purtarea de grija (chiar si in detalii) a lui Dumnezeu. 

Sa fii personaj principal la o nunta presupune o anumita tinuta vestimentara pe care, avand in vedere situatia financiara a ultimului an si dimensiunea familionului, nu ne-am fi permis-o sub nicio forma. Dumnezeu a rezolvat problema indreptand gandul cuiva duhovnicesc (care a dorit sa faca o pomenire de 7 ani a unui anume Petrica, om al strazii, pe care o sa il tin minte pana mor) catre noi. Ne-a trimis o suma importanta de bani si chiar a sugerat ca ar vrea sa imparta haine pentru raposat. Tin sa mentionez ca este o persoana pe care nu o cunosc personal, care nu ne mai contactase de foarte multa vreme si care nu a știut nicio clipa ca planuiam o nunta. 

De asemenea, reverenda parintelui a ajuns prin colet vineri inainte de cununia religioasa, fiind o surpriza

comandata binefacatorii nostri, care au intuit aceasta nevoie. S-a potrivit ca turnata, desi sotul meu are o tipologie corporala mai dificila pentru croitori si nu prea si-a gasit ceva fara cusur pana acum. 

O marturie...

... a unei doamne care doreste sa ramana in anonimat. 

Am oscilat multă vreme înainte de a scrie despre Elena. Aceasta nicidecum din îndoială sau nepăsare. Ci pentru că nu simțeam că este sufletul îndeajuns de primenit pentru a face acest lucru, pentru că nu știam cum să îmi aleg cuvintele și să discern faptele.

Am aflat multe dintre minunile pe care Elena le-a săvârșit în mijlocul credincioșilor, alinare de dureri trupești în genere. Cred că lucrarea pe care o îngăduie Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este cumva raportată și la caracterul nostru, la ceea ce știe Domnul că are de discutat cu noi. De aceea poate că ceea ce voi împărtăși prin săracele mele cuvinte nu vor atinge mărimea și concretețea faptelor mărturisite de frații mei creștini despre implicarea mai presus de fire a Elenei în viața lor, însă pentru mine sunt deosebit de prețioase, deoarece consider că toate mișcările vieții contextuale sunt înrâurite de viața lăuntrică și că numai prin lucrarea Duhului Sfânt înlăuntrul nostru ne putem asuma si adapta celor din afară. Probabil că astfel cunoscându- mă Domnul, a îngăduit ca relația cu Elena sa fie mai degrabă una lăuntrică decât factică.

De aceea, iată, vă voi povesti câteva clipe de cugetare sau, nădăjduiesc eu, de rugăciune.

La scurtă vreme după adormirea Elenei, fiind  dărâmată de suferință, deoarece mă implicasem mult cu puterile sufletești în a mă ruga pentru biruința Vieții întru ea în perioada pătimirii, mi-am îndreptat gândul înaintea lui Dumnezeu, rugându-mă pentru alinarea si mângâierea duhovnicească a inimii mamei ei. Ce poate înnoi acum cugetul unei mame care și-a văzut pruncul în atâta suferință? Doamne, pomenește pe roaba ta, Elena, încât să se facă ea încredințare a Vieții veșnice pentru mama sa, pentru toți ai ei... Oare unde este acum Elena? Ce cuvânt de îmbărbătare să aduc surorii mele în Hristos? 

 Din noianul de întrebări care îmi frământau mintea, nu a mai rămas în cele din urmă decât Doamne, Elena... Atunci am simțit clar, cum demult nu mai simțisem, o bucurie nefirească de Rai. Era o bucurie deosebit de curată și de copil. O rugăciune care mi-a umplut mintea de lumină și mireasmă duhovnicească, iar sufletul parcă îmi fusese răpit în altă lume și legănat dulce, în nesfârșită bucurie si lumină. Cu adevărat, după cum spun Părinții, nu sunt cuvinte care să poată numi și descrie bucuriile Împărăției Cerești. Cred că dacă aș  insista, ar trebui să tot repet cuvintele nesfârșită bucurie, lumină, copilărie, curăție și nevinovăție și iarăși lumină si efectivă tresăltare de bucurie. Însă toate nu erau cuvinte, ci simțiri mai presus de fire și eram atât de fericită, cum nici nu mai credeam că se poate, după răscolirile perioadei anterioare. Cred ca aceasta a fost o încredințare că suflețelul Elenei se bucură in harul dumnezeiesc, în Împărăția Cerurilor. Probabil ca am trăit numai puțin din bucuria ei deplină.

