In seara...

... asta am primit in mod providential un link spre un text care pune degetul pe una dintre ranile mele: samanta duhovniceasca pe care am tot sadit-o de-a lungul anilor in familie pare ca se inabusa sub buruienile lumesti ale placerilor si in locul ei se inmultesc delasarea si nepasarea. Minunata mi se pare coincidenta de nume si varsta a personajului principal din istorioara cu protagonistul framantarilor mele.

O recomandare...

...care ma face sa oftez:

Nu stiu cum sa spun, dar eu, ca gravida, nu am fost perceputa de nimeni dintre apropiati ca avand nevoi speciale. Am carat copii in brate in ritm obisnuit, am stat in picioare fara menajamente si nedormita pe langa ceilalti ori de cate ori a fost nevoie. Daca am cazut din picioare, am fost suplinita cam la 50% din activitatea mea si din cand in cand am fost chiar privita cu repros. In rest, daca puteam sa misc, trebuia sa imi cam asum durerile, disconfortul si oboseala si sa imi cersesc minime privilegii in materie de autoingrijire. Acum, la ultima sarcina, lucrurile s-au imbunatatit considerabil fata de ceea ce am trait cu primele cinci.

Nu pot sa spun ca sotul nu ma ajuta deloc sau ca ma punea sa car eu bagajele cand urcam pe scari. De asemenea, locuind in oras la bloc, am o viata mai usoara decat o femeie care are si animale in grija sau cara apa de la fantana. 

Nu ma identific cu imaginea gravidei "in roz" din revistele Mami sau de pe Qbebe. M-am simtit adesea ca o Fefeleaga moderna care de abia isi descurca existenta de pe o zi pe alta. . Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat sanatate si putere sa rezist la datorie. 

Sunt restanta...

...cu un raspuns la un comentariu-intrebare.

De-a lungul anilor i-am culcat in diverse moduri. Cert e ca i-am cam rasfatat si nu i-am pus sa adoarma singuri cu vreun ursulet. Nu pentru ca e mai practic asa, ci pentru ca la capitolul asta sunt eu mai sentimentala, ca una ce am suferit culcandu-ma singura.

Ca sugari mici ii culcam invariabil la san. De cand ma stiu, instinctiv, am practicat cosleeping pana la varsta scolara cel putin.

Apoi pe unii i-am leganat, ceea ce initial mi se parea ca scurteaza timpul de adormire, dar dupa ce se obisnuiau imi mancam nervii leganand prea mult la ei. In perioadele acelea, ca sa treaca vremea placut si pentru mine fie citeam, fie ma rugam, fie tricotam.

La varsta mai marisoara inainte de culcare stateam de vorba, le citeam cate o istorioara (religioasa/ laica) sau spuneam rugaciuni cu voce tare.

Se mai antrenau si ei in discutii unii cu altii, dar asta in momentul in care nu mai eram eu personajul principal, ci erau singurei in pat. Altminteri preferau sa imi vorbeasca mie. Trebuia sa fac pe moderatorul si sa dau pe rand cuvantul fiecaruia. Nu as putea spune ca ma deranja. Sunt momente de conexiune intrafamiliala si chiar le-as prelungi daca nu ar fi oboseala la mijloc. Cand nu mai puteam de somn, o mai scurtam si cu asprime.

Da, de deranjat se deranjau intre ei. Un sugar care plange sau un frate mai mic pe langa care se foieste mama pt ca vomita sau e febril nu e chiar un factor care favorizeaza somnul 😊.

Chiar si acum, fetele mari, care dorm toate trei in aceeasi camera, se deanjeaza reciproc, fiindca nu au program la unison si ba isi seteaza alarme, ba cauta in dulap haine, ba fac zgomot umbland pe la birouri in timp ce surorile dorm.

Legat de adormirea copiilor mici in general am incercat

• sa ma asigur ca sunt obositi intr-adevar, dar nu atat de obositi incat sa nu mai poata adormi
• sa asigur o atmosfera linistita (cat s-a putut) in restul casei, iar in camera unde suntem sa stam la o lumina mai slaba, de lampa, sa vorbim mai incet intre noi 
• sa avem o ora relativ fixa de somn, o rutina la culcare (care sa includa scurte rugaciuni)
• sa imi fac timp sa fiu cu ei la culcare, nu sa trebaluiesc prin casa. 

• sa nu consume seara alimente care sa ii agite
• sa nu priveasca la tableta chiar inainte, fiindca lumina aceea a ecranului chiar si pe mine ma face sa adorm mai greu
• sa nu transform ora de culcare intr-un moment de teroare, ci intr-unul placut, de tandrete: le faceam masaj pe spate sau talpi, iarna le aduceam un lighenas cu apa calda pt picioruse, puneam instalatia cu luminite pe un program de trecere lenta dintr-o culoare in alta, uneori le cantam
• pt somnul de dupamasa am avut nevoie de mult timp ca sa inteleg ca trebuie sa fiu flexibila si sa nu ii oblig cu prea multa indarjire daca nu vor sa doarma, chiar daca mie imi par obositi. Am gasit o cale de mijloc in care piticii se joaca linistiti sau asculta povesti intr-o camera, iar eu ma odihnesc putin in alta.

Daca mai aveti idei, sugestii sunt binevenite, caci invatam unele de la altele.
Am vazut pe fb un filmulet despre cum linistea un pediatru sugarii cu o anumita pozitie, dar nu am incercat-o niciodata. Am mai auzit de mame care adorm sugarii dificili cu feonul sau aspiratorul. Nici asta nu am probat.
Acum imi e usor, fiindca ii adorm efectiv numai pe Ghe si Grig, ceilalti fiind destul de mari doar vorbim putin inainte de culcare. Sa vad ce fel de omulet va fi Anastasia 😊

Pentru "posesoarele"...

... de fosti si actuali seminaristi, copii care isi traiesc anii adolescentei departe de mangaierea iubitoare a mamei si de modelul patern de afectivitate si masculinitate in cuplu vreau sa spicuiesc cateva pasaje dintr-o carte a unui psiholog care se apleaca asupra vietii emotionale a baietilor.
Capitolul care mi-a atras atentia este "cultura cruzimii", care pune sub lupa si verbalizeaza legi nerostite ale comunitatilor de baieti (pentru simplificarea tastarii ii voi nota cu b😊).

Fiecare barbat are o istorie a maturizarii lui. Exista insa o parte a acesteia care cuprinde povesti despre cruzimea baietilor pe care majoritatea femeilor nu le aud niciodata si pe care ei insisi nu pot sau nu vor sa le impartaseasca unii cu altii.

Pe masura ce devin constienti de locul lor in grup, ei se consuma pe diverse competitii de tip cine e "cel mai..."

Aproape toti b isi ascund suferinta ca sa nu para slabi. Toti cauta sa dea lovituri preventive ca sa distraga atentia grupului potential agresor asupra altora. Ei sunt intr-un razboi psihologic continuu.

La aceasta varsta incerta b sunt disperati dupa modele de urmat. Imaginea pe care o au asupra barbatiei dominatoare e una caracterizata prin forta si stoicism.

B sunt rautaciosi in parte pt ca le e teama si asa se apara ei contra acestei frici. In aceste situatii nu le pasa de impactul emotional al actiunilor lor.

Intre b exista un anumit cod al tacerii (sa sufere fara sa vorbeasca despre asta si sa fie martori tacuti ai actelor de cruzime fata de altii) pe care daca il incalca se confrunta dur cu marginalizarea si sunt privati de sentimentul de includere in grup dupa care tanjesc toti copiii.

Cultura cruzimii cere b sa isi declare loialitatea fata de grup mai presus de loialitatea fata de un prieten. Distrugerea increderii in prieten este pretul platit pentru a fi acceptat. Toti b invata lectia ca nu se pot baza pe altul, ci ca intotdeauna sunt pe cont propriu in fata tachinatorilor si ca nimeni nu le va sta alaturi pentru a infrunta gloata atacatorilor.

