... istoric pentru orasul nostru (cel putin eu il simt de aceasta dimensiune): la catedrala Sfantul Dumitru a fost adusa o particica din moastele sfantului si va ramane mereu aici spre inchinare.
Grigo a filmat ca un copil, dar va ramane mereu o amintire frumoasa. Gheorghe mi-a zis ca nu stie de ce, dar a simtit o bucurie cum nu a mai trait "toata viata". Ioan a observat cu uimire ca, desi afara, la procesiune, era frig si el purta doar o ie, nu a simtit niciun disconfort termic.
... de investitie (proiect pt finantare) pentru cine iubeste copiii mici si vrea sa usureze viata mamelor: o cresa cu personal dedicat, atent ales, cu rabdare si tact, pentru copiii de 1-3 ani, la costuri mult mai mici decat ar fi o bona. Acesta este un interval de varsta neacoperit pentru supravegherea copiilor, mamele termina concediul de maternitate, iar gradinitele nu primesc copii atat de mici.
Bineinteles, unui copil mic ii este cel mai bine in familie, cu mama sau macar cu o bunica, dar sunt situatii dificile in care o cresa decenta ar ajuta mult.
.. ce se intampla in lume, o mama are datoria de a face din caminul ei cel mai frumos si mai primitor loc din lume pentru copii. Mai ales acolo unde sunt multi copii exista tendinta ca, sub povara grijilor zilnice, mama (eu) sa uite tocmai acest aspect covarsitor din lucrarea ei.
O vorba blanda, un zambet larg, o poveste inainte de culcare, o imbratisare, o gluma nevinovata, o gadilatura sanatoasa, o mangaiere calda, o joaca in doi, o conversatie sincera sau o impreuna lucrare la treburile casnice nu costa nimic, dar aduc atata intarire a dragostei pe care copilul o simte si o traieste acasa...
In misiunea minunata de a aduce liniste si bucurie in sufletele nevinovate ale copiilor, Hristos ii sta mamei alaturi nevazut, fiindca toata darea cea buna este de sus. Numai dupa ce va fi incredintat prin fapte sufletul copilului de iubirea ei concreta, autentica, mama va avea acces la inima lui pentru a ii impartasi cate ceva din tainele credintei in iubirea dumnezeiasca.
... am cules via. A fost o zi frumoasa, de parca nici nu ar exista atata jale in lume.
...in mediile crestine versetul acel cu femeia nebuna care isi distruge casa cu mainile ei, dar intelegerea lui ramane una tendentioasa, care plaseaza responsabilitatea bunului mers al familiei doar pe umerii femeii. Eu asa l-am auzit folosit de foarte multe ori: in contextul in care barbatul nu este de fapt om de casa, daca femeia reactioneaza prost (nu cu rabdare si blandete) i se aduce aminte ca femeia nebuna isi darama propria casa.
E adevarat ca o femeie puternica duhovniceste poate sa acopere chiar si neajunsuri majore ale sotului, dar casnicia aceea va fi totusi una disfunctionala si faptul ca femeia poate rabda greutati in plus nu il absolva pe barbat de raspunsul inaintea lui Dumnezeu pentru felul in care si-a inteles datoria de a isi asuma rolul familial.
As mai adauga ceva, ca un corolar al discuțiilor pe care le-am purtat cu sute de femei de-a lungul vietii: si un barbat isi poate distruge propria casa, si asta nu numai in cazul in care este betivan sau curvar.
... popor in care judecata si cleveteala sunt sporturi nationale, daca vrei sa traiesti putin diferit de majoritate, trebuie sa stii foarte bine ce vrei in viata si sa iti construiesti un sine puternic, rezistent la comentariile si incercarile altora de a te coordona dupa bunul lor plac.
Subiectul "familie cu multi copii" e intotdeauna unul care genereaza reactii din partea curiosilor si iti trebuie ca mama un echilibru interior bine statormicit ca sa nu fii atinsa. Esti asociata imediat cu tigancile cersetoare, cu iepuroaicele sau cu sectele care isi traiesc ostentativ credinta. Altii presupun ca esti vreo obsedata, atat de inculta incat nu stii ce sunt contraceptivele. In orice caz, traiesti din alocatiile copiilor, pe seama unei societati formata din oameni cumsecade care iti creste volens-nolens bastarzii.
Din cauza acestor oameni inimosi (care pot include chiar si rudele tale cele mai apropiate) contrariati de numarul suplimentar de copii pe care ii ai in dotare se prea poate, draga mamico, sa ajungi sa iti fie rusine cu familia ta, fara vreun motiv anume, ci pentru simplul fapt ca exista. Asa cum se foloseste termenul "body-shaming" as numi fenomenul descris mai sus "family-shaming" si as spune ca este la fel de odios.