Altă „întâmplare” a fost când, la Sfânta Liturghie, băiețelul meu, cu care Elena se juca la Catedrală, a spus in vremea Axionului: Acum vine și Elena în suita de copile cuminți ale Maicii Domnului. Nu știu dacă a văzut ceva sau doar a simțit, nu am încercat să iscodesc, deoarece nu aș vrea să îl încurajez spre un imaginar duhovnicesc sau cine știe ce închipuiri. Însă cred ca ea însăși a încurajat cumva prin prezență lăuntrică suflețelele prietenilor săi, căci copiii au un limbaj anume de comunicare interioară între ei. Iar lui îi era tare dor de Elenița și mai plângea după ea. Ca si celorlalți copii ai noștri. Periodic vorbeau despre ea ca și când era printre ei și nu o văzuseră de ceva vreme. Chiar și fetiței mele mai mici, care pe vremea aceea era prea mică (mă gândeam eu) ca să conștientizeze  bine persoanele din jur și relațiile de prietenie între copii, spunea adesea cât apropiată o simțea pe Elena. 

Apoi aș mai aminti despre ziua pomenirii ei de un an. Pentru mine fusese o zi foarte tracasantă, care mă adusese într-un stadiu de oboseală teribilă. Nici nu credeam că vom mai reuși sa ajungem la acest eveniment. Însă cu marea Milă a Domnului, iată – ne intrați în curtea Mănăstirii Jitianu. Aveam sufletul amestecat și îmi era ciudă că nu reușisem să găsesc puțină așezare, cât să mă rog și eu din suflet pentru draga copilă. Ca sa fiu sigură că prind un moment, mă furișez, cu tot cu gălăgia stresului si a zilei, în biserică. Precizez toate acestea ca să fie evident faptul că cele petrecute ulterior nu sunt un rod al minții mele, ci un dar de Sus. Căci eu, în acel moment, deși nu doream, mă aflam în durerea faptului că tot tumultul acesta zilnic la care contextul vieții ne obligă, ne silnicește duhul numai spre stres si goană deșarte... Pe care acum le si aveam ca pe niște zurgălăi după mine.

Însă, minune! , odată ce am pătruns în taina bisericii, dinspre Icoana Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, am simțit cum m-a cuprins cu putere un nezdruncinat simțământ de Înviere! Cred ca a fost un mic dar din mijlocirile Elenei către Maica Domnului pentru noi. În icoana Maicii se amestecau Învierea și Viața, Fecioria și Biruința, iar în văzduhul interior al acestora plutea smerită mireasma prezenței Elenei, mireasmă de crin...

Am primit acest dar cu uimire, dar si cu dorința de a nu se mai sfârși vreodată, de a putea ține aceste trăiri permanent clare si lucrătoare în viața noastră lăuntrică, dar si exterioară. Era pur si simplu ca si cum in clipa aceea erau Paștile. Ziua și noaptea de Înviere, însă trăite cu o intensitate și trezvie cu mult mai mare si mai adâncă. Toată deșertăciunea fusese biruită, tot greul acestei vieți. Nu era decât Înviere, Maica Domnului și mireasmă de crin alb... Nebiruită biruință! Statornică lumină și putere dumnezeiască. Paștile cele nouă și sfinte, Paștile Cele fără prihană, Paștile Domnului, Paștile care ne trec de la moarte la Viață, și de pe pământ la Cer. Era ziua Învierii în care toate cele ale omului rămân ca o pleavă uitată și cenușie, invadate, biruite și departe, căci iată, a venit peste noi  nesfârșita Lumină a Învierii!

Aș fi vrut să fie cu putință a nu mai ieși din locașul acela, din trăirea și mireasma aceea de har și crin, în care probabil petrece acum copila Elena. Însă evident că a trebuit să ies, să revin în contextul obișnuit al jugului acestei vieți. Numai că darul nu s-a oprit aici, ci a mers cu mine între oameni, în lume. Într-un alt chip, alt gust, dar aceeași lucrare: simțurile mi-au fost în așa fel preschimbate, încât percepeam lumea ca și cum eram cumva în afara ei. Era ca si cum, deși vedeam și știam care este contextul real, el era ca deja trecut. Îl trăiam de undeva de departe, dintr-un văzduh existențial mai presus de lume, dintr-un timp atemporal (dacă se poate spune astfel), post scriptum. Eu eram și jos, între toți, dar mai mult ca un rol, căci mai deplin eram undeva, deasupra și ca si cum priveam totul dintr-un viitor când toate se vor fi dus deja, ca o amintire, ca o nostalgie, ca un vis trecător si deșarte. 

