M-am tot...

... intrebat de ce s-au mobilizat romanii pentru întrajutorarea ucrainienilor mai mult decat ar fi facut-o cu saracii nostri.

Cred ca motivul este acelasi cu cel care determina o manifestare mult mai accentuata a cersetoriei in localitatile mari decat in comunitatile mici in care oamenii se cam cunosc intre ei.

Poate ca oamenii au fost mult mai miscati la gândul ca oameni cumsecade si muncitori au fost loviti pe neașteptate de nenorocirea razboiului, decat de imaginea standard a saracului lipit de pe la noi, despre care se prezuma ca a ajuns asa din pricina propriilor vicii (lene, betie, desfranare, jocuri de noroc, etc) si alegeri proaste (a turnat o droaie de copii pe care nu are cu ce ii creste).

Bineinteles, nu sta bine nimănui sa comenteze milostenia altora, dar fiecare trebuie sa isi cantareasca gesturile caritabile cu discernamant, tinand cont ca la crestini toata fapta buna incepe cu aproapele si se face in numele Domnului si, cum spunea un parinte, "nu cred ca va veni Hristos in chipul vreunui betiv, ci in chipul unui sarac cu buna cuviință ". 

Amuzament...

... in doi, preluat dintr-o carte cu experimente

Cum era...

... sa se spanzure Anastasia aseara? Intr-un "lat" pe care nu l-as fi intuit niciodata: gaura pentru mana a unei vestute de fâș de-a lui Grigore. Am niste agatatori pentru hainele copiilor situate cam la 150 cm inaltime si, la pitulusul, i-a venit ideea sa se ascunda printre ele. Ca sa vada cine vine sa o caute, s-a gandit sa isi strecoare capsorul prin vesta...

Din grija ingerului păzitor am trecut pe acolo chiar cand Gheorghe voia sa se năpusteasca sa o surprindă prin spate. Mai urma ca ea sa se smuceasca si sa ramana prinsa cu gatul in vesta pret de cateva secunde, cel puțin. In functie de violenta impactului scenariul ar fi putut evolua chiar foarte urat. 

Tip...

...aflat tarziu in viata, dupa ce am manuit gresit toti saculetii de legume care mi-au trecut prin mana si m-au taiat la mana firele alea sintetice, o batrana m-a invatat sa separ o sfecla si sa tin de ea ca de un maner😉

Cum va...

... place noua interfata blogger? Mie mi se pare defectuoasa la capitolul postari, fiindca nu ma pot misca pe text la fel de bine ca inainte (nu pot face niciun scroll, textul ramanand in spatele tastaturii de pe ecranul telefonului). 

Exista...

... langa noi oameni minunati. Ioan al meu a venit acasa impresionat de un baiat cam de varsta lui, copil al strazii, pe care il stim de o viata ca fiind cersetor pe langa biserica. I se spune Mutu, fiindca are o vorbire defectuoasa (surd nu cred ca e) si cu greu te poti intelege cu el.

Acest copil si-a gasit de lucru si se tine de treaba, tine toate posturile mari (a refuzat oferte de saorma in postul acesta) si ca ii place sa citeasca intr-atat, incat si-a facut card la biblioteca.

Pentru mine oamenii astia sunt ca nuferii pe mizeria unei mlastini. Dumnezeu sa il aiba in paza!

Indiferent...

... cat esti de sarac, poti sa pastrezi o atitudine nobila in ceea ce priveste chestiunea banilor si invers, poti fi bogat fara sa fii educat cum sa te raportezi "cu stil" la subiectul bani (sa nu fii nici badaran, nici dispretuitor, nici penibil prin felul in care iti afisezi "valoarea").

Mai ales un crestin ar trebui sa fie autentic detasat de cele materiale si cand spun asta nu ma refer la a se lipsi intentionat de bunastarea la care poate avea acces, ci la a avea eleganta de a nu se lipi de iubirea de arginti.

Ideal ar fi ca prezenta sau absenta unui cont consistent sa nu modifice mentalitatea crestinului si nici perceptia lui despre ceilalti sau raportarea la semeni (fie cu aroganta, fie cu invidie). Chiar daca ai ceva, parafrazand evanghelia, sa fii ca si cand nu ai avea, sa multumesti lui Dumnezeu din ingaduinta caruia primesti totul si parte din castigul tau sa daruiesti spre slava Lui unui om mai putin avut decat tine.

