Tot...

... ma gandesc la alaptare, cum ca extrem de puține mame nu au lapte cu adevarat si am ajuns la concluzia ca cel mai elocvent exemplu sunt femeile care "nu au avut lapte" la primii copii, dupa care au reusit sa ii alapteze pe urmatorii. Este totusi vorba de aceeasi persoana, deci constelatia biochimica interioara este in mare aceeasi. Ce difera, totusi? Ce se intampla de fapt? 

Voi mentiona cateva elemente importante, dupa care va invit sa ma completati in sectiunea comentarii, impartasind experienta voastra, indiferent cand va randui Dumnezeu sa cititi aceste randuri.

*insistenta/perseverenta in a pune copilul regulat la san, indiferent daca ti se pare ca nu mai are nimic de supt. Conteaza mult sa ai si pe cineva care sa te incurajeze. 

*rabdare si nadejde (completare la primul punct 😉) fiindca la unele mame lactatia se instaleaza mai greu. Se poate merge o perioada pe alimentatie mixta, daca e cazul. 

*atentie: poti primi sfaturi anti-alaptare sau poti fi chiar descurajata sa mai hranesti copilul cu lapte de mama chiar de catre personalul medical (in maternitate / medicul de famile) 

*pozitionare corecta la san, ca sa previi ragadele (daca totuși apar, nu e motiv de intarcare definitiva, exista solutii) 

*o hidratare buna, eventual cu ceaiuri care stimuleaza lactatia. Nu as zice 4l/ zi cum am mai auzit, fiindca mi se pare o supraincarcare volemica, dar macar 2l. Fiecare simte cand sunt prea multe lichide.

*odihna, atat cat isi poate permite o mama cu nou-nascut si poate si cu alti copii

*eliminarea tensiunilor nervoase si a stresului. In lupta interioara cu gandurile poti recurge la absolut orice simti ca ajuta: rugaciune, citire, auditii muzicale, convorbiri cu prietenele, filme, plimbari, masaj etc

*un truc de care am aflat intr-o conversatie recenta si care se pare ca functioneaza: o perioada, pama la reglarea lactatiei, mananca alimente gustoase, care iti plac mult. 

Still...

... breastfeeding...

In vreme ce realitatea alptarii ma bicura si ma face sa ma simt implinita, totusi ma lasa adesea stoarsa de vlaga si ma face sa imi arat lipsa de rabdare si egoismul, mai ales noaptea, cand totul capata alte dimensiuni.

In momentele mele de idealism accept cu toata fiinta ca alptarea la cerere nu numai ca trebuie sa fie asa cum ii arata numele, "la cerere", dar nu trebuie insotita nici macar de vreo grimasa neplacuta, cu atat mai mult de comentarii negative (nu pot uita cum am auzit odata o mama punandu-si copilul la san cu "vino, caine!"). 

Cred sincer ca atunci cand deschide ochii in lume primul model de relatie de iubire, care ramane intiparit adanc in om, este felul in care primeste dragostea mamei. Cu cat mai saracacioasa este exprimarea afectivitatii ei, cu atat inima copilului va fi mai ranita si se va forma ca adult cu probleme emotionale, fie simtindu-se neiubit o viata, fie incapabil sa manifeste la randul sau sentimente intense, fie cu alte cicatrici sufletesti. 

Bineinteles, Dumnezeu mai plineste din neputintele omenesti si, din fericire, mai exista si alti factori externi care modeleaza o fiinta umana (tatal, bunicii, prietenii, dascalii, duhovnicii, cartile, internetul😉) . 

Responsabilitatea mamei pentru prima amprenta pe vasul ca de lut al perceptiei asupra vietii ramane insa enorma.

Eu nu am reusit sa fiu 100% dragastoasa nici macar acum, in ceasul al 11lea, desi Anastasia e o dulce si mulțumește titicilor pentru orice portie de supt😄(evident, daca nu adoarme)

Un canal...