Mesajul lăuntric pe care îl purtau aceste trăiri era perenitatea vieții acesteia, faptul că suntem chemați să viețuim dincolo de ea. Mă străduiam să mă comport firesc, să comunic firesc cu frații mei în Hristos, căci nu voiam cu nici un preț să îmi fie observată această lucrare ce se petrecea înlăuntrul meu. Însă acele simțiri – altfel ale realității mi-au rămas în suflet ca o maturizare duhovnicească și theologie predată prin trăire, nu doar teoretic. Îi sunt pe deplin recunoscătoare Milostivului Dumnezeu pentru aceste lecții de formare duhovnicească, Preacuratei Maicii Saleși  dragei și de acum înțeleptei Elena, căreia îi datorez mijlocirea acestui dar. Poate că mi-a dăruit să trăiesc ceva din ce trăiește ea acum. Poate că a rugat pe Domnul pentru înțelepțirea duhului meu lăuntric, robit acestei lumi. Poate că este, simplu, efectul firesc al trecerii dincolo al unei făpturi nevinovate, cum este ea, o copilă, care, purtând și martiriul bolii, desigur a primit cununi și harisme ale Duhului Sfânt.

Spun aceasta și pentru că am observat cum, și eu, mămică fiind, am suferit de pierderea a câteva sarcini. Și, deși au fost devastatoare pentru puterile firești aceste perioade de trecere a fătului în lumea de  dincolo, apoi am cunoscut prin ei multă transformare lăuntrică și diverse încredințări să zic așa ale veacului ce va sa fie, cu harul său. După fiecare pierdere de sarcină simțeam că am copii nu doar pe pământ, ci și în cer, simțeam că o parte din mine locuiește și cu ei acolo sau că ei, născându-se în inima mea, au adus și Raiul în ea. Măcar un petec din harul Său au zămislit de fiecare dată înlăuntrul meu. Fiecare prunc mutat la Domnul se făcea prezent prin diferite contexte trupești sau duhovnicești în viața mea și darul arvunit de el prin propria-i viață jertfită, a devenit o nouă etapă duhovnicească în viața lăuntrică. Ei sunt solii noștri apropiați dintre cer si pământ. 

De aceea, cu atât mai mult prin Elena, cu cât ea era și botezată și a și purtat crucea bolii. 

Toate cele ce am împărtășit au deschis calea comunicării cu această dragă copilă. De aceea uneori, când sufăr tare de dureri de cap, îi vorbesc si despre ele. Ba mai mult decât atât, de curând am primit un mir luat de la candela ei, cu toate încurajările de alinare a durerii. Abia așteptam sa încerc. De atunci, în foarte multe dintre migrene, folosesc mirul și discut cu Elena ca și cu cineva care mă aude și înțelege. Ușor-ușor durerea îmi este alinată, iar adesea luată întru totul. Într-o noapte de pildă, depășise stadiul unei simple dureri. Simțind că nu mai pot suporta și gândindu-mă că a doua zi va fi o zi încărcată, am căutat să iau un medicament, care în genere oricum nu își face efectul. . Cu resemnare am constatat însă că trecuse de 00.00, iar eu voiam să mă împărtășesc a doua zi. Astfel încât nu aveam decât să mă las pradă unei dureri devastatoare, care totdeauna evoluează peste noapte. M-am așezat în așternut și brusc mi-am amintit de mirul Elenei. M-am miruit, discutând în gând cu ea. Încă de la început a fost ca și cum mă mângâie cineva pe interior. Apoi, câte puțin, pe parcursul nopții (scurte🙂), durerea mi-a fost ameliorată și apoi luată. Am primit astfel și mai mare încredere în mijlocirea concretă a copilei Elena și de asemenea a legăturii noastre. 

Comunic cu ea prin rugăciune, adesea primesc drept răspuns același gen de trăiri ca cele despre care deja am mărturisit și, deși este dureros pentru noi, mă bucur adânc pentru tine, draga mea Elena, că petreci înaintea Feței Domnului, în sânurile Raiului și mai ales că de acum ești matură în întreaga înțelepciune, împărtășindu-ne și nouă dintru ea. 

