Serbarea de Craciun...

...la clasa zero a fiului meu a fost minunata, dupa parerea majoritatii.
Eu, ultra-protectoare, am avut o intuitie si nu l-am lasat pe Grigo la eveniment. Nu, nu mi-e frica sa nu devina ciudatul clasei, fiindca am experienta cu fratii lui mai mari care, daca au invatat bine si s-au purtat frumos cu colegii, s-au integrat fara probleme si fara complexe in colectiv.

Ulterior am aflat de la o alta mamica niste amanunte urate care mi-au confirmat ca nu am avut ce pierde. In primul rand serbarea nu a fost un spectacol al copiilor, ci mai degraba al unor animatori/-toare imbracati nu tocmai decent.

Lasand asta la o parte, tot ei au facut o sceneta in care copiii au fost lamuriti cine a fost Iisus - "imparatul Iudeilor".  Scurt si la obiect!

O alta scena oribila a fost aceea cand unul dintre personajele show-ului, un caine enervant care il tot batea la cap pe Mos Craciun sa il faca si pe el un fel de Mos, a fost transformat in...Mos Nicolae. Mai mult, dupa ce au imbracat cainele cu un omofor si i-au pus un fel de mitra in bataie de joc, actorii ii indemnau pe copii sa il huiduie si sa il goneasca de pe scena.

Nimeni nu s-a sesizat de mesajul negativ al acestor fragmente, in afara de o mamica. Nu toti de acolo erau atei sau eterodocsi, dar filtrul lor pentru astfel de "paraziti" are o permisivitate destul de mare.

In functie de sensibilitatea lor duhovniceasca oamenii vad sau nu elementele malefice din ceea ce ii inconjoara. Daca incerci sa vorbesti chestiuni delicate cu oameni care desi sunt de treaba, nu sunt nici macar spovediti, e ca si cum ai cere unui om cu maini batatorite sa aprecieze finetea matasurilor.

2016

... pleaca purtand dupa el unul dintre cele mai neplacute evenimente din viata mea de pana acum: despartirea de duhovnic. A fost o durere sfasietoare, ca o cadere in golul unei prapastii dintre stanci, ca o explozie interioara devastatoare. Am invatat totusi sa accept voia lui Dumnezeu si sa vad binecuvantarea ascunsa in ea.

Totul s-a petrecut brusc, printr-un telefon in care parintele ne anunta ca va trebui sa ne spovedim la cineva mai aproape de noi. Motivul invocat a fost: ca spovedania in familia noastra ar trebui sa se petreaca mai des, iar drumul pana la sfintia sa e prea lung si obositor pentru intreaga familie.

Aceasta convorbire a avut loc dupa cateva zile in care ma rugasem din toata puterea mea ca Dumnezeu sa indrepteze viata noastra. Coincidenta era prea mare ca sa nu vad ca lucrurile luasera turnura asta fiindca asa cerusem eu. Nu m-am asteptat o clipa la acest raspuns, fiindca suntem ucenicii parintelui de cand eram la liceu si la ultima intrevedere totul decursese obisnuit.

Acest om a fost pentru mine vocea lui Dumnezeu pe pamant si l-am iubit enorm amandoi cu dragoste duhovniceasca, fiindca am simtit in el un om al harului si am "palpat" puterea rugaciunii lui.

Sub ascultarea lui suntem acum in indrumarea unui om deosebit. Solutia era deci o mai deasa marturisire si impartasire cu Sfintele Taine. Poate venise momentul maturizarii duhovnicesti in care te desprinzi de duhovnicul X si intelegi (desi stiam teoretic de mult) ca Dumnezeu graieste pentru tine prin cel ce te spovedeste, chiar daca nu ti se pare ca are cine stie ce harisme.

FB

In ultimul timp m-am jucat mai mult pe Facebook , nu de alta dar am avut o perioada dificila si sunt genul de persoana care detesta falsitatea. Desi imi displace ipocrizia, nu as fi vrut sa infestez si internetul si cu parazitii mei, asa ca a fost mai usor pentru mine sa distribui gandurile frumoase ale altor oameni preocupati sa raspandeasca binele.

Ceva ma retine sa urez tuturor un Craciun fericit, dar nimic nu ma impiedica sa ma rog pentru lumea intreaga in aceste zile de sarbatoare!