... de YouTube asupra caruia m-am oprit in ultima vreme, desi am primit recomandarea lui cu mult timp in urma: aici

Pe mine m-a impresionat (daca tot ce prezinta este autentic) modul la care aceasta mama vegetariana alapteaza si faptul ca isi incepe rutina de dimineata la 3 a.m. E clar ca are cu totul alti parametri energetici decat mine☺️

Folosesc uneori filmuletele ei ca instrument de divertisment pentru cei mici, fiindca protaginistii adesea sunt copiii doamnei si fiindca ii ajuta mai ales pe cei mici sa vada cum decurge viata in familiile numeroase cu trai decent, civilizat. 

Ieri...

... m-a sunat o mamica sa ma intrebe ce medicamente sa ia ca sa isi calmeze angorjarea sanilor in timpul intarcarii. E o femeie cam de varsta mea, la al saselea copil acum. I-am recomandat, mai in gluma, mai in serios, o gurita de bebelus. Din vorba in vorba am aflat ca si-a dus copilasul (1an si 8 luni) la tara, fiindca vrea sa se intoarca la serviciu (lucreaza la o gradinita). 

I-am mai vorbit putin despre faptul ca ar fi fost mai intelept sa faca acest lucru treptat (intai sa rareasca reprizele de supt, apoi sa le scoata definitiv, putand ramane cu "intalnirile" de noapte) si ca nu e o idee tocmai buna pentru copil, care era atat de atasat de ea (dupa cum spunea) sa il duca in alt mediu decat acasa si sa mai si dispara si ea din peisaj. Sunt prea multe schimbari bruste pentru un mititel care nu are ratiunea suficient de dezvoltata si il lovesc puternic in plan emotional. 

S-a cam sifonat de raspunsul meu, repezindu-ma cu "Da, sigur, nu mai ajunge ca le dam viata. Suntem vinovati de toate nimicurile." Mi-a marturisit ca nu crede nici in "bazaconiile" psihologice despre trauma de abandon, despre posibila origine in copilarie a unor adictii, etc. 

Intentia mea nu era sa o culpabilizez, fiindca inteleg foarte bine suferinta fizica si psihica a alaptarii prelungite. Nu am nimic nici macar cu decizia ei de a se intoarce la serviciu. Ma deranjeaza insa omul care inchide ochii si isi astupa urechile nevrand macar sa vada suferinta pe care o produce altuia, sa si-o asume si sa o regrete. In cazul particular al intarcarii situatia se complica si se agraveaza, fiindca acel "altul" este un pruncusor nevinovat. Poate gresesc ca iau partea copilului care inca nu poate vorbi si incerc sa verbalizez eu plansul lui... 

De ce sa il indepartezi pe copil atat de mult cand ii tai portia de san-iubire? Pentru ca iti impietresti inima in mod deliberat si nu te intereseaza decat cat de usor treci tu peste moment. Pentru ca nu poti purta vederea durerii lui (mi-a si zis ca daca este langa ea copilul, cedeaza insistentelor lui) cand ii refuzi un drept la a fi iubit si pentru ca in adanc stii ca nu ti-a ajuns cutitul la os cu adevarat. O mama care cu adevarat nu mai poate isi imbratiseaza copilul si plange odata cu el suferinta separarii premature (pentru care el inca nu e pregatit si pe care nici macar nu o intelege decat ca pe o dramatica parasire).

Intarcarea e un subiect delicat si putem fi lesne acuzati ca judecam. Judecata si-o va face fiecare mama, fie acum, fiind atenta la simtirile inimii si purtand pana la capatul puterilor crucea nasterii si cresterii de prunci, fie atunci cand, dezbracati de trup, vom vedea in subtirimea duhului tot ce nu am vrut sa stim in aceasta viata. Data viitoare cred ca cel mai intelept raspuns, care sa ma scuteasca de animozitati, va fi: "Cerceteaza-ti adancul constiintei inaintea lui Dumnezeu . Tu stii..." 

Cartile...

... ascetice vorbesc despre nevointa cu dreapta socoteala ca fiind calea imparateasca pe care se sporeste in virtute. Si in viata mamelor cu multi copii este necesara aceasta intelepciune, insa pentru noi se gasesc prea putine dreptare scrise. Fiecare trebuie sa ne folosim priceprea duhivniceasca sa nu alunecam in partea de-a dreapta, jertfind in exces si apoi cazand in deznadejde sau cartire.

