Copii/sfinţi 4

          "Copiii să nu audă nici un cuvânt nelalocul lui (...) Să nu audă copiii basme prosteşti şi băbeşti. Iată ce se spune în astfel de basme: "Cutare s-a îndrăgostit de cutare" sau "Fiul împăratului şi fiica cea mai mică au făcut cutare şi cutare lucru".Asemenea povestiri să nu audă copiii. Dimpotrivă, să audă alte povestiri fără aluzii urâte, pline de simplitate şi de curăţie"

     După aceasta Sfântul ne îndeamnă să povestim pe înţelesul copiilor fragmete din Sfânta Scriptură, fără să denaturăm sensul original; este exemplificat felul în care am putea vorbi copiilor despre Cain şi Abel. Deşi conţinutul este destul de dur, în fapt este vorba despre o crimă, nu trebuie să adăugăm de la noi decât învăţătura despre viaţa veşnică şi despre înviere (nu ca în Scufiţa Roşie un happy-end forţat ) şi să nuanţăm finalul: "Vorbeşte-i cu tărie despre pedeapsa dată lui de Dumnezeu nu-i spune numai: "că va fi gemând şi tremurând pe pământ". Copilul nu poate pricepe ce valoare au aceste cuvinte (...)

          Vezi cât de mare rău este lăcomia? Cât de mare rău este să invidiezi pe fratele tău? 

Cât de mare rău este să-ţi închipui că poţi să te ascunzi de Dumnezeu? El vede totul, chiar şi pe  cele săvârşite în ascuns.Numai dacă această învăţătură ai sădi în sufletul copilului, ai făcut mult, şi nu mai ai nevoie de pedagog"          

       Sf. Ioan Gură de Aur- Despre creşterea copiilor

• Nişte ţigănuşi în parcare la Penny (pe undeva prin Moldova) mă întreabă îngroziţi: "Da părintili îi bărbatu matali?" "Da!" le răspund. Uitându-se fix la portbagaj trag concluzii: "Şî sus pi masînî şei?Acolo duci el mortu!Vai di mini! Ci popă îi ăsta?"
• "Am găsit poze de când eram eu la tunzărie"



• Laguna Albastră este un ştrand cu program nocturn din apropierea blocului nostru.Vara se aude muzica până la noi acasă şi uneori chiar nu se poate dormi. Măriuţa plângea "Mami mi-e frică de Labuna! Ce tare urlă!"
• Mami, care e familia "mexicană" (lexicală) a cuvântului pădure?-Maria
• Ionuţ observa o turmă de oi care trecea pe drum "De ce poartă oaia aia clopot la gât?" "Pentru că este şefa lor. "  "Dar tu de ce nu porţi aşa?" După ce trece turma, găseşte ceva pe jos :D "Pot să mănânc şi eu o măslină din asta?"
• "Ce colind îţi place ţie, Eca?" "Colindul cu steaua Norli" (Trei crai de la Răsărit: ...steaua-n nor li s-a ascuns)

Sâmbăta morţilor

Molitfelnic-binecuvântarea cărnurilor

          "Dacă vreun episcop sau preot ar primi la altar, afară de cele trebuitoare pentru jertfa Domnului, miere, lapte sau băuturi meşteşugite în loc de vin sau păsări sau carnea altor animale sau legume contra orânduielilor să se caterisească. Deci la altar să nu fie iertat a se aduce altceva decăt untdelemn pentru candele şi tămâie pentru liturghie"-Apost.3
           "Pravoslavnicii creştini carne nu aduc în biserică, iar ouăle şi brânza, aduse fiind, se pun în pridvor; iar în biserică nicicum nu se cuvine a le aduce..." Tipicul cel mare, p.577

: Free images from acobox.com

            N-am prea văzut biserică în care să nu fie coşuri cu carne, de ouă şi brânză nu mai vorbesc. Cred că preacucernicii aplică principiul "pe cel care vine la Mine nu-l voi scoate afară". Oare cei care au formulat regulile de mai sus nu ştiau versetul acesta? 

Botoşei

       Nu pot să nu scriu despre felul în care Dumnezeu îmi trimite mici semne de iubire. Acum câteva zile plecasem la cumpărături pentru că toţi piticii aveau nevoie de încălţări. M-am rugat înainte (în timp ce-i echipam pe copii) ca să găsesc ce trebuie pentru că nu-mi place să cutreier magazinele, simt prea acut "vânarea de vânt" a oamenilor. Am cumpărat pentru toţi câte ceva potrivit, dar pentru cel mic nu luasem nimic.Voiam nişte opincuţe cu şosetuţă cu care să meargă prin casă-exact acesta era gândul meu. Am găsit ceva, pe roz (nu fac mofturi la culori), dar erau numere foarte mari. M-am întors acasă cam nemulţumită. Ce credeţi că mă aştepta acasă?