Praf

Ma fascineaza diversitatea oamenilor: fiecare cu chipul lui, cu modul lui de a intelege lumea, bucurandu-se de lucruri diferite, iubind si simtindu-se iubiti in limbaje aparte si raportandu-se in fel si chip la conceptul de divinitate.
Privind pe geamul masinii multimea colorata a trecatorilor ma intrebam in sinea mea cum ar putea fi pastoriti toti acestia? Cum sa ajungi la inima lor sa le vorbesti de Pastorul cel bun? Fara sa vreau, am gandit cu voce tare si un om al lui Dumnezeu mi -a dat o replica pe care am simtit-o dureros de adevarata.
"Nu toti pot fi pastoriti...pentru unii Domnul a lasat scris ce fel de tratament li se aplica: praful de pe picioare."

Un experiment...

... care confirma ideea ca puii mamiferelor (si implicit cei de om) au nevoie de contact fizic prelungit si ca atasamentul fata de mama nu e dat in primul rand de faptul ca mama e o sursa de hrana.
Daca e sa ma gandesc numai la ultimii trei copii (de care imi amintesc mai clar) am exemplificari pentru ce inseamna pentru copil atingerea mamei, cum il calmeaza si ii da o senzatie de siguranta. Grigo are ce are cu pielea de pe antebratele mele, Elena ma mangaie indeosebi pe sprancene cand e necajita, iar Gheorghita se alina cu anumite alunite :)

P.S. In principiu imi displace ideea de experiment care maltrateaza animale.

Post negru

Eu as lua-o progresiv, pentru a imblanzi criza de acidoza... Ce-i drept, nu ma preseaza timpul, ca pe altii, mai grav bolnavi

HOLISTICA | Postul, o noua terapie (documentar) from Holistica on Vimeo.

De vreo saptamana ...

...ne distram cu o viroza digestiva a carei manifestare principala e diareea. Chiar si dupa ce am trecut de faza acuta am ramas cu un tranzit accelerat. Din cauza asta unii dintre copiii mari nici  nu au putut merge la biserica.

La noi bisericile nu au ca anexe niste wc-uri decente pentru credinciosi. Este cate o cabina din aceea albastra in apropiere, dar acolo e ingrozitor de murdar. Cine vine dis de dimineata la slujba sta duminica la biserica vreo 4 ore. In rastimpul asta, mai ales daca ai ceva probleme, se cam simte nevoia unei vizite la toaleta.

O alta "anexa" a carei nevoie am simtit-o, mai ales pe vreme urata, ar fi un spatiu in care te poti retrage cu copiii mai mici care plang/tipa la slujba sau care au nevoie sa fie schimbati. Tot acolo s-ar putea parca si carucioarele fara sa incomodeze pe nimeni.

E usor de zis, dar mai greu de pus in practica. E nevoie de spatiu, de fonduri si de personal care sa se ingrijeasca de toate astea.

De Halloween...

... nu trimit la scoala/gradi copiii mai mititei. Restul sunt destul de maturi sa nu participe la mascareala generala in niciun fel. Fetele mari sunt la un liceu select si cadrele didactice de acolo nu se preteaza la astfel de activitati extracuriculare, ba chiar limiteaza tendintele unor copii de a iesi in evidenta prin tinute horror.

Nu sunt de acord nici cu costume fara tenta malefica fiindca nu vreau sa marcam evenimentul prin nimic deosebit. De ce sa ne imbracam festiv? Daca pentru noi este o zi ca oricare alta, trebuie sa marturisim aceasta comportandu-ne obisnuit.

Nici macar dupa bannere antihalouin nu ma dau in vant. Denota prea multa importanta acordata unui subiect care nu are ce cauta in viata unui crestin.

Cu cat ne poluam mintea mai putin cu ganduri si imagini urate, cu atat mai bine. Sunt de principiu ca e mai bine ca mizeriile sa ramana acoperite.

Ce mai desenam...

Am avut pe acasa niste afise de la o conferinta ASCOR pe care copiii le-au lipit in zona. Le-a analizat putin impreuna si Gheorghita a fost foarte impresionat. De atunci mazgaleste intr-una foi A4 si se lauda ca face afise :)

Mici

reteta

Saptamana asta am incercat sa fac mici, dar nu mi-au iesit nici pe departe ca in comert (probabil lipseste elementul cheie numit glutamat). Semanau mai mult cu niste parjoale bulgaresti. Data viitoare ii fac mai iuti si pun si boia dulce. Chimenul il scot, caci nu le place copiilor. Unii sunt prajiti pe griller electric, altii (mai reusiti) pe friteusa la aragaz.