Identitatea masculina bazata pe performanta este un concept pe care orice b il intelege la nivel personal, si presupune concret o perpetua demonstrare a barbatiei prin diverse tipuri de performanta. O parte a acestui fenomen implica umilirea altora. La nivel grosier:

Marimea si abilitatile sportive sunt teme importante in psihologia masculina. Dimensiunea corporala in sine iti aduce o gramada de respect si e o chestiune de importanta emotionala.

Tortura constanta prin tachinare rautacioasa poate provoca rani de durata si ii poate distorsiona unui baiat perceptia cu privire la el insusi si la lumea din jurul lui.

Cateodata...

...imi spun ca daca as avea in piept o cutie de metal as fi mai linistita.

Oare chiar trebuie sa ii cerem lui Dumnezeu sa ne vindece definitiv de nevoia de iubire omeneasca si de felul in care ne simtim raniti implacabil in lipsa ei? Oare chiar toate afectele sunt scaderi ale firii omenesti, care atunci cand se apropie de Dumnezeu se presupune ca trebuie sa pluteasca fara turbulente pe deasupra a tot ce inseamna relatie inter-personala? Oare daruind dragoste si delicatete in jur, vei dobandi automat o imunitate sentimentala la microbii urii, invidiei si indiferentei umane?

Eu cred ca nu. Primul gand ma duce catre sf Ioan Maximovici (de care m-am indragostit la prima lectura despre el)  despre care am aflat ca se consuma interior pe seama intrigilor mincinoase care se teseau in jurul lui. Noi, crestinii, nu suntem "zen" 🙃niciodata. Cel mult dobandim o intelegere mai adanca si o dispozitie de compasiune fata de cei care ne lovesc cu pietrele rautatii, chiar daca simtim intens durerea loviturilor.

Desi dragostea de Dumnezeu poate umple orice gol launtric, El ne-a lasat sa ne lucram desavarsirea in contextul nevoii de iubire de la aproapele, pentru ca simtind noi insine aceasta sete sa intuim ce sa daruim altora. Ceea ce vrem sa primim noi in materie de atitudine/reactie ar trebui sa oferim cu generozitate altora, implinind astfel legea lui Hristos.

Top 5...

...lucruri pamantesti care ma bucura si fara de care, oricat ma inchipui eu de duhovniceasca, cad intr-o anumita masura in intristare. Fara ele viata imi pare mai searbada si ma simt mai demotivata. Fireste ca mai am si alte bucurii pamantesti, dar astea mi se par chiar indispensabile😊

5. Haine pentru mine si copiii mei cu un nivel estetic acceptabil, care sa nu fie deteriorate, sa fie de marimea potrivita si de culori armonizate.

4. Un ambient placut (in special acasa, caci in concediu nu imi permit sa fac nazuri la aspectul camerei) curat, ordonat, aerisit, cu mobilier nedeteriorat,  luminozitate adecvata.

3. Iesiri in natura, nu in zone chiar salbatice, ci la periferia localitatilor, in preajma manastirilor sau macar in parc in locuri mai retrase.

2. Intelegerea in casa, sanatatea, voiosia si buna randuiala a vietii alor mei. Daca au ei o problema, nici eu nu ma pot bucura de nimic.

1. Iubirea din partea sotului si a copiilor e ca o raza de soare in viata mea. Cand norii ispitelor o intuneca, si viata mea ca fiinta sociala imi pare lipsita de sens (nu ma refer la scarba de viata in general, ci simt ca nu ma leaga nimic de lumea aceasta).

Acestea sunt si puncte vulnerabile in care vrajmasul actioneaza ca sa imi tulbure putina pace pe care o pot avea in tumultul grijilor vietii.

Ce chestii...

...trase de par mai fac ca sa usurez traiul, sa elimin dezordinea si conflictele intre 8 oameni la apartament de 72 mp? Am pus cosuri de rufe in fiecare camera, sa nu mai vad haine sau sosete aruncate asteptand sa fie transportate in bai.

Am stabilit ca fiecare sa isi tina peria de dinti la el la birou (si sa avem o pasta de dinti si in bucatarie pe hota) ca sa nu mai fie certuri la usa baii in care are altul peria, daca cineva are nevoie sa o blocheze din motive lesne de inteles.
Cel mai penibil e ca a trebuit sa instauram liste cu programare la cada, pe zile si ore, altfel in serile de weekend era scandal pe tema asta...

Tinuta...

...de strada cu un pantof si o cizma, ochelarii lui tati si cheile de la masina la vedere.

Tatal meu...

...si mama mea m-au parasit, dar Domnul m-a luat. Psalmul 26 e un buchet de cuvinte de intarire cand situatia in care esti te descurajeaza si nu vezi nicio iesire caitand solutii omenesti.

In ce conjunctura ma poti simti mai disperata decat un prunc parasit de parinti? Chiar si atunci nadejdea la Domnul e un colac de salvare. Inlocuind "tatal meu si mama mea" cu orice alta persoana pe care m-am bazat si care ma abandoneaza atunci cand imi este greu, obtin o valoroasa strategie (si nu e una mincinoasa, gen autosugestie, ci una izvorata din Adevar) de a imi pastra echilibrul interior.

Caz particular al teoremei de mai sus, pe mine m-a parasit ginecologul acu, in luna mare. Ce-drept, ma vedea doar ecografic, in timpul programului sau obisnuit la spital. Nu era motivat nici financiar, fiindca m-a refuzat vehement cand am vrut sa il platesc. Cica suntem colegi. Ceea ce ma deranjeaza cu adevarat este faptul ca pur si simplu nu mai raspunde la mesaje. M-ar fi odihnit mai mult o discutie deschisa in care sa afirme ca nu mai putem continua consultatiile (chiar si fara sa imi fi spus motivul deciziei).

La drept vorbind singurul lucru pt care voiam sa fiu in legatura cu el este ca atunci cand mergi la spital esti catalogata ca ultima nespalata daca nu ai mers la control de jdemii de ori inainte de nastere. Toti se poarta ca atare chiar si in ceea ce priveste ingrijirile medicale, nu numai la nivelul respectului fata de pacient.

In fine, la inceput ma panicasem putin,  apoi am zis sa astept ca Domnul sa ma ia in atotputernicele sale maini in momentul nasterii fiindca doar El stie cat de slaba e increderea mea in priceperea omeneasca.

Ma iubeste...

...guvernele😊 si da legi care ma avantajeaza. Verificati si voi conditiile de acordare a indemnizatiei pt cresterea si ingrijirea copilului.

Tot omul...

...este mincinos, asa spune psalmul, inspirat de Duhul Sfant. E bine sa pleci de la premisa asta, nu ca sa dispretuiesti sau sa urasti omul, ci ca sa eviti durerea dezamagirii. Nu incerca sa iti sprijini sufletul ca intr-un toiag doar in iubirea omeneasca pe care o primesti, fiindca adesea vei fi lasat sa cazi la pamant ca sa inveti Cine este Iubirea. Deprinde-te sa te refugiezi in dragostea lui Dumnezeu si sa te hranesti cu ea. Din adapostul ei dulce poti sa te bucuri mai adevarat de dragostea pe care o primesti de la oameni si mai ales, poti revarsa asupra celor de aproape o iubire mai adanca.

Scriu astea cu gandul la fetele mele, indragostite de baieti buni, cuminti dar oameni si ei, fiecare cu framantarile lui, cu grijile lui si cu un anumit prag al sensibilitatii in relatie. Privindu-le, pot vedea pe obrazul lor cum se inteleg cu ei: cand iubirea lor incepatoare se poticneste in vreo ispita parca se ofilesc si ele, apoi, cand iarasi primesc deschidere si gingasie parca le stropeste cineva cu apa vie.