Unul dintre secretele echilibrului in viata copii multi, mai ales cand nu ai ajutoare, este sa stii care iti sunt prioritatile, ce anume pui mai presus de tine si in ce situatie. Eu am facut multe greseli prin exces de zel, am menajat ce nu era cazul sa menajez si am fortat nota facand activitati peste limita energiei mele.

Am mai amintit despre importanta hranei si a somnului. Igiena personala si ingirirea micilor probleme de sanatate sunt alte doua aspecte deloc de neglijat fata de care se fac greseli comune interpretate gresit ca fiind firesti.

Nu amana un dus decat pentru motive intemeiate (nu ai cu cine lasa un copil bolnav, trebuie sa faci urgent de mancare familiei) Daca gandesti putin timpul zilnic, nu prea exista scuze sa nu te speli, chiar daca ai sugar. Nu pune mofturile copiilor mai presus de igiena ta elementara. Nu face greseala de a te ocupa mai intai de curatenia casei si apoi de a ta, ci spala-te mai intai pe tine si, curata fiind, poti sa faci treburile casnice intr-o cu totul alta dispozitie. Nu uita ca cei care iti pasesc pragul, in afara de a interiorul placut al casei, interactioneaza mai intai cu stapana casei care ar trebui sa fie un exemplu al pretuirii curateniei.

Indicatiile de suplimente alimentare si orice alt tratament cronic sau temporar sunt esentiale, fiindca nerespectarea lor duce incet, dar sigur la subrezirea sanatatii tale, declansand o cascada de neplaceri in familia si casa ta. As compara neglijenta asta cu fenomenul bulgarelui de zapada, fiindca poate parea un gest nesemnificativ la inceput, dar in timp poate atrage consecinte dezastruoase. Nu astepta sa iti ajunga cutitul la os cu anemia (sau cu orice alta problema de sanatate) ci repara "defectiunea" cu constiinciozitate in stadiul incipient.

Auzim...

... tot mai des sfatul "fa-ti timp si pentru tine", cu destinatie feminina de obicei, si cu semnificatie oarecum egoista sau chiar indemnand la frivolitate. Fa-ti timp sa iesi la coafor, fa-ti timp sa te uiti la filme, sa iesi la terasa cum faceai cand nu aveai copii, la shopping just for fun etc. Toate acestea sunt distractive, doar daca iti asiguri o baza bunastarii fizice si psihice.

Pentru mamicile cu multi copii (fie ei si "in asteptare") ) eu as zice sa incepeti cu abc-ul ingrijirii personale, ca sa obtineti beneficii maxime cu pierderi minime.

1. Fa-ti timp pentru tine sa mananci. Sigur, toate mancati pana la urma cate ceva, dar a trai toata ziua fara mese adevarate, doar cu gustari dezordonate, poate fi picatura care in timp erodeaza si cea mai solida sanatate. Aveti grija la calitatea mancarurilor si la pastrarea unui orar regulat al meselor. Stiu ca tendinta fireasca este sa va treceti pe voi pe ultimul loc, dar daca vreti sa va fie bine pe termen lung trebuie sa ganditi aceste mese ca prioritate. Mai mult: este important sa pregatiti putin atmosfera in care mancati. Eu am avut perioade in care orice stimul negativ imi producea disfagie (efectiv imi ramanea mancarea in gat). Eliminati pe cat va sta in putinta orice element de stres si adaugati in ambianta tot ce va ajuta sa va simtiti confortabil la masa (puteti alege sa mancati singure, cu un fundal sonor placut, sa va puneti pe masa o vaza cu flori, sa folositi o vesela vesela😊 etc)