Azi...

... Elena ar fi implinit 8 ani. Cred ca nu intamplator azi am reusit sa ne reunim toti din familie in curtea strabunicilor mei. Am mai avut dupa adormirea ei tentative de a ne strange toti laolalta, dar mereu aparea cate un inconvenient si nu reuseam. S-au scurs aproape trei ani asa.

Pozele sunt editate din dragoste, bucurie si recunostinta de un parinte pe care nici ea, nici noi, nu l-am cunoscut in viata pamanteasca, dar care marturiseste ca ii este apropiata in duh si il mangaie in suferintele lui trupesti.

Si inca o intamplare ciudata, pe care vreau sa o notez, fiindca simt ca are o semnificatie, deocamdata necunoscuta mie: de ziua parintelui am uitat sa ii pun lumanari in tort (Ionut s-a intrecut pe el însuși si fost cofetar) am incercat sa aprind in graba o lumanare gasita prin casa la candela din bucatarie, dar am reusit sa picur ceara si sa sting candela si, neavand nici bricheta, nici chibrituri la indemana, am fost nevoita sa alerg la candela Elenei si abia de acolo am putut aprinde lumanarea pentru aniversarea lui. 

Mie mi s-a parut un detaliu frumos chiar si asa, fara sa ma gândesc mai departe, ca de ziua lui, lumina pentru noul an a venit de la candela Elenei, fiindca o buna parte din viata si inima lui sunt cu si pentru ea. 

Iar...

...ma copleseste bunul Dumnezeu cu demonstratii ale purtării Lui de grija: pe scurt am cartit pentru niste milostenii facute de sotul meu si astazi, pe strada efectiv, am primit inapoi printr-o doamna crestina (o veche cunostinta, care nici macar nu mai locuieste in orasul nostru de ceva vreme) exact suma pe care fusesera discutiile noastre. Nu as fi primit darul dansei, fiindca deocamdata nu suntem foarte presati cu banii, dar a insistat spunand ca este in numele Domnului Iisus.

Am acceptat fara sa verific suma. Cand am ajuns in casa si am vazut, mi-au dat lacrimile de parere de rau si rusine fata de Dumnezeu, ca nu m-am increzut in bogatia lui nemasurata care ne poate hrani pe toti si am comentat ajutorul pe care parintele meu l-a dat altora din teama pentru viitorul economic tulbure.

Astfl de lectii de viata intaresc credinta in Scriptura (ECCLESIASTICUL 11,23)

Mi-am dorit...

... sa vad si eu cand trece pe bulevard procesiunea cu sfintele moaste si icoana Maicii Domnului dar nu am stat sa urmaresc momentul. In acel moment citeam toti Acatistul Bunei Vestiri. Anastasia nu avea stare si se tot ducea la pervazul geamului. Intr-unul dintre aceste momente de foiala ale ei, m-am dus sa o iau in brate si am aruncat o privire pe fereastra. Chiar atunci trecea prin fata blocului nostru platforma pe care erau cele doua odoare. Mergea destul de repede: in cateva secunde nu am mai vazut-o. Poate vi se pare banal, dar, data fiind probabilitatea destul de mica de a ma nimeri la fereastra tocmai in acele clipe, bucuria a fost invers proportional mai mare💖

Pozele sunt "furate" dintr-un material video realizat de altcineva.

Nu pot...

sa distribui fiindca nu are buton dar recomand o postare a unei doamne preotese care aduce doua marturii minunate din viata ei. De citit si comentariile.

Sunt oameni...

... contrariati de faptul ca sotul meu canta pentru Elena ori de câte ori merge la ea (si merge zilnic daca e in localitate) troparul cuviosilor. Simt nevoia sa dau niste explicatii, fiindca nu imi place sminteala si nici judecata si as aprecia mai degraba un crestin care pune intrebari incomode decat unul care comenteaza pe la spate.

In primul rand trebuie sa subliniez ca in cadrul textului respectiv el nu a rostit niciodata "cuvioasa Elena" ci ii spune cu caldura parinteasca "fericita Elenita", deci nici macar ca forma fara fond nu poate exista suspiciunea ca o crede cuvioasa.