Am o nesfarsita mila pentru toti oamenii care se iubesc si totusi se ranesc reciproc, necunoscand inca in ce fel sa se odihneasca si sa se mangaie unul pe altul in chip tainic, nici cum sa isi marturiseasca unul altuia indoielile si durerile, nici cum sa primeasca in inima particularitatile omului iubit si sa le cuprinda in dragoste.

In parcare...

...la supermarket am observat ca sunt mult mai multe locuri rezervate persoanelor cu handicap decat cele tip "mama si copilul", desi imi spune gandul ca (slava Domnului!) in populatia tarii noastre procentul de mame care merg la cumparaturi cu copii mici dupa ele e mult mai mare decat cel al oamenilor cu dizabilitati care se autoaprovizioneaza. Nu pare firesc. Eu, gravida, mai merg cu Ghe la magazin si ma deranjeaza sa las masina departe de intrare.

A ajuns...

...in sfarsit curierul cu celalalt pat suprapus dupa mai multe peripetii posibile numai in lumea a treia: am asteptat pana aproape s-a implinit termenul maxim pt livrarea comenzii, apoi am primit un telefon incredibil de la firma de curierat in care eram intrebata daca ma deranjeaza ca saltelelor li s-a deteriorat ambalajul de protectie (sunt doar putin murdare de namol, in rest nu au nicio problema), am asteptat sa se deruleze procedurile pentru retur fiindca sunt o femeie pretentioasa si nu imi place sa cumpar saltele murdare la pret de saltele noi (asa ma duceam direct la second hand), am inghitit si ultima "provocare" curierului care mi-a zis ca nu are cu cine sa care pachetele pe scarile blocului (desi in contract se specifica sa fie aduse in apartament, nu in fata imobilului).

In dreapta patului am improvizat din doua pantofare intr-un spatiu ff ingust (lat de 18 cm) o biblioteca pt copii (ca sa renunt la una mare, wenge, care ocupa spatiu si absoarbe luminozitate). Ea va avea si rol de tablie laterala pt pat, ca sa nu se rostogoleasca Ghe de pe margine. Pentru aceeasi problema la patutul de sus pana se obisnuieste Grigo folosesc niste carticele copertate de-ale lor.

Cum patul nu are sistem de depozitare sub el, voi folosi niste cutii mari de plastic cu capac in acest scop. Si la Ionut in camera am facut la fel. Acolo isi tine carti si jucarii de cand era mai mic la care nu vrea sa renunte defel, macar ca nu le mai foloseste. Mai glumesc cu el si ii spun ca aceea e lada lui de zestre.

Desi...

...sunt preoteasa si am si eu baieti care stau pe langa tatal lor la slujba, in strana si prin altar, sunt de principiu ca nu e in regula ca biserica sa fie loc de joaca/harjoana pentru copiii mici ai preotului. Macar la sfanta liturghie ar trebui respectata linistea si evitata agitatia inutila.

Nu contesta nimeni nevinovatia si curatia copiilor, si nici nu e vorba de a nu lasa copiii sa vina la Hristos, ci de respect pentru nevoia de reculegere a celorlalti.

Lipsa stimulilor exteriori e o conditie care ne ajuta pe noi cei neputinciosi sa ne ridicam mintea la cele inalte. Nici copilul nu se foloseste in plus daca sta peste puterea lui in biserica, ci doar produce tulburare celor mai slabi. Delicatetea specific crestina nu impune altora rabdare, ci se stramtoreaza putin pe sine ca sa odihneasca pe altii.

Stiu ca sunt fel si fel de cazuri, situatii in care chiar nu se poate evita confruntarea dintre galagia copiilor si doritorii de atmosfera ascetica. Nu trebuie insa mare rigiditate la sederea cu trupul in biserica (ramai acolo cu duhul), fiindca de aici se naste tulburare. Daca nu iti iese incercarea de a ramane inauntru cat ai fi dorit, prihaneste-te pe tine insati, nu te enerva pe copil si nici nu carti impotriva crucii de familist. Poti cere ajutorul unei persoane de incredere sa il supravegheze pe cel mic pana te linistesti putin la slujba.

Ghe in timpul slujbei
duminica trecuta

Eu, una, decat sa stau in biserica mult cu pretul plictiselii, foielii si mataielii copiilor, mai bine stau mai putin, cat ii tine si pe ei evlavia, atentia si rabdarica. Stam in mai in spate ca sa iesim afara din cand in cand fara sa deranjam. Intr-adevar, nu ies la primele lor semne de plictiseala, ci mai insist putin, sa faca si ei o mica nevointa. Nu le-am dat niciodata sa se joace, sa scrie sau sa coloreze in biserica. Am vrut sa le intiparesc ideea ca la biserica nu venim sa ne omoram timpul, ci cautam ceva mai presus de fire, nevazut si nepipait.

Ma mai rog in gand Domnului sa ii linisteasca pe cei mici, sa ii ajute in ispita copilareasca a fataielii si sa le usureze El participarea la slujba (fiindca ii cred ca pentru ei, micii, e chiar o greutate). Le mai explic in soapta ce se intampla in momentul respectiv, le mai aduc aminte sa se roage si ei, sa vorbeasca in gand cu Hristos despre nevoile si problemele lor. Nu ii tin impreuna cu alti copii ca sa nu ciripeasca in plus. Le aduc aminte ca nu trebuie sa vorbeasca, decat cel mult in soapta (nu le iese din prima, dar cu putina staruinta se formeaza un obicei). Tin cont de firea si gradul de adhd😊 al fiecaruia si le dau "fir" in mod diferit.

Cand suntem cu tati la biserica, au voie sa intre in sf altar. Sunt destul de maricei sa inteleaga si stau cat de cat cuminti, mai tin cate o lumanare, mai aduc cate o bobita de tamaie. Le tot repetam sa nu foloseasca viteza a cincea si sa nu dea difuzorul la maxim cand vorbesc 😊. Nu mancam in biserica decat la mare nevoie, si atunci doar prescura. Daca atitudinea noastra exterioara nu e destul de graitoare, le amintim ca stam in loc sfant si nu se cuvine sa ne purtam oricum.

 Trebuie sa marturisesc ca eu sunt mai meticuloasa in a ii struni decat tatal lor, care e din fire mai larg la inima decat mine si le subestimeaza capacitatea de autocontrol. Bineinteles, din aceasta pricina el (dar si pentru simplul motiv ca e tati) este personajul lor preferat din povestea familiei noastre😊

Intr-o seara...

...Grigo a plans pana a adormit fiindca eu voi avea aproape 60 de ani cand se va casatori si nu se va putea bucura de nunta cu o mama asa batrana.
Ieri a observat ca nu prea vedeam bine. Tot departam caietul si la un moment dat mi-am zis "cred ca o sa imi pun ochelari". Iar incepuse sa planga, ca nu vrea sa fiu batrana.
Imi e asa mila de el...Numai pentru asta si m-as stradui sa fac tot posibilul sa ma mentin in forma.

Ce i-am zis? I-am dat exemple de oameni pe care ii cunoaste, care par fericiti si multumiti si care au fost zamisliti la batranete de parintii lor. Apoi i-am spus ca mai nou e la moda ca oamenii sa aiba copii tarziu si chiar i-am numit cativa colegi de clasa care au parinti cam de aceeasi varsta cu mine. L-am invitat sa se gandeasca la situatia lui Ghe, sau a Anastasiei, care sunt mai mici ca el. I-am spus ca daca omul e sanatos si voios,  nu prea conteaza cati ani are si i-am sugerat sa se roage pt mine, ca Dumnezeu da zile omului cat este de folos.

Dupa un timp, insa, sufletul omului se desparte de trup, cam cum te dai jos dintr-o masina stricata. Si nu se stie care dintre noi se da jos primul...

Daca orb...

...pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in groapa. Cam asa imi pot descrie starea interioara actuala in calitate de parinte. La chestiuni simplute, la varste mici, nu am cine stie ce dileme. In ceea ce priveste deciziile copiilor mai mari chiar simt ca nu stiu care e calea mai buna de urmat pentru ei, fiindca pentru orice varianta am nenumarate argumente si pro si contra.

E o etapa noua, de tranzitie de la ascultarea de pana acum, la independenta oricarui adult de sine statator, in care incerc sa le expun viziunea mea asupra lucrurilor, sa discutam diverse optiuni si sa ii las pe ei sa isi aleaga drumul si stilul de viata in deplina libertate.

Spre deosebire de parentingul copiilor mici, la care predomina ingrijirile trupesti si mai apoi formarea unui mod de a gandi, de a vedea realitatea din perspectiva crestina, acum incep sa simt acut importanta rugaciunii si postului depuse in "contul" de binecuvantari al fiecarui copil.

Si tot de curand mi-am dat seama cat de netrebnica e lucrarea mea duhovniceasca, cat de greu si putin se misca efectiv lucrurile in viata lor, desi mie mi se pare ca m-am istovit cu totul cersind mila pentru ei. Si viata e atat de stransa, si ritmul ei absolut ametitor, incat si de as vrea sa fac mai mult, nu reusesc.

Identific...

...un tipar gresit stimul-raspuns comportamental.
Fie A si B doi crestini oarecare. Dintr-o anume patima nevindecata A il mahneste pe B.
B, nedesavarsit saracul, se supara, sta imbufnat si ii atrage atentia celuilalt asupra purtarii lui insensibile.
A, determinat de reactia proasta a lui B, devine distant si chiar se enerveaza si el.
B, consternat: "A imi greseste si tot el se supara! Nu merita sa fim prieteni. Mare meteahna orgoliul asta."
A in totala dezamagire: "Nu imi place cum imi vorbeste B. Este chiar lipsit de respect. Cauta nod in papura si critica orice."

Concluzii:
 A - Nu ii mai vorbesc lui B pana nu isi revine, prin atitudinea mea trebuie sa il invat minte sa fie mai smerit alta data, sa se multumeasca mai cu putin din partea mea, altfel si-o ia in cap
B- A este absurd. Vede paiul din ochiul meu, dar barna din ochiul lui nu o vede. La drept vorbind el a inceput, prin el a venit ispita, deci el sa isi recunoasca primul vina.

Desi scenariul de mai sus nu miroase deloc a crestinism, il intalnesc adesea in interactiunile conflictuale dintre oamenii din biserica. Asta pentru ca ne raportam la Evanghelie doar ca la un text pe marginea caruia e frumos sa filosofam, nu ca la un dreptar pentru viata.

Am gasit...

...in sfarsit o idee de a folosi bunoramele noastre, pe care copiii nici nu voiau sa le arunce, dar nici nu le integrau intr-un joc, ci se rezumau la a le insira si a le privi pe rand.
Le asezam rasfirat, inchipuind un orasel, apoi unul dintre copii ascunde un sticky (orice jucarie mica) sub una dintre machetute. Apoi celalalt, care nu se uita intre timp, trebuie sa dibuiasca ascunzatoarea ghidat de indiciile "Esti aproape/departe" "Te apropii/ te departezi".

Pe fondul...

...faptului ca multi se simt complexati fiindca imaginea tipica a omului religios nu pare compatibila cu ideea de divertisment, observ un curent in biserica: preocuparea preotilor de a face tot felul de activitati distractive pentru a mentine totusi un nucleu de tineri si copii in jurul bisericii.

Canalizand energia, entuziasmul si curiozitatea lor copilareasca spre zone inofensive, dand eventual cu o usoara nota spirituala intalnirilor ofera o alternativa mai "safe" de agrement si vin de fapt in intampinarea nevoii tinerilor de a socializa si de a se distra pur si simplu.

Este o lucrare buna, poate fi o prima etapa a pescuirii de oameni si nu tine de specificul misiunii preotesti, ea putand fi pusa in lucrare de orice crestin cu idei organizatorice in acest sens, timp suficient si posibilitati materiale de a-si pune planul in aplicare. Nu consider ca duce la un mare salt in evolutia spirituala. Pentru unii tineri mai induhovniciti (dar nu foarte intariti) poate fi chiar un regres implicarea in aceste grupuri. Pentru cei debusolati poate fi o barca de salvare din noianul de ispite care inconjoara copiii zilelor noastre.

Daca toate astea sunt folosite ca rampa de lansare catre o cunoastere mai profunda a traditiei crestine, o implicare mai adanca in viata bisericii si o apropiere adevarata de Hristos, nu pot spune decat ca ma bucura. Daca se ramane insa la un stadiu al superficialitatii, al intalnirilor intre oameni si de dragul oamenilor, nu stiu cum se vor mai coace in focul ispitelor toate, nici daca se vor preface in pulbere sau se vor lamuri ca aurul...

Aseara...

...am primit la usa acest comunicat anonim.

Avand in vedere ca gatesc doar dimineata,  am bucataria scoasa pe balcon si o hota functionala, refuz sa cred ca terorizez vecinii prin  mirosurile gen cantina. La drept vorbind si de la alte usi miroase, ba a sarmale, ba a carnati, deci nu am fi o exceptie.

Cu ospiciul mai aducem cand Gheorghita isi mai aduce aminte sa faca tantrumuri (o data la o luna, doua). A avut si Ionut o perioada cand era fascinat de noua lui voce si mai ragea fara motiv, dar asta a fost mai demult. Sa fie o reactie intarziata? Si-apoi, daca e vorba de ospiciu, chiar avem un colocatar senil si alcoolic care isi face adesea nevoile la intrare in bloc...

Nu imi ramane decat sa concluzionez ca foarte iritant pentru caile dumnealor respiratorii este mirosul de tamaie cu care sotul meu isi acompaniaza rugaciunile de dimineata. In afara de a merge cu catuia prin toata casa, uneori blagosloveste toata obstea blocului prin usa de la intrarea in apartament, apoi o aseaza pe pervaz in exterior ca sa se raceasca.

Fiindca de la palierul nostru in sus nu e apartament fara fumatori, multi dintre ei tragand ultimele fumuri pe casa scarii fara vreo retinere si fara sa primeasca note informative ca sunt nesimtiti, cred ca problema reala a celor care mi-au scris este ca sunt hateri ai Bisericii.

Nu e nici prima nici ultima oara cand ne confruntam cu rautati gratuite. Nu pot chiar sa ma bucur, cum zice la Scriptura, dar pot cel putin sa nu ma tulbur si sa intuiesc ca in spatele acestor lucruri sta vrajmasul urator de oameni.

Duminica...

...am asistat la un schimb de replici intre paracliserul bisericii si trei mamici de copii maricei. Dansul le ruga sa nu mai lase atata mizerie in urma lor pe mochete (vara se curata mai lesne pardoseala). Se referea la faptul ca dupa sf impartasanie copiii mananca in naosul bisericii prescuri si alte pachetele de acasa, precum si la ceara care picura de la lumanarile pe care ei nu le tin cum trebuie.

Toate trei mamicile au pufnit in ras si l-au intrebat cam de sus cati copii are el. Intr-adevar, e proaspat casatorit si nu are copii. Intr-adevar, nu are o intelegere despre cat de ingrijit poate manca un copil, dar eu zic ca asta nu scuza neglijenta mamei. 

In principiu nu sunt de acord sa impunem altora sa suporte de la copiii nostri ceea ce noi putem sa le rabdam. In cazul de fata poti iesi afara cu copilul sa manance, ii poti servi ceva care nu murdareste, poti in ultima instanta strange dupa el daca a facut deranj in loc sa pretinzi paracliserului munca suplimentara.

Nu e de bun simt sa te consideri indreptatit sa ceri altuia sa remedieze stricaciunile facute de copilul tau pe motiv ca e mic si nu stie. Pentru asta are nevoie de insotitor, ca sa ii poarte de grija si in sensul de a atenua pe cat posibil neregulile facute de cel mic.