Daca, dimpotriva, esti foarte sarac, pune inaintea lui Dumnezeu problemele tale, nu carti si nu te plange in dreapta si in stanga, ci pastreaza o atitudine demna ne-recurgand la compromisuri, ci indreptandu-ti viata si staruind in rugaciune. Oricat de necajit esti, poti gasi imprejur pe cineva mai "lovit de soarta" decat tine si, cugetand la el, saracia ta iti va parea usor de purtat.

In general este de prost gust sa iscodesti starea materiala a cuiva prin intrebari directe sau evaluandu-i cu ochi critic achizitiile, dar si sa dai detalii gratuite despre cat castigi.
La fel de neinspirat este sa faci publice datoriile pe care le ai de achitat, mai ales daca nu sunt din categoria facturilor, ci sunt imprumuturi. Cel mai intelept este sa iti gestionezi resursele astfel incat sa nu ajungi niciodata sa te incurci in datorii carora nu poti sa le faci fata. Imprumuturile repetate si neonorate la timp sunt o nota proasta pentru oricine si indica o neoranduiala si o lipsa de chibzuinta in administrarea banilor. In general, finantele sunt un domeniu oarecum intim si cea mai eleganta atitudine este discretia maxima, exceptie facand cei pe care ii simti foarte, foarte apropiati.

Un aspect important, mai ales pentru cei carora li se pare ca nu au destul, ar fi acela ca dpv duhovnicesc generozitatea nu tine de venitul unei persoane (vezi cei doi bani ai vaduvei) si nu reprezinta numai o modalitate de a ajuta pe cei mai saraci. Ea este o forma de expresie a bunatatii inimii prin iubirea concreta de aproapele. In ultima instanta, putem considera ca ea nu se refera numai la bani, ci la orice ai de oferit/impartit pentru a aduce bucurie semenilor.

Avem...

... si noi din mall un bonsai. Mi s-a parut tare frumusel si am vrut sa aflu mai multe despre cum se inmultesc, despre cum se produc si cum se intretin.

Desi in mare stiam despre ce e vorba, vazand in direct cum trebuie chinuiti bietii pomisori ca sa ne incante noua privirea, mi-am zis ca nu merita sa iei un copac falnic din mediul lui natural si sa il supui atator agresiuni doar pentru o placere estetica. Sincer, pentru a practica "arta" aceasta, iti trebuie o anumita cruzime si nepasare fata de natura.

Pana nu de mult nu gandeam prea departe si priveam decat realitatea imediata, dar, intelegand integrativ lucrurile, a inceput sa ma urmareasca si ideea ca mancarea carnurilor reprezinta o complicitate la actul sangeros al uciderii animalului. Inca nu am renuntat la ea, fiindca mi se pare ca imi aduce un aport nutritiv la care nu sunt gata sa renunt. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu o consider pacat, ci e o chestiune de accentuare a unei sensibilitati personale.

O zi...

...de 1 iunie poate fi prilej de a reflecta la noi insine si relatia cu copiii nostri:

cat de mult i-am dorit
cat de mult ii iubim in fapta
cat inteleg si simt ei aceasta iubire,
cata atemtie si preocupare le daruim,
cat ne ocupam de educatia lor,
cat timp investim in comunicarea cu ei,
cat incurajam deschiderea lor fata de noi,
cat de bine se simt ei in preajma noastra,
cata libertate stim sa le oferim,
cata rugaciune cu zdrobire facem pentru ei.

Dupa caz, fiecare poate sa cugete nu numai la copiii pe care ii are acasa, ci si la alti copii care intra sub incidenta lui intr-un fel sau altul:
copiii pe care nu i-a lasat sa se nasca, copiii care ii sunt elevi, pacienti, fini, vecini, clienti, rude
copiii sarmani pe langa care a trecut fara sa ii ajute
copiii pe care i-a ranit cu cuvantul
copiii carora le-a fost exemplu negativ
copiii la suferinta carora a fost indiferent

Cu fiecare copil sarbatorit ar trebui sa praznuim in cinstea Creatorului, fiindca ne daruieste fapturi atat de minunate spre triumful vietii care in permanenta renaste si umple cu bucurii golul lasat in urma generatiei care se stinge.