În serile lungi...

...de toamna ne mai recreem cu cate un "teatru de papusi"

In cazul de fata Ecaterina a improvizat o sceneta cu ratuste (eu nu cred ca as fi reusit sa fiu atat de inventiva si spontana) Am renuntat la cortina fiindca e greu de pus pe scaune vreun cearceaf si mi se pare si ca se face mai mult deranj.

Sindromul temelor...

...la prescolarul cu frati scolari :))

Autoarea eseului din imagine e Elena. Nu e singura foaie muncita in felul asta. Ma intreb unde dispare constiinciozitatea innascuta dupa ce intra copilul la scoala. Nici primele mele fete, care erau ff silitoare nu scriau in clasa intai pagini intregi de semne grafice benevol.

Service

Acum cateva luni eram extrem de obosita si ma simteam ingrozitor. Era momentul sa incep un program de reparatii pentru caroseria mea :)
Nu am facut nimic sofisticat. Nu imi permit nici timpul, nici banii sa ma lansez in operatiuni pretentioase de genul reflexoterapie, kinetoterapie, suplimente alimentare complexe, sedinte de inot etc.
In afara de regimul meu alimentar care are ca principiu de baza folosirea a cat mai putine produse industriale (cred ca singurele din categoria asta sunt faina de grau si fulgii de ovaz, dar mai nou am ce am cu glutenul si le-am redus cantitativ) am mai introdus ca suplimente
CaMgZn
Ulei de ficat de cod
Ghimbir
Turmeric
Spirulina
Chlorella
Am insistat cu probioticele, mai ales kefir si kombucha, pe care le-am consumat zilnic. Cruditatile,  mai ales fructele, au un loc special in dieta.

Produsele de origine animala am incercat sa fie exclusiv de la producatori locali, orientati mai mult spre pasunat decat spre hrana procesata pt animale. Mai nou am o pasiune pentru consumul de ficat si sunt preocupata sa le dau si copiilor fiindca mi se pare foarte valoros dpv nutritiv.

Zilnic am iesit la o plimbarica. Imi place in mod deosebit sa ies in parculet langa biserica. Copiii se joaca si eu merg in ritm putin mai alert in jurul bisericii. Asta e joggingul meu :) Am inceput sa mai fac si cateva abdomene, dar sunt chiar putine si nu cred ca au vreun efect vizibil.

Am incercat de asemenea sa imi modulez emotiile negative: sa nu ma panichez la micile accidente ale copiilor (recent Ionut si-a dat cu superglue in ochi) si sa nu ma stresez cu grija de multe.

Cam asta e tot ce am intreprins in plan fizic si pot spune ca am facut progrese evidente, desi in ritm foarte lent. Sunt constienta ca nimic nu ar fi lucrat fara ajutorul lui Dumnezeu care vindeca totul mai adanc decat reusim noi lucrand omeneste. Nu cred ca epuizarea mea se datoreaza in primul rand sarcinilor. Convingerea mea este ca un organism de femeie conceput si crescut in conditii sanatoase isi poate duce usor sarcinile si misiunea cresterii de prunci. Ceea ce mi se intampla este pe de o parte mostenire genetica si pe de alta parte rodul stilului de viata nesanatos pe care l-am avut ani de-a randul si pe care mecanismele de reglare ale corpului nu il mai pot compensa.

O finuta...

...nou-nouta :)

Pregatiri...

...de nasa

lumanarea ascunsa bine in baie,
sa nu o despoaie curiosii :)

eu, catarata prin bucatarie
ca sa ma vaz in oglinda

Suntem in era...

...covrigilor de plastilina :)

si sunt foarte incantata de noua noastra achizitie: o masuta plianta pitica pe care sa se desfasoare bebelul. E rezistenta si are stabilitate daca se urca pe ea, iar cand se strange e cat o servieta, fiindca se indoaie de la mijloc.

E cam frustrant...

...sa te cunoasca personal cititorii blogului. Mi-am propus sa fac abstractie de acest lucru de dragul de a nu altera autenticitatea experientelor relatate.

Unii sunt de parere ca nu e bine sa mai spui din neajunsurile familiei tale ca sa nu smintesti pe careva. E si asta o treaba, dar pe mine tare m-a ajutat sa vad ca si altii au ispite, ca si copiii altora fac crize de nervi, ca si alte mame de abia se tarasc de oboseala etc.