Din sponsorizarile...

...randuite de preabunul Administrator financiar al celor ce isi pun nadejdea in El am facut ceva schimbari de mobilier:

-o masa cat juma' de bucatarie (1.60/90), ca de mult n-am mai incaput sa mancam toti
-o bancuta cu spatiu de depozitare (Grigo a sugerat ca pe ea se pot face niste cereri in casatorie😊)
-taburete pt stat la birou intr-o pozitie mai benefica pentru coloana decat cea pe un scaun de inaltime normala.

Multumim pentru tot! Voi reveni cu poze pe masura ce vor ajunge la noi comenzile facute la tamplar.

Dragi...

...baieti, nu faceti tantrumuri atunci cand nu vi se acorda respectul si increderea dorite. Fiti cerebrali, asa cum va sta bine, si cautati sa intelegeti ca acestea se dobandesc in timp.

Faceti efortul de a va autoanaliza si a lucra asupra propriului comportament acolo unde este nevoie pentru a infirma banuielile, reticenta si subestimarile de care aveti parte de la cei dragi mai ales (parinti, frati, bunici, prietena). Daca faptele  voastre le dezmint in mod constant, suspiciunile nu isi vor mai face simtita prezenta.

Odata ce ai castigat increderea cuiva, automat te vei bucura de mai putin control si de mai multa libertate in raport cu respectivul. Suna bine, nu? Pentru asa ceva trebuie insa munca multa cu sinele si indelunga rabdare, cu care orgoliul si lenevirea nu fac casa buna...

Ma intreb...

...ce activitati extra-liturgice se cuvine sa aiba loc intr-o biserica. Prin pravila se specifica parca sa nu se intinda mese (sa manance oamenii din lipsa de sala inchiriata la restaurant).
Am auzit ca se fac in biserici cateheze, se pun filme educative, se tin concerte de colinde (unii comenteaza ca nu ar trebui parte instrumentala), sala pt afterschool, intruniri de divertisment pentru copiii din parohie, etc.
Cei mai stricti nu sunt de acord cu toate astea. Altii considera ca orice activitate care intareste coeziunea obstii crestine e binevenita si se poate desfasura fara probleme in biserica.
Stie careva o parere oficiala, autorizata, pe tema asta?

Daca vrei...

...o casnicie care sa mearga bine, de baza este intelegerea, acceptarea si aplicarea unui principiu psihologic pe cat de evident, pe atat de complicat pentru unii: femeile nu sunt niste barbati purtatori de fusta si nici barbatii niste femei cu voce mai groasa 😊

Informeaza-te (inainte de a te angaja serios intr-o relatie) la oameni cu experienta (nu de la divortati sau vesnic nemultumiti de familie, nici din filme si romane) cam care ar fi in linii generale aceste diferente, fiindca nu toti avem acelasi nivel la abilitati psihologice innascute. Unii chiar avem nevoie sa invatam chestiuni care tin de a,b,c-ul vietii de cuplu.

PS am scris asta cu gandul la o cearta stupida de genul:
Ea "Ai disparut toata ziua, si vii la mine acum, la zece seara. Unde ai fost? Cu cine? Vreo alta?"
El "Ce insinuezi? Ma jignesti. Vrei sa imi controlezi tot timpul? Ai pretentii prea mari sa iti dau raportul. Ori ai incredere in mine, ori nu."

M-a intrebat...

...cineva de ce sunt atatia oameni ahtiati dupa slujbe, hramuri, biserici si manastiri si totusi stau atat de prost la nivelul interactiunii cu aproapele: barfesc fara retinere, nu au intelegere pentru neputintele altora si sunt agresivi sau plini de perfidie.

Nu am raspuns la intrebarea asta. Poate sunt mai ispititi de vrajmasul, poate nu stiu sa duca lupta cea buna in toate aspectele vietii sau poate pur si simplu vin la slujbe ca sa fie vazuti de oameni ori de dragul fastului si al muzicii. Nu e treaba mea sa judec toate astea.

Un lucru stiu: daca mergi la slujbele bisericii cu gandul la Dumnezeu si te straduiesti sa ramai pe frecventa comunicarii cu El e imposibil sa nu simti nicio transformare launtrica si sa nu  lucrari minunate in viata ta. 

In urma...

...cu cativa ani fata mea s-a indragostit. Nu are importanta care fata, nu are importanta de cine. E o postare in care vreau sa exemplific cu evenimente din viata mea importanta ierarhiei in familie si a ascultarii in general.

Dupa acest prim stadiu, am purtat numeroase convorbiri cu ea, apoi cu el si chiar am cerut referinte cunoscutilor lui. Toate informatiile si impresiile erau convergente catre un portret de om integru moral, de o seriozitate deosebita, foarte amabil si politicos, inteligent, cult etc.

Cand lucrurile au inceput sa se concretizeze in directia unei prietenii, am considerat de cuviinta sa discut si cu sotul meu despre asta. El nu il cunostea pe baiat, dar a fost foarte categoric in a afirma ca nu e de acord cu persoana in cauza.

Din cauza ca argumentele lui nu erau solide, ci se baza mai mult pe un feeling, pe o intuitie ca e ceva in neregula, eu l-am combatut vehement. Mi se parea absurd (eu, condusa mai mult de ratiune omeneasca decat de reguli duhovnicesti) sa trunchez viata emotionala a copilului meu numai pentru ca are tatal niste vagi presentimente. El, dimpotriva, sustinea ca aceasta simtire este lasata de Dumnezeu si ca in duhul rugaciunii fiind, prin ea iti poti da seama daca un aspect al vietii tale este sau nu dupa voia Lui.

Pentru ca nu am astfel de trairi, nu am avut incredere ca Dumnezeu da barbatilor (pe care i-a desemnat sa isi ocarmuiasca familia) aceasta harisma a discernerii, mai ales in situatia in care si ei cauta sa isi conformeze viata invataturilor bisericii. Gandul imi spunea ca acest fel de aflare a caii adevarate e rezervat unui numar restrans de "performeri" duhovnicesti, nicidecum nu e accesibila unui om obisnuit, cu slabiciuni si neajunsuri ca orice muritor de rand.

In timpul in care ne tot duelam noi in strategii dupa care sa ne calauzim viata, Dumnezeu prea bunul a randuit sa primesc o carte (culmea, chiar de la baiatul care era cauza dilemelor)  de-a staretului Tadei "Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata". In ea am gasit pagini intregi despre cat de important este sa nu te impotrivesti principiului duhovnicesc al ascultarii. Deloc nu mi-au cazut bine cele citite: " Cum? Asa, orbeste? Cand toate indiciile arata binele in directia opusa?"

Mai intelept ca mine, sotul meu s-a smerit si m-a sfatuit sa oprim orice discutie in contradictoriu si sa il lasam pe Dumnezeu sa lucreze si sa descopere cine se inseala. Timpul a pus in lumina multe aspecte (inaccesibile unei analize superficiale) care au confirmat retinerile lui ca fiind intemeiate. Cu taiere a voii la timp am fi evitat multe complicatii.

In esenta problema era ca, la un nivel superficial de relationare, omul este capabil sa disimuleze mult. De exemplu un tip sociabil poate fi in mod paradoxal un insingurat in adancul lui. Cine incearca insa o apropiere iubitoare mai profunda are de dus impreuna cu el suferinta traumelor lui emotionale si are de indurat urmarile mediului ostil si rece in care s-a dezvoltat. Trebuie mult curaj si o motivatie puternica pentru a porni in corabia vietii cu un om care te raneste constant, chiar daca o face involuntar si nu isi da seama de asta.

In timp ce...

reteta

...baietii mari ai familiei faceau foamea in excursie in Grecia (din cauza programului decalat nu s-au sincronizat cu orele de masa de la trapeza) noi ne rasfatam acasa (in vacanta au timp sa se joace de-a bucataresele) cu briose, fiindca am gasit la Lidl (si nu le-am putut rezista) niste forme de silicon mov tare dragalase, unele pt briose simple, altele cu orificiu central, la 12 lei setul.