Ca sa ii faci fata poti sa
*eviti persoanele care se baga neinvitate in viata ta
*sa le dai replici prin care sa le pui granite in conversatie, pe masura indraznelii lor
*sa frecventezi grupuri in care esti agreata
*sa tii legatura cu alte familii numeroase
*sa intelegi si sa iti amintesti, de fiecare data cand esti atacata, ca vorbele lor nu au legatura cu tine, ci mai ales cu vulgaritatea, tupeul si ura lor
*sa iti virezi singura sentimentele de la jena la incredere in sine cultivand ganduri de recunostinta pentru binecuvantarea pe care o reprezinta copiii in viata ta
*sa pui inaintea lui Dumnezeu rana sufletului tau pana cand vei simti ca nu mai este acolo decat ca o amintire urata.
... spargem niste tipare ale trecutului care ingreuneaza foarte mult cresterea familiei ar trebui sa ne ferim sa le inseram in educatia copiilor. Ma tot gandesc cum sa le identific in concretul vietii cotidiene, sa le vadesc uratenia si sa le demontez.
Unul dintre aceste clisee nocive ar fi catalogarea rigida a indatoririlor casnice in "treburi de barbati" si "treburi de femei" si desconsiderarea evidenta a celor de pe urma. Atatea expresii peiorative, atatea anecdote neinspirate si atata dezaprobare sociala gasim care sa intareasca convingerea ca treburile femeii sunt injositoare, incat nu e de mirare ca femeile nu isi mai doresc sa imbratiseze casnicia cu toate ale ei, iar barbatii sunt inchistati intr-un determinism psihologic care ii face sa se simta umiliti daca spala vase sau injositi cand sterg un copil la fund. Este nevoie de discursuri motivationale ca sa scoti din depresie o femeie care sta acasa si care nu e trista atat pentru ce experimenteaza ea, cat din cauza cutumelor moderniste care o chinuie interior.
In orice familie normala femeia si barbatul impart in mod firesc sarcinile zilei, dar acest lucru nu este dubat de o strictete patologica. Femeia poate sa stranga un șurub fara sa se simta fara un sprijin in viata si barbatul intelege ca a face putina ordine este o depridere utila in viata pentru orice om (nu tre sa iti achiziționezi femeie special pentru asta). In plus, oamenii inteligenti inteleg importanta capitala a treburilor "de femeie" (si cat de greu pot fi inlocuite cu succes) si arata respect si recunostinta catre cea care la savarseste gratis zilnic, in tacere, spre binele intregii familii.
Cu un strop de flexibilitate, cu mai putina dorinta de validare din exterior (de la gura lumii) cu inima golita de orgolii prostești si inmuiata in dulceata dragostei de oameni, viata de familie este foarte frumoasa si armonia devine accesibila tuturor!
... sa constrangi un copil sa execute orice forma exterioara a virtutii, poti sa il determini sa imite tot ceea ce consideri tu ca este fapta cea buna, poti chiar sa ii inoculezi anumite idei si un mod particular de a intelege viata, dar nu vei putea niciodata sa aprinzi in el scanteia iubirii de Dumnezeu, singura care da sens celorlalte lucrari si este o piatra de temelie pentru sufletul lui. La acest nivel doar rugaciunea fierbinte poate lucra, induplecand pe Dumnezeu sa Se deschida in mod cu totul aparte catre faptura Sa (copilul ratacit) , pentru dragostea si suferinta parintilor, asezate ca o jetrfa vie inaintea Lui.
...pe care un parinte narcisist le inoculeaza indirect copiilor care ii stau in preajma:
*frica de autenticitate
Copilul eate vazut ca o extensie a parintelui N si orice simte si gandeste acesta trebuie sa fie in conformitate cu gandirea N. Tot ce deviaza de la directia data de parinte este pedepsit. Nu este vorba de o pedeapsa fizica (desi acestea nu sunt excluse) ci de una emotionala: un mod in care N abandoneaza, se decupleaza relational cumva de copil (o privire distanta, vorbe taioase, ironii etc).
*frica de a nu supara pe nimeni
Nu este vorba despre un bun simt obisnuit, ci de o teama permanenta ca anumite actiuni, atitudini vor intriga sau vor deranja (chiar daca involuntar si fara motiv real). Este un soi de lasitate dobandita care impiedica marturisirea opiniei personale, de frica de a nu mai fi agreat, si care isi are originea in copilarie cand N nu permite exersarea liberei exprimari.
*frica de a avea succes
Parintele N, desi avantajat ca imagine de un copil performer, poate fi in mod paradoxal invidios pe succesul acestuia si il poate demotiva fie aratand ca nu acorda importanta reusitei respective, fie ignorand evenimentul, fie diminuandu-l prin critica sau sarcasm. N poate chiar provoca suferinta psihica asociata cu momentele de succes, astfel încât creierul sa le cupleze pe cele doua si sa decida la nivel subconstient ca e mai in siguranta daca nu "straluceste" in niciun domeniu.
*frica de fericire
N urasc fericirea altora si nu o pot simti niciodata. De asemenea nu suporta sa fie altcineva in cemtrul atentiei, mai ales la ocazii fericite. De aceea N obisnuiesc fie sa ruineze momentele frumoase ale altora, fie sa atraga atentia asupra lor, diminuand intensitatea emotiilor pozitive in anturajul animat de entuziasm si bucurie. Prin repetarea acestor manevre creeaza un program mental care, ori de câte ori esti fericit te face sa te astepti ca urmeaza sa ti se intample ceva rau.