In anumite situatii imi prinde bine un exemplu pozitivo-idealist, dar sa fiu sincera, am momente in care tare m-as descuraja daca as crede ca sunt singura mama impiedicata si ineficienta din lumea larga.

Deci, care mai sunteti in cautare de preotese la care dezorganizarea si buclucurile se manifesta acut chiar in saptamana cand se pregatesc mai cu foc Sfanta Impartasanie, puteti plange putin si pe umarul blogului meu :)

In afara de faptul ca mi s-a defectat masina de spalat taman acum si ca un sofer plin de candoare ne-a sifonat masina din lateral (plecare din rampa de pe un drum fara prioritate fix cand treceam noi pe acolo, duminica seara, cu orasul aproape liber) am avut de facut x drumuri dupa acte. Timpul era o dimensiune in care ma simteam efectiv torturata. Nu terminam niciodata de bifat toata lista de obiective ale zilei.

Am vrut sa ma impartasesc la o bisericuta unde slujba se face mai de dimineata, ca sa ma intorc sa imi fac treburile si sa raman cu piticii cat se impartaseau copiii mai mari, dar sotul meu a uitat sa ma trezeasca. Fiind sambata, trebuia si el sa plece. Am apelat la mama, dar ea nu a putut sa stea cu cei trei mai mici pana la sfarsit. M-a sunat in timpul slujbei si a trebuit sa ma intorc acasa sa ii iau cu mine.

Cand am ajuns acasa dupa ce ne-am impartasit cu totii, mancare nu aveam gatita, iar casa arata cam asa:

Cu ajutorul lui Hristos reusesc sa plutesc peste aspecte ale realitatii care in mod obisnuit ma tulbura peste masura. Pot spune ca acesta este unul dintre cele mai de pret daruri: sa ai liniste in inima indiferent de felul in care se prezinta viata exterioara. Tarziu mi-a venit ideea sa cer asta de la Dumnezeu, dupa ce ani de-a randul am tot facut incercari ratate autosugestionandu-ma.

Un tort...

...care se vrea sugar free (data viitoare sigur va fi fara zahar), dar care are putin zahar in blat: pandispan (pe urmatorul il voi face doar cu oua si faina si dulceata va fi doar din insiropare) mascarpone, gelatina si, bineinteles, miere. Desi e facut de fete fara sa urmareasca vreo reteta, proportiile au fost potrivite: 12 oua pt blat, 2kg de mascarpone, 2 pliculete de gelatina dizolvate in 150 ml de apa. Mierea e adaugata dupa gust. Cafeaua pt insiropat a fost facuta de tati pe gustul lui si ni s-a parut cam tare.

Acest pulovaras...

...inceput de aproape un an este o marturie a timpului liber de care dispun pentru hobby-urile mele :)

Cand vantul copacii indoaie...

... e timpul sa ne jucam de-a scoala acasa :)

Castane si conuri...

...stranse obsesiv de astia mici trebuie transformate in material didactic pt micile noastre ateliere de creativitate, fiindca vreau sa dau un sens stradaniei lor. Ne-am hotarat ca le vor picta cu sclipici si le vor desena modele cu pasta corectoare.

Mi-am dat seama cum sta treaba cu aceste proiecte: copiii mici stau prost cu perseverenta si consecventa, asa ca trebuie sa te implici cot la cot cu ei ca sa vezi/vada si alte rezultate in afara de mizerie prin casa. Din lipsa de timp insa, nu am reusit decat sa manjesc un con. Din fericire Grigo a preluat stafeta si a finalizat cativa braduti in miniatura.

Coloram...

...cu mic, cu mare. Efectul cica ar fi eliberarea de stres. Vom vedea daca se calmeaza spiritele.

Intrerup...

...putin tacerea de pe blog fiindca am intalnit ceva vrednic de consemnat. Este vorba de o vindecare minunata a unor leziuni de vitiligo cu agheasma de la izvorul sfantului Atanasie.

Sunt sigura de autenticitatea cazului, persoana in cauza fiind chiar nasul meu. Desi l-am vazut, nu mi-am dat eu cu parerea ca ar fi vitiligo. Diagnosticul a fost pus de un dermatolog care l-a asigurat ca boala asta nu trece pentru nimic in lume :)

Acum trei ani a observat ca pe tegumentul de pe dosul mainii drepte aparusera niste pete albe. S-au scurs cateva luni in care se resemnase la gandul ca fenomenul e ireversibil. Apoi a mers in Sfantul Munte intr-o excursie si fiindca au trecut cu grupul pe la izvorul sfantului Atanasie s-a spalat pe zona afectata cu putina agheasma. Spre surprinderea lui depigmentarile au inceput sa se recoloreze treptat. In scurt timp tegumentul si-a recapatat culoarea normala.