Vacanta...

...asta Ionica al meu a fost plecat in Athos. Nu stiu cata pondere are lucrarea duhovniceasca facuta din exterior spre interior si cat locul sfinteste omul, dar faptul ca a ajuns acolo printr-o minunata intorsatura a lucrurilor ma incurajeaza ca ii va fi de folos.

Planurile lui Smecherie pentru vacanta sunau cu totul altfel: iesiri in parc cu doua colege de clasa si prietenul uneia dintre ele. Nu prea ma incanta sa il stiu cuplat serios cu o fata. Nu zic sa nu iasa in grupuri mixte, dar nu din acestea in care implicit iti trebuie pereche.

Cred ca la varsta de 15 ani (spre deosebire de o fata la aceeasi varsta) un baiat e prea mic pentru a putea identifica realist o partenera eligibila de perspectiva. Imaturitatea e ghidata dupa glasul instinctului si cam atat. Cel putin asa simt eu in cazul nostru. Mi s-ar parea mai util ca baietii adolescenti sa isi petreaca timpul in compania unor "masculi" de varsta mai mare, de la care au ce invata, pe care ii pot avea drept modele comportamentale si in general, de viata. Daca in perioada de formare a ta ca barbat stai intre femei nu cred ca te ajuta prea mult. Imi pare chiar ca te moleseste cumva.

Dupa indelungi insistente din partea lui, am zis in sinea mea ca nu are ce accident grav uzurpator al curatiei sa se intample iarna, in parc. Fiindca totusi imi fortase mana sa iau o decizie care nu imi convenea in principiu,  am pus problema inaintea intelepciunii lui Dumnezeu: "Doamne, eu poate sunt exagerata, poate prea precauta, poate trunchez dezvoltarea normala a copilului cu restrictiile mele. Tu stii mai bine. Opreste Tu ce nu ii e de folos!". Nu am facut canon special pt asta, dar la rugaciunea de toata vremea nu trecea zi sa nu imi amintesc de cateva ori.

Treburile s-au aranjat asa: parintii fetei cu care trebuia sa iasa au dus-o la tara la bunici. Dar nu numai atat: tati avea de multa vreme planificata in vacanta o iesire la sf munte. Desi ii mai propusesem sa mearga si el, Ioan nu era prea atras de idee. In ultimele doua zile inainte de plecare a aflat doua amanunte care l-au atras: in grupul nostru s-a mai anuntat un baietel de 12 ani si impreuna cu un alt grup din alta localitate a aflat ca vine (si vor avea cam acelasi traseu) un prieten de-al lui cu care mergem la mare de obicei. Asa, in loc de plimbari siropoase prin parc, Dumnezeu i-a indreptat pasii spre locuri sfintite cu multa rugaciune.

Incercand...

fursecuri arici

...o reteta noua de fursecuri pt un botez.
Iuli nu a folosit portocale confiate si nu au iesit destul de dulci. Copiii le-au format si tavalit prin albus si nuca.

As indrazni...

...sa formulez scurt o opinie pe marginea unei intrebari primite recent de la o cititoare nehotarata intre cele doua cai: casatoria si calugaria. Nadajduiesc sa nu gresesc cu ceva.

Eu, una, nu cred in alegeri perfecte si nici nu cred ca Dumnezeu ne vrea neaparat pe unii calugari si pe unii mireni. Mi se pare gresit sa optam pentru un drum in viata si apoi la vreme de ispita sa ne lamentam ca nu a fost aceea voia lui Dumnezeu cu noi.

Cred sincer ca Hristos nu ne impune o cale si daca nu interceptam la timp "voia Lui" suntem pierduti. Voia Lui adevarata este sa lucram poruncile cu sarguinta potrivit caii pe care am ales-o singuri in deplina libertate.

Cand esti in dilema aceasta intre casatorie si calugarie foarte important este sa te rogi, iar marea arta este sa descoperi inauntrul inimii tale ce tip de vietuire vrei cu adevarat. Priveste cu smerenie (fara inchipuire de sine si inaltare a gandului) in sufletul tau si vezi catre ce tanjeste. Incearca temporar apropierea de ele si simte care iti aduce mai multa bucurie.

Si sa mai stii ceva: ambele cai sunt presarate cu ispite, greutati si dezamagiri. Idealistii si perfectionistii vor fi cei mai afectati in momentul deziluziei, din cauza asteptarilor nerealiste si a standardelor ridicate pe care le pun (din pacate le pretind de la ceilalti).

Nu visa la o manastire rupta ca in pustia Egiptului si nici la un barbat gata despatimit. Lasa in urma ceea ce chiar nu poti tolera, dar nu stramba din nas la orice nimic. In viata omul trebuie sa inghita muuulte de dragul consecventei in lucrarea duhovniceasca cu aproapele. Pe orice versant al urcusului spiritual o iei, pregateste-ti inima pentru rabdare, rabdare, rabdare.

Daca ai dubii ca in viata mireneasca poti ajunge la inalte masuri duhovnicesti, citeste despre cizmarul din Alexandria. Sfintenia nu este ingradita intre zidurile manastirilor. Literatura care elogiaza virtutile monahale este benefica pana in punctul in care incepe sa complexeze spiritual mirenii.

Apropierea...

...mea serioasa de biserica a fost un proces indelungat, lucrat mai mult de Dumnezeu.
M-am nascut intr-o familie de membri de partid, oarecum atei si in afara de faptul ca am fost botezata, de religie nu mi s-a vorbit niciodata (cel mult am auzit poante cu popi).  Ca sa se inteleaga la ce nivel eram, spun doar ca nici macar de Paste sau de Craciun nu am fost cu parintii la biserica.

Totusi avand o fire meditativa, analitica si o inteligenta deosebita (asa spuneau pe atunci adultii care ma cunosteau) imi puneam adesea intrebari existentiale. Eram atrasa de lumea misterioasa a fenomenelor paranormale si in general, de tot ceea ce era dincolo de planul accesibil senzorialului.

Ma preocupa de asemenea sa traiesc astfel incat sa imi asigur o maxima longevitate. Asta se intampla in ciclul primar😊. Prin clasa a patra gasisem o carte de yoga prin biblioteca alor mei si am inlocuit gimnastica obisnuita cu asanele de acolo. Stateam in cap in fiecare zi si am pastrat obiceiul acesta multa vreme.

Mai tarziu a venit la noi in oras un chinez care a tinut o serie de intalniri pentru initierea in qi-gong. Cred ca eram a opta sau a noua. M-am dus si eu si eram foarte entuziasmata de trairile experimentate acolo, dar si acasa in timp ce repetam procedeele invatate.

Intre timp eram o adolescenta de treaba, aveam timp sa ma plimb cu prietenii, desi luam si invatatul in serios. Chiar ma tineam de olimpiade la mate si franceza si eram la cls de bilingv engleza😊. Am ascultat tot felul de stiluri muzicale (care de care mai jegoase) de care azi nu sunt legata in niciun fel. Nu imi placeau discotecile, desi am fost si pe acolo, mai mult de dragul grupului. Nu am legat prietenii cu implicatii serioase cu baietii. Viata mea  "sentimentala" era plina de relatii superficiale si pasagere (condimentate fizic moderat), care intr-un final ma plictiseau, negasind nimic fundamental care sa ma lege de vreun posibil partener. Cred ca eram in principiu o introvertita, dar nu chiar o solitara.

Primele incursiuni in lumea bisericii au fost determinate de "energia pozitiva" pe care o identificam si receptam in catedrala. Nu ma inchinam, nu sarutam icoane, sf. moaste, nimic. Sa fi tot avut 17 ani. Apoi am aflat ca exista slujbe. M-am dus si eu o data. Nu stiu de ce, dar mi-a placut mai mult biserica goala. Poate fiindca era multa foiala si imi distragea atentia lumea pestrita dimprejur.

