Un text...

... explicit, de la sfantul Isidor Pelusiotul, "prietenul" preoteselor geloase😊

Întreaga lui înțelepciune însă este arătată în epistola lui către Paladie, episcopul Elinopoliei, prin care cu îndestulare îl învață să se ferească de vorbă cu partea femeiască, pentru că zice Scriptura: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. Apoi vorba cu femeile, chiar și bună de ar fi, este însă puternică a strica pe omul cel dinăuntru în taină, prin gânduri necurate, deși fiind curat trupul, însă pe suflet îl face necurat. Pentru aceea, Cuviosul Isidor, sfătuindu-l pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască și care se lăuda că nu simte patimă, îi zicea: "De vorbele femeiești fugi pe cât poți, bunule bărbat. Căci celor ce au treapta preoției, mai sfinți și mai curați se cade să fie decât acei care s-au dus în munți și în pustie. Pentru că aceștia au grijă de sine și de popor, iar acei care s-au dus în pustie au grijă numai de ei. Acestora, care sunt puși la asemenea înălțime a vredniciei preoțești toți le cearcă și le privesc viața, iar cei ce șed prin peșteri, aceia pe ale lor răni le tămăduiesc sau singuri lor își împletesc cununi.

De vei merge la femei pentru vreo slujbă, să ai ochii plecați în jos și pe acelea, la care ai mers, să le înveți să privească cu curăție deplină. După ce vei grăi cuvinte puține, care pot să le întărească și să le lumineze sufletele, îndată fugi, că nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere și să o slăbească. Iar de vei voi să fii cinstit, căci așa se cade, mai ales duhovnicescului bărbat, apoi să nu ai cu dânsele prietenie nicidecum și atunci vei fi cinstit, pentru că firea femeiască se face nesuferită spre cel ce o momește, iar spre cei ce o defăimează, ea mai cu multă libertate își arată firea.

Unii zic că de vorbești cu dânsele nu primești nici o vătămare. Eu însă zic, ca toți să se încredințeze de acestea, că și pietrele se sparg de picăturile de ploaie care pică totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc: că ce este mai tare decât piatra și ce este mai moale decât apa și, mai ales, decât picăturile de apă? Deci, dacă firea se micșorează de acel lucru, apoi cum nu va fi biruită și răsturnată voia omenească care ușor este mișcată?"

Astfel sfătuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povățuiește și pe noi toți la viața cea cu întreagă înțelepciune, ca să ne păzim, nu numai trupul de căderea în păcat, dar și sufletul să-l păzim, să-l ferim întreg de gândurile ce-l strică.

Ieri...

... m-a sunat o mamica sa ma intrebe ce medicamente sa ia ca sa isi calmeze angorjarea sanilor in timpul intarcarii. E o femeie cam de varsta mea, la al saselea copil acum. I-am recomandat, mai in gluma, mai in serios, o gurita de bebelus. Din vorba in vorba am aflat ca si-a dus copilasul (1an si 8 luni) la tara, fiindca vrea sa se intoarca la serviciu (lucreaza la o gradinita). 

I-am mai vorbit putin despre faptul ca ar fi fost mai intelept sa faca acest lucru treptat (intai sa rareasca reprizele de supt, apoi sa le scoata definitiv, putand ramane cu "intalnirile" de noapte) si ca nu e o idee tocmai buna pentru copil, care era atat de atasat de ea (dupa cum spunea) sa il duca in alt mediu decat acasa si sa mai si dispara si ea din peisaj. Sunt prea multe schimbari bruste pentru un mititel care nu are ratiunea suficient de dezvoltata si il lovesc puternic in plan emotional. 

S-a cam sifonat de raspunsul meu, repezindu-ma cu "Da, sigur, nu mai ajunge ca le dam viata. Suntem vinovati de toate nimicurile." Mi-a marturisit ca nu crede nici in "bazaconiile" psihologice despre trauma de abandon, despre posibila origine in copilarie a unor adictii, etc. 

Intentia mea nu era sa o culpabilizez, fiindca inteleg foarte bine suferinta fizica si psihica a alaptarii prelungite. Nu am nimic nici macar cu decizia ei de a se intoarce la serviciu. Ma deranjeaza insa omul care inchide ochii si isi astupa urechile nevrand macar sa vada suferinta pe care o produce altuia, sa si-o asume si sa o regrete. In cazul particular al intarcarii situatia se complica si se agraveaza, fiindca acel "altul" este un pruncusor nevinovat. Poate gresesc ca iau partea copilului care inca nu poate vorbi si incerc sa verbalizez eu plansul lui... 

