De ce...

...sa nu mai porti verigheta odata ce te-ai preotit? A renunta din paruta ravna la un simbol al legamantului religios care te uneste cu sotia nu cred ca nu altereza catusi de putin atitudinea voastra interioara fata de casatorie. Spun asta dandu-mi perfect seama ca iubirea si fidelitatea nu stau intr-o bucata de metal pe care o tii sau nu pe deget.

Nu e nimeni indreptatit ca dupa ce si-a luat jugul casatoriei sa priveasca inapoi si sa pretinda timp de linistire in singuratate cu pretul frustrarii celuilalt. Acestea se fac prin buna intelegere si se anunta de la bun inceput. Dar cine te-ar mai lua daca te prezinti asa: "Vrei sa te casatoresti cu mine? Stii, trebuie sa iti spun ceva: pe parcurs ma voi preoti. Atunci casatoria noastra va expira si s-ar putea sa traiesti ca o vaduva, desi eu voi fi traind". De cand este preotia temei pentru a isi neglija cineva rolul de sot si tata?

"Am de acum o noua legatura, mai mare, cu biserica." Asta suna de parca nu s-ar fi lamurit problema celibatului la preoti inca. De ce gandesti ca odata cu preotia trebuie sa pui casatoria in stand by? Se exclud una pe alta? Eu credeam ca tocmai, fiind preot, se presupune ca excelezi in virtute ca sot mai intai, ca sa ai indrazneala sa sfatuiesti pe altii in ale familiei. Daca aspiri la inalta treapta a preotiei probabil ca esti destul de dibaci sa faci fata la amandoua legaturile. Daca nu, lasa locul altora care nu au nevoie sa "divorteze" ca sa fie apti de preotie.

Voi...

...nu intarziati la biserica in prima zi dupa schimbarea orei?
Cred ca multora le e peste mana sa isi modifice bioritmul de pe o zi pe alta. Cum ar fi ca atunci, in prima duminica dupa ce se da ceasul inainte sa se faca slujba tot dupa ora veche? Nu cred ca ar plange cineva de dorul schimbarii 😊
Ca fapt divers: sunt manastiri in care timpul curge lin in orice vreme a anului si ceasurile nu fac trecerea aceasta abrupta vara/iarna la fel ca in lume.

Cand gandirea lumeasca...

...se lupta cu intelegerea duhovniceasca:

• Daca eu cresc un copil in spiritul ascultarii desavarsite, nu cumva iesind in societate va ajunge sa se supuna fara discernamant vreunui om care va avea o influenta nefasta asupra lui?
• Daca cineva se poarta lipsit de respect cu mine in mod repetat si eu il iert cu usurinta de 70 de ori cate 7 asta inseamna ca ii permit prea multe sau ca ii incurajez comportamentul deviant fata de mine?
• Daca merg pe ideea "ajunge zilei rautatea ei" si ma centrez doar pe trairea prezentului, nu are de suferit viitorul fiindca nu gandesc in perspectiva si nu planific lucrurile din timp?

La acestea si altele asemenea obtin raspunsuri eronate prin deviere fie la stanga, fie la dreapta daca il scot pe Dumnezeu din ecuatie, nesocotind purtarea Lui de grija, modul neasteptat in care orice situatie se poate rasturna si chipul in care El se atinge de inimile oamenilor, imblanzindu-i.

Tot astfel ma ratacesc daca nu tin cont ca pacatele personale au un efect de netagaduit asupra cursului vietii mele. Ele atrag in mod inevitabil raul asupra mea dar si asupra urmasilor mei cata vreme nu mi le-am cunoscut si nu le-am plans.

Cea mai importanta sursa de inselare pentru cei ravnitori ramane totusi lucrarea in litera si nu in duhul legii combinata cu lipsa de discernamant. Un copil ascultator nu este unul fara coloana vertebrala, lipsit de inteleptire prin povatuire. Daca ierti usor nu inseamna ca nu dai de inteles ca intelegi nedreptatea care ti s-a facut si nici ca pe viitor vei pastra o relatie la fel de apropiata cu cel care tradeaza. Cat despre planurile de viitor, daca nu ramai blocat cu rigiditate pe ele ci iei in calcul cu pace neprevazutul si te adaptezi flexibil la schimbarile logistice, poti ramane ancorat si in credinta si in realitate. Totul este sa estimezi corect cata credinta ai, nu cata poti sa mimezi😊

Arbore genealogic

Fiindca sunt...

...o femeie cu gura multa ma lovesc mereu de ispita de a cleveti cand mi se pare ca cineva face nedreptati/abuzuri. Nu caut neaparat sa denigrez pe cel care asupreste, ci mai ales sa solidarizez cu altii in acest spirit justitiar macar la nivel de cuvant. Asta ma mangaie foarte mult si ma face sa neglijez efectul secundar al defaimarii.

Neputand sa ma abtin cu desavarsire de la acest obicei vatamator, am de gand sa incerc un truc scornit la disperare: sa scriu intr-un caiet tot ce judec, desconsider sau ma contrariaza la altii. Ulterior poate il voi distruge sau cel mult va fi citit de cei ff apropiati ai mei daca mor subit (Doamne, fereste!).

Siretlicul pare cu atat mai bun cu cat ma face sa anulez cleveteala reala cu gandul sa o trec in catastif candva. Fiind foarte prinsa cu treburile nu gasesc prea curand timp sa ma asez in liniste la masa de scris. Pana la urma multe din of-uri sfarsesc prin a mi se parea irelevante (prea putin importante pentru a fi consemnate) sau chiar prin a fi uitate cu desavarsire.

Astazi...

...pivotez pe doua versete, ca sa imi hranesc nadejdea:
Acesta neputintele noastre le-a luat si bolile noastre le-a purtat.
Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati ai eu va voi odihni pe voi.

Nu e un lucru minunat sa existe Cineva care sa te elibereze de orice inseamna suferinta si limitare? Problema e ca nu stiu cum sa ma apropii de El astfel incat sa ii transfer osteneala mea.
Sincer, daca as putea trai si simti despovararea asta inca de pe acum, m-as simti ca un rob rascumparat si eliberat (teoretic stiu ca neamul omenesc este rascumparat din robia mortii) al Aceluia si mi-ar veni foarte usor sa Ii implinesc toate poruncile. Cine nu se supune cu bucurie unui stapan care il izbaveste de orice boala si neputinta, ba mai mult, il odihneste ori de cate ori e ostenit si impovarat? Mai mare plata si binefacere nu cred sa existe.

Un lucru ma intriga: oare noi, cei vii, avem acces la plinatatea acestor adevaruri sau numai dupa moarte se poate indulci omul de odihna Lui? Daca suntem totusi pe cale eu zic ca vom pregusta dupa putere din bunatatile ceresti fagaduite noua.

Mi-a adus...

...cineva de la o batrana doftoroaie un ceai cu "100 de plante". Dansa nu va fi auzit probabil de reactii chimice, dar eu, cand ma gandesc la principiile actuve de la atata amar de ierburi dizolvate in aceeasi solutie, nu pot sa mai cred ca musetelul ramane musetel si salvia salvie. Daca se combina intre ele in vreun mod nebanuit si ies niste compusi cu formula chimica monstruoasa😊 de care nu a auzit nici Plafarul?

Au grecii...