2.Fa-ti timp pentru tine sa dormi. Bineinteles, viata cu copii mici presupune multe treziri de noapte si zile agitate, cu putine sanse de a atipi. Daca nu aveti ajutoare carora sa le plasati copiii un timp pentru un somn dupa-amiaza, atunci straduiti-va sa antrenati copiii mai marisori sa pastreze putina liniste (daca nu vor sa doarma) la pranz. Coloratul, cititul, plastilina sau in ultima instanta niste desene ii pot tine ocupati in mod silentios un timp ca sa va incarcati bateriile atipind si sa puteti functiona normal in restul zilei. Seara mergeti la culcare cat mai devreme, evitati stimularea vizuala data de ecranele luminoase si grijile pentru a doua zi. Daca aveti o dificultate in instalarea somnului ocupati-va de ea in functie de gravitate cu un masaj, cu o baie relaxanta, cu un ceai linistitor sau chiar cu vreun medicament. Nu uitati: uneori cea mai buna varianta de timp de calitate petrecut pentru tine insati este un pui de somn, deci nu irositi momente pretioase pe altceva, cand deprivarea de somn va face deja probleme.

In principiu...

... eu, in perioadele am sugar activ, si eu, in perioadele in care nu alaptez suntem doua persoane total diferite.

In varianta intai, in afara de ameteala caracteristica oboselii cronice, care este un simptom subiectiv, mai am o serie de manifestari exterioare cu impact asupra celor care ma inconjoara:
-ma retrag oarecum din interactiunile obisnuite cu fiecare copil, lucru care ii face sa se simta mai nebagati in seama si sa fie mai dificili
-nu sunt foarte disponibila nici ca intimitate, ceea ce imi afecteaza jumatatea de cuplu (care nu traieste simultan aceeasi schimbare interioara ca mine) si ii solicita rabdarea si intelegerea
-am vazut mame care alapteaza in tandem, dar eu nu suport sa ma atinga copilasul mai mare in timp ce alaptez
-solicit sa fiu suplinita la treburile casnice mai mult decat de obicei si aman cateva luni tot ce nu este urgent (gen spalat geamuri, lustre).
-restrang ca numar iesirile cu familia si impun distante scurte si timp scurt pentru ele
-gatesc strictul necesar, nu ma risipesc in deserturi, pizze si conserve facute in casa
-sunt mai irascibila si pun reguli mai aspre pentru pastrarea unui interval de liniste in care sa pot dormi dupa-amiaza
-sunt mai neglijenta prin casa cu aspectul meu exterior, ceea ce regret, fiindca amintirea unei persoane are si o intensa componenta vizuala
-nu mai simt aceeasi pasiune pentru hobby-urile obisnuite, mi se par consumatoare de timp si atat.

Astazi...

...am avut chef de spalat geamuri. Ma bucur pentru mine: e semn ca incep sa ies din mecanismele de autoconservare care ma tineau blocata.

Pana acum putina mea energie era canalizata spre Anastasia si pregatirea hranei pentru familie. Pentru restul treburilor casnice absolut necesare am cerut ajutorul altor membri ai familiei, ca sa pot sa ma refac cat de cat. Curatenia generala de Paste a fost anul acesta mai mult decat superficiala: in plus fata de cea saptamanala am reorganizat dulapurile, fiindca se impunea accesul usor la hainele pentru sezonul cald.

Imi e draga locuinta mea si imi place sa o ingrijesc astfel incat sa fie un loc odihnitor si reconfortant pentru noi toti. Cand nu am resurse pentru a transforma acest gand in realitate ma simt cumva neimplinita. In acest scop caut colaborarea celorlalti, dar nu isi gasesc intotdeauna timp si dispozitie sa ma sustina. De cand cu carantina au stat si ei mai mult acasa si au intrat mai mult in interactiune cu propriile camere, deci au inceput sa simta altfel nevoia de ordine, curatenie, luminozitate si estetica in interior. Ma refuza mult mai rar si comenteaza mai putin atunci cand ii solicit cu cate ceva.

Datorita lor sunt mai motivata, dar si mai puternica: ma simt inteleasa si stiu ca am aliati ☺️.

Un fenomen...

... interesant pe care il simt actionand si in mine este acela ca omul suporta mai bine perioadele dificile atunci cand comunica despre greutatile prin care trece cu altii care traiesc experiente similare.

Nu ma refer la inspirarea din viata semenilor nostri si nici la invatarea din experienta altora a strategiilor de a depasi problemele cu care ne confruntam. Nu este nici usurarea de a vorbi cuiva despre framantarile personale si alinarea de a te simti ascultat si inteles.