Ta-daa!!!

Încredere

pâine de casă, de casă cu 7 persoane

    Cu câţiva ani în urmă, stând de vorbă cu părintele Iustin Pârvu i-am mărturisit neîncrederea mea în anumite rânduieli ale Bisericii. M-a privit pătrunzător cu ochii lui albaştri şi m-a întrebat: "Dar la tine la facultate crezi tot ce te învaţă profesorii?" Nu a fost o replică menită să vindece îndoielile mele, dar m-a ajutat mult să nu cred orbeşte tot ce începe cu sintagma "s-a descoperit că". Corelând cu ceea ce am reţinut din documentarul "End Game" şi anume că se doreşte controlarea maselor prin instaurarea unei "dictaturi a ştiinţei"( se finanţează cercetări al căror rezultat poate fi prezentat denaturat pentru a susţine diverse interese) am învăţat să nu fiu impresionată de toate recomandările OMS. Cel mai la îndemână exemplu sunt vaccinurile. 

    Am văzut prezentări de medicamente făcute de oameni slab pregătiţi, care reprezintă de fapt o firmă şi nu sunt deloc obiectivi; vin cu texte de genul "produsul nostru este el mai bun pentru că..."; sunt mai degrabă manifestări în domeniul economic decât un acte ştiinţifice medicale.Auditoriul este format din medici care nu se întreabă de ce nu se vorbeşte şi despre efectele adverse ci sunt interesaţi ce pixuleţe se dau la protocol. Am întrebat odată pe cineva care venise la grădi la o şedinţă cu părinţii şi prezenta Pikovit comprimate: "Ce colorant folosiţi şi de ce?" După o pauză penibilă mi-a răspuns "Mă voi interesa..." deci nu cunoştea nici ingredientele produsului.

   Altă chestie dubioasă este că, după ce am auzit la un raport de gardă la secţia de pediatrie că nu se mai administrează Vigantol (s-a vorbit încet şi voalat despre asta-se pare că are potenţial epileptogen) medicul de familie mă asaltează (pe mine şi pe toate mămicile de sugărei) cu flacoane cu Vigantol gratis. Interesant, nu? Oricum pe mine nu m-a prea afectat: sunt o mamă care a uitat sistematic de cele două picături pentru că nu cred că Dumnezeu ne-a lăsat să fim dependenţi din faşă de pastile. Expunerea la soare şi laptele de mamă au fost suficiente, nu am nici un copil rahitic.

Copii/sfinţi 3

          "Sufletul unui copil este ca un oraş (...) Dă aşadar legi acestui oraş (...) Cele patru simţuri sunt meterezele şi porţile oraşului, iar întreg trupul este ca un zid. Prin aceste porţi gândurile corup sau desăvârşesc sufletul copilului. Prima poartă este limba. Să învăţăm pe copii să aibă necontenit pe buze cuvintele lui Dumnezeu, să nu le aibă în chip silit, nici superficial, nici rar, ci continuu. Să învăţam pe copil să aibă totdeauna cuvinte cuviincioase şi evlavioase. Să nu se strecoare prin această poartă cuvinte de insultă, de batjocură, cuvinte necugetate, de ruşine, lumeşti. Prin această poartă să intre numai Împăratul.
          Cum va fi cu putinţă aceasta? Dacă vom supraveghea cu multă grijă toate cuvintele lor.(...) Sfătuieşte şi pe mamă să-i dea copilului astfel de învăţături, tot aşa şi pe pedagog, ca şi pe servitorul ce-l însoţeşte la plimbare pentru ca toţi la un loc să-i fie paznici şi să observe ca nu cumva să iasă din gura copilului, prin uşile cele de aur, acele cuvinte rele şi urâte.
          Să nu crezi că-ţi trebuie mult timp ca să ajungi la bune rezultate. Îţi sunt de ajuns 2 luni (...) Buna lui deprindere se va preface într-o a doua natură."
                 Sf. Ioan Gură de Aur- Despre creşterea copiilor
        Cum să facem noi toate astea când statul ne cere copiii ca să-i încredinţăm unor formatori care nu corespund descrierilor făcute mai sus? Când educatorii şi profesorii spun cuvinte de ruşine de la catedră, lăsându-se pradă mâniei ce să aştepţi de la copii? Să le explicăm că aparţinem unui grup de ciudaţi care nu drăcuie, nu fumează şi nu agreează glumele cu conotaţie sexuală? A educa dispreţul pentru păcat concomitent cu a cultiva compasiunea pentru păcătoşi este dificil pentru că în această etapă copiii au o gândire bazată pe concret (păcatul în sine, patima, este o noţiune abstractă).