...niste bomboane de post in Agion Oros care ma fac sa uit de toate hotararile despre restrictii alimentare si sa iau "numai una"😊 Ma indreptatesc sa consum macar simbolic pentru ca mi le aduce sotul cu dragoste si ma consolez cu gandul ca le intalnesc rar si nu imi vor afecta major biochimia.

Baza este din oleaginoase macinate inglobate in caramel, deasupra se gaseste un miez cremos (o crema cam ca de ecler, dar mult mai fina) pe care e turnata o lama fina de jeleu de fructe. Totul e glasat in strat subtire de ciocolata. Asta e varianta care imi place cel mai mult. Mai sunt si altele, mai crocante, mai cu cocos sau foarte tari, doar din alune, migdale, caramel, ciocolata.

Ca si cum...

...nu era destula galagie la noi acasa, ne-am achizitionat o toaca in miniatura😊

Tot de pe wapp

Gluma...

...asta nesarata ma duce cu gandul la problematica femeii care tace. Interesant este de ce tace o femeie intr-o relatie cu tine. Ma gandesc la mai multe variante, care mai de care mai dezavantajoase, zic eu:

• Asa e firea ei, vorbeste putin dintotdeauna. Asta da, dar de la Dumnezeu😊
• Si-a facut de nevoie un obicei de a te sunta: zice ca tine si face ca ea, nu iti da prea multe detalii despre viata ei ca sa nu iei urma celor pe care le face in ascuns fata de tine
• Nu o mai interesezi, deja isi canalizeaza gandurile, preocuparile, sentimentele catre altcineva sau in cel mai fericit caz, altceva. Oricum, cand a incetat sa iti mai vorbeasca, poti sa stii ca ai murit in inima ei
• Din felul in care te-ai purtat cu ea pana acum ai convins-o: nu are cu cine vorbi. Daca te poti simti implinit ca barbat cand femeia tace inaintea ta fiindca te considera prea incuiat sau prea dezaxat ca sa comunice cu tine e grav.

Barbat puternic este acela care este capabil sa isi asculte femeia, sa o cunoasca asa cum este in realitate, cu bucuriile si necazurile ei. In cazul in care femeia poarta slabiciunile barbatului nu stiu de cat respect si autoritate reala se poate bucura acesta din urma.

Domnitorii nostri in intelepciunea lor stiau ca din interior poti cunoaste cel mai bine lucrurile. Fiindca erau preocupati sa isi ocroteasca supusii, adesea luau straie saracacioase si strabateau satele si targurile luand pulsul vietii oamenilor de rand. Cam asa as vedea o administrare a situatiei si la nivel micro: pune-te mereu in situatia celor pe care ii ai in subordine si incearca sa le faci viata mai usoara. Vei fi cu mult mai usor respectat si ascultat asa decat daca tai comunicarea cu ei.

Ma fascineaza...

• ...forta si rezistenta fizica, fiindca nu le am😊

Am fost...

...cu copiii la analize. Vad a nu stiu cata oara aceeasi greseala profesionala: asistenta (uneori nespalata pe maini de la tastatura la care ti-a introdus datele in calculator) pune garoul, alege vena, dezinfecteaza plica cotului, deschide seringa si...mai pune odata degetul ca sa simta vena turgescenta, apoi se indreapta direct cu acul la tinta😨
Parerea mea de necunoscator este ca dezinfectia trebuie sa fie ultima manevra inainte de a intepa. Va spun sincer ca cel putin zece astfel de cazuri am intalnit in viata mea si toate s-au simtit ofensate daca le-am atras cu bun simt atentia.
La fel reactioneaza si tipele de la radiografii dentare: te privesc ciudat atunci cand le rogi sa iti puna un afara de sortul de plumb si protectia speciala pentru gat, care zace aruncata in cuier si pe care o poti monta in doua minute. Cica te legi de amanunte🙄

Fiind singurul...

... reprezentant masculin ordonat al casei, Grigo ma intreba ieri daca nu cumva e anormal :))
Isi face ordine singur in camera, in raftul cu carti si in sifonier. Cu toate astea, hainele de stat prin casa nu le tine in cuier. Nu le lasa totusi insirate prin casa. A gasit un loc mai practic pentru ele: pe clanta usii de langa dulapul lui.

colectie de abtibilde

Daca tot...

...sunt unii adeptii teoriei conspiratiei si lupta cu inflacarare impotriva vaccinurilor ca fiind o modalitate sigura de a introduce boli grave avand ca tinta noua generatie, ma mir ca nu se sesizeaza ca o minte diabolica poate folosi ceva mult mai subtil in loc.

Un produs cu eliberare gratuita, pe care oamenii si-l doresc si si-l administreaza de buna voie si nesiliti de nimeni si de care esti sigur ca ajunge tot la copiii viitorului. Unde mai pui ca totul e fara martori, nimeni nu e inregistrat pe undeva cat si cum a luat, iar prescriptia medicala e una dintre cele care par cele mai justificate si bine intentionate.

Probabil ati ghicit, ma gandesc la vitaminele pentru gravide pe care tinerele mamici le iau cu spor si incredere si cu care chiar se simt foarte bine. Acu cateva zeci de ani nu existau vitamine specializate, ci erau pentru adulti in general. Inteleg foarte bine si faptul ca gravida are niste nevoi speciale si fenomenul poate fi privit ca absolut inofensiv.Nu ma bazez pe nicio informatie concreta, pur si simplu e din categoria "I wonder".

Gheorghita...

...vrea sa isi faca temele dupa exemplul lui Grigo
incearca sa isi taie singur unghiile,
imi spune sarut mana pt masa fiindca asa a citit in carticica bunelor maniere (desi eu am omis sa il indemn),
isi cere repede scuze daca a gresit, iar cand nu e sigur pe boacane imi cere parerea (crezi ca am facut ceva rau, mami?)
ma intreaba foarte serios daca am nevoie de el si daca sunt "teafara" cand ma vede mai ofilita
isi mestereste singur si oarecum pe furis jocuri baietesti (un clipboard din biblioteca poate fi oricand un tun care trage cu bete) periculoase😊

In educatia copiilor...

...daca stau sa ma analizez, nu merg pe scheme, norme si programe. Sunt mai degraba spontana si ma folosesc de diverse prilejuri pentru a le transmite cum as vrea sa ii formez. Ma axez mai ales pe caracterul lor, pe cultivarea virtutilor, pe deprinderea abilitatilor de care scoala nu se ocupa. Nu ma intereseaza cat de culti vor deveni nici pe departe in aceeasi masura in care ma inteteseaza sa devina oameni de omenie, cu principii sanatoase si dragoste de Dumnezeu.

Insist sa inteleaga importanta ascultarii de parinti, ca temelie a vietii duhovnicesti in copilarie. Le subliniez cand neascultarea lor are efecte negative (si am prilejuri destule in care o patesc fiindca nu tin seama de cuvintele mele). Cand mai cresc incerc sa ii fac sa inteleaga ca asculta pentru binele lor si ca toate aparentele restrictii pe care le pun sunt modalitati prin care incerc sa ii ajut si sa ii protejez de ceea ce nu sunt pregatiti sa intampine. Pentru a contrabalansa, ma straduiesc sa le arat multa iubire si intelegere, sa imi exteriorizez sentimentele prin gesturi si cuvinte, sa nu imi ies din fire fata de ei desi pastrez fermitatea si sa creez acasa un mediu in care sa se simta bine si din care sa plece cu amintiri frumoase.

Ii initiez cat pot in dezvoltarea unei relatii personale cu Dumnezeu. Pentru a le facilita aceasta intalnire ii pun in conjuncturi in care inima lor poate simti cate ceva. Uneori  chiar ii silesc, fiindca premisele exterioare sunt si ele lucratoare pentru a netezi calea spre El. Concret: nu intotdeauna au avut chef sa mearga la biserica, sa faca metanii sau sa citeasca rugaciuni. Tot fiind pusi de mine la toate astea au simtit cum misca ceva si in ei, dupa care le-au facut fara sa le mai spun si chiar mi-au marturisit mici experiente duhovnicesti.

Ii sfatuiesc cu tenacitate (spun asta fiindca adesea am tendinta de a ma deznadajdui) pe calea lucrarii virtutilor crestine, cu discernamant. Am observat adesea in lucrarea aceasta de invatare a lor cum uneori ceea ce le spun parca nu este de la mine, adica in timp ce vorbesc imi vin idei noi care chiar au impact si de care ma minunez eu insami. Pe fiecare il dotez cu indemnuri si pilde pliate pe patimile lui si ii arat cum sa faca sa lucreze virtutea opusa lor. Fetelor am simtit sa le vorbesc mult si des despre decenta si frumusete interioara, baietilor despre nemaniere si blandete. Nu am aratat mila pentru pofte si placeri si nici ingaduinta pentru dorinta de a placea oamenilor cu pretul compromisului. I-am invatat sa fie mandri in sensul bun al cuvantului de faptul ca suntem crestini si sa imbrace haina marturisirii.

Nu mi-a fost teama niciodata ca sunt prea aspra si ca va veni un moment in care copiii vor face contrariul din cauza standardelor mele prea ridicate. De ce? Fiindca tot ce am facut a fost cu inima curata pentru Domnul si pentru binele lor, nu pentru fala sau ambitia mea. In plus, nu am tinut prea mult la iubirea lor lumeasca. Am preferat sa actionez astfel incat daca ne vom intalni in viata de dincolo cand intelegerea va fi deplina, sa imi fie recunoscatori. Copiii cu care am fost consecventa in exigenta au iesit cei mai performanti, dupa parerea mea, atat la invatatura, respect si dragoste de parinti si seriozitate in problemele religioase.

Cel mai important mi se pare insa a intelege ca nu eu sunt pivotul transformarii lor, ci vointa lor impreuna-lucratoare cu harul. Mereu ma gandesc "de n-ar zidi Domnul casa sufletului lor, in zadar ma ostenesc"sau, asa cum zice pr Coman (ce sa fac, am devenit o fana😊) a rodi nu este al omului, ca toate celelalte ingrijiri ale plantei, ci al Domnului. Chiar daca ei mai au caderi, ii pun inaintea lui Dumnezeu si a sfintilor sai, incerc sa nu generalizez in perspectiva ratacirea lor de moment si ma ostenesc in continuare sa o demolez vorbindu-le. Am nadejde ca Hristos nu ii va lasa orbi pana in sfarsit.

Aceasta conferinta...

...parintelui Coman, care are o intelegere a lucrurilor foarte apropiata de inima mea, mi-a fost recomandata de prietenul Iulianei ca fiind o prelegere cu "caracter normativ si paradigmatic".
Ascultand-o m-am bucurat cu duhul ca avem preoti care vorbesc atat de bine despre casatorie. Mi-a placut in mod deosebit ca parintele incepe cu ideea restaurarii persoanei si a intelegerii vocatiei specifice fiecaruia ca fundament pentru institutia casatoriei.

Mi-am permis sa notez si cateva ganduri personale (unele ca o completare, altele ca o altfel de perspectiva) pe marginea acestei binecuvantate cuvantari 😊

• Parintele vorbeste despre stapanirea de sine ca trasatura definitorie a barbatului autentic. El pune accentul pe stapanirea de sine in fata placerilor. As adauga un aspect pe care il consider important: stapanirea de sine in fata ispitei maniei (in gesturi, cuvinte, atitudine). Un barbat care isi pierde controlul la manie este la fel de jalnic ca unul betiv
• Vocatia aceasta a stapanirii ar trebui cultivata la baieti inca din timpul copilariei. Ea mai are insa si alte valente. A fi stapanitor trebuie inteles si in sensul de a fi lider sau de a fi manager. Trebuie sa fii capabil sa organizezi, sa imparti sarcini, sa coordonezi pe cei pe care ii ai in stapanire, sa stii sa asculti dar si sa te faci inteles, sa poti elabora un program in care sa integrezi nevoile celor care depind de tine, sa fii intelept in administrarea financiara, sa te preocupe educatia si formarea continua a "subalternilor" tai, sa nu omiti chestiuni esentiale, sa ai o viziune de ansamblu si in perspectiva. E infiorator de greu sa iti asumi cu adevarat rolul de barbat!
• "A spune celuilalt "Nu ma iubesti, nu esti atenta cu mine" creeaza obligatie si inlatura iubirea venita din libertate". Da si nu prea. Oamenii trebuie sa comunice. Mi se pare onest sa te anunt, inainte de a te parasi, ca felul in care ma iubesti tu nu ma hraneste interior (poate esti prea trupesc sau prea rece si distant pentru mine) ca atat cat imi daruiesti nu imi ajunge. Aceste lucruri se presupune ca se petrec inainte de casatorie cand fiecare este liber sa isi aleaga o persoana care corespunde in mare nevoilor sale interioare. Sunt oameni care iubesc si nu isi dau seama ca ranesc prin anumite atitudini. In acest caz mi se pare binevenita o mai mare deschidere, fiindca astfel cel care iubeste isi poate modula reactiile astfel incat sa nu produca suparare persoanei iubite. Nu intotdeauna intuiesti ce ar vrea iubitul de la tine (mai ales la inceputul relatiei) de aceea mici explicatii (nu sub forma de repros, ci mai mult de descriere a felului in care te atinge ceea ce s-a intamplat) sunt foarte utile.
• Femeia nu ii reproseaza barbatului ca este lenes fiindca nu ii este drag de el. Adesea reprosul femeii este un strigat de ajutor, ea insasi gasindu-se in situatii in care este omeneste depasita. Mai ales in familiile cu multi copii de varsta mica si fara ajutor de la rude acest aspect poate fi extrem de acut reprezentat: femeia este istovita la limita pe fondul unei sarcini dificile/ post-cezariana, copiii au nevoie de ingrijiri de baza (hrana, un minim de igiena) iar barbatul nu se dezlipeste de facebook. Toata familia sufera daca el nu intelege sa suplineasca temporar indatoririle ei  casnice. Spun asta fiindca am vazut multe astfel de cazuri. Asociez imaginea cu aceea a unui stapan fara mila alaturi de unul din sclavii de pe plantatia lui.
• Harnicia este, intr-adevar o ispita a femeii, si ea trebuie atentionata de catre barbat cand exagereaza. Dar a face o paralela intre lenevirea barbatului si contemplatia parintilor filocalici mi se pare prea mult. Aceia contemplau, dar pentru a dedica timpul cugetarilor inalte jertfeau alte aspecte ale existentei lor, isi impuneau o viata aspra, plina de restrictii. De ce spun asta? Pentru ca uneori femeia munceste mult tocmai pentru ca barbatul concepe o viata de familie extrem de solicitanta. Vrea copii multi, dar nu leagana niciunul, vrea mancaruri sofisticate, dar nici piata nu o face, vrea plecari in concedii, dar nu impacheteaza o bluza (de fapt nici nu stie unde sa o gaseasca😊) cumpara in nestire obiecte in casa, dar doar femeia trebuie sa le gaseasca un loc, sa le spele si sa le stearga de praf, vrea prieteni in vizita, dar femeia sa le gateasca, sa spele si sa stranga dupa ei. Deci: Construiesti un jug? Sa fii dispus sa il ridici impreuna cu femeia.  
• Un utim punct de divergenta fata de cuvantul parintelui ar fi referitor la teoria timiditatii masculine datorate lipsei de curatie interioara. Parintele vizeaza categoria inhibatilor care ascund o oarecare mizerie interioara. Sunt insa foarte multi baieti trecuti prin pacate de moarte din spectrul desfranarii care nu au niciun pic de trac in abordarea unei fete. Pacatul iti da o nesimtire aparte, o obraznicie, un tupeu, daca vreti. Acestea sunt ceva cu totul diferit de atitudinea unui tanar curat. El are o dezinvoltura de copil care coexista paradoxal cu sfiala data de cumintenia proprie fecioriei. 
• In rest, si am ascultat cu mare atentie, simt ca ma pot plia perfect pe toate invataturile parintelui

Nu toti...

...avem aceleasi neputinte, aceleasi metehne duhovnicesti. Dragostea si sensibilitatea adevarata il fac pe om sa se poarte astfel incat sa nu atinga ranile sufletesti ale aproapelui, fiindca ele sunt foarte dureroase. Daca am un prieten mandru, incerc sa nu ii ranesc orgoliul, daca am o sotie geloasa incerc sa nu ii dau de banuit, daca stau pe langa cineva desfranat la serviciu, ma port cat mai decent si rezervat etc. Asta nu inseamna ca incurajez sau menajez patimile, ci arata o intelegere inalta a faptului ca ele pot fi luptate cu adevarat doar din interior, nu zgandarindu-le din afara.

Mereu ma gandesc ca o mare parte din poruncile bisericii sunt concepute special ca sa limiteze interferenta cu patimile altora, fiindca asa ii declansezi durerea interioara. Nu e firesc sa pleci de la premisa ca toti crestinii sunt/trebuie sa fie ultra-virtuosi si suporta bine latura ta grosiera. Dimpotriva, sa fii constient ca tot omul este pacatos, iar tu nu trebuie sa il starnesti prin purtarea ta, asa pacatos cum este el.

Un alt aspect legat de faptul ca oamenii au boli sufletesti diferite: o forma de asuprire este si a cere de la altul performante duhovnicesti in domenii in care tie iti vine usor sa excelezi, dar el se lupta din greu. Imi vine in minte exemplul infranarii in cuplu: daca nu ai patima desfranarii iti este la indemana sa faci asta, dar poate partenerul tau se lupta peste masura de greu cu pofta trupeasca si daca nu reuseste sa duca lupta cea buna, vei fi si tu partasa la caderile lui. Sau: tie iti sunt indiferente chestiunile ce tin strict de estetica (cat de elegant te imbraci, cum ai aranjat in casa) in timp ce pentru sotia ta chiar conteaza aceste nimicuri lumesti (cum le numesti tu, fiindca nu au legatura cu slabiciunile tale). Pana in momentul in care ea insasi se va intelepti, te faci vinovat de tristetea ei si o chinui cu standardele tale inalte.

Tot ce se incadreaza la categoria "datori sunteti voi, cei tari sa purtati slabiciunile celor neputinciosi" face parte implicit din lucrarea adevarata a dragostei crestine.

Cred sincer ca a forta pe cineva (matur si responsabil dealtfel) la induhovnicire nu este lucru placut lui Dumnezeu. Fii aspru cu tine, stramtoreaza-te pe tine, nu ii nevoi pe altii nici macar constrangandu-i prin cuvant, fiindca "sporirea" pe care o obtii de la ei nu are valoare inaintea lui Dumnezeu.

As face...

...un capitol intreg cu intamplari din viata mea mestesugit combinate astfel incat sa duca la certuri. I-as pune eticheta "uneltiri dracesti". Sunt veritabile capcane in comunicarea dintre oameni. Poate invata careva ceva din pataniile mele: cum ca situatiile obiective sunt interpretabile si ele pot fi suportul multor neintelegeri. Mi-e teama insa ca as da pricina de judecata a aproapelui la cei mai slabi duhovniceste.

Ieri parintele meu a fost plecat toata ziua de acasa: sf liturghie, maslu, spovedanii, paraclis seara, etc. In lipsa lui a venit cineva sa monteze la bucatarie o hota si un robinet Delimano (cu intretinerea la zi, suferi cu tot blocul penalizare la comun). Au fost necesare multe unelte si scule si din recuzita proprie, asa ca am scos de sus dun debara cele cateva cutii si ladite ale lui tati.

La sfarsitul operatiunii am eliberat bucataria (fiindca e cea mai tranzitata zona din casa) , dar nu am pus toate la loc, ci le-am lasat in graba pe jos in camera in care stau Ionut si tatal lui. Dupa un timp, intrucat l-am rugat pe sus-numitul sa aspire, el a considerat de cuviinta sa puna toate cele in pat pana termina treaba. Am interceptat lenea peraonajului si l-am insarcinat cu reasezarea tuturor cutiilor cu unelte in debara. Vorbele mele au ramas insa fara ecou in fapta.

Cand a venit sotul acasa, obosit si nemancat (vineri, postul mare) s-a facut foc si para, ca ne batem joc de el si il asteptam sa vina de pe drumuri sa faca ordine 🙁. Eu, cu gandul sa sting conflictul, am dat sa explic ceva. De aici a reiesit ca ma indreptatesc si ca daca vreau pace cu cineva, ar fi mai bine sa incerc tratative cu usa, mai precis "cu partea de dinafara".

Oboseala lui + neglijenta mea + neascultarea lui Ionut = dezbinare
Curse din acestea pot fi trecute cu mai multa vigilenta, autocontrol, anticipare a problemelor, ascultare, tacere in timpul ispitei, cu obisnuinta de a pune inainte gandul cel bun despre aproapele sau macar cu smerenia de a pune intrebari lamuritoare.

Am in biblioteca...

... de mult timp Antiparentingul lui Savatie Bastovoi. Am primit-o in dar de la o prietena dar nu am avut dispozitie interioara sa citesc din ea. Zilele astea am simtit un imbold sa o deschid. Sunt abia la primele pagini. Nu ma astept sa gasesc in ea solutii concrete, nu e genul parintelui. E foarte bun insa pe diagnosticul patologiei sociale, imediat a depistat maladia aceasta a parentingului modern.

Nu voi face nicio recenzie a cartii. Vreau sa savurez linistita stilul lui literar inconfundabil al parintelui, sa compar viziunea mea (superficiala as spune) despre parenting cu radiografia pe care i-o face dumnealui cu ochi de soim si sa respir putin prin fereastra acestei carti aerul proaspat al copilariei sale pline de libertate. 

Ce mi-ar place...

...sa transform cu alimentatia familiei (personal ma tin de obiectivele propuse) si nu reusesc decat in proportie de 75%

• sa scot definitiv zaharul (poate doar de sarbatori sa fac exceptie) si sa reducem consumul de miere, banane
• sa nu prajesc deloc in ulei vegetal
• sa scot painea alba cu drojdie si chiar sa reduc pe cea cu maia in favoarea mamaligii
• sa nu mai mancam scoici, ca avem guta pe linie genetica
• sa rontaim zilnic morcovi cruzi
• sa crestem consumul de lichide, mai ales ceaiuri
• sa luam vitamina D in perioadele fara soare

Cine ma impiedica? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi dat scripturistic 😊 potrivnicii omului sunt casnicii lui (un gem de la mamaita, o ciocolatica de la bunica) carora desi le explici ce vrei sa faci cu alimentatia propriilor copii, nu se pot abtine sa nu le faca mici "bucurii" gustative. E o situatie destul de delicata, fiindca nu vrei sa ranesti pe cei apropiati, dar intri in conflict direct cu dorintele, respectiv poftele lor.

bomboane primite
dosite in dulap
ca sa fie administrate
in doze controlate😊 

Gasii...

...sunete care vindeca tiroida si nu stiu ce sa cred despre asta. La cautare google nu gasesc nimic scris in sprijinul acestei teorii. 

Ma intreb cat e stiinta si cat e iluzie in spatele ideii de vindecare prin unde sonore. As mai fi curioasa sa aflu cat folosesc autorii videoclipului mesajele subliminale.

Cand a auzit...

...ca e posibil ca Ionut sa mearga la liceul militar, Grigo a si inceput sa isi faca probleme ca fratele lui mai mare va pleca in razboi. A plans toata seara cu lacrimi de crocodil, iar a doua zi s-a trezit la 4.00 de stres. Mi-a spus ca putem sa facem ce vrem, dar el s-a hotarat sa nu vina la inmormantare la Ionut, fiindca el nu mai poate sa vada si sa treaca prin asta.
Trauma este inca acolo, desi el pare un copil tare vesel la suprafata.

In obisnuitele...

...noastre iesiri nocturne (nocturne fiindca se intuneca devreme) la mormantul Elenei copiii au remarcat ca nu simt deloc frica, asa cum s-ar fi asteptat intr-un cimitir, ci, dimpotriva, e liniste si pace, chiar bucurie. Mai ales cand se asternuse zapada era o priveliste de vis. Eca tot facea fotografii si era nemultumita ca nu putea cuprinde acolo toata frumusetea de care se bucura ochiul.
In ultimele seri am fost intampinati de broscute saltarete pe care Gheorghita ar fi vrut sa le ia acasa, sa ne culcam cu ele. Nu m-a dus marinimia pana intr-atat. I-am facut insa cateva poze ca sa isi mai aline dorul.

Dragostea...

indelung rabda. De acord, dar nu stiu de ce, in ultimul timp chiar ma oboseste sa tot incerc sa nu interferez cu patimile altora.  Nu am niciun fel de asteptari de la oameni din afara bisericii. Ma lovesc strict de "tulburarile" crestinilor nedespaducheati de patimi (ca si mine dealtfel). Faptul ca se aprind de manie asupra mea din motive neintemeiate, plasmuite doar de mintea lor (deci fara suport real) ma secatuieste de energie interioara. Nu e lucru placut sa stii ca e cineva suparat pe tine, chiar daca stii ca nu ai facut nimic pentru a il rani.

(Am rugat pe cineva sa ma ajute, sa faca un colac, fiindca eu nu prea aveam timp. Totusi, am facut un efort suplimentar si am copt si eu unul. Respectiva persoana s-a suparat pe mine fiindca a interpretat ca mi- am batut joc de ea, desi am folosit la pomenire ambii colaci.)

Alt lucru care ma epuizeaza este lipsa de obiectivitate a interlocutorilor. Oamenii nu isi recunosc greselile, iar cand le atragi atentia civilizat (fiindca speri ca pe viitor sa nu se repete algoritmul) se supara foc si para si iti gasesc ca esti egoist, ca esti mandru, ca ii judeci si ca tot tu trebuia sa ai mai multa rabdare si smerenie. Rabdarea o pui in functiune doar dupa ce constati ca nu ai cu cine vorbi omeneste, zic eu. Atunci abia poti asterne o tacere atotcuprinzatoare peste toate neajunsurile aproapelui.

(Stabilim ca rezolvi tu o problema, tu uiti/neglijezi sa te ocupi de asta, dar nici nu ma anunti ca sa am timp sa intervin eu. Daca iti spun "puteai cel putin sa imi trimiti un mesaj in timp util", te simti ofensat si te bosumfli.)

Daca esti inteligent, ca sa optimizezi un proces sau o relatie te poti folosi de un feedback realist. Asta nu merge si in cazul omului nebun. El te uraste daca ii faci observatie. Ceea ce e trist e ca s-au inmultit nebunii, iar oameni cumsecade sunt o specie pe cale de disparitie.

Aceasta a fost o postare tip jelanie, nu prea asortata cu vremea de afara 😊, dar foarte sugestiva pentru vremea dinauntru.

De ieri...

...de la biserica

cele trei gratii

reconciliere in premiera

De prin bucatarie...

cana 8 martie

dovlecei cubulete

vin fiert

Ma macina...

...o intrebare pentru naturopatii vegetarieni.

Ei spun ca markerul unei detoxifieri corecte si eficiente este eliminarea crescuta de mucus, daca inteleg eu bine. In paralel cu asta, il tot aud pe Morse vorbind despre lapte, cum ca te umple de mucus. Stiu si eu din vremurile de mult apuse ale facultatii mele ca laptele stimuleaza productia de mucus. De aici nu am putea trage concluzia ca laptele este un foarte bun adjuvant din procesul de detoxifiere?

Eu nu sunt fan lactate datorita starii de somnolenta postprandiala pe care mi-o da consumul acestei grupe alimentare, dar si aceasta stare de sfarseala poate sa fie simptom detox, nu?

Cum as aborda...

...tema sexualitatii in conversatiile cu copiii

• In primul rand as incerca sa vorbesc foarte relaxat. As cauta ca nimic din tonul sau mimica mea sa nu dea de inteles ca vorbim despre un mare tabu. Ca o mica paranteza: (Eca m-a intrebat in gura mare in public, in parculetul de langa biserica "Mama, ce e acela un orgasm?" fiindca vazuse o stare wapp a unei colege. "Senzatia de placere pe care o ai in timpul actului sexual" am zis eu scurt. Acasa i-am spus ca ar fi mai bine sa intrebe cuvintele necunoscute intre patru ochi. Cu toate astea, dupa un timp, m-a intrebat tot de fata cu altii ce e acela un afrodisiac🙄
• Nu as crea o aura de mister in jurul absorbantelor intime (la noi acasa stie si Grigo ce sunt si la ce folosesc),  a diferentelor dintre bebelusii dezbracati, a faptului ca oamenii mari au o pilozitate mai divers reprezentata, a animalelor care se imperecheaza pe strada si nici macar in jurul prezervativelor (care mai demult erau puse pe la casele de marcat si copiii le voiau, crezand ca sunt bombonele cu gust de banana sau capsuna fiindca perversii aveau o imagine cu o gura si niste fructe pe ele, daca nu ma insel). Bineinteles, as da explicatii pe categorii de varsta, adecvate intelegerii normale a copilului, dar l-as lasa sa inteleaga ca reproducerea e un firesc al vietii.
• Cum se fac copiii? La intrebarea asta as incepe cu Dumnezeu, caci fara el nimic nu se face, oricat s-ar impreuna oamenii. Apoi as vorbi despre faptul ca omul se dezvolta intr-un loc special in abdomenul matern, dar are ca punct de plecare doua celule, una de la mama si una de la tata (dc nu celule, atunci patricele mici, mici din mami si tati). Cum se intalnesc ele? Printr-o mare apropiere, la pitici e destul "se imbratiseaza si se saruta mult", celor mai mari li se poate da de inteles ca prin intermediul organelor genitale se realizeaza aceasta intalnire genetica😊. Nu e nevoie de filme si aplicatii practice pentru asta, si nici de machete sau planse. Mi se pare ok sa ramana un val de nestiinta peste ceea ce inseamna act sexual concret la cei feciorelnici. In casatorie fiecare va explora si experimenta diferit fenomenul si nu e benefic sa pornesti cu asteptari si clisee in viata intima. Problemele de cuplu apar mai ales cand unul este versat iar celalalt novice in erotisme.
• Le-as vorbi despre importanta pastrarii curatiei trupesti la nivel de privire si de gest minimal. La varste mici cum am mai spus, supraveghere. I-am invatat ca nu e civilizat sa intri in toaleta cu cineva, sa lasi pe cineva sa te mangaie sau sa te atinga mai mult decat ar fi necesar, sa nu intre in discutii cu adulti (noi am patit-o cu un ciudat care s-a apropiat de ele cu paruta nevinovatie si le-a cerut sa ii arate unde ar putea face si el pipi) sa nu plece cu si sa nu manance nimic de la necunoscuti, pe cat e posibil sa nu ii sarute nimeni. 
• As defaima ori de cate ori mi se iveste ocazia obiceiurile lumii desfranate (tinuta, relatiile intre tineri necasatoriti, dansul, cluburile etc) si as arata cat de nocive sunt in perspectiva. Lui Ionut (singurul copil din clasa care a povestit acasa ca la scoala vin copiii cu telefoanele ca sa vizioneze spurcaciuni) i-am spus ca tot ce a vazut nu se petrece intre oameni casatoriti din biserica si ca in viata de familie normala sexul e doar o parte a relatiei, formarea unui caracter atragator e mult mai importanta. El mi.a spus ca a observat ca, dupa ce a stat in banca cu cea mai frumoasa fata din clasa nu i-a mai placut deloc de ea fiindca era rautacioasa.
• Nu am prea mare inspiratie pe subiectul  masturbare. Inca de foarte mici le dau de inteles ca nu ne jucam cu parti ale corpului, nici cu mana in nas, nici in gura si nici in pampers. Incerc sa le dau de lucru si sa le diatrag atentia cu alte preocupari. Nu dorm singuri mai niciodata. Insist sa nu stea mult in baie (fiind opt pe doua bai, am pretext sigur😊) De asemenea folosesc capitolul igiena pentru a induce o retinere in a manevra zonele respective (ca fiind mai urat mirositoare si cu o flora microbiana aparte datorita dejectiilor care le contamineaza implicit). Toate astea nu sunt insa suficiente pentru a impiedica pacatul. Trebuie avut grija si la alimentatie, la somn si lenevire in pat, la ceea ce priveste ochiul. In ultima instanta e lupta copilului si trebuie sa fie motivat sa o poarte el. Poti aduce si niste argumente medicale gen pr Arsenie Boca, dar nu stiu cat de convingatoare sunt la adolescenta.
• Eu le-am vorbit copiilor si despre avort si despre contraceptie ca sa ii linistesc si sa le explic de ce ei au multi frati iar colegii lor nu. Bineinteles ca nu le-am dat detalii clare.

Cu gandul la...

...Creanga, care asa bine stie sa spuna lucrurile, as trage si eu o linie dupa fiecare decada a vietii: "nici cuminte pana la 20, nici frumoasa pana la 30 si nici bogata pana la 40 nu m-am facut"😊
Si toate astea ar fi cum ar fi, dar constat ca nu stiu sa gatesc si eu ca lumea normala. Sa ma justific, dar.

Mama m-a pregatit pentru viata in stil carierist si daca invatam super-bine se putea considera ca sunt foarte pregatita pentru viata. Niciodata nu am auzit de la ea sintagma "o sa te mariti" si nici nu imi dadea de inteles ca am sa fiu vreodata vioara intai in bucatarie. Bunicile mele nu au fost deloc interesate sa ma initieze in arta culinara in mod serios. Eu nici atat nu eram atrasa de partea de preparare a mancarii. O savuram si fugeam la joaca.

In stadiul acesta cu experienta aproape zero, m-am maritat. A urmat un lung sir de experiente, de esecuri si reusite pe care incercam sa le memorez, dar nu imi iesea. De mandra ce eram, nu intrebam pe nimeni nimic, ci preferam sa fiu autodidacta. Aveam cateva carti de bucate, dar mai dragi imi erau revistele "Practic". Pe vremea aceea nu aveam internet. Oricum, firea mea rebela a iesit la iveala si la coada cratitei, eu neputand respecta intocmai niciuna, dar niciuna, dintre retetele citite.

Timpul alocat desavarsirii in bucatarie era extrem de redus: eram la facultate, deci cursuri, laboratoare si sesiuni curgeau nestavilit, ba eram gravida, ba lehuza, ba alaptam full time. Asa se face ca am ajuns la venerabila-mi varsta dezvoltand un stil propriu de a gati, cu tendinte retro si veritabile accente rustico-manastiresti in care sunt nelipsite ciorbele (dar nu de-alea apa chioara) painea de casa sau mamaliga, muraturile, ceapa si usturoiul. Din fericire ma completeaza cu succes sotul meu, sedus fiind de bucataria mediteraneana, cu mult peste si fructe de mare, cu lamai si ulei de masline, precum si cu bogate salate verzi. A nu se citi "astia nu mananca deloc carne"😊

Din motivele enumerate mai sus eu nici nu pot da o reteta cuiva si nici nu pot explica de la a la z cum fac o ciorba. O tot gust si mai adaug cate ceva pana sunt multumita de rezultat. Toate astea ma fac sa ma simt incorsetata de oala sub presiune.

Rarissime pe aragazul nostru sunt produsele de patiserie (am ce am cu glutenul, desi inca mai consum) si dulciurile. Daca vreau ceva dulce, o felie de paine cu unt si miere ma multumeste deplin.

Astazi am in plan sa incerc ratatouille, fiindca tot au privit copiii desenul, (pana la urma e un ghiveci de legume si iti lasa multa libertate sa jonglezi cu gustul principal) cu niste vinete si ardei de la congelator. Trebuie sa imi iau musai si dovlecei. In mod sigur voi adauga in reteta corecta orez (inca nu m-am hotarat daca il amestec sau il pun separat pe farfurie) ca sa fie mai satios.

De recomandat...

...locatii concrete in Grecia nu m-as apuca. M-a rugat o doamna cu 5 copii, toti sub 9 ani, sa o indrum. In primul rand la necunoscuti total chiar e foarte greu sa dai sugestii. Nu stii ce posibilitati materiale au, ce pretentii, criterii, asteptari si nici cum sunt ei ca famile (genul zgomotos sau silentios, disciplinat sau dezordonat).

Apoi eu chiar nu am experiente diverse in ceea ce priveste cazarile in Grecia. Va rog sa ma intelegeti corect: eu merg de ani de zile la aceeasi persoana, in conditii extrem de modeste, fiindca suntem de acum prieteni si mai ales pentru ca respectivul practica preturi speciale in ceea ce ne priveste. In Grecia poti opta pentru orice, de la hoteluri fancy la casute rustice, batranesti, poti poposi pe malul marii sau in mijlocul unei statiuni cu magazine si zone de agrement sofisticate.

Am vrut totusi sa o ajut prin aceasta postare (tinand cont ca multe dintre cititoare sunt multi-mamici), rugandu-va sa descrieti succint locatiile care v-au multumit si eventual sa lasati un contact pentru cazare.

Ce fac...

... de 8 martie? Ma joc si eu jocurile lumesti care se practica, ca sa nu planga prea tare copilul meu ca mama lui nu i-a fost alaturi la activitatea recreativa propusa de doamna invatatoare. Tort nu am servit, bineinteles. Cred ca nici daca era de post nu m-ar fi tentat. A avut insa cine sa se bucure de felia mea😊: Grigo a impartit-o cu un baietel blond si bucalat de langa noi.

Daca el ar fi fost mai detasat, nu m-as fi dus, dar a plans, ca are de facut ceva impreuna cu mine si nu ar reusi singur.

Am audiat si niste cantecele tematice stil bombastic. Tot reflectand la versurile lor am inteles cum poezia denatureaza uneori realitatea in sens hiperbolic si inconjoara realitatile banale cu un nimb fantastic. De aceea nu e de mirare ca la o introspectiva mai serioasa a propriei vieti nu am gasit stralucirea aceea idealista a relatiei mama-copil, nici entuziasmul si daruirea suprema ale mamelor din lumea literara, ci doar un puzzle amestecat de clipe frumoase si momente tensionate. In ceea ce ma priveste, emotii mai asezate si atitudini umane firesti ma diferentiaza net de mama-semizeu (care e cauza primordiala, stie tot, alina tot, descurca tot si e numai zambet) a poeziei scolare.

Ca de nu va sti...

...cineva să-şi chiverniseasca a sa casa, cum va purta grija de biserica lui Dumnezeu? 

Am intalnit multe preotese de preoti zelosi care sunt nemultumite fiindca raman singure foarte multa vreme. Nu ma refer la femei in varsta, nici la familii cu maxim doi copii si aceia marisori. Nu sunt femei fara spirit de sacrificiu, fara dragoste de biserica si nici iresponsabile sau neintelegatoare. Pur si simplu o familie in continua expansiune presupune cel putin doi adulti care impart responsabilitatile. Sau vaduvie...Altminteri e exploatare curata!

Niciodata nu am agreat ideea ca preotul sa isi neglijeze intentionat indatoririle familiale sub pretext ca isi dedica timpul exclusiv bisericii. Mi se pare un fariseism crunt. De ce? Pentru ca in afara de programul fix pe care il are, rareori preotul se confrunta cu situatii urgente, care nu sufera amanare. Isi poate programa deci activitatea astfel incat sa nu interfereze cu alte obiective. Chiar si aceste urgente trebuie cantarite, fiindca una este sa contramandezi ce aveai de facut cu ai tai pentru cineva care e pe moarte sau in pragul sinuciderii, si alta pentru cineva care te cicaleste cu aceleasi probleme si nici aacultare nu face, ci doar mai vrea putina bagare in seama.

Sa nu discutam de jertfa preotesei. In primul rand  e absolut dezgustator sa impui altuia sa se jertfeasca. Jertfa are valoare atunci cand este benevola, cinste ei daca te trimite ea insasi la altar. In caz contrar e ca si cum ai fura de la cineva si apoi i-ai tine predici despre generozitate. 

Daca esti preot nu cred ca esti absolvit de a-ti ajuta familia cand este necesar si nu inseamna ca brusc anumite indeletniciri casnice sunt degradante pentru tine. Daca duci gunoiul, dai cu mopul sau speli vreo olita la nevoie nu iti stirbeste cu nimic demintatea si nici nu se intristeaza harul. Imi pare ca ar trebui sa fii cel care stie cel mai bine cum ca acela care vrea sa fie mai mare sa fie sluga tuturor. Urmareste-te cu atentie (cu trezvie, daca vrei) sa observi daca incerci sa te strecori alegand sa te implici in ceea ce e ti se pare mai usor si lasandu-i pe altii sa se delecteze cu corvoadele.

Daca totusi doresti maxima libertate in misiunea preoteasca (desi in cazul acesta nu inteleg de ce ti-ai mai luat si jugul casniciei) mai exista solutii pentru a pastra pacea in camin, cum ar fi  o planificare mai riguroasa a timpului, eliminarea din inchipuita activitate preoteasca a discutiilor libere (ca sa nu zic desarte) la care se intind credinciosii pe langa slujbe sau spovedanie, o infranare mai severa sau asigurarea unor ajutoare pentru momentele in care nu esti disponibil.

Cam astea sunt ideile mele momentan. Posibil sa fi deranjat egoismul unora, dar imi asum in deplina cunostinta de cauza😊

Inainte de a vorbi...

...despre abordarea sexualitatii in educatia copiilor, mai corect ar fi sa va prezint unele dintre esecurile noastre in pastrarea curatiei mintii copiilor.
As da vina pe scoala si societate, dar stiu ca nici eu nu am fost suficient de vigilenta si de curajoasa in a opri interactiunea cu alti copii, de teama sa nu fiu prea ciudata.

Inca de la gradinita copiii au o curiozitate pentru sfera genitala. E pe undeva firesc, dar lipsa lor de autocenzura ii face sa incerce tot felul de lucruri, unele chiar periculoase: de la incercari de a intra peste alti copii in toaleta, expunerea propriei nuditati, sarut sau chiar mimarea actului sexual pana la introducerea de corpi straini in vagin. Din acest motiv am evitat sa ii duc (putinul care i-am dus) la program prelungit.

Cu toate astea, nu au scapat fara sa vada mici evenimente de genul celor mentionate. Nu pot sa povestesc ce informatii vehiculau niste pustiulici cu priviri angelice, vecini cu mine la fostul bloc. Eu chiar nu ii lasam mult timp cu ei pe copii, ci ii doar pana ii pregateam de iesit afara pe cei mai mici, maxim 20 minute. Ei, in acest rastimp au reusit sa isi expuna elementele culturale forte😊

La scoala lucrurile s-au inrautatit. Nu ma refer la felul in care a inceput sa se vorbeasca in colectiv. Tehnologia avansata mi-a facut un mare "serviciu": colegii avand telefoane cu ei, au initiat toata clasa in lumea pornografiei. Asta se intampla printr-a cincea. Probabil acum se intampla si mai devreme. Sarmanii copii, deschid ochii direct pe perversiuni.

In mod normal copiii crestini chiar nu au nevoie de atatea detalii tehnice. Acestea se vor intampla abia in viata de familie. Cat timp nu este in linie dreapta cu pregatirile pentru casatorie, orice gand si imagine mentala despre actul sexual concret constituie o intinare a mintii tanarului, aceasta putand contribui la caderi mai grave in patima trupeasca. Asta ar fi viziunea crestina, in care copilul trebuie sa pastreze o curatie la nivel rational.

Cel mai sigur la varsta mica este sa ii supraveghezi vizual permanent. La varsta mare culegi roadele a ceea ce ai sadit in mintea copilului de timpuriu: multa sfatuire pro castitate. Din nefericire in zilele noatre mai usor ca oricand oamenii vrajmasi pot semana semintele spurcaciunii in sufletele tinere.

