Alaptez

Dupa Pasti se cam termina a saptea runda a mea de alaptat exclusiv.

Cum pe mine vrajmasul ma prinde la capitolul ganduri, nici pe tema laptelui de mama n-am ramas nerazboita. Ma urmarea un text citit candva pe "Godly Tomatoes", care spunea ca odata cu varsta si alaptarea scade in productivitate, dupa cum se diminueaza toate celelalte functii ale organismului (si vederea mai slabeste, de ce n-ar fi la fel si cu alaptarea?).

Ca sa-l neutralizez imi spuneam mereu: "Daca nu esti prea batrana ca sa ramai insarcinata, apoi nu esti prea batrana nici ca sa alaptezi exclusiv. Dumnezeu iti da la pachet bebelusul cu tot ce-i trebuie ca sa creasca mare."

Vad ca mi-a iesit pasenta si de data asta :) Cu ajutorul lui Dumnezeu aproape am trecut si postul. Am dezlegat in doua zile: odata la scoici, altadata la lactate, mai mult pentru a-mi linisti psihicul. Eram disperata datorita unor pusee de crestere cu alaptat la intervale de 15 min. Cred ca nici la al 20-lea copil nu as fi complet echilibrata in timpul zilelor de alaptat intensiv. Desi teoretic stiu ca nu va dura o vesnicie, ci doar pana se regleaza secretia la noi parametri, nu ma pot linisti interior cu adevarat pana nu trece "furtuna".

Am depasit cu bine aceste mici crize. Intr-o noapte pe la 3 chiar il trimisesem pe sot sa-mi ia lapte praf. Eram foarte obosita si reflexul de ejectie a laptelui intarzia sa apara, desi ma hidratasem si ma hranisem bine. Pana la urma nu am folosit cutia pe care mi-a adus-o. In timp ce el era plecat la farmacie stateam in bucatarie cu bebelusul la san. Acolo avem o icoana a parintelui Arsenie. M-am sprijinit cu capul de ea, rugandu-l pe parinte sa-mi dea lapte pentru copilas. Asa am reusit sa ies din stramtorarea aceea, fiindca m-ar fi durut tare mult sa-i dau lapte praf.

Grigoricesti

Imaginatia...

...poate fi o poarta prin care intra vrajmasul in suflet. Nu e in regula sa-ti imaginezi cam cum vor evolua lucrurile (chiar daca experientele trecute sunt inca vii in amintire) si sa te tulburi inainte de vreme. Mai cuminte e sa astepti o certitudine si apoi sa vezi ce e de facut, decat sa-ti stabilesti in interior o stare negativa pornind de la premise fictive.

Concret: cand nu reusesc sa dorm noaptea imi inchipui cat de ametita voi fi in dimineata urmatoare. Parca ma si vad in situatia asta si, daca ma las purtata de val, incep fie sa ma panichez, fie sa ma enervez. De ceva timp am incercat practic sa nu bag in seama imaginatia si sa ma gandesc cu nadejde la ajutorul lui Dumnezeu: "Poate maine nu va fi asa. Dumnezeu sta aici de fata si vede ca nu dorm, iar maine, in bunatatea Sa imi va ajuta cumva sa o scot la capat cu treburile."

Vreau sa spun ca de fiecare data cand am procedat asa s-a intamplat fie sa ma simt neasteptat de bine a doua zi, fie sa primesc ajutor mai mult ca alteori, fie sa nu fie atata nevoie de mine cat credeam.

 azi-dimineata, dupa o noapte mai dificila
(Gh a fost bolnavior)
eu framantam paine si citeam din acatistul sf Gheorghe
iar copiii desenau linistiti.

In sfarsit...

o chiuveta cu doua cuve

mai adanca si mai larga

si un blat nou de bucatarie

Cu ocazia montajului chiuvetei mi-am insusit mai bine o lectie pe care o cunosteam teoretic mai demult: niciodata nu incerca sa dai sotului indicatii pretioase in domenii si activitati specific masculine, cum ar fi treaba asta de instalator, mai ales cand e tensionat deja
de ora tarzie si oboseala si agitatia generala,
de incompatibilitatea dintre elementele care trebuie imbinate (chiuveta fiind adanca, tevaria de sub masca s-a dovedit a fi mai inalta decat distanta dintre fundul chiuvetei si planseul mastii)
de descoperirea altor probleme subiacente (am descoperit o teava colmatata) care necesita scule si unelte suplimentare (un sarpe lung)
si probabil de faptul ca soacra (care e si sponsorul) astepta sa vada mai degraba rezultatul final :)

imaginea care m-a bucurat pana la urma cel mai mult:
instalatia etansa si functionala