Un parinte calugar slujitor al mitropoliei tot incerca sa initieze o discutie ca sa ma lumineze cat de cat. La inceput chiar ma deranja, atat pentru faptul ca ma tinea de vorba si eu cautam sa ma concentrez, cat si pentru ca incerca sa imi prezinte diversi tineri (de parca eu din lipsa de prieteni veneam la biserica). Mi se parea ca nu are ce face si uneori ma batea gandul ca e chiar neserios. Ascultam totusi ce imi spunea (nu mai tin minte nimic, daca ma credeti) si cred ca lucrarea lui a dat roade, in sensul ca m-a facut curioasa legat de ortodoxie pe care doream sa o cunosc tot mai adanc.

Am inceput sa vin mai des la slujbe si chiar m-am spovedit. Mergeam la conferinte ASCOR, imi cumparam carti si ma indragosteam tot mai tare de crestinism. Mi-am luat si casete cu inregistrari de la simonopetriti si am dat uitarii orice alt gen muzical.

Am fost in excursii la manastiri (nu prea departe) si am devorat orice cartulie cu specific ascetic la care am avut acces. Nu m-a atras insa realitatea contemporana a manastirilor (asa cum am intrat eu in contact cu ea atunci) ci mi-ar fi placut sa gasesc un partener de viata care sa iubeasca aceleasi lucruri ca mine si care sa imi impartaseasca modul de a gandi si principiile de viata.

Daca as face un grafic al convertirii mele, cu siguranta nu ar fi un traseu ascendent rectiliniu uniform, ci mai degraba unul sinusoidal, cu multiple caderi si ridicari, mai ales la nivel de gand, caci la mine partea rationala (mai mult decat cea poftitoare) e mai vulnerabila la atacul vrajmasului.

Daca preiau...

...fara discernamant din Pateric explicatii pentru faptul ca in ultimul timp mi-e greu sa stau locului in biserica la slujba, gasesc tot felul de chestii cu draci care chinuie in chip nevazut omul, facandu-l sa se fataie, sa caste, sa se legene de pe un picior pe altul. Daca ma banuiesc de asa ceva deznadejde scrie pe mine!

Acum, nu stiu monahii cum sunt, ca ei trebuie "sa nu se uite la trup, ca este trecator", dar eu am ceva justificari de ordin trupesc: o sarcina in luna mare si niste varice fioroase pe piciorul stang. Oricum, si asa intru in ispita daca merg pe linia Patericului, care lauda nevointele pustnicesti la rugaciune cu pretul deteriorarii serioase a circulatiei membrelor inferioare. Eu, ca femeie maritata, nu imi permit sa neglijez starea sanatatii mele, ca apoi sa bolesc si sa ma tin de tratamente si operatii, in loc sa imi vad de casa si de copii. Am alte nevointe de dus si trebuie sa ma pastrez pentru ele.

Tot lovindu-ma de problema asta, observat niste aspecte noi: pentru un credincios e mult mai dificil sa stea la slujba de la inceput pana la sfarsit decat pentru preot. El este nevoit sa ramana tintuit locului vreme de cateva ore, in timp ce preotul se mai misca, ba prin altar, ba cu cadelnita. Pentru circulatia venoasa la nivelul gambelor aceasta minima utilizare a muschilor e extrem de benefica, ajutand sangele sa fie propulsat spre inima.

Cand totusi nu am de ales si trebuie sa stau pe loc (in strana de ex) va spun sincer ca mai fac ridicari pe varfuri, mai flectez alternativ gambele. Am avut un bandaj elastic, dar mi-au plesnit venele in jurul gleznei. O varianta utila ar fi statul in genunchi (nu cu sezutul pe calcaie) dar daca ma asez, tare greu ma ridic. Cand stau jos pe scaun mi se umfla picioarele chiar mai tare, deci nu e o solutie. Cand merg imi e cel mai usor. Bine ca exista boxe afara si ca am la dispozitie frigul vasoconstrictor al iernii!

Raspuns...

...la doua intrebari mai putin prietenoase:

• titlurile astea "imbecile" nu sunt o idee personala originala, ci sunt inspirate din felul in care isi iau denumirea multe din rugaciunile bisericii, si anume din primele cuvinte ale rugaciunii. Ex: "Si ne da noua, Stapane..." Am procedat asa ca sa nu pierd vremea cautand un titlu sugestiv pentru fiecare idee pe care vreau sa o enunt. E o economisire a gandului, pe care detest sa il irosesc pe desertaciuni si formalisme
• Nu, nu ma plateste nimeni sa scriu si nici nu scot bani de pe urma blogului acestuia, chiar daca zilnic am sute/mii de vizualizari. Consider ca e o lucrare de suflet, o expresie putin cosmetizata a vietii mele si o incercare de intr-ajutorare pentru femeile aflate la inceput de drum, care sovaiesc sau sufera (ca mine oarecand) neavand in imediata apropiere pe cineva cu care sa impartaseasca experiente, ispite si nedumeriri legate de viata intr-o familie numeroasa (fenomen total neconformist in tara si zilele noastre).

Daca Gica...

...al meu se loveste ceva mai tare si ma duc sa il ajut sau cel putin sa il mangai, ma respinge. Daca insist ma aleg cu niste apelative nu prea dragute si s-ar putea sa o incasez si eu😊.

Trist este ca se regaseste acest comportament de tip infantil si la adulti. Cand au o stare proasta, o disperseaza fara discernamant asupra tuturor cu care relationeaza pe moment. Uite, eu, cand ma maniam pe cineva sau imi mergeau treburile prost  vorbeam (in mod prostesc si nebunesc) pe un ton ceva mai rastit cu copiii, desi saracii nu aveau nicio vina pentru ceea ce mi se intampla. De ceva timp m-am autosesizat, le cer iertare, incerc sa comut tonul pe blandete si sa dau explicatii pentru mutrele acre.

Un om chibzuit identifica o cauza pentru disconfortul lui psihic (si merita sa investeasca timp pentru asta) si incearca o redresare a situatiei. Cel putin se straduieste sa comunice pe frecventa indispozitiei strict cu persoana care i-a cauzat-o, nu improsca jigniri si invective oricui ii intra sub incidenta.

Un om mai stabil duhovniceste nici macar nu isi permite sa exteriorizeze agresiv vreo nemultumire, ci, in functie de natura elementului perturbator alege
*doar sa se roage pentru rezolvare
*accepta neplacerile ce vin asupra lui cu seninatate in fata proniei ceresti
*isi evalueaza partea lui de vina, chiar si atunci cand omeneste el e doar victima
*incearca sa se inteleaga cu semenii vorbindu-le cu calm, impaciuitor
*se poarta cu maxima discretie si amabilitate cu cei neimplicati direct in conflict

Unii dintre...

...opozantii cei mai ferventi ai felului in care am ales sa imi construiesc familia au fost parintii mei. Nu ii invinuiesc deloc pentru asta. Stiu ca dupa cum gandeau atunci ceea ce faceam eu era nebunie si erau convinsi ca ma sfatuiesc de bine si ca mustrarile lor erau indreptatite.

Mentionez asta pentru ca e o problema a multor cupluri tinere, de la care am primit mesaje online. Vreau sa ii incurajez sa nu se lase influentati, dar si sa faca rabdare cu parintii, ca unii care "nu stiu ce fac"

Cu timpul oamenii se schimba, si chiar daca nu se alipesc de biserica intru totul, nu se poate sa nu simta o oarecare bucurie ca bunici ai unei familii vii, roditoare, sa nu se induioseze la zambetul pruncilor si sa nu se inveseleasca de vorbele "de duh" ale copiilor mici.

Cel mai frumos exemplu in acest sens o pot da pe mama mea care s-a convertit la o varsta inaintata si care cu ajutorul duhovnicului ei, un om deosebit, a sporit mult in intelegerea vietuirii crestine in familie.