Nu sunt...

... printre cei carora le place sa creeze tabloul perfect al vietii la tara si nici nu obisnuiesc sa idealizez trecutul. Stiu ca este un curent de opinie instilat constant in societate, si functioneaza mai ales in comunitatile religioase, dar asta nu il face mai credibil si nici mai autentic pentru mine.

Oamenii s-au confruntat dintotdeauna si cu bune si cu rele si ar fi normal sa le admitem in descrieri si evocari pe ambele cu onestitate. Nostalgia copilariei insa "blureaza" imaginea corecta, suprapunand emotionalul peste o situatie concreta si dandu-i un aer de poveste. Sa nu uitam ca tot ce cunoastem nemijlocit despre cum se traia in trecut este din perspectiva prunciei, care este prin definitie varsta fericirii si nu putem deci sa ne dam cu parerea decat intuitiv despre cum era lumea reala de altadata.

Inclusiv marturiile scrise in carti sunt supuse erorii, fiindca o lucrare literara (si chiar istorica) are in ultima instanta un scop si nu se preocupa de imaginea de ansamblu a societatii, ci preia fragmente sugestive din realitate a caror relatare serveste obiectivului final al operei. Ca sa fiu mai explicita recurg la un exemplu prozaic: in nicio carte despre folclor si despre lumea satului nu vei gasi despre cum se imbatau oamenii la nunti, cum isi cotonogeau la ordinea zilei femeile si cat de nespalati umblau, ci, in mod firesc, vor fi consemnate frumusetea portului, veselia muzicii si traditiile interesante ale comunitatii respective. Extrapoland, nici cu mancarea "bio", nici cu locuintele ecologice, nici cu respectul fata de cei in varsta, nici cu statornicia in credinta nu era totul roz-bombon asa cum le place unora sa creada.

Nu spun ca nu trebuie sa ne raportam deloc la trecut, ci doar ca ar fi bine sa nu ne agatam de el ca de un model al atingerii fericirii. Trecutul poate fi altoit pe timpul prezent numai daca incorporam cu discernamant elementele pe care le simtim potrivite si constructive in realitatea imediata. Eu fac paine in casa ca bunica, dar dau legumele pe robot in stil modern. Imi place sa tricotez, dar practic acest lucru nu ca pe o necesitate cum o faceau femeile in vechime, ci ca modalitate de a imi exprima creativitatea.

Dupa mine, nici in traditionalism, nici in modernism nu gasesti cheia fericirii. Fiecare om, fiecare familie isi poate crea o armonie a petrecerii in trup inspirandu-se liber si adaptandu-se inteligent la provocarile vietii cotidiene si avand o singura grija: "duhul sa nu il stingeti"

In rest, ca suntem imbracate in ie, in sacou din mall sau poncho de la second hand, ca nastem in apa, lotus, la maternitate privata sau la spital, sunt amanunte care se termina odata cu viata aceasta.

Crizanteme...

... albe, presate si uscate in cateva minute la cuptorul cu microunde. Cuptorul este împrumutat ca sa testez metoda. Unele au iesit prea umede, altele prea prajite pana am gasit timpul optim de preparare.

Inițial gandul meu a fost sa presez floricelele aduse Elenei si sa le tin pentru persoanele care obisnuiesc sa ceara cate ceva de binecuvantare de la mormantul ei. M-am razgandit fiindca mi s-a parut prea mult timp dedicat, timp de care o lipseam pe Anastasia.
Vor ramane cateva pentru o felicitare de ziua bunicii si mai mult nu insist cu uscatul. Poate voi mai presa niste maci, fiindca tare sunt frumosi, dar pier asa repede. Toate astea numai daca vor vreunii dintre copii sa isi puna creativitatea in valoare.

Eu, pentru mine, nu simt o pasiune sa fac asa ceva. In general, nu ma anima decat activitatile in care se implica si ei, fiindca pun mare pret pe lucrarea impreuna cu ei, pe bucuria si entuziasmul lor.

Un dar...

... primit de la o prietena draga: un ceas pictat pe un disc vechi

Cuvintele sunt din slujba obednitei, iar talcuirea imaginii centrale este deosebita: pe cruce este reprezentat Hristos in chipul prescurii, din cugetarea la aceasta izvoraste rugaciunea neincetata, fiecare boaba de rugaciune picurand in candela sufletului si facand lumina.