In al doilea rand a ales acest text ca forma de exprimare gata conceputa fata de lucrarea pe care a simtit ca a avut-o suferinta ei in viata lui. El considera ca inainte de adormirea ei era foarte iubitor de placeri si ca amintirea ultimei perioade din viata fetitei noastre ii este un pedagog viu al infranarii si ascezei, al nesocotirii comoditatilor trupesti si in general a tot ce este desert, nefolositor in vesnicie. De aceea sintagma "lucrand ai invatat sa nu se uite la trup" are pentru noi o semnificatie aparte, in vreme ce altii care nu au exercitiul de a privi decat din propria perspectiva, se ranesc in judecati nefondate.

Cat despre veselirea cu ingerii, nu cred ca in imparatia cerurilor Elena nu se bucura de impreuna salasluirea cu ei, chiar daca nu am o reprezentare exacta a ceea ce traieste ea acum.

In durerea pierderii Elenei nu a mai fost loc pentru a compune o cantare speciala, dar cuvintele acestui tropar au stralucit intr-o lumina noua in inima lui si de aceea le-a "imprumutat" ca sa ii poarte gandurile launtrice.

Ca incheiere la aceasta scurta justificare as vrea sa consemnez telegrafic doua minuni care ne-au fost relatate si pe care din lenevire nu le-am mai consemnat: o impacare intr-o familie tanara care se primejduia chiar inspre despartire si linistirea (dupa ungerea cu untdelemn din candela ei) simptomelor unei unghii incarnate care necajea de mult un tanar teolog.

Cum necum...

... am ajuns peste noapte temporar in posesia unor particele din moastele parintelui Ioan Gutu de la Colciu. Ma simt datoare sa spun ca a contribuit la doua mici tamaduiri in familia mea. Spun mici fiindca sfantul a rezolvat cazuri mult mai grele, dar pentru mine au fost mari usurari. La Grigo a oprit efectiv evolutia unei viroze catre obisnuita insuficienta respiratorie (deja era cu wheezing etc) iar mamei i-a "luat cu mana" o durere puternica si persistenta de coloana cervicala din pricina careia abia se misca atunci cand a ajuns la mine.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Dai...

...vointa, iei putere:

Mai demult, cu ani in urma, in zilele de post, daca ma servea cineva cu ceva de dulce, nu numai ca imi era pofta si ma simteam complexata, dar aveam si o oarecare frustrare.

Perseverand pe linia randuielilor bisericii indiferent de anturaj, am primit in dar spre usurarea razboiului cu lacomia o alta atitudine interioara. Cand refuz ceva bun pe motiv ca tin post ma simt ca si cand as spune: "multumesc, nu mananc, azi sunt libera de toate acestea care imi ingreuneaza trupul."

Este una dintre izbanzile pe care Duhul le lucreaza in sufletul meu la care eu doar stau si asist la o minunata prefacere.

Dupa ce...

...am hotarat sa schimb tigaile mele invechite si timp de o luna am tot cautat prin magazine si rasfoit net-ul pe tema asta, am primit una in imprejurari neobisnuite: fiind in vizita la cineva cu care ma vad extrem de rar, cam o data pe an, doamna mi-a zis ca i-a venit asa un gand sa imi dea ceva si spera sa nu mi se para deplasat cadoul. Nu imi puteam crede ochilor cand am vazut-o😊

Φ 28cm

Tot preocupandu-ma ...

...cu ideea mea fixa despre pericolul unui accident nuclear mi-a venit in minte ajutorul pe care l-am putea primi de la sf Ioan Maximovici care a tinut taifunurile departe de eparhia lui din Shanghai cat a fost episcop acolo.

As fi vrut sa ii citesc periodic acatistul, dar nu imi mai gaseam carticica minuscula pe care o pastrasem special de cand, citind din viata lui, m-am lipit cu sufletul de delicatetea, dragostea, grabnicul ajutor si multele minuni pe care sfintia sa le izvoraste. Fiindca "desi a murit, este viu" am indraznit sa ii vorbesc de la inima si sa ii cer sa ma ajute sa gasesc tiparitura in format de buzunar, desi mi se parea ca un ac in carul cu fan prin bibliotecile din casa noastra. Eu, una, nu am gasit-o.

A doua zi, desi nu am spus nimic nimanui, Grigo a avut o initiativa neobisnuita: si-a facut ordine in birouasul lui. Acolo, printre alte carti, caiete, jocuri, jucarii, ciorne si amintiri a gasit asta 😊:

O minune...