... ca se pare ca unii oameni folosesc ceea ce am mai postat pe blog si chiar exemplul meu personal intr-un fel care imi displace total, simt din nou nevoia unui mic disclaimer.
Desi sustin prin ceea ce scriu familiile rodnice, femeia dedicata misiunii materne si casnice in general si indelunga rabdarea in casatorie pana la moarte, nu simpatizez in niciun fel cu abuzul, nici macar cu cel frumos impachetat in cuvinte biblice sau cocolosit de vreun duhovnic.
Cred cu tarie ca fundamentul solid al casniciei trebuie sa fie iubirea platonica, dublata de intelegere principiala si intrajutorare. Iubirea trupeasca nu are aceleasi valente fara cele dintai.
Intalnirile intime intre soti nu sunt manifestari ale iubirii daca nu se desfasoara cu liberul consimtamant al celor doi. Tot ce stirbeste vointa libera a unuia dintre soti, fie ca este constrangere, fie insistenta peste masura, fie santaj emotional, fie manipulare in avest scop, fie invocarea "datoriei" conjugale, fie chiar o anumita doza de agresiune, totul urateste lucrul lui Dumnezeu si atrage consecinte nefaste asupra familiei.
Inteleg ca si desfranarea este o prapastie deschisa (deci refuzul ca moft nu este de conceput) , dar si asuprirea celuilalt atunci cand instinctul suprima orice alta forma de raportare la fiinta umana este o hidosenie cu care nu cred sa aiba vreodata partasie cu Lumina. Ea trebuie vindecata prin deasa spovedanie si nevointe de calibru călugăresc acolo unde este nevoie, fiindca nimeni nu se mantuieste chinuind pe altul, chiar daca acesta din urma il rabda.
... romana, niste descrieri detaliate ale N. Nu recomand intreg canalul, ci selectiv, cu discernamant, mai ales materiale despre pradatorii emotionali.
.... maniere ortodoxe :) nu includ salutul si conversatia de complezenta la slujbe, nici macar in cadrul micilor procesiuni in jurul bisericii. De ce? Pentru ca se presupune ca suntem intr-o conversatie cu Dumnezeu si sfintii sai, persoane importante, si nu se face sa ii neglijam ca sa mai schimbam doua vorbe cu altcineva si nici sa distragem pe cei din jur cu susoteala noastra nu se cade.
Daca nu putem sa evitam privirea la fetele altora in acel rastimp, o scurta inclinare a capului este mai mult decat suficienta in cazul unei intalniri.
...am auzit cateva cazuri similare care par sa contureze un nou fenomen: nu se dorește libera trecere decat pentru vaccinati, restul fiind privati de libertate de miscare in mod voit (in cea mai nevinovata interpretare, nu as putea decat sa concluzionez ca rezultatele testelor sunt adesea eronate).
Sunt elevi/studenti:
care au un parinte pozitiv, confirmat prin testare,
care au simptomatologie evidenta (unii astmatici, respira cu puffuri medicamentoase)
care au acasa efectuat un test rapid pozitiv,
DAR
care la testarea DSP au iesit negativi.
Am mai gasit aici o stire, care, daca nu e fake, este o dovada flagranta de partinire a vaccinatilor: ei participa la evenimente fara test, dar cei negativi la testare nu ar avea aceasta permisiune, de parca ar fi pedepsiti cumva.
... ca este placuta dezbinarea ce se face in ultimul timp între fratii de aceeasi credinta pe tema vaccinului si a protestului impotriva restrictiilor incorecte impuse de guverm. Un cuvant al Scripturii care cred ca pune in lumina adevarului situatia este:
Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.( Romani, 14, 3)
In fond fiecare trebuie sa lase loc intelegerii ca nu toti suntem chemati launtric la aceeasi lucrare si nu e nimanui de folos nici blamarea, nici hartuirea verbala, nici alta forma de constrangere.
La urma urmei nimeni dintre noi, cei de jos, nu a facut personal (nemijlocit) vreun studiu pe vaccin, ci fiecare alege din multitudinea de informatii disponibile pe cele pe care le considera credibile, deci in ultima instanta suntem subiectivi si vorbim din auzite. Si eu am indoielile si retinerile mele fata de ceea ce se intampla, dar nu as merge atat de departe incat sa ma scarbesc de cineva care nu imi impartaseste opiniile, sa il declar ratacit si sa rup comuniunea cu el ca si cu un "pagan si vames". Sa nu fie!
... imi spune ca acatistele nu trebuie cantate pe linii melodice triste. Ele sunt cântări de bucurie, de vindecare atotcuprinzătoare, de nadejde si biruinta asupra nevazutilor vrajmasi. Cand vorbesti despre toate acestea, chiar si atunci cand le ceri, consideri ca le-ai si primit, prun urmare este incompatibil sa te lamentezi.