:)

Sa mai scriu cateva perle, ca se scurg cu zecile pe langa mine si n-am timp sa le notez undeva, apoi le uit.

fiindca nu mai avem loc la masa
ne mai dispunem si pe verticala

• Mami, mi-e frica sa aprind aragazul. Când mă fac mare o sa-mi iau un soț care sa știe sa faca asta.
• De cand cu desenele din Vechiul Testament, copiii mei se joaca de-a razboiul cu filistenii si cu amalecitii
• De asemenea numele biblice le folosesc in tot felul de combinatii haioase: "Asta era I-phone-ul lui Saul si asta era tableta stricata a lui Saul."
• Elenito, daca porti cordeluta asta iti sta si tie parul frumos ca unei printese. Se uita ea in oglinda si constata cu tristete: "Ba seman cu o vaca cu cornite."
• 
  
• 
• 

Achizitii

Asa cum bebelusii prezinta in diferite etape de viata achizitii psiho-motorii asa si omul, pana sa ajunga la masura barbatului desavarsit trece prin varsta prunciei duhovnicesti si cunoaste mici achizitii duhovnicesti.

De curand m-am prins care era unul din lucrurile care ma impiedica sa iert: eu consideram pana acum ca iertarea este o confirmare a faptului ca persoana pe care sunt suparata s-a comportat de fapt corect, doar ca  eu nu am sesizat asta.  Ei, abia acum am inteles ca eu trebuie sa iert pentru Dumnezeu si asta nu e nicidecum o dovada ca tu, care mi-ai gresit, ai avut o atitudine corespunzatoare sau ca faptele tale sunt justificate. Greseala ta e tot greseala, dar eu te iert de dragul lui Hristos.

De asemenea faptul ca tu te porti urat cu mine e treaba ta si te afecteaza duhovniceste pe tine. Faptul ca eu ma port frumos cu tine si nu incerc sa te pun la punct in mod agresiv e alegerea pe care o fac pentru sanatatea mea sufleteasca si nu am nimic de pierdut din asta. A ma purta frumos nu inseamna a nu discuta chestiuni dureroase de ambele parti si a nu expune aspecte cu care nu sunt de acord, ci a face toate acestea intr-o maniera civilizata și în spirit constructiv.  (asta doar daca observ ca am cu cine vorbi).

Inca nu pricep pe ce considerente ar trebui sa-mi cer iertare si eu de la cel care m-a nedreptatit. Cel mult as putea sa-mi cer iertare de la Dumnezeu. Unuia caruia nu consider ca i-am gresit nu pot sa-i pun metanie. Imi pare absurd. Atat poate duce mintea mea deocamdata.

Elena...

...e un copil care ma invata multe si imi vindeca din handicapurile pe care le am ca mama. Mai bine mai tarziu decat niciodata :)

Ma uimeste prin sinceritatea ei dezarmanta si printr-un extraordinar talent la a-si exprima nevoile emotionale. Nu o deranjeaza sa-mi spuna explicit ce asteapta de la mine pentru a se simti iubita. E afectuoasa cu toti copii de pe strada, e posesiva cu partenerii de joaca si sufera cand nu i se raspunde cu delicatete la gesturile ei. E foarte geloasa, nu atat pe Gheorghita cat pe Grigo. Din cauza asta, de cate ori sunt mai tandra cu el, are nevoie sa se reasigure de dragostea mea si ma intreba "Mami, pe mine ma mai iubesti?". Ma invata ca un copil are nevoie de mult mai multa atentie si contact fizic decat credeam eu pana acum.

Are un fel minunat de a disocia ceea ce face ea in neregula de cearta sau pedeapsa pentru acel lucru incat am inteles de ce unii oameni militeaza atat de fervent pentru abolirea oricaror metode de "disciplinare" a copiilor. E absolut contrariata de asprimea mea: "Ai tipat la mine?" "M-am suparat pe tine ca mi-ai vorbit urat." "Daca ma tragi de par, ma doare." si nu face legatura cu boroboatele pe care le face. De-asta am si renuntat total la stilul asta. Niciunul din ceilalti copii nu dadea semne ca nu pricepea pentru ce este certat. Saptamana trecuta ne luptam prin parc: Elena voia sa se dezbrace sa faca plaja si eu nu si nu :)

Se pare ca pana la ea am avut parte de niste copii maturizati precoce. Mai ales in cazul fetelor nu prea a fost nevoie sa ma repet cu mustrarile. Elena e altfel. Are nevoie de mai multa supraveghere si nu trebuie certata deloc fiindca e prea sensibila si zburdalnica si uita repede interdictiile. Ea ma invata ca mustrarile sunt doar pentru cine le intelege ca sunt facute cu dragoste.