Bilingvă

       Ionuţ a avut de scris 5 cuvinte care încep cu litera ş. Şercanul este de fapt Shere Khan- tigrul din "Cartea Junglei", iar şarcul este shark = rechin. Epuizat după găsirea primelor două cuvinte, la al treilea şi la al patrulea se repetă, rămânând totuşi în sfera horor în care l-a propulsat vederea înfricoşătoarei litere Ş

Monolog

          "Nu înceta a certa pruncul, pentru că de-l vei lovi pe el cu nuia nu va muri. Că tu îl vei bate pe el cu nuia iar sufletul lui de la moarte îl vei mântui"  (Pildele lui Solomon cap 23, 13). Ceea ce ne învaţă Scriptura nu seamănă deloc cu dulcegăriile  psihologilor americani pe care le-am citit în ultima vreme. Copii trebuie pedepsiţi cu varga atunci când purtarea lor le primejduieşte sufletul, când încalcă legea lui Dumnezeu sau când dispreţuiesc ascultarea şi nu acordă părinţilor cinstea cuvenită. În aceste cazuri nu poate fi preluată reţeta cu drepturile copilului, ci este vorba despre obligaţiile lui, pe care trebuie să-l determinăm, chiar şi prin metode coercitive, să le îndeplinească.

hainele din excursii sunt de unică folosinţă :-)

            Bineînţeles, bătaia pentru un pahar cu lapte vărsat pe covor, pentru un pipi în pat, pentru a 5-a pereche de pantaloni ruptă, pentru calificativul insuficient la evaluare, pentru că ne-a "făcut de râs" în vizită, pentru că nu ne lasă să privim liniştiţi la actualităţi etc. constituie un abuz din partea părinţilor şi este un indicator al faptului că nu ne iubim copiii cu adevărat. Sigur că ni se pare greu să ne depăşim limitele iubirii noastre interesate. Spun interesate pentru că a pedepsi un copil pentru un obiect, oricât de scump ar fi acesta, demonstrează că obiectul respectiv este pentru noi mai de preţ decât dragostea copilului. De asemenea, dacă dintr-un motiv oarecare copilul nu mai poate servi drept subiect al mândriei părintelui, acesta din urmă nu are dreptul să lovească. În astfel de situaţii blândeţea şi răbdarea sunt virtuţi la care suntem chemaţi să lucrăm ca să ajungem la dragostea care "niciodată nu cade"

Copii/sfinţi 2

           Dacă ai nenumărate păcate adunate în conştiinţa ta, atunci născoceşte o iertare a păcatelor tale, şi anume: creşte un atlet pentru Hristos. Prin aceste cuvinte nu-ţi spun: "Nu-l lăsa să se căsătorească!" ci "Învaţă-ţi copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume!" Dacă vei întipări în sufletul său încă fraged învăţăturile cele bune nimeni nu va putea să i le desprindă, ele se întăresc a sigiliul aplicat pe ceară. Copilul când e mic are respect şi se teme de chipul tău, de cuvintele tale şi de tot ce faci. Întrebuinţează cum trebuie superioritatea ta.(...)
         Tot aşa şi voi, ca nişte sculptori, întrebuinţaţi timpul vostru liber pentru a sculpta statui minunate lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu grijă la ele în fiecare zi: care este darul lui natural, spre a-l dezvolta, care este defectul, spre a-l îndepărta. Cu multă grijă îndepărtaţi din suletul lor desfrânarea, căci mai cu seamă dragostea trupească tulbură sufletele tinerilor. Dar mai ales, înainte de a gusta din acest fel de dragoste, învaţă-l să fie cumpătat, să privegheze, să se roage cu stăruinţă şi să-şi facă semnul crucii când spune au face ceva.
                  Sf. Ioan Gură de Aur- Despre creşterea copiilor

La bucătărie

    Bebeluşii sunt foarte interesaţi să participe la treburile gospodăreşti şi să stea cât mai mult cu mămicile lor. Cum gătitul este una din îndeletnicirile de bază în familie îl las şi eu pe bebe să-şi facă ucenicia în domeniu. Robotul de bucătărie şi mixerul sunt atracţii deosebite. După ce le folosesc le atinge bucuros de noile cuceriri in spaţiul domestic. E foarte încântat să pipăie ingrediente de bază ca sare, zahăr, făină şi chiar carne crudă. Bineînţeles eu sunt aproape de el şi îi explic cum se folosesc în reţetă :-) Ca să fie mai aproape de procesul producţiei l-am mutat de pe scaun pe masă de unde mă urmăreşte atent.

Greţos

           La şcoala copiilor s-a desfăşurat un concurs ciudat. Trebuiau să ilustreze un final la următoarea povestire morbidă (o redau aşa cum mi-a povestit-o fetiţa mea): o familie tânără aştepta venirea pe lume a unui