Astazi...

... mi-a cerut iertare o persoana cu care nu am interacționat niciodata, nici macar in mediul virtual. Cum s-a putut asta? Simplu: printr-un mesaj catre parintele sot, in care detalia ca m-a judecat, ca m-a considerat prea rationala si mai ales ca a interpretat moartea trupeasca a Elenei ca pe un indiciu ca as fi facut anumite greseli (alimentare, de vaccin) fata de sanatatea ei (in orice caz, ca sunt vinovata de ceea ce s-a intamplat).

Partial are dreptate, oi fi facut greseli, nimeni nu e perfect. Tot asa de adevarat e insa ca niciun parinte nu face rau cu buna stiinta copiilor lui. Poate doar fiarele si psihopatii. E greu de purtat gandul ca cineva te poate incadra in aceasta categorie, dar ma mangai cu ideea ca asa se mai usureaza pacatele mele.

Nu comentez faptul ca un mesaj de iertare se trimite personal. Este un act de intimitate intre cele doua parti. Folosesti intermediari numai daca
*sunt implicati direct in conflict (in cazul de fata conflictul era numai in mintea omului respectiv)
*vrei sa te faci cunoscut intermediarilor si sa le castigi increderea si simpatia
*vrei sa fii vazut si apreciat in toata splendoarea virtutii tale
*iti e teama ca nu vei fi iertat fara interventii
*vrei sa ai martori ca ti-ai cerut iertare, ca sa elimini anumite consecinte negative

Personal nu am niciun fel de resentiment fata de oameni necunoscuti care ma judeca, fiindca stiu din experienta cat de lesne cade cineva in cursa aceasta. In general nu tin nimic asupra cuiva, in afara de traumele psihice care inca mai au putere sa trimita in prezent flashback-uri emotionale.

Concluzia este ca oricine ma invinuieste in mintea proprie si personala nici nu are nevoie dinspre partea mea sa ma anunte ce gandeste. Isi poate rezolva problemele de constiinta strict intre el si Hristos.

In ultima instanta: