Am reflectat...

... in ultimul timp la sfatul de a nu ne compara cu altii, de a nu compara copiii intre ei, sfat cu care se condimenteaza mai nou orice articol cu tenta psihologica despre cum sa fii echilibrat si impacat cu tine. Desi suna incantator, la o analiza mai atenta se observa ca este un truc demagogic. Iata de ce:

In primul rand comparatia este aproape un act reflex in natura fiintei umane rationale. Putem observa acest lucru chiar si in perceptia timpului si spatiului, ale caror masuri le intelegem raportandu-le la dimensiunile noastre subiective in materie de timp si spatiu. Cand esti copil obiectele ti se par mari, iar timpul lung, fiindca le exprimi procentual din inaltimea si timpul vietii tale.

Apoi este tendinta naturala a omului de a se compara pentru a isi verifica statusul normalitatii sale, de a isi evalua recordurile si de a lucra asupra scaderilor, acolo unde este posibil.

Compararea vine si din dorinta fireasca de integrare sociala, de racordare la standarde, de a ne insusi elemente comune cu semenii, de a ne situa in diverse conjuncturi printre cei eligibili.

Un alt scop benefic al compararii cu altii poate fi invatarea. Ne comparam din dorinta de a ne perfectiona in diferite domenii si cred ca acesta este un lucru bun. Ne inspiram din lucrarea altor oameni si astfel progresam atat individual cat si ca societate.

Compararea nu este rea in sine. Ceea ce o urateste este asezarea patimasa a celui care se compara si "ochiul lui rau" fata de talantii si binele aproapelui. Otrava invidiei usuca toate roadele unei comparatii sanatoase cu semenii. Poftirea irationala la binele altuia intuneca perspectiva asupra lumii, incat ajungi sa nu mai poti privi curat pe nimeni.

Acestea sunt cauzele pentru care comparatia produce dureri si solutia nu este sa inchizi ochii total la universul inconjurator. Exista medicamente care ajuta la restabilirea raportarii normale la ceea ce ne place in viata altora.
*sa pui inaintea Domnului ceea ce se petrece in sufletul tau si sa Il rogi pe El sa tamaduiasca
* sa te silesti sa te bucuri cu cel ce se bucura de darurile semenilor ca de niste marturii ale bunatatii lui Dumnezeu
* sa crezi ca vei primi de la Dumnezeu orice lucru cu adevarat bun pe care il vei dori cu nevinovatie
* sa folosesti compararea mai ales in cele duhovnicesti, "ravnind la darurile cele mai inalte" care nu se imputineaza daca ia si altul din ele, ci se inmultesc
* sa practici recunostinta pentru ceea ce esti si ai, facand un inventar propriu si meditand cum puteai sa fi fost lipsit de anumite binecuvantari
* sa folosesti compararea ca arma impotriva ei insasi😊 si plecandu-ti privirea spre cei mai lipsiti ca tine (nu neaparat material) In acest fel iti vei aprecia mai mult nivelul existential si vei mai elimina din frustrari.
* sa crezi ca ai primit doar ceea ce iti este de folos si ca Dumnezeu stie mai bine in ce fel ceea ce ti se pare tie o mare oportunitate, te poate vatama sufleteste