Eveniment

Azi am fost la biserica :) si am facut cateva poze pe drumul de intoarcere. Rar avem ocazia sa fim in formatie completa la slujba.

Rodire

Avem un prieten in Targu Jiu care are evlavie la cordelutele binecuvantate cu braul Maicii Domnului de la Vatopedu, motiv pentru care are in permanenta in buzunar cate una. Într-una din zile, pe cand era cu masina la o spalatorie auto, a intrat in vorba cu o femeie angajata acolo. Femeia il cunostea din vedere, deoarece era un vechi client, si observase ca respectivul avea 5 copilasi. L-a felicitat pentru familia frumoasa pe care o are si i-a vorbit despre durerea ei: desi casatorita de cativa ani buni, nu avea inca niciun copil. Prietenul nostru i-a dat cu credinta o cordeluta si a sfatuit-o sa o poarte mereu.
Dupa un timp, s-a intalnit cu femeia aceea care acum era foarte bucuroasa ca ramasese insarcinata chiar in luna urmatoare.

Si Parintele Arsenie Capadocianul obisnuia sa ajute in astfel de cazuri tot cu cordelute:
„Parintele Arsenie, asa cum voi arata in viata lui, pe langa alte harisme pe care s-a invrednicit sa le ia de la Dumnezeu, a luat si harisma sa dezlege serpiciunea femeilor. Daca in toate celelalte cazuride boala primea pe femei si citindu-le se faceau bine, in problema sterpiciunii trimitea binecuvantarea scrisa intr-o hartie impaturita, pe care ele o purtau cu evlavie ca talisman, si astfel le odihnea gandul femeilor. Facea asta ca sa nu-l interpreteze rau oamenii, care nu puteau gandi curat. Talismanul acesta il trimitea printr-o oarecare persoana sau ruda sau cunoscut al familiei. Alte femei sterpe isi trimiteau broboadele lor ca sa le binecuvinteze Parintele Arsenie, pe care le si purtau apoi cu evlavie si dupa un an nasteau. De asemenea, unele cereau de la Parintele Arsenie sa le binecuvinteze o sfoara cu care sa li se dezlege sterpiciune, sau sa primeasca usurare in nasterea lor. Parintele le trimitea țerastupi, adica fitil sau sfoara ceruita, ce le foloseau pentru aprinderea candelelor lor.”

Mama eroina

Mi se spune adesea ca sunt o mama eroina, o femeie curajoasa. Ma simt prost, findca de fapt sunt o persoana foarte fricoasa. Toata taria si curajul meu vin din nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu si sporesc odata cu trecerea timpului, pe masura ce sunt martora atator lucrari minunate ale Lui in viata mea.
Dupa mine mame eroine sunt femeile cu multiple cezariene, fiindca se expun la riscuri mult mai mari. Nasteri naturale multiple s-au vazut de cand e lumea. Taria de caracter se vede mai ales atunci cand treci peste limita firescului si te pui in primejdie pentru a pazi porunca Domnului cu orice pret. Desi se poate muri si la o nastere naturala, mi se pare gresit sa pornesti de la premisa asta daca nu ai complicatii in antecedente. E ca si cum ai preconiza la fiecare plecare cu masina din parcare ca poti muri in accident. Suna stupid, nu?

Am cunoscut de curand o doamna care asteapta sa nasca al saptelea copil. Toate celelalte nasteri au fost cezariene. Am rugat-o sa scrie cateva cuvinte pentru surorile aflate in situatii similare, dar a refuzat cu smerenia caracteristica omului care intelege ca toate le putem intru Hristos Care ne intareste. Pentru multe mame, simplul fapt ca ea exista si a ales Viata e incurajator :)

O inteleg. Si eu am refuzat invitatii la interviu despre familie, fiindca simteam ca nu-mi place sa fiu privita ca model si sa concep discursuri moralizatoare (mai ales ghidate de intrebarile altora) pe teme unde inca nu ma pot considera inca invingatoare. Suntem inca in razboi duhovnicesc, inca in urcus. Avem si noi caderi si ridicari si nu stim cum va fi maine (cel caruia i separe ca sta sa ia sema sa nu cada).