Imi place si ca e sub forma de ceas, fiindca te duce automat cu gandul la trecerea timpului. 

Maine...

... se implinesc 3 ani de cand Elena a trecut la Domnul. Am ingijit putin locul unde este trupusorul ei, ca maine este sarbatoare mare.

Ca de obicei, am evitat florile, fiindca se fura ca in codru.

Aloele...

... pe care le-am luat de cateva luni au facut puisori. Azi i-am transplantat si abia astept sa vad daca le merge bine. Nu ma asteptam sa ma bucur ca un copil de noile plantute 😊

Niciodata...

... nu stii cat poti interveni in viata altuia fara sa te alegi cu resentimente. Cine isi "periaza" constiinta frecvent, isi pune si astfel de probleme.

Acum cateva zile eram cu Anastasia afara. Ea se juca linistita cu un servetel umed iar eu vorbeam la telefon, paremi-se. Erau si baietii cu bicicletele in apropiere, cu mai multi prieteni. Deodata am observat ca doi dintre ei au inceput sa se certe, sa se ameninte si chiar sa se impinga putin unul pe altul. Mama unuia dintre cei doi era si ea in zona, asa ca am facut-o atenta: "Hei, vezi ca se cearta copiii!" Ea imi face semn cu mana sa ma linistesc, ca ea controleaza situatia.

Mi-am vazut mai departe de conversatia telefonica, dar nu am putut sa nu observ ca pe terenul de joaca din fata mea lucrurile se inrautateau considerabil. De fapt, doamna respectiva nu facea decat sa asiste ca la luptele de caini, linistita fiind ca fiul ei avea sorti de izbanda.
Am intervenit atunci eu si am strigat la ei de departe sa nu se mai bata asa. De rusinea unui adult, copiii au incetat. Au mai bombanit ei cate ceva apoi si-a vazut fiecare de ale lui.

Mi s-a parut insa ca am deranjat-o pe femeia aceea, ca am intrerupt meciul de box pe care il savura cu cruzime si ca nu am avut incredere ca stie sa gestioneze situatia.
"Nu se intampla nimic. Eram eu aici."
Intr-adevar baietii mei nu erau implicati, dar nu puteam sa asist la asa ceva si sa las totul sa se desfasoare de la sine.

Din pacate viata de zi cu zi abunda de situatii in care se vadeste caracterul urat al oamenilor si care ne pun la incercare delicatetea si dorinta de a fi placuti lui Dumnezeu. A-ti pastra pacea inimii si constiinta curata este un obiectiv din ce in ce mai greu de atins in aglomeratiile urbane, unde interactiunile sociale sunt mult mai numeroase decat pentru taranul de odinioara.

Iar...

...ma copleseste bunul Dumnezeu cu demonstratii ale purtării Lui de grija: pe scurt am cartit pentru niste milostenii facute de sotul meu si astazi, pe strada efectiv, am primit inapoi printr-o doamna crestina (o veche cunostinta, care nici macar nu mai locuieste in orasul nostru de ceva vreme) exact suma pe care fusesera discutiile noastre. Nu as fi primit darul dansei, fiindca deocamdata nu suntem foarte presati cu banii, dar a insistat spunand ca este in numele Domnului Iisus.

Am acceptat fara sa verific suma. Cand am ajuns in casa si am vazut, mi-au dat lacrimile de parere de rau si rusine fata de Dumnezeu, ca nu m-am increzut in bogatia lui nemasurata care ne poate hrani pe toti si am comentat ajutorul pe care parintele meu l-a dat altora din teama pentru viitorul economic tulbure.

Astfl de lectii de viata intaresc credinta in Scriptura (ECCLESIASTICUL 11,23)

Astazi...

... mi-a cerut iertare o persoana cu care nu am interacționat niciodata, nici macar in mediul virtual. Cum s-a putut asta? Simplu: printr-un mesaj catre parintele sot, in care detalia ca m-a judecat, ca m-a considerat prea rationala si mai ales ca a interpretat moartea trupeasca a Elenei ca pe un indiciu ca as fi facut anumite greseli (alimentare, de vaccin) fata de sanatatea ei (in orice caz, ca sunt vinovata de ceea ce s-a intamplat).