De ce sa il indepartezi pe copil atat de mult cand ii tai portia de san-iubire? Pentru ca iti impietresti inima in mod deliberat si nu te intereseaza decat cat de usor treci tu peste moment. Pentru ca nu poti purta vederea durerii lui (mi-a si zis ca daca este langa ea copilul, cedeaza insistentelor lui) cand ii refuzi un drept la a fi iubit si pentru ca in adanc stii ca nu ti-a ajuns cutitul la os cu adevarat. O mama care cu adevarat nu mai poate isi imbratiseaza copilul si plange odata cu el suferinta separarii premature (pentru care el inca nu e pregatit si pe care nici macar nu o intelege decat ca pe o dramatica parasire).

Intarcarea e un subiect delicat si putem fi lesne acuzati ca judecam. Judecata si-o va face fiecare mama, fie acum, fiind atenta la simtirile inimii si purtand pana la capatul puterilor crucea nasterii si cresterii de prunci, fie atunci cand, dezbracati de trup, vom vedea in subtirimea duhului tot ce nu am vrut sa stim in aceasta viata. Data viitoare cred ca cel mai intelept raspuns, care sa ma scuteasca de animozitati, va fi: "Cerceteaza-ti adancul constiintei inaintea lui Dumnezeu . Tu stii..." 

Nu...

... a durat chiar o vesnicie😊

Cum creierul meu obosit nu poate fara tricotat, am inceput ceva pentru Gheorghe. 

Un interviu...

... folositor cu o femeie care il iubeste enorm pe Hristos si pentru care jertfa e o bucurie: doamna preoteasa Mihoc

Un singur lucru m-a tulburat, sper sa fie doar coincidente: nu e nevoie sa fii expert in body language ca sa observi expresia faciala si atitudinea corporala a dansei cand vorbeste (ff scurt) despre sot. Daca in general are pe chip un zambet luminos, in acele secunde se intuneca, priveste in jos si chiar pleaca fruntea, postura care contrasteaza evident cu ceea ce enunta: "a fost un fapt minunat felul in care ne-am cunoscut" (cand vorbesti de fapte minunate altfel te exteriorizezi) "slava lui Dumnezeu pentru sotul pe care mi l-a daruit" (9:18). Aceeasi strafulgerare ii apare pe chip cand vorbeste despre suferinta terminala a parintilor dansei...

Lasand acestea la o parte, m-a inspirat foarte mult sfatul dansei catre copiii mai mari care se revedeau dupa mult timp: nu va povestiti numai ale voastre, cufundandu-va in vorbire desarta despre lucruri lumesti, ci ca sa se bucure si Dumnezeu de reintalnirea voastra  faceti si o rugaciune si slaviti-l pe El. 

De ce...

... narcisistilor le place sa provoace si sa obtina reactii negative din partea "victimei"? 

Este vorba despre abuzul reactiv, un fenomen care apare intr-o relatie in care esti abuzat (parinte-copil, frate-frate, sef-subaltern, cuplu). La un moment dat nu mai poti suporta comportamentul celuilalt si, dupa o perioada in care ai incercat fara succes sa rezolvi totul cu calm si blandete, iti pierzi rabdarea, iti iesi din fire, explodezi si ajungi sa actionezi agresiv/disperat/dezechilibrat intr-un fel care nu te caracterizeaza.

E important sa intelegi de ce N le place acest lucru ca sa nu abordezi confruntarile cu ei ca si cu o persoana normala, care incearca sa iti inteleaga punctul de vedere, doreste sa gaseasca o solutie pt reconciliere si care e dispusa sa se intalneasca cu tine undeva la jumatatea drumului intre pozitiile voastre.

1. Emotiile negative pe care le vede in plina desfasurare sunt hrana N. Pentru N imaginea lor falsa despre sine este vitala. Ea este intretinuta de aceasta "hrana" care ii ajuta sa se poata vedea ca fiinte superioare in contrast cu cei foarte apropiati ai lor.

2.Faptul ca genereaza un raspuns emotional intens exteriorizat atat de sincer le da un sentiment de putere. Discutiile nu sunt pentru ei un prilej de a rezolva conflicte, ci oportunitati de a isi exersa si etala puterea si de a isi umple rezervorul cu "provizii" cu care sa isi hraneasca imaginea sinelui.

3.Simt nevoia sa oglindeasca in tine trasaturile lor negative. Daca esti de obicei o persoana calma, ei isi vor percepe mai limpede dezechilibrul langa tine si acest lucru nu le va conveni deloc (am vazut ca nu numai cu mania se intampla asa, ci cu orice patima pe care ei o au: nu le place sa vada oameni neatinsi de ea) De aceea vor sa te tulbure (sa te corupa) ca sa nu se simta inferiori in preajma ta, mergand pana la a iti atribui tie toate neajunsurile/abuzurile pe care le fac de fapt ei. N isi crede propriilor minciuni inscenandu-si ca ei sunt victimele relatiei.

4.Este foarte avantajos pentru ei faptul ca terte persoane (poate doar restul familiei) te pot vedea intr-o stare deplorabila, actionand agresiv sau dand semne de afectare psihica. Astfel isi vor asigura elemente pentru dorita imagine grandioasa (impresie buna=resurse N pozitive)