Am ascultat...

... recent o videoconferinta a pr Efrem Vatopedinul in care isi exprima dezacordul fata de felul in care se desfasoara hirotonia in biserica noastra si prezenta exemplul grecesc in care la hirotonie se scoate in chip simbolic verigheta preotului proaspat hirotonit. Puteti asculta cuvantarea sfintiei sale aici.

As avea cateva comentarii pe marginea acestui subiect, cu tot respectul pentru parinte:

* in primul rand nu imi pare justificata o ierarhizare a puterii tainelor bisericii si o anulare a uneia prin cealalta. Daca nu se anuleaza, atunci de ce sa ii elimini insemnele simbolice? Si daca acest lucru se intampla doar partial, care va fi noul statut al celor dintr-o astfel de casatorie? Ce baza dogmatica ar avea gestul liturgic de care ne vorbeste parintele? 

* in al doilea rand, chiar daca par putin rauta, as intreba retoric, ca sa fie lucrurile mai evidente: dupa hirotonie preotul este absolvit doar de indatoririle fata de familie dar nu i se restrange niciun privilegiu? Preotesei de ce nu i se scoate verigheta si nu i se suspenda indatoririle de sotie (ramanand bineinteles in cumintenia familiei) ca una ce nu se poate bizui pe sot in nicio privinta la o adica? Mi se pare doar mie sau apare o mica balanta misogina prin care se echilibreaza lucrurile tot pe jertfa celui mai slab? Exista transparenta in biserica lor pentru ca viitoarele preotese sa cunoasca inainte de a se marita ceea ce se asteapta de la ele? Care este varsta minima pentru hirotonie? Din cate stiu, grecii nu dau nici duhovnicia la toti preotii... 

*apoi, daca analizam putin, luam in calcul posibile diferente (ca fire umana si ca mentalitati) intre cele doua popoare, roman si grec. Renuntarea la verigheta are incetatenita o cu totul alta conotatie in societatea noastra, sugerand fie o apartenenta la tagma monahala, fie grave neintelegeri in familie. 

* chiar daca suntem cu totii in gradina ortodoxiei, avem si noi manastirile noastre (care au o atitudine muuult mai deschisa fata de popor decat ale dumnealor) si batranii nostri care stiu sa lucreze cel mai bine cu oamenii crescuti pe aceste meleaguri. (E o indrazneala destul de mare sa critici din exterior particularitatile bisericii unui popor) Din cate stiu, duhovnicii nostri sfatuiesc ca preotul sa fie alaturi de familie atat cat sa nu se strice armonia in casa lui si abia apoi va putea sfatui si alte cupluri cum sa traiasca in pace, altminteri va fi un chimval rasunator.

* la hirotonie preotul fagaduieste ca va avea copii ascultatori, cu toata cuviinta. Cum va promite cineva sa ajunga la roadele unei lucrari in care nu se implica? E de la sine inteles ca apostolul invata ca si preotul este raspunzator de educatia propriilor copii. 

*multi alti barbati stau plecati de acasa o buna parte din zi (si chiar zile in sir) prin natura serviciului si niciunul nu are nevoie sa isi dea verigheta jos ca sa inteleaga sotia lui mai bine ca va sta mult timp singura. De ce ar face preotesele o exceptie? Oare stau preotii zilnic 8-10 ore pentru misiune in mod obisnuit? 

*de ce sunt zugravite nevoile familiei preotului in antiteza cu preotia insasi? Eu zic ca un exemplu bun este cea mai eficienta si credibila forma de propovăduire. In principiu cele doua nu se anuleaza reciproc, ci se intaresc si se hranesc una din cealalta. O posibila exceptie o poate constitui o asezare lumeasca, indiferenta fata de biserica a preotesei. 

* nu stiu altii cum sunt, dar in tara noastra cunosc o multime de preoti capabili care nu se dau in laturi nici cand este nevoie de ei la treburile gospodaresti sau la disciplinarea copiilor, fiindca dragostea adevarata pe toate le poate.

* in situatii speciale, cand acasa este cu adevarat o perioada dificila si nu exista ajutoare care sa odihneasca familia in ispita respectiva, preotul care "dezerteaza" pe motiv ca e logodit bisericii tare imi aduce aminte de acel "Corban" din Evanghelie: aceeasi racire a dragostei intre oameni, doar ca impietrirea inimii nu e de data aceasta fata de parinti si ajutorul nu este banesc. 

Imi cer iertare pentru indrazneala, dar am simtit nevoia sa laud intelegerea deloc superficiala cu care Biserica noastra romaneasca savarseste un act liturgic in mod diferit. 

Fiindca...

... se pare ca am fost gresit inteleasa din ceea ce am mai scris pe aici, voi face scurte precizari despre cum gandesc de fapt. 

Desi incurajez responsabilizarea timpurie copiilor mai mari in cadrul familiei prin solicitarea ajutorului la treburile casnice sau supravegherea bebelusilor, simt ca acest lucru trebuie facut cu discernamant si limpezime duhovniceasca. Cu dragoste pentru copii, mama poate simti cat sa ceara, ce este adecvat varstei si priceperii fiecaruia si care este limita dintre lene si neputinta.

Nu vreau sa stiu despre situațiile in care prunci prescolari raman inchisi in casa vreme indelungata, despre copii de gimnaziu si chiar mai mici care raman bone cu drepturi depline ore in sir cat parintii sunt la serviciu sau de fetite carora li se plaseaza 100% bunul mers al bucatariei unei familii numeroase. Se intampla in zilele noastre, nu numai la cetateni de o anumita etnie, fara alta perspectiva asupra vietii decat mizeria si abuzul, ci si la oameni care se pretind intelectuali si duhovnicesti. 

Nu e firesc sa iti transformi copiii mai mari in parinti surogat, chiar daca mirajul banului promite tuturor o viata mai buna. Fiind coplesiti de raspunderile peste masura care le-au purtat isi vor incepe viata de familie obositi si plictisiti deja de povara familiei din care provin. Trebuie deci o grija mare ca relaxarea proprie sa nu striveasca echilibrul interior al aproapelui (in cazul de fata al copiilor nostri). 

Situatiile nu se explica in viata prin eterna intrebare "ce era sa fac" pe care o auzim la fel de sonora si pe buzele celor care isi justifica avortul. Toate problemele pe care le intampina cineva in viata sunt acolo cu ingaduinta lui Dumnezeu si atrase de felul in care acesta si-a dus viata, spre binele lui. De aceea in orice impas exista solutia placuta lui Dumnezeu care cuprinde in ea iubirea de oameni si pazirea poruncilor evanghelice. Cine nu o gaseste, pesemne ca nu a cautat-o destul...