Pe blog e altceva. Nu e gandit ca o predica, ci mai degraba ca o usa deschisa catre universul nostru, prezentat cu sinceritate, cu atata cat sa nu fie distructiv pentru aproapele. Nu e ceva silit, prestabilit, scris la norma din obligatie. Asa ma gandeam ca si-ar putea concepe si prietena mea mesajul, de la suflet la suflet, despre problema delicata a conceptiei atunci cand trupul nu prea te mai ajuta.

Ma gandesc cat de grea e crucea ridicata de aceste femei. Cum te simti cand esti anuntata prima oara ca vei face cezariana, avand in vedere perspectiva crestina asupra vietii de familie? In ce masura iti vine sa incerci in Romania VBAC? Ce modificari sufera relatia conjugala in urma acestui eveniment? E o problema spinoasa...

Orhidee

Dupa ce am citit articolul de aici, m-ar tenta sa-mi iau si iedera.

Alte intrebuintari

un scaun intors=masa

cariocile se pot imbina si iese o sulita frumoasa

Citeam pe undeva ca nu e constructiv sa ingradesti copilul cu instructiuni de utilizare ale jucariilor, ci sa-i lasi placerea sa descopere singur, lasand astfel deschisa o portita spre inventivitate.

Bine de stiut...

...pentru toti cei care sufera de nevroze decizionale: uneori alegerea perfecta nu exista. Mintea trebuie sa fie libera pentru a-L slavi pe Dumnezeu, asa ca a starui peste masura in a cantari chestiuni omenesti nu-si are rostul. De asemenea uneori uneori pur si simplu nu exista strategia perfecta in solutionarea unei probleme.

Se prea poate ca si varianta A si varianta B sa comporte riscuri. Ambele pot sa aiba atat avantaje si dezavantaje. Ambele pot fi neutre din punct de vedere duhovnicesc. In astfel de situatii ma grabesc sa transez lucrurile mai degraba ca sa ma debarasez de stresuri inutile si sa ma eliberez din robia preocuparii in exces de lucrurile materiale. Putina rugaciune ajuta intotdeauna, uneori chiar ne calauzeste pasii creand oportunitati pe care initial nu ni le puteam imagina.

La drept vorbind chiar nu conteaza daca porti azi fusta neagra sau fusta in carouri si in aceeasi categorie de probleme inchipuite as putea clasa multe dileme specifice societatii moderne. Conteaza ce fac ca sa ma apropii de Dumnezeu, sa fiu mai iubitor de oameni, mai bun si mai curat la suflet. Imparatia cerurilor e inauntru, dar ca sa o vad si sa o gasesc trebuie sa mai dau afara din balastul grijii de multe.

Doamne Iisuse

Varianta Elena

:)

Multe sunt necazurile dreptilor...

...si din toate acelea ii va izbavi pe ei Domnul. (nu c-am fi noi 100 % drepti, dar aspiram la acest ideal)

M-am uitat in viata mea si am vazut fara exceptie ca atunci cand am avut necazuri, intotdeauna au existat conjuncturi care au atenuat impactul cu ispita.

Cel mai recent exemplu este de saptamana trecuta. Un necunoscut s-a distrat doua zile la rand taind cu cutitul anvelopele masinilor (vreo 7-8 in total) din parcarea blocului nostru. Nu le-a luat la rand ci cum au cazut "sortii". Printre victime am fost si noi, cu masinuta noastra. Distractia a costat in final cam 800 lei.

Ceea ce vreau sa spun este ca noi nu aveam banii acestia in casa si eram cam stramtorati in asteptarea indemnizatiei pt cresterea copilului, care, dupa cum stiti, intarzie cateva luni bune dupa data nasterii. Cu o zi inainte verificasem contul si era tot gol. Sotul avea nevoie neaparat de masina pentru o iesire pe distanta mai lunga in afara localitatii si era foarte tensionat. Cu jumatate de gura l-am indemnat sa mai controleze odata cardul. Cred ca se intelege deja cine jubila in fata bancomatului la vederea fondului existent (indemnizatie +alocatie de la sfarsitul lui decembrie pana acum) pe numele meu :)

Interesant de notat ca politia nu a vrut sa inregistreze plangeri de la locatari, ca sa nu fie consemnate infractiuni nesolutionate in sectorul lor. Nici nu au luat masuri de paza suplimentare.