Parerea mea...

...despre sportul de performanta si despre practicarea lui ca profesie vs crestinism...

Tin sa mentionez ca nu trebuie confundat cu exercitiile fizice pe care le fac oamenii civilizatiilor sedentare ca sa nu se imbolnaveasca si sa nu se deformeze de tot.

In primul rand trebuie inteles ca traim intr-o societate dupa model occidental care isi are valorile ei, adesea opuse cu cele crestine. Cine respira duh curat, simte cum se incerca inducerea unui cult al desertaciunii. Ar trebui sa avem mintea lui Hristos ca sa filtram gunoaiele mai subtile din atmosfera spirituala inconjuratoare.

Performantele sportive sunt obiective strict trupesti, care vor fi fost foarte utile in comunitatile primitive. Intr-adevar, necesita o oarecare autodisciplinare si perseverenta pentru a fi atinse, dar cam atat. Concurenta pentru medalie este, in sine, o idee nu prea duhovniceasca. Atletii lui Hristos nu sunt la concurenta unii cu altii, care e mai grozav, toti pot lua premiul cel mare deopotriva😊

In conditiile lumii moderne a te antrena ca sa excelezi intr-un anume sport nu iti aduce niciun privilegiu spiritual. Esti folosit doar pentru a dezvolta linia de productie a divertismentului. In fond toate concursurile sportive nu sunt decat distractie pentru privitori si sursa de castiguri pentru altii.

Intr-o exprimare mai dura as spune ca nu e decat un circ mai stilat unde in loc de animale, oamenii isi etaleaza capacitatile fizice, riscandu-si uneori chiar viata. Sunt preocupari facultative, de care omenirea s-ar putea foarte bine dispensa. Oamenii sunt slabi insa si se veselesc si ei de jocurile olimpice sa mai uite de greutati. Nu se pot lipsi de indulcirile pamantesti, fiindca nu au gustat inca dulceata cereasca.

Din acatistul...

sfintei Ecaterina: una ecumenica😊 sfintenie fara botez
"Hrănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos"

si una feminista 😊 pentru cei care inchid gurile femeilor destepte cu "femeia sa taca in cele ale bisericii": o pustoaica de 18 ani predica pe Hristos dar si talcuieste Evanghelia la vreo 100 de invatati pagani si ii face k.o.

"Învățații adunați din îndemnul împăratului, ca să te scoată din credința în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfățișa lor. Tu însă, intrând în vorbă cu cel mai învățat, după îndelungă vorbire, l-ai făcut să nu mai știe altceva să răspundă"

"Cei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați"

Dumnezeu nu sta in sabloanele mintii noastre inguste. Atat am avut de zis.

Numai el...

...are dreptul sa tipe? Numai eu n-am voie sa il jignesc? Asa ma intreba pe mine intr-o seara o crestina.

Nu stiu de ce, dar eu vad putin altfel lucrurile. Daca macar unul dintre voi pastreaza linia de plutire si se exprima civilizat, fara sa atace, ci doar incearca sa lamureasca situatia, sunt mult mai mari sansele sa se restabileasca linistea decat dacat daca fiecare riposteaza fara menajamente. Depinde ce vrei in viata. Asta ca observatie de bun simt.

Crestini fiind, credem ca a da curs maniei nu este un drept al omului. Este un neajuns, o boala sufleteasca. Niciun om normal nu lupta pentru dreptul la handicap. Odata intrati in normalitatea duhovniceasca sunt usor de inteles aceste lucruri.

Stiu, stiu...

...femeia trebuie sa fie supusa barbatului intru toate. Cu cat e cuplul mai dus pe la biserica, cu atat mai mult caz se face de supunerea femeii fata de barbat. In mare toate sunt bune foarte daca barbatul si femeia se iubesc, au un psihic normal si tin de aceasta ierarhie.

Mai exista insa o categorie ultra-meticuloasa de barbati care au la activ muuulte lecruri cu specific monahal. Acestia sunt foarte ravnitori sa primeasca de la sotie o ascultare similara cu ceea ce ilustreaza patericul ca aveau ucenicii fata de avva. (cum plantau ei morcovi cu frunzele in jos, cum binecuvantau morminte si cum, chiar daca erau condusi gresit, nu indraznea unul sa spuna ca stie drumul corect). 

Nu suporta din partea femeii alte opinii, chiar daca e vorba de discutii si nu de decizii concrete. Explodeaza daca sunt contrazisi sau criticati sau daca ceri parerea altor persoane in afara de ei. Le e contraindicat sa constate ca altii sunt mai competenti ca ei, se lasa cu ranchiuna. Sunt foarte preocupati de smerenia sotiei precum si de tacerea ei. Spun si eu ce aud... Mie manifestarile astea mi se par la limita cu megalomania.

Daca ai asa ceva acasa nu poti decat sa faci pace tinandu-ti ideile acasa pana la noi alegeri, sa ceri ajutorul duhovnicului si mai ales sa te rogi mult. Pana se schimba ceva, zi si tu vorba cantecului nimeni nu-i asa perfect ca tine. Nu vei avea nimic de pierdut daca inveti sa jonglezi putin printre sensibilitatile lui. Daca devine patologic, suna la 112😊

O noua jucarie...

...de care mi-au zis copiii ca e foarte apreciata pe la scoala: squishy
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la scrierile sfintilor parinti despre cresterea copiilor, ma sesizez imediat cu privire la incompatibilitatea jucariilor acestora cu formarea de atleti ai lui Hristos.

N-ar trebui nici sa cautam sa ne imbracam in haine moi si matasoase, care ar aduce molesirea puterilor sufletesti. Ni se citesc rugaciuni de dezlegare, ca poate "cu pipaitul ne-am dezmierdat". Noi insa nu ne ingrijim de copii ca s-ar putea desparti de voia lui Dumnezeu prin vreo oarecare aprindere trupeasca, ci ii initiem prin intermediul diferitor jucarii in lumea desartaciunii si a placerilor trupesti.

De exemplu squishy asta parca e conceput sa educe lascivitatea, cufundarea in placerea simtului tactil si nimic mai mult. Nu implica nici creativitate, nici perspicacitate, nici indemanare.

Eu as da-o cel mult la sugari, dar lor le e interzisa. Pentru un copil mai mare, e prostire curata (parerea mea de nespecialist). Cum suna: "ma joc cu squishy: stau si strang in mana o chestie moale si elastica"? Seamana cu ceva de genul: "stau si ma legan" Asta e preocupare de adolescent? Absolut penibil!

Sursa bucuriei...

...din viata crestinului este lucrarea poruncii iubirii si relatia vie cu Dumnezeu si cu sfintii sai. Din relatia cu Dumnezeu el isi trage seva fericirii si apoi revarsa si peste altii prin felul in care se poarta cu ei binecuvantarea de care el insusi se veseleste. Aceasta o face fara sa astepte ceva in schimb (coplesit fiind el de darul bunatatii dumnezeiesti) si fara sa faca diferente intre oameni.

Ca sa fac o analogie slabuta, as compara starea cu aceea pe care o ai la cateva secunde dupa o mare reusita, cand iti vine sa iti strigi fercirea pe strazi si ai lua pe toata lumea in brate.

Tot ce este mai putin decat aceasta este al crestinului bolnav, chinuit de patimi, care se lupta sa mimeze harul si nu reuseste decat cel mult o corectitudine politica. Trist, dar adevarat!