E vorba despre altceva: cum aud sau citesc o descriere facuta de altcineva in care imi regasesc starile sufletesti apasatoare, imediat simt o eliberare a tensiunii interioare. Chiar daca stimulul negativ nu dispare din realitatea inconjuratoare, eu devin automat mai puternica.

Faptul ca nu sunt singura care se misca intr-o anumita conjunctura imi creste rezilienta. Constientizarea atator dureri ca a mea ma intareste ca voi reusi sa trec peste ea si ma asigura ca ma situez in sfera normalitatii. Solidaritatea, fie ea si la nivel virtual, imi da aripi sa zbor mai sus decat obstacolul care ma blocheaza momentan. Oamenii se intaresc si unii pe altii. Celalalt tais al retelelor sociale este ca oamenii debusolati se pot incuraja reciproc inspre savarsirea raului.

Fotografia asta de pe pagina fb "Post-partum stress center" m-a ajutat si chiar m-a bucurat, desi mesajul este trist in esenta.

Pentru mine a fost un semnal ca e ok ca resimt alaptarea ca pe un proces obositor, ca nu sunt singura care se lupta cu partea grea a iubirii materne, ci ca Dumnezeu nu primeste numai oftatul meu in miez de noapte. Toate astea ma ajuta sa ma simt motivata sa continui si sa ma mobilizez pentru autoingrijire.

Nu stiu daca sa recomand aceasta pagina ca intreg, fiindca vine cu o multitudine de ilustratii cu texte de o sinceritate debordanta, gen spovedanie si noi stim ca anumite ganduri nu ne reprezinta pe noi, ci sunt de la draci si tactica este sa nu staruim in ele si sa nu le dam importanta.

Oboseala...

... cronica, acest balaur cu o suta de capete, este si dusmanul de temut al  tuturor mamicilor care traiesc in ascultare de biserica, dupa porunca iubirii de oameni.

M-am observat pe mine: cand ma ajunge oboseala nu am nicio tragere de inima inspre nimic, las toate vraiste, sunt indispusa, vorbesc mai taios, ma irit usor sau ma cuprinde pesimismul.
Nemultumindu-se numai cu atat, balaurul ucide si cea mai gingasa foare a sufletului meu: purtarea iubitoare fata de proprii copii. Ca sa fiu jucausa, zambitoare, blanda, afectuoasa si grijulie imi trebuie multa disponibilitate. Actionand direct la sursa de energie, lighioana taie toate aceste binecuvantate faptuiri si ma transforma intr-un executant lipsit de putere sufleteasca.

Daca citesti aceste randuri, afla ca le-am scris doar ca sa stii ca daca ai tabloul clinic descris de mine nu esti o mama rea, ci doar ca lucrurile au scapat de sub control. Balaurul trebuie ucis din fasa printr-o grija sistematica de tine insati. Orienteaza-te putin spre refacerea ta si vei vedea ca atunci cand te vei elibera de suflarea lui otravitoare, iarasi va rasari iubirea aceea pe care te astepti sa o gasesti in inima ta.

Primul copil...

... l-am intarcat la 8 luni, fiindca ramasesem gravida cu al doilea si sarcinile mele au fost toate insotite de varsaturi aproape insuportabile. Al doilea, pe la 3-4 luni, fiindca am avut o cadere a imunitatii si m-am imbolnavit grav. Al treilea, pana pe la 10 luni, cand iar am ramas insarcinata. Al patrulea pana la un an cand suprarenalele mele au intrat in colaps si revenirea a fost foarte dificila, in ani de zile si niciodata totala. Urmatorii au fost alaptati pana la 1an si cateva luni (nu mai mult de 6). Desi am tinut mult la alaptarea prelungita ca idee, motivul pentru care i-am intarcat a fost ca nu mai faceam fata fizic lipsei de somn.