Cea mai tare reactie la eveniment a avut-o un vecin care a scapat ca prin urechile acului: cand a auzit cam la cat s-a ridicat paguba in cazul nostru a gasit de cuviinta sa spuna razand "Dumnezeu sa primeasca". Prima reactie a fost sa ma enervez, dar mai apoi m-am gandit ca, intr-adevar, Dumnezeu ingaduie pierderi materiale din motive intemeiate. In ceea ce ne priveste banuiesc ca acesti bani sunt cei pe care i-am primit la randul nostru de la oameni instariti care au agonisit cu nedreptate.

Cu masura

"Hristos este lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul care vine in lume. PE TOT OMUL ! Nu uitati aceasta.

Problema nu o constituie oamenii care nu-l pot accepta pe Hristos, ci persoanele care Il prezinta pe Hristos acestor oameni, dar care nu traiesc Cuvantului Sau. Ei ofera doar cuvinte si nu dau un exemplu viu "cuvantul intrupat".

Asa cum a spus Ghandi marelui misionar Stanley Jones: "Voi, crestinii, sunteti cel mai prost exemplu de crestinism."

La cativa ani dupa ce a fost pusa in practica Evanghelia desertul se umpluse de pustnici, pentru ca acestia se temeau ca traind in lume ar putea pacatui. Acum insa cu totii ne-am obisnuit cu pacatul si facem toate lucrurile care sunt in contradictie cu principiile crestinismului.

Crestinismul cere de la noi care avem o natura pacatoasa sa impartasim totul cu aproapele. Poftim! Da-ti jos haina si daruieste-o! Retrage-ti banii de la banca si da-i! Poti sa faci asta?!

Care dintre noi ii pune pe ceilalti inaintea sa? Intotdeauna? In toate?" (Maica Gavrilia)

In ceea ce ma priveste, constat ca e cel mai bine sa-mi recunosc limitele si sa ma trec cu vederea atat cat sa nu-mi explodeze principiile despre ordinea normala a lucrurilor. Din experienta stiu ca nu e bine sa ma trec cu vederea pentru mofturi de-ale aproapelui, ci pentru nevoi pe care le estimez ca fiind cel putin la fel de importante ca ale mele, pe ca urmeaza sa le neglijez pentru el. Fara dreapta socoteala si fara o dozare corecta a jertfelniciei, mai ales atunci cand e vorba de o mama cu multi copii, se ajunge sigur la o epuizare vecina cu sinuciderea.  Pe mine accesele de daruire materna m-au adus in situatia de a nu ma mai putea sluji nici pe mine insami. Din aceste ispite de dreapta am invatat ca e mai cuminte sa te incumeti pana acolo unde simti ca poti, ca sa nu devii o povara pentru altii. Pana acum asta e masura mea.

Talpite...

...murate :) O imagine care ma amuza dupa fiecare baita a copiilor si face parte din sutele de dragalasenii marunte de care se bucura mamicile.

Eu...

...venind din piata duminica dupa-amiaza, nemultumita ca nu-mi organizez viata astfel incat sa nu incurajez comertul in zi de sarbatoare.

Dintre toate femeile...

...preotesele au nevoie in mod special  de o viata de rugaciune, prin care sa mentina o legatura vie cu Dumnezeu. Vrajmasul vizeaza in primul rand familiile preotesti, fiindca prin caderea acestora care sunt in fruntea bisericii se face multa sminteala si tulburare in randul credinciosilor.

In ultimele saptamani am simtit cu putere suflarea duhului rautatii. Fara un acatist sau cateva catisme si lecturi duhovnicesti zilnic, efectiv nu as fi putut supravietui. Durerea interioara era coplesitoare si piedicile impotriva oricarui lucru bun pareau imposibil de depasit, omeneste vorbind.

Cu ocazia acestor razboaie am castigat mai multa apropiere de sfintii lui Dumnezeu, mai ales sfantul Nicolae si sfantul Dimitrie izvoratorul de mir. Sfantul Nicolae ma astepta efectiv intr-un loc unde imi doream sa ajung si ii cerusem ajutor special pentru asta: in primul moment cand am pasit acolo, vrand sa pregatesc o masuta pentru ca cei mici sa poata scrie pe ea, am dat cu mana peste o iconita cu chipul sf Nicolae. Parca zambea spunandu-mi: "Vezi ca te-am adus aici?". Sf Dimitrie a mutat efectiv muntii din loc: un eveniment programat in care erau implicate mai multe persoane si care era imposibil de contramandat pur si simplu nu a mai avut loc, ordinul s-a revocat, lasand in viata mea multa, multa pace.

Oricare ar fi viata noastra, oricati copii am avea (ba as spune ca mai ales daca avem multi copii) e vital sa ne facem timp sa stam de vorba cu Dumnezeu. Daca suntem constiente ce inseamna "ale Tale dintru ale Tale" vom sti ca trebuie sa ne facem vreme sa cerem tot ce avem nevoie in urcusul mantuirii. Pare absurd sa pretindem ca nu avem timp tocmai pentru Cel caruia vrem sa-i daruim intreaga noastra viata.

Cu batul în baltă

In spatele blocului...

am plantat fasolicile

am cules toporasi

Calatorie...

... pentru spovedanie. Greu: nesiguranta, tulburare, oboseala, taierea voii, jertfa. Slabe transformari duhovnicesti. Am reusit sa nu deznadajduiesc dupa un bombardament cu reprosuri dureroase. Parintele mi-a dat in mod providential niste unelte utile cu care am supravietuit saptamana care a urmat spovedaniei. Nimic nu e intamplator. Regret insa ca nu toti ii vad maretia si nu toti il iubesc.

De 8 martie...

am descoperit  primul dintisor 

Gheorghe - 3 luni 

Stafeta

De primii copii m-am ocupat tare mult pe linia sfatuirii duhovnicesti. Mai nou am mai coborat stacheta, poate  din cauza delasarii, poate pentru ca-i simt pe cei mai mici altfel plamaditi.  Am deosebita bucurie sa constat ca acolo unde am lacune in educatia acestora din urma fetele mari ma completeaza in chip minunat si le vorbesc fratiorilor despre Dumnezeu, despre rugaciune si viata crestineasca.

Asceta iubirii

La recomandarea unei prietene mi-am cumparat si eu de pe net cartea despre maica Gavrilia. N-am terminat-o de citit, dar pana acum nu pot spune ca e una dintre cartile mele preferate. Maica a avut o viata interesanta, iesita din tipare. La un moment dat, tot citind relatari despre ea mi-am pus chiar problema ca ar putea fi inselata. Nu are limpezimea parintelui Paisie in raspunsuri, mai ales la intrebarile legate de viata de familie uneori chiar pare ca nu e coerenta si nu intelege problemele.

Cu toate astea, cuvintele maicii au putere multa atunci cand vine vorba de iubirea de aproapele. Nu pot spune ca am aflat ceva nou pe tema asta, dar mi-am validat niste convingeri mai vechi si mi-am pus cu ocazia asta putina ordine in viata si in ganduri. Am mai disecat putin egoismul care-mi roade  casnicia, desi e dureros foarte sa renunt total la asteptari si sa ma centrez pe ceea ce am eu de daruit. Stiu ca asa este corect fata de conceptul de libertate, dar inca nu ma pot bucura in conditiile astea.

Am inteles mai adanc ca lucrarea mea duhovniceasca nu are a face cu atitudinea celor din jurul meu, ca pentru Domnul trebuie facut totul si ca a astepta apreciere si recunostinta tine de o imaturitate spirituala. Mi-a placut mai ales ideea de raportare impersonala la ceilalti: pe mine ma trec cu vederea ca si cand eu n-as exista, iar ceea ce vine de la aproapele si ma face sa sufar este din ingaduinta lui Dumnezeu pentru sporirea mea.

M-a ajutat mult exprimarea plastica a vindecarii prin Hristos a oricaror probleme cu semenii nostri: "il asez la picioarele lui Hristos", "il las la picioarele lui Hristos", apoi ma ridic si plec fara resentimente. Asemenea ne sfatuieste sa facem cand suntem ingrijorati de conditia altuia (fie ea boala sau necredinta): il asez la picioarele lui Hristos, constienta ca Dumnezeu este iubire si las harul sa lucreze, eliberandu-ma de tristete.

Bebe TV :)

Asa-l tin ei ocupat :))

Cu gripa...

sau nu, ne plimbam cu incapatanare in asteptarea primaverii

Efectele vizionarii...

... catorva episoade din Suleyman magnificul :)

Plantute

 

Grigo le uda cu o lingura de apa in fiecare dimineata, cu o consecventa pe care ceilalti n-au avut-o. As spune ca s-a atasat de ele. Pacat ca nu vad un viitor fericit intr-o gradina pentru fasolicile noastre. O sa le punem in spatele blocului :(