Partial are dreptate, oi fi facut greseli, nimeni nu e perfect. Tot asa de adevarat e insa ca niciun parinte nu face rau cu buna stiinta copiilor lui. Poate doar fiarele si psihopatii. E greu de purtat gandul ca cineva te poate incadra in aceasta categorie, dar ma mangai cu ideea ca asa se mai usureaza pacatele mele.

Nu comentez faptul ca un mesaj de iertare se trimite personal. Este un act de intimitate intre cele doua parti. Folosesti intermediari numai daca
*sunt implicati direct in conflict (in cazul de fata conflictul era numai in mintea omului respectiv)
*vrei sa te faci cunoscut intermediarilor si sa le castigi increderea si simpatia
*vrei sa fii vazut si apreciat in toata splendoarea virtutii tale
*iti e teama ca nu vei fi iertat fara interventii
*vrei sa ai martori ca ti-ai cerut iertare, ca sa elimini anumite consecinte negative

Personal nu am niciun fel de resentiment fata de oameni necunoscuti care ma judeca, fiindca stiu din experienta cat de lesne cade cineva in cursa aceasta. In general nu tin nimic asupra cuiva, in afara de traumele psihice care inca mai au putere sa trimita in prezent flashback-uri emotionale.

Concluzia este ca oricine ma invinuieste in mintea proprie si personala nici nu are nevoie dinspre partea mea sa ma anunte ce gandeste. Isi poate rezolva problemele de constiinta strict intre el si Hristos.

In ultima instanta:

Maria...

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Aurlane Pottier-Naturel (@aurlane_pn) pe Mai 3, 2020 la 11:58 PDT

... mea, intr-un montaj realizat pentru Jane Seymour, pe care o indrageste din binecunoscutul serial "Dr Quinn".

Fiindca o am...

... pe Eca interesata si chiar fascinata de diverse vedete, am dat din intamplare peste informatia asta.

Daca analizam mai atent pe retelele de socializare cu ce se delecteaza lumea, ce prefera sa citeasca si sa vizualizeze, cine sunt influencerii și in ce directie merg trendurile actuale ne dam seama ca situatia este grava. Se incearca o demolare a valorilor fara o reconstructie solida. Se creeaza o cultura a placerii si a divertismentului (fie el si de prost gust) si se pune treptat temelia unei imparatii a intunericului, in care omul nu va vedea nimic dincolo de cele ce se intorc in pamant.

Exista si semanatori ai luminii, dar putini sunt cei care le inteleg lucrarea, ii iubesc si ii urmeaza. Pentru cei mai multi, ei sunt neinteresanti, sunt niste inadaptati fixati pe ceea ce este inaccesibil simturilor si preocupati de lucruri care nu au un deznodamant imediat.

Imi facui...

... pagina fb la blog (ca asa au zis unii ca e mai usor de urmarit) si ma apucai sa scriu o desciere, dar fusei cenzurata la nr de cuvinte. Ca sa imi iau revansa si sa nu fi pierdut timpul degeaba, dresei situatia cu un "copy-paste" al respectivei introduceri. Perfectul meu simplu de Oltenia se potrivi de minune la patania asta, incat nu ma putui abtine sa il folosesc.

"Iubite cititorule, aici vei gasi asternute rand pe rand file din cartea umilei mele vieti, cu bucuriile, necazurile si framantarile ei, atat cat am gasit de cuviinta ca pot insemna fara sa vatam pe cineva, deci este lesne de inteles de ce am numit totul in cuvintele "Marea vietii"

La inceput aceasta lucrare a fost hranita de dorinta de a vorbi mai mult cu si despre ispitele si bucuriile vietii in familia crestina si de nevoia de a impartasi trairi cu mame care au mai multi prunci.
Cu timpul am mai adaugat si alte cugetari  personale sau spicuite de prin lecturile mele, care nadajduiesc sa fie de folos tuturor celor care vor citi. Limpezirea intelegerii adevarului si a binelui este o multumire sufleteasca greu de cuprins in cuvinte.

Implinirea mea este ca acei care vor pasi aici pragul inimii mele sa se intoarca in viata lor mai linistiti, mai intariti si mai ravnitori in savarsirea binelui."