Nu am inteles niciodata de ce copiii mei au acest pattern ciudat de supt, in care dupa 1an incep sa suga obsesiv noaptea, parca mai insistent decat in perioada de alaptare exclusiva. Ei nu se resimt, fiindca dorm in timpul zilei cate doua reprize, dar eu nu imi prea permit. In fazele avansate nici nu mai pot adormi, chiar si cand toti sunt amabili si imi creeaza conditii.

De cateva luni m-a transformat si Anastasia in suzeta. Seara mananca, deci nu cred sa fie vorba despre foame. In timpul noptii ii mai dau si apa, deci nu de sete ma ronțăie. In loc sa fie o poveste de iubire, alaptarea mea sfarseste intotdeauna ca o lupta pentru supravietuire. Orice trezire din somn ma doare in toate celulele corpului. Mai ales noaptea, cand ratiunea mea nu e in forma, parca simt cum copilul vrea si ultima picatura de viata din mine si in loc sa ma intorc spre el cu drag, ca in pozele frumoase de pe internet, ma intorc iritata si cartind. La ceilalti copii cred ca eram mai tanara si mai in forma si nu ma resimteam psihic atat de puternic.

Cred foarte tare in beneficiile fizice si psihice ale alaptarii prelungite, dar se pare ca, in comparatie cu alte mame, care alapteaza cu aii si in tandem chiar, organismul meu are un oarecare handicap.
Deocamdata nu renunt, fiindca mai am rezerve, dar am o frica grozava de a infrunta din nou trairile de ultima suta de metri, de spoliere totala de nutrienti si odihna, fiindca sunt ca un soi de agonie lucida. Tot vorbesc cu Dumnezeu despre treburile acestea si nadajduiesc ca el sa imi echilibreze balanta si sa imi daruiasca intelepciune in hotararile mele.

PS. Nu va ganditi ca postul e de vina. Inainte de postul asta lung imi era mai greu trupeste. Iau suplimente minerale. Magneziul e prietenul meu😏

Cu un copil...

... doi, mai ai sanse de supravietuire in lupta pentru alaptare prelungita la cerere, chiar daca esti singura pe baricade. Intr-o familie cu nevoi complexe, daca nu ai sustinere de la fiecare in parte, daca nu ai intelegerea si colaborarea celorlalti, nu vei reusi, oricat de mult ti-ai dori. Asta pentru ca un bebelus alaptat cere timp si resurse vitale pe care nu ai de unde sa o iei, decat tot din fondul tau de sacrificiu, limitat si el de diversi factori. Cu cat ceilalti membri ai familiei ii preiau din grijile zilnice, cu atat mama va fi mai putin stresata si obosita si va putea sa dedice mai mult timp bebelusului.

Acest principiu nu este numai logic, el are o exactitate matematica, fiindca timpul obiectiv nu se dilata, variabilele fiind eficienta si energia personala.

Nu am....

... viziuni apocaliptice, dar din cauza felului in care se precipita evenimentele, inteleg mai de aproape cuvintele scripturii:

Cand esti singura altfel te raportezi la situatii limita, ai alta siguranta, alta mobilitate, alta detasare interioara. Cand se infiripa din tine viata plapanda a unui copilas te stapaneste o fragilitate aparte, oricat de puternica te autoevaluezi tu la un moment dat. Chiar daca ai un evident echilibru fizic si psihic, el se situeaza totusi la parametri inferiori decat in mod obisnuit. Simplul fapt ca donezi o buna parte din nutrientii tai copilului se face simtit in conditiile in care ratia sau calitatea alimentelor este afectata. Daca anxietatea sau depresia strans legate de maternitate sunt cvasi-cunoscute, cu cat mai accentuate vor fi ele in conditiile in care intreaga omenire este cercetata de sentimente de incertitudine si pesimism?

De aceea mai ales mamele cu prunci mici trebuie sa fie atente la ele insele si sa isi conserve la maxim resursele, sa se protejeze de agresiunea stirilor negative, sa se centreze pe autoingrijire si sa cultive prin rugaciune paza inimii de gandurile care aduc tulburare. Ingrijindu-te de buna-starea ta ai grija indirect, dar implicit, de micuta fiinta altoita pe trupul tau a carei viata emotionala este inca un duplicat a ceea ce traiesti tu.