...calda😊, abia savarsita:
De vreo doua saptamani o familie de credinciosi pe care ii cunoastem trecea printr-o mare criza interioara, o perioada de certuri zilnice. El ajunsese chiar pe punctul de a divorta. Ea, cu sprijin moral de la duhovnic, incerca sa mai pastreze o unitate si sa repare trecutul atat cat tinea de ea. Totul parea zadarnic, fiindca el nu mai avea incredere in ea si chiar purtarea ei frumoasa ii parea ba o cursa, ba un teatru ieftin.

Ieri seara a fost mare priveghere la Prodromu, de hramul icoanei Maicii Domnului Prodrimita. A fost si parintele meu acolo, cazat sub niste maslini 😊, pentru un crestin care voia neaparat sa ajunga, dar singur ii era greu. Tot vorbind cu doamna din familia respectiva, mi-a venit ideea sa ii scriu sotului sa ii treaca acolo pe pomelnic, fara ca ea sa stie, ca multe daruri imparte Maica la aceste zile in care se strang atatia care o iubesc sa i se roage.

In seara asta ma intalnii (da, stiu, e perfectul simplu, numai bun pentru situatii foarte recente) iar cu femeia aceea si imi zise asa: "Nu imi dau seama de ce, dar lucrurile s-au intors la 180 °. Adica azi-noapte la doua el a venit la mine sa isi ceara iertare si azi-dimineata imi trimise numai mesaje de iubire si impacare de la serviciu. Nu pot sa cred!" Acum, mai in gluma, mai in serios, daca isi ceru olteanul iertare, apai sa stiti ca e mare minune😄

Mai fac...

...o intrebare tip sondaj, chiar daca nu sunt 100% sigura ca primesc raspunsuri sincere. Poate marturiile acestea vor fi de folos vreodata. Mi-ar placea sa stiu daca dintre cei care au experimentat viata de familie si inainte si dupa cununie este cineva care a simtit un salt calitativ in intelegerea si buna sporire in casa si cum s-a manifestat concret acesta.

Eu nu am trait asa ceva, dar as fi vrut sa relatez despre un moment sensibil din timpul slujbei cununiei, anume acela cand preotul uneste mainile mirilor. M-a izbit atunci diferenta de traire interioara pe care am avut-o la atingerea mainii sotului, comparativ cu ceea ce cunosteam pana atunci din postura de "prietena".  Parca era mana mea. Nici urma din fiorul de indragosteala cu care eram familiarizata.

M-a strafulgerat chiar gandul ca poate nu il mai iubesc de simt asa. Ceea ce mi se pare graitor este ca ulterior am discutat faza impreuna si mi-a spus ca si lui i s-a intamplat intocmai. Asta e cauza pentru care el ii sfatuieste pe tineri sa nu se tina de mana inainte de cununie (ceea ce in zilele noastre pare imposibil).

Pe Elena...

celelalte fete alaturi de doua
mamaite adoptive ale noastre😊

...nu o va inlocui nimeni in inimile noastre. Nu poate fi vorba de asa ceva. Mereu ne raportam la ea ca la o prezenta binefacatoare si o simtim vie si lucratoare in duh. Sotul meu traieste aceste lucruri mult mai intens ca mine: mereu cand cumparam ceva tuturor copiilor, ii ia si ei ceva, "partea ei" asa cum o numeste el, apoi o daruieste vreunei fetite.

La masa la botez se gandea sa puna undeva intr-un colt si poza ei cu o candeluta, dar se temea ca va intrista atmosfera pentru altii. In dimineata botezului a inceput sa ii vorbeasca ei direct: "Elenita mea iubita, spune-mi cum sa fac sa te am si pe tine cu noi la masa!" La scurt timp dupa asta, se trezeste ca il imbratiseaza pe la spate doua manute de copil. Era Monalisa, o tigancusa care cerseste la noi la biserica, care intotdeauna ii aduce aminte de Elena, fiindca seamana putin la chip si careia mereu ma punea sa ii cumpar hainute atunci cand cumparam pentru toti copiii, ca si cand i-as fi luat fetitei noastre.

Partea minunata a acestei intalniri nu este numai coincidenta dintre gandul lui si aparitia ei, ci si faptul ca nu o mai vazusem de mult fiindca fusese plecata din localitate vreo 4 luni si ca si-a facut aparitia in mod neobisnuit in dimineata aceea de joi, cand ea nu calca pe la biserica dimineata decat in weekend, ca sa castige vreun banut.

Asa a ajuns Monalisa cu noi la masa😊