Anul acesta leziunile au reaparut, insa la mana cealalta. De data aceasta a mers la sigur la izvorul vindecarii cu gandul ca sfantul va face iarasi mila cu el. A primit si de data aceasta ajutor dumnezeiesc prin mijlocirea sfantului Atanasie.

Cu dopuri...

...gasite pe jos

am inceput sa realizam o imagine pe un perete nevaruit din spatele blocului.

Deocamdata arata cam asa.

Vom mai completa cand vom mai reinnoi rezerva de dopuri.

Prima zi...

...de scoala

eu, mai stresata decat el  :)

A ramas la in clasa fara proteste si fara scanceli. A placut-o pe doamna din prima clipa (si toata saptamana s-a aratat f motivat sa mearga la scoala).
A fost totusi ceva ce l-a contrariat. Avand de-a face cu grupa pregatitoare, doamna a vrut sa faca un artificiu psihologic si a adus in clasa un ursulet al carui rol i-a cam displacut lui fiu-meu. Probabil ca ea a mizat pe faptul ca un copil se deschide mai usor fata de o jucarie decat fata de un adult strain. Le-a spus copiilor ca in cazul in care vreunul dintre ei simte vreo teama, ori ii e dor de parinti, ori e trist sa se duca la ursulet, sa il ia in brate si sa ii spuna ce au pe suflet si ursuletul ii va linisti. Grigo, care e din fire foarte realist, nu a apreciat jocul, ba l-a catalogat in felul lui ca pe un fel de idolatrie: "Da' ce? Ursuletul ala e Dumnezeu, sa rezolve orice problema?" :))

Bedwetting

Si alte info despre enurezis

Am mai invatat...

...ceva despre kefir. Se practica si o a doua fermentatie dupa strecurare. In aceasta etapa se pot adauga fructe sau diverse plante aromate:

mi-a placut de doamna aceasta si am vrut sa aud si povestea ei. Cu ocazia asta am invatat despre o enzima activata de kefir care favorizeaza scaderea tensiunii arteriale. M-a impresionat felul in care a primit raspuns la intrebarile vietii si intarire de la Dumnezeu in momentele grele...

Oftalmice

La noi in parohie traieste o batranica evlavioasa care se spovedeste la parintele meu. El obisnuieste sa le mai dea fiicelor sale duhovnicesti mici daruri de binecuvantare. Ultima data cand a fost plecat in Sfantul Munte a adus pentru cativa credinciosi sticlute micute si albe cu agheasma de la izvorul Maicii Domnului de la manastirea Iviron. Le-a daruit si nu le-a mai dat explicatii despre cum se utilizeaza.
Dupa un timp se pomeneste parintele meu cu femeia ca il intreaba:
"Ai, parinte, de unde ai zis ca ai picaturile alea de ochi, ca tare bune au fost!"
"Care picaturi?"
"Sticluta aia alba si mititica. Vedeam tot mai prost si ma rugam sa nu fie nevoie sa imi schimb ochelarii, De cand mi-am pus in ochi picaturi de la Sfintia Voastra parca mi-a venit vederea la loc..."
Ce sa mai zici ca nu erau picaturi de pus in ochi? Te minunezi de credinta omului simplu si taci...

De hram...

...la Lainici

am avut parte de o sedinta foto gratuita :)

Maslu

Saptamana trecuta am cunoscut un baiat care mi-a povestit o mica minune lucrata de Dumnezeu in viata lui.

El locuieste undeva la tara, dar lucreaza in oras. Munceste foarte mult ca sa isi intretina gospodaria si e singur pe baricade, fiindca sotia lui este foarte firava si nu il prea poate ajuta.

La un moment dat, acum cativa ani, a inceput sa il doara spatele, apoi durerea i-a cuprins si piciorul, ramanea tot mai des blocat de durere si se temea ca va cadea la pat si toata familia lui va suferi. Drumul de acasa pana la serviciu si inapoi, cativa kilometri buni, era un calvar: trebuia sa il parcurga pe bicicleta si imi povestea ca plangea, efectiv, de durere. Cu medicii nu a scos-o la capat, iar operatia i s-ar fi parut un efort financiar prea mare pentru el.

Data fiind situatia, s-a gandit sa vina la maslu la o manastire. Acolo era cam inghesuiala, lumea se imbulzea care sa se atinga mai intai de epitrahilele preotilor si din cand in cand cei care se aflau in spatele lui se mai sprijineau pe umerii lui, ceea ce ii provoca dureri cumplite. Avea ispita de a se mania, de a judeca "pe nesimtitii" care se lasau pe el pur si simplu. Apoi si-a pus in inima un gand: "Doamne, poate omul acesta e mai bolnav ca mine" si cu cugetul acesta se dadea mai in spate ori de cate ori cineva il inghesuia. In felul acesta a ajuns in pronaos, unde era mai aerisit.
Nu i-a venit sa creada cand la una din ultimele evanghelii un preot care era acolo in fata a luat evanghelia si s-a indreptat spre locul unde statea el, a deschis-o si a citit-o, atingandu-l usor pe crestet cu ea. Pe moment, s-a simtit mai usurat in boala lui si nu au trecut trei zile si durerea l-a lasat de tot.

Mare

Anul acesta am o postare despre mare cu dedicatie pt hateri: am bolit (alternativ cu sotul) in concediu cum n-am mai facut-o de ani de zile, cu febra mare si stat la pat cat cuprinde.  Am gasit un petec de mare care la anumite ore putea fi doar al nostru si am cautat sa ne simtim bine printre jaloanele puse de sanatatea subreda.

Kefir

Am primit de curand ciuperca de kefir si am inceput sa produc cu drag si spor bautura reconfortanta. Mai am un copil probiotic de ingrijit si hranit :)

In deriva

Tot ce inseamna proiecte creative in materie de lucru de mana pluteste in deriva. Au prioritate doar reparatiile si necesitatile imediate.

Un posibil puloveras

Nu ma prea impresioneaza...

...texte revolutionare cu introducerea "A zis parintele X...", mai ales daca personalitatea e de data recenta si nu e validata in timp ca fiind autorul unei lucrari de referinta in cadrul bisericii. Asta fiindca nu se stie catre ce fel de auditoriu si in ce context au fost rostite anumite cuvinte si cum au fost ele receptate, imbogatite si transmise prin viu grai.

De asemenea nu imi place nici sa fiu credula, dar nici sa am preconceptii. Mai explicit: nu mi se pare un fenomen neobisnuit ca oameni din elita spirituala sa aiba idei gresite si nici ca oameni cu moralitate indoielnica sa emita idei interesante, poate chiar valoroase.

Sfantul nu se naste sfant. Intreaga lui viata se contureaza ca un urcus duhovnicesc, presarat cu multe lupte si implicit cu caderi si ridicari. Nu cred ca se poate vorbi cu precizie de un moment in care se realizeaza metamorfoza aceasta, desi spre sfarsitul vietii cred ca lucrurile se limpezesc simtitor. De asta prefer ca in materie de credinta sa fiu tributara cailor batatorite decat sa ma alatur vreunui curent de opinie nou, fie el si lansat de lideri religiosi cu priza la publicul larg.

De conservatorismul acesta tine si respectul fata de ierarhii bisericii si evitarea gandurilor de judecata la adresa lor. Treaba mea este sa ma rog pentru ei, nicidecum sa ii critic sau sa ma razvratesc. Tot ce este strain de acestea consider ca vine de la cel rau.

Raspundere

Unii oameni (poate dintre cei mai sensibili emotional si mai precauti?) tin credinta in sufletul lor dorindu-si o eliberare de forme si ritualuri pe care nu le inteleg si considerand participarea la viata bisericii o scadere. Pe undeva ii inteleg: le e teama sa isi investeasca experientele spirituale intr-o zona rau famata asa cum este BOR.

La asta se adauga si o repulsie fata de membrii clerului pe care nu ii pot accepta drept "coordonatori" ai vietii lor interioare. La drept vorbind au suficient material informativ ca sa se scarbeasca de preoti si calugari pentru totdeauna. Lupta cu vrajmasul e crancena si caderile sunt multe. Cei care sunt in arena vor intelege mai bine aceste cuvinte.

In privinta asta purtam si noi o responsabilitate, fiindca toti cei care mergem la biserica suntem perceputi indirect ca reprezentanti ai credintei pe care o practicam. Daca exemplul nostru lasa de dorit, daca viata noastra nu emana decat o lipsa de putere duhovniceasca si daca trairea noastra nu marturiseste nimic din maretia lui Hristos, ci doar o habotnicie gretoasa, chiar si oamenii care au cat de cat o dispozitie buna se pot sminti de randuiala bisericii vazand ca nu da roade.