Cand ai copil....

... mic este foarte important sa iti cunosti limitele fizice si psihice, sa le accepti, sa fii in stare sa le comunici si sa ceri ajutor atunci cand esti depasita sau, dupa caz, sa stii sa iti cobori asteptarile de la tine insati.
Iata cateva posibile retineri peste care le ai in a vorbi sincer despre cat iti este de greu, peste care ar trebui sa treci ca sa poti obtine ajutorul atat de necesar:
*frica de a nu fi etichetata drept mama rea, neiubitoare, care abia asteapta sa scape de copil
*frica de a nu fi judecata pentru cum iti cresti copilul, ce decizii iei, ce faci cu timpul tau
*ingrijorarea ca nu vei fi inteleasa de partener sau familia extinsa
*incapacitatea de a distinge intre ce este normal si ce este patologic in schimbarile date de maternitate
*poate negi tu insati ceea ce traiesti sau gandesti fiindca ti se pare ca nu te caracterizeaza, ca e inadmisibil etc
*speri ca toate vor trece de la sine, odata cu cresterea copilului (lucrurile se pot insa inrautati)
*nu vrei sa impovarezi viata celor dragi tie destainuindu-ti apasarea interioara sau chinul fizic
*nici macar nu te poti aduna sa iti dai seama ce ai nevoie si ce nu
*esti in fiecare zi prea obosita sa te mai ocupi si de tine, nu iei suplimente, nu ai un minim somn
*nu crezi ca un medic, pastilele sau ceaiurile te-ar putea ajuta si oricum, iti e prea greu sa te mai duci si pe la cabinete medicale si sa te tii de tratamente
*poate ai ajuns in stadiul in care epuizarea fizica si sentimentele de deznadejde, frica si tristete te coplesesc si iti paralizeaza orice initiativa.
Depresia si golirea rezervelor suprarenalelor te poate ajunge din urma oricand pe parcursul alaptarii, nu numai in primele luni dupa nastere, asa ca fii vigilenta, protejeaza-te cat poti de alte stresuri si vorbeste ori de cate ori ai ocazia cu cei apropiati si cu oameni de incredere despre cum te mai simti. Nu cladi singura o stare de disociere intre gandurile, emotiile si senzatiile tale si ceea ce esti in exterior. Nu uita:

Multe mame...

...spun ca alapteaza, dar nu toate au aceeasi disponibilitate pentru copil si nu toate fac in mod obiectiv acelasi lucru.

Alaptarea la cerere inseamna ca ori de cate ori sugarul da semne ca vrea sa suga ii oferi sanul. Adica indiferent de ora (zi, noapte) de loc (acasa, in parc, la mall) si de dispozitia mamei sugarul primeste hrana si hidratarea necesare unei dezvoltari optime. In alaptarea la cerere nu exista mese regulate de lapte, chiar daca exista perioade in care pare sa se stabilizeze un anume ciclu circadian (el se redefineste aproape lunar, odata cu dezvoltarea copilului). Acest fenomen nu ar trebui sa fie limitat la primele sase luni, ci se recomanda sa fie mentinut, daca sanatatea mamei permite, pana la autointarcarea copilului, undeva intre 2 si 4 ani.

A alapta doar cand iti convine tie ca adult, dupa programul tau si dupa prioritatile tale (altele decat copilul, nu neaparat gresite, dar altele) , nu este acelasi lucru si implica un anumit grad de privare a sugarului de hrana specifica lui. Inlocuirea laptelui de noaptea cu apa/ceai la un sugar mic nu e nici ea o solutie prietenoasa (bea si tu apa in loc sa mananci, sa vezi cum este, daca nu ma crezi) . Cu cat este introdusa mai precoce, cu atat mai nepregatit va fi organismul sugarului. Mai mult decat atat, cu cat i se refuza sanul mai des, i se taie de fapt o puternica sursa de conectare la mama.

Daca de dragul programului mai este si lasat sa planga de foame sau de sete cate putin, abuzul este dintre cele mai urate. Ar face cineva asta in public cu un copil mai mare: sa il lase sa planga de foame langa sine cand are in mana o caserola plina cu bunatati? Nu cred... Acasa, fara martori, e chiar recomandat de pediatru, nu?