Eu am un frate cu zece ani mai mic si vad comparativ atitudinea ei acum, fata de vremea in care eram eu la inceput de drum in familie.

In primul rand s-a bucurat de venirea pe lume a ambilor lui copii (semn de sanatate sufleteasca) in timp ce atunci reactia era total dezaprobatoare cand afla de o noua sarcina.

Apoi vad ca ne sustine acum mai mult, cu toate ca e mai in varsta (pe primii doi copii eram nevoita adesea sa ii iau/duc eu la gradi, care era la o distanta considerabila, gravida fiind, fara masina si fara bani de taxi, in timp ce in ultimii ani ne-a ajutat de multe ori cu adusul de la scoala al lui Grigo)

Ce-i drept, atunci avea si serviciu, dansa fiind profesoara, dar nu cred ca asta o retinea. Pur si simplu omul care incepe sa il iubeasca pe Hristos capata cu timpul o mai mare disponibilitate de jertfa, o capacitate crescuta de a intui nevoile aproapelui si anumita sensibilitate pe care cel fara exercitiu duhovnicesc nu le are.

Deci nu e cazul nici sa lasam calea poruncilor dumnezeiesti  pentru oameni, nici sa ii consideram pierduti sau sa ii dispretuim, ci staruind in lucrarea cea dreapta sa nadajduim la intoarcerea lor catre Hristos.

PS Daca prezenta cuiva va rapeste linistea sufleteasca si uzurpa pacea in familie, atunci in buna intelegere si cu sfat de la duhovnic e firesc sa evitati astfel de persoane. Trebuie doar sa fiti atenti sa nu fie in inima ceva rau asupra cuiva.

Si un desen...

...politist, pentru copii mai maricei

Nu sunt cele mai duhovnicesti desene, dar sunt inteligente (fara zane si balauri, fara umor stupid de gradinita),au o actiune captivanta, satirizeaza disfunctionalitati ale societatii contemporane (cum e si aceasta sloth-scene prin care retraiesc momente interminabile petrecute la coada la schimbare de pasaport 😊) si au mesaje pozitive in general, culminand cu finalul.

Alt film...

...care ne-a placut

...care ne-a placut noua, fetelor.

Doamne...

...calauzeste-ma sa traiesc in asa fel incat sa te poti salaslui intru mine si nicio rautate omeneasca si nicio paguba materiala sa nu imi rapeasca bucuria de a fi cu Tine in inima mea.

Copiii...

...isi descarca tensiunile nervoase in prezenta mamei. Am citit o explicatie cum ca ca ea le ofera un mediu emotional sigur unde isi pot aduce la suprafata emotii reprimate pe parcursul zilei. Desi stiu asta, nu ma ajuta foarte mult in momentul in care toti copiii mei fac tantrumuri numai la mine, iar bunici si la tati aproape niciodata nu rabufnesc. Interesant este ca eu nu sunt genul permisiv si nu ii rasfat peste masura, cred eu.

Cu copiii ar mai fi cum ar mai fi, dar ce te  faci cu tensiunea nervoasa a sotului, care tot la tine are magnet, fiindca esti cel mai confortabil loc de facut fitze cand se strica masina, nu mai sunt bani sau apar probleme la serviciu?

Chiar daca stii ca nu esti tu cauza, ci doar un canal de deversare a toxicitatii emotionale, tot e greu sa nu suferi cand arunca cineva cu pietre. Daca reusesti sa nu ripostezi, sa nu te tulburi, sa privesti cu intelegere si sa te rogi in clipele acelea pentru omul care te chinuie fiind el insusi chinuit, e grozav. Daca nu poti fi atat de inteleapta, macar nu te isteriza cot la cot cu agresorul. E si aceasta o biruinta.

Despre alimentatie...

...mai poti citi ce am scris pe aici sub eticheta cu acelasi nume, cu mentiunea ca e posibil ca nu toate ma reprezinte si in prezent. Asa am gandit eu in momentul respectiv, in dinamica evolutiei alimentatiei noastre.

Nu vreau sa dau verdicte nutritionale, fiindca nu imi plac polemicile si nici nu vreau sa ma erijez in apostol al vreunui stil alimentar. Voi asterne doar cateva randuri despre ceea ce fac eu cu alimentatia si atat. Daca te inspira, bine, daca cineva poate mai mult, cinste lui, daca nu esti de acord te poti manifesta comentand, dar nu astepta replica mea.

Nu consider sfintii care chiar neglijau pana la batjocorire trupul (cuv Iosif Vatopedinul mergea pana la a manca mancare stricata, conserve execrabile) si se alimentau ca sa il usuce nu sunt un model pentru mine, fiindca eu urmaresc sa fiu in putere, sa am energie si sa rezist la toate solicitarile fizice ale vietii de familie.

Nici vegetariana nu sunt, nici macar ovo-lacto-vegetariana, cu exceptia posturilor obisnuite randuite de biserica noastra. Ma calauzesc in mare dupa principiul simplitatii, al sanatatii si al firescului traditional specific zonei noastre geografice.
Nu merg pe comoditate la gatit (deci nu cumpar, ci imi fac paine cu maia), nici pe investitii prea mari de timp si bani in stomac, nici nu pun placerea ca prim criteriu, ci mai degraba infranarea. Ocazional fac exceptii de la regulile de baza (de exemplu am o slabiciune pentru ciocolata, mananc citrice chiar daca nu sunt autohtone, le mai dau voie la copii sa manance pizza la diverse intalniri). O alta dificultate in a imi promova ideile despre nutritie in familie este viziunea sotului meu care si asa considera ca sunt prea stricta (desi in mare ne intelegem, el le mai ia din cand in cand mezeluri sau cate o conserva de peste, ca e buna, nu intelege de ce evit cu atata zel pastele fainoase si zaharul).

Carne, lapte, oua consumam de la animale crescute traditional, in gospodarii particulare. Sunca si carnatii ii avem preparati traditional. Branza romaneasca o procuram din piata de la tarani. Fac kefir acasa din lapte de vaca proaspat muls. Cascaval nu cumparam aproape deloc. Branza mucegaita, de burduf, mascarpone sunt raritati pe masa noastra. Gatesc zilnic, nu cumpar decat produse alimentare de baza, fac bulion, pun muraturi, uleiul folosit e cel de masline (pe care ma straduiesc sa nu il incalzesc) faina nu e una special aleasa de pe net, sarea e neiodata, de la plafar. Nu jonglez cu prea multe condimente. Nu sunt abonata la legume si fructe bio, desi mai iau cateodata.

Nu pot sa comentez pe cineva anume, pe Cristela Georgescu in cazul de fata. Fiecare mananca asa cum crede ca e mai bine. Nu cred ca te imbolnavesti instantaneu daca mananci lapte, dar stiu ca stimuleaza productia de mucus (am si simtit diferenta asta personal). Nu cred ca alimentele te imbolnavesc, ci mai cu seama excesul lor. Sunt convinsa de eficienta detoxifierilor prin post cu cat mai multe cruditati (80% fructe dc se poate) doar cu lichide sau post uscat. Acestea le vad  insa mai mult ca pe niste tratamente si simt ca as forta nota si as crea tensiuni inutile daca as incerca sa fac din ele un mod de a trai in familia mea.

Fii putin atenta la reactia corpului tau la diverse grupe alimentare si vezi ce te face sa te simti bine si ce iti produce disconfort, care te ingreuneaza si care iti da energie. Citeste diverse opinii in domeniul nutritiei si alege sa aplici ideile cu care rezonezi. Nu cred sa fie o singura cale a alimentatiei corecte, si aceea trasata rigid, pentru toti. Asta pentru ca oamenii, construiti in mare dupa acelasi tipar general, sunt totusi atat de diferiti.

Cam atat despre pantece😊 momentan.