Stiu si faptul ca biserica e si un mare spital sufletesc si ca toti avem neajunsurile noastre. Din pacate insa, observatorii din tribune asteapta ca toti care nazuiesc sa fie atletii lui Hristos sa fie deja desavarsiti. Ei nu isi conduc (inca?) viata dupa princiul nejudecarii aproapelui, si speculeaza orice pas gresit ca pe o sursa de confirmare a ideii ca biserica e o mare si profitabila afacere si o simbioza reusita intre inselatori si inselati.

Si totusi... "vai de cel prin care vine sminteala"...

Gogosi...

reteta

...dupa o reteta noua. Ies pufoase si se topesc in gura ca un fel de minciunele. Eu am folosit untura in loc de unt si am mai adaugat putina faina. Tot in untura le-am prajit.  Bio! :)
 Le-am indulcit cu un sirop din miere si lamaie.
 Le-am facut repede, mai ales ca am lucrat in echipa.

Romane

Citeam undeva ca printre beneficiile lecturii unui roman s-ar numara si dezvoltarea empatiei copilului. Pare verosimil: de vreme ce pe masura ce citesti plangi, te bucuri sau iubesti odata cu personajul, totul devine un exercitiu de a te identifica afectiv cu eroii indragiti. Si totusi, oare nu se intampla toate astea in detrimentul rezilientei psihologice?

Vorbesc din perspectiva unui om care incearca sa isi controleze empatia pentru a ii limita efectele nocive. De multe ori sufar inutil si chiar patologic pentru altii, cunoscuti sau necunoscuti aflati la grea incercare. De asta nici nu suport stirile negative sau anunturile de pe fb despre copii grav bolnavi. Nu e o mila crestineasca, e o problema de modulare a raspunsului afectiv la astfel de stimuli. E total neproductiv (scuzati expresia din spectrul agricol) sa fii empatic la modul acesta.

Am pierdut-o...

...pe Elena ...

...in Auchan. Episodul a fost scurt, de 2-3 minute, iar sperietura a tras-o doar ea. Eu doar am auzit anuntandu-se: "Parintii fetitei Elena in varsta de 4 ani sunt rugati sa vina la biroul de informatii". Pe moment nu am realizat ca e Elenita mea. Chiar mi-am dat coate cu Iuli: "Auzi? Astia pierdura fata!" :)) Apoi m-am dezmeticit brusc si m-am dus sa o recuperez.

De atunci ma roade un gand: orice pui de mamifer isi urmeaza instinctiv mama. Ce e in neregula cu puii de om, de trebuie sa se tina mama dupa ei?

Ispita de dreapta...

...este descrisa ca fiind practicarea in exces a unor nevointe sau lucrarea unor fapte parut bune fara discernamant. Descrierea fenomenului este dezvoltata cu precadere in sfera razboiului duhovnicesc monahal.

Sa-mi fie cu iertare daca indraznesc sa formulez un gand referitor la acest subiect, din perspectiva vietii conjugale. Desi sunt adepta ideii de familie numeroasa, cred ca si in cazul zamislirii de copii e nevoie de un anumit discernamant. Nu ma refer aici la comoditate deranjata de un nou-nascut sau la ideea ca nu ai sa oferi copilului laptop de la trei ani. In cazuri de acest fel e avariat sistemul de gandire iar credinta tinde clar spre zero.

Ma infricosez gandindu-ma la complexitatea problemelor cu care se confrunta duhovnicii in consilierea cuplurilor, mai ales in cazul in care nu amandoi sotii sunt in biserica. E o responsabilitate coplesitoare pentru un om si doar gandul ca este impartita cumva cu harul dumnezeiesc e incurajator.

Stiu ca problema infranarii e una destul de delicata si am cunoscut cazuri in care credinta mamei a surmontat conditii patologice grave si situatii materiale deosebit de dificile. Dreapta socoteala e o linie fina ce trebuie discutata cu duhovnicul. "Datori sunteti voi, cei tari, sa purtati slabiciunile celor neputinciosi". Mucenicia poate fi una dintre variante. Ea se manifesta in mod autentic la sufletele cu o disponibilitate aparte pentru jertfa si se face cu pace interioara si cu bucurie. Tot ce nu este asa reprezinta jumatati de masura pe care doar Dumnezeu le va cerne.

