Screenshot-uri

de ieri

de aici

Nu am vazut...

... filmul, dar cineva mi.a trimis secventa asta care ilustreaza distractiv, dar foarte sugestiv exagerarea reactiei protectoare paterne. Taticii pot recunoaste mai bine autenticitatea scenei.

Scuzati limbajul, nu e chiar de pateric😊

Ma uit...

...in inima mea si vad ca am aceeasi dragoste pentru toti copiii mei, indiferent daca sunt ascultatori sau indaratnici.
Mi-am tot analizat comportamentul fata de ei, incercand sa imi gasesc contributia la invinuirea care mi se aduce in mod repetat, cum ca nu ii iubesc la fel. Intr-adevar, cu unii colaborez mai usor, ma odihneste temperamentul lor si intuiesc mai bine ce probleme interioare au. Cu altii e nevoie de mai multa asprime, de mai multa staruinta din partea mea si chiar de mai multa rugaciune.

Am depistat o particularitate a reactiilor mele care e posibil sa fie cauza frustrarilor interioare ce ii tulbura legat de mine. Este vorba despre faptul ca pe langa evenimentele importante din viata primului copil (primele silabe, primii pasi, renuntare la scutece, primele posturi si spovedanii, serbari, prima zi de scoala, sedinte cu parintii, examene, certuri cu colegii, indragosteli) am manifestat mai multa emotie si mai mult interes decat fata de momentele similare ale urmatorilor.

 Pe undeva e firesc sa fie asa, dat fiind ca si in viata mea de mama toate acestea au fost traite in premiera la primul copil. Vreau sa cred ca detasarea mea nu a creat numai o impresie de indiferenta, ci a contribuit si la o asezare interioara mai echilibrata a celorlalti copii.

 Cred totusi ca as fi putut sa ma controlez si sa exprim mai mult entuziasm cu fiecare in parte, chiar daca pentru mine nu mai era ceva nou, ci doar pentru a sublinia ca imi pasa de orice ii marcheaza pe ei

. Nu ca nu mi-ar pasa, ci ca sa corectez putin erorile de comunicare non-verbala.

Incepe postul...

 citind o carte just for fun

...si ma tot gandesc la infranare de la tot ce e lumeste facultativ,  la evitarea imprastierii, ambele indispensabile pentru orientarea spre cele ale duhului. Mereu am simtit acut aceasta lupta a opririi de la tot ce e de prisos fata de lucrarea zidirii pentru vesnicie. Desertaciunea (in chip de experienta sau informatie folositoare) isi cere tributul atat in ceea ce priveste timpul, dar mai ales ma erodeaza la nivel de gand.

Ma uit in mine si vad o mare putere de a renunta la inutilitati, fiindca la capitolul pofte sunt din fire destul de intarita (ma refer la inclinatia fireasca, nu la despatimirea adevarata). Nici slava desarta nu ma chinuie prea tare (poate sa isi dea lumea cu parerea cat vrea, eu nu iau decizii dictate de politica de imagine), fiindca de cand ma stiu am avut o vaga senzatie ca in esenta evoluez solo pe scena vietii si ca singurul spectator Care conteaza nu e pamantean.

Pe mine daca ma prinde vrajmasul in vreo cursa, aceasta va fi cu siguranta pe latura noetica. Va folosi drept cuvinte cheie :) dreapta socoteala si ferirea de ispitele de-a dreapta si va specula tendinta mea de a imi conserva energia interioara (nu cumva sa ma lansez in vreo postire care sa fie mai mult decat strictul necesar mie, sa nu traiesc cumva mai aspru decat prevede prospectul 😊)

Acum ca am demascat jocul acesta al pacalelilor care ma tin din treaba ma simt mai usurata si mai pregatita de inceputul care imi sta inainte.

Post binecuvantat sa aveti, cu multe biruinte si multe roade duhovnicesti!

Ziua baietilor

Daca era strict dupa mine, trecea ca o zi oarecare. Omuletii insa se bucura de zaharel, iar eu am obosit sa fiu mai interesanta decat restul lumii, asa ca am mers pe calea cea larga si am cumparat ce si-au dorit.

Curajul...

... de a ma ridica de saptezeci de ori cate sapte