Lupte...

...de gand din perioada alaptarii:
* sa imi schimb mentalitatea de om bolnav, muribund chiar, izvorata din felul in care ma simt adesea, cu una de om sanatos
* sa nu ma manii pe cei din familie care nesocotesc si ma priveaza odihna pe care as putea-o prinde cand sugarul doarme
* sa raman echilibrata in interior cand imi spune sotul cat e de obosit

In calatorii...

...lungi cu un bb alaptat exclusiv, la cerere, m-a ajutat mult sa imi iau cu mine un scaunel mic pe care sa pun piciorul (de partea cu sanul din care alaptez), ca sa nu las toata greutatea copilului doar pe antebrate.

Se gasesc si alte puncte de sprijin pt cot, dar tinand cont ca e cald nu imi place sa stau inghesuita de ceva gen perna pt alaptare, iar masina mea nu are nici cotiera, nici scaune mai scunde tip sport.

2. Daca alaptezi, e vara si iti faci dus cel putin o data pe zi, atunci fa-o cu un gel de dus sau sapun pt copii, fiindca desi te clatesti, substantele odorizante care dau mirosul unui gel de dus parfumat obisnuit se impregneaza in piele imediat si ajung (chiar daca sunt in cantitati infinitezimale, pot avea efect cumulativ) in gurita bebelusului tau.

Acel moment....

...in care esti epuizata la maxim pe alaptare, chinuita de monstruoasele anxietati postpartum si rupta de nesomn, iar el ti se plange ca e obosit (in conditiile in care are noaptea toata  la dispozitie si nu e genul cu insomnii). La faze de-astea mi se blocheaza nu numai orice circuit interior de reactie crestineasca, ci trec direct in la stadiul perplex.

Mai pateam asa dupa mortea Elenei, cand mai auzeam pe cineva ca se vaita ca i-a murit vreun batran: "What? La varsta asta o etapa fireasca a vietii e trecerea la cele vesnice. Ce te asteptai, sa nu se intample niciodata?"

Analizand la rece si neluand in seama gandirea lumeasca pentru a ma indreptati, faptul ca nu mai pot accepta neputinta altuia e o forma de egoism. In lacasul stramt al intelegerii mele, durerea aproapelui nu mai are loc de durerea mea.

De-ar fi...

...cacaoa cu lapte vin, cred ca as fi o mare problema pentru ai mei. Am upgradat pofta de ciocolata cu lapte intr-o pasione pentru cacao cu lapte, care se asorteaza cu alaptarea exclusiva de minune😊: lichide multe, glucide cu absorbtie rapida, calciu, lipide, calorii, excitant nervos.

La mine infranarea e mai mult o chestiune ideologica, nu o neputinta a trupului. Daca ratiunea mea e convinsa ca un aliment e nociv, in mod sigur nu il voi consuma.

Ca sa ma biruiasca o ispita, trebuie sa castige teren la nivel de gand. Asa s-a intamplat si cu noua bautura care incepe sa imi puna stapanire peste meniul zilelor de dulce.Mintea o accepta mai usor fiindca e ceva facut in casa, in care stiu ce ingrediente folosesc: lapte de vaca pascuta traditional, miere de albine de la producator particular cunoscut si cacao bio.

Decenta...

...se defineste subiectiv, fiecare om stabilindu-si propriile limite, fiindca normele sociale sunt tot mai ambigue.

Alaptarea la cerere si pudoarea aceea "stil pateric" sunt doua fenomene total incompatibile, fiecare avand valentele unei virtuti in functie de microcosmosul (monahal sau familial) in care se desfasoara.

Nu sunt pentru o dezgolire ostentativa in timpul alaptarii, fiindca exista solutii care asigura discretia momentului, dar nici pentru a stopa alaptatul in public. Dimpotriva, cred ca imaginea mamei care alapteaza ajuta (mai ales in cazul copiilor) la desprinderea femeii din sfera sexualizarii excesive si la intelegerea si acceptarea maternitatii ca implinire a acesteia.