Nu suport...

...sa aud oameni bisericosi decretand noi pacate si noi reguli duhovnicesti pe care au pretentia sa le respecte semenii lor.
Calatoria spre desavarsire pe calea dreptei credinte este minunata si prin aceea ca Domnul ne da libertatea de a ne personaliza efectiv lucrarea mantuitoare. Cu ajutorul duhovnicului ne putem pune in valoare particularitatile ghidandu-ne totusi dupa invatatura bisericii.
Ceea ce vine sa strice aceasta randuiala este obiceiul unora de a incerca sa coordoneze viata aproapelui dupa propriile sabloane. Cel mai potrivit ar fi sa lasam pacatele grave consemnate in sfintele canoane sa fie pacate, si de restul sa se ocupe exigenta duhovniceasca a fiecaruia. Ceea ce pentru unii este o scadere, pentru altii poate fi un pas inainte.
Legat de subiectul asta imi e draga pilda aceea din patericul egiptean in care un calugar era judecat de altul pentru ca, la pustie fiind, purta papuci. Afland mai apoi ce bogatii si palate lasase acela pentru viata monahala, s-a rusinat, caci el insusi era mai indestulat la chilia sa decat fusese in lume.

Finish...

...de ciclu gimnazial, cu medii ff bune la examenul de admitere la liceu. Ceea ce as avea eu de comentat pe margine ar fi ca, la cat de bine invata, e prea putin stapana pe sine. Cand emotiile isi fac de cap, rezultatul nu reflecta potentialul tau.

Scriu...

...tot mai rar pe blog. Nu e timp, desi de cand cu vacanta am mai mult ajutor la treburile casnice din partea copiilor. Stam mult afara. Ne jucam si ne pregatim pielea pentru mare. Ne incarcam bateriile cu vitamina D, atat cat ne lasa norii si poluarea orasului :(

Ce rabdam...

O prietena se plangea ca are dantura distrusa. La patruzeci de ani are toti dintii imbracati si chiar incep sa i se macine pe sub lucrari. Era ingrijorata si pentru fiul ei, care se pare ca "o mosteneste". Cand am dat sa ii sugerez sa schimbe ceva din stilul de viata a replicat fatalist: "Mai, lasa asta! Sa ne dea noua Dumnezeu putere sa rabdam necazurile" .

Cam asa facem noi, oamenii: facem greseli sau ne lasam chiar purtati de val de bunavoie, dupa care consideram ca suntem victime ale ispititorului.

Tot pe frecventa asta eronata am mai gasit pe cineva, o doamna care se stia cu trombofilie si care mai avea o sarcina pierduta la activ. In ciuda recomandarilor medicale a refuzat sa isi ia medicatia inchipuindu-si despre sine ca asteapta sa vada care e voia lui Dumnezeu cu copilul acesta.

Dumnezeu nu lucreaza numai prin vedenii, ci ne vorbeste si prin oameni si ne poate ajuta si printr-o pastila! In niciun caz nu cred ca Atotputernicul a vrut in mod special sa moara un prunc nenascut. Nu e corect sa ii cerem sa aboleasca pentru noi legile naturii.

Tipic, tipic...

...si la inima nimic...

Nu pot sa sufar ideea de recuperare a canonului, a maimutaririi rugaciunilor din seara trecuta in dimineata zilei următoare.

Toate rugaciunile stabilite de parintii bisericii la diverse trebuinte, in diverse momente ale zilei au ca scop statornicirea in inima noastra a unei lucrari de conectare si raportare permanenta la Dumnezeu. Duhovnicul randuieste cantitativ aceste pravile ca sa ne ajute sa ne luam zborul, sa facem roade ale dreptei credinte si sa dobandim o asezare interioara buna. Bineinteles, aprob teoria conform careia in materie de rugaciune si cantitatea atrage calitate.

Noi nu avem un Dumnezeu al cifrelor, care cere de la noi norma de metanii. El este iubire. Vede in ascuns si "cere" de la noi inima noastra fara intinaciune de patimi.

Pe langa blocuri...

...mai gasim cate un petec de natura pe care il exploatam la maxim:

soparle

melci

insectele sunt prea mici pt obiectivul meu amarat si nu am putut imortaliza puzderia de gargarite stranse de Grigo la vanatoarea-concurs pe care au facut-o cu vecinutii nostri

desculti, cu mainile in namol

mini-boltari pt constructii

avem si copaci

si iarba

ahh, cat imi plac florile!