Urare

Credit: Free images from acobox.com
          Revelionul fiind una dintre celebrările care umbresc prăznuirea unui mare sfânt al bisericii (prin îmbuibarea, beţia şi desfrânarea aferente celor mai multe petreceri), doresc tuturor vindecare sufletească şi eliberare din temniţa convenţiilor sociale.

14.	Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?
15.	Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?
16.	Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu".
17.	De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.
18.	Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul. (2 Corinteni, cap.6)

Cine iubeşte şi lasă...

canon al marelui Vasilie (Pidalion)

      Canonul de mai sus mă face să văd lucrurile altfel. Credeam că tinerii care au greşit au chiar datoria de a rămâne împreună şi de a finaliza relaţia prin nuntă. Altminteri, pe vremuri, consecinţele în plan social (eşecul moral e clar) ar fi fost dezastruoase, mai ales pentru femeie.
      În zona noastră (semicreştină) tradiţia populară este ca tinerii "să se ia" şi abia mai târziu să se cunune. Deci curvia pune piatra de temelie căsătoriei. Nu e de mirare că lucrurile evoluează prost...

Nino-nino

Credit: Free images from acobox.com
           Dacă tot am încercat să văd partea cea plină cu bucurie a paharului scârbelor (că altfel nu le pot numi) pe care l-am avut de savurat în ultimele luni Dumnezeu mi-a deschis ochii să observ mici schimbări în viaţa duhovnicească a copiilor mei. Am constatat cu bucurie o mai mare sesibilizare a lor faţă de oamenii aflaţi în suferinţă.
          Locuim într-un apartament oarecum aproape de Spitalul Judetean, ale cărui ferestre au vedere spre un bulevard pe care zilnic trec ambulanţe. Sirenele lor se aud prin termopanele noastre de doi bani, lucru care pe mine mă irită pentru că nu mă pot odihni după-amiaza (somnul la prânz a devenit o necesitate vitală pentru mine). În timp ce încercam să adormim i-am surprins în zile diferite pe trei dintre copiii mei (cu care dorm prin rotaţie) închinându-se la auzul semnalului sonor de la SMURD şi şoptind o surtă rugăciune: "Doamne, ajută-i pe bolnavi!" Le-a prins bine să aibă un bolnav în familie...

Culoare

           De Crăciun nu am cumpărat nici un fel de jucării pentru că nici o jucărie nu a reuşit să le capteze atenţia copiilor mei mai mult de 2-3 zile. Le-am făcut însă o mare bucurie cumpărându-le nişte mochete (am mai luat eu şi câte o rolă de tapet pentru pereţii de lângă pat, dar n-am reuşit să-l aplic până de sărbători) care au adus un plus de culoare camerelor lor.
          De ce nu am pus covoare până acum? Pentru că la noi acasă e foarte cald şi efectiv nu a fost  nevoie de ele. În plus se putea menţine mult mai uşor curăţenia (parchetul se mătură şi se spală mult mai uşor decât mocheta). Dar ce contează curăţenia pe lângă veselia copiilor? Au chiuit şi au ţopăit mai mult decât pentru orice jucărie pe care au primit-o până acum.
          Ideea acestui cadou de Crăciun mi-au dat-o chiar ei. În timp ce ne uitam împreună la un filmuleţ cu prima băiţă a lui Grigo, Ionuţ a început să plângă: "Casa asta e urâtă. O vreau înapoi pe cealaltă... Uite ce drăguţă era!". " Asta nu se poate. Mai bine să ne gândim cum am putea să o facem mai frumoasă pe asta." Fetiţa cea mare a dat glas nemulţumirii colective încă neconturate până atunci: "Mami, casa asta e prea mohorâtă. Uită-te: numai alb şi maro!"
         

Ba nu, ba da

          De când am auzit de tandem nursing mi-am făcut o mulţime de reproşuri că n-am continuat alăptarea copiilor nr 1 şi 3 din cauza sarcinilor cu 2 şi 4. Am mai citit şi la kellymom cum că nu reprezintă chiar o tentativă suicidală (cum mă speriau medicii pe care i-am întâlnit) să continui alăptarea în timpul sarcinii.
         Cu Grigo lucrurile au mers altfel decât îmi propusesem, în sensul că iniţial, când nu mă alimentam decât cu supe strecurate şi zeamă de compot, l-am înţărcat brusc pentru simplul fapt că eram foarte foarte slăbită. În plus, prezenţa lui lângă mine mă făcea să vomit instantaneu (nu numai el, ci şi ceilalţi copii). Nu ştiu de ce. În perioada aceea a slăbit mult de tot, deşi soţul meu îmi spunea că mănânca suficient. S-a dus pe apa sâmbetei toată strădania pentru "secured attachment" şi a învăţat o lecţie destul de dură: nu te poţi baza sută la sută nici pe mama...

          Pe măsură ce mi-am revenit am reînceput să-l alăptez. Întreruperea a durat cam o luna şi jumătate. Este un băieţel delicat şi niciodată nu mi-a cerut "agă" direct, ci m-a lăsat pe mine să ghicesc ce ar vrea: se apropia de obrazul meu, aşa cum zăceam în pat şi îmi zâmbea, apoi îşi lipea năsucul şi guriţa de mine pentru ca după câteva secunde să se depărteze brusc mimând că plânge. Mai trăgea din când în când cu coada ochiului să vadă dacă m-am prins ce vrea.
           Trebuie să recunosc că primul minut al fiecărui supt este dureros, dar după aceea totul e ok. Nu cred că se hrăneşte efectiv cu lapte matern (cele căteva picături pe care le trage nu pot constitui un aport nutritiv considerabil) ci îşi satisface mai degrabă o nevoie psihologică. De asemenea nu mai stă la lacto-bar toată noaptea :) ci suge doar la culcare.
          Nu ştiu cum va fi cu 2 on line, dar m-am gândit să-l rog pe Moş Crăciun-tati să ne cumpere o păpuşă care să semene a nou născut ca să ne jucăm împreună de-a frăţiorul sau surioara mai mică. Eu îi mai povestesc din când în când despre burtică, dar cu păpuşa va avea o reprezantare mai clară a ceea ce se va întâmpla peste câteva luni.

După asediu

          Am trecut printr-o perioada infernală, despre care mi-e greu să scriu. În tot acest timp copiii mei au fost "tehnic" orfani de mamă şi s-au petrecut în căminul nostru multe lucruri total diferite de scenariul educaţiei şi parentingului perfect de care eram atât de ataşată (prinde bine la umilinţă :). Din această cauză relaţiile dintre copii s-au deteriorat considerabil comparativ cu perioada de dinaintea "îmbolnăvirii" mele (am sarcini dificile, ca nişte adevărate boli). Constat cât de mult contează ca cineva să le vorbească zilnic. Aşa cum noi, cei mari, suntem îmbărbătaţi şi prindem putere sufletească după ce citim sau auzim cuvinte de folos, aşa şi copiii a nevoie permanentă de întărire prin cuvânt. Le prinde foarte bine ca cineva să-i ajute să înţeleagă altfel o situaţie concretă cu care ei se confruntă, ca pe un mic război duhovnicesc. Din nefericire nu am tot timpul disponibilitatea de a transforma îndemnurile abstracte de prin predici în discuţii gen consiliere psihologica ...

         În ce priveşte curăţenia, ar trebui să procedez cam ca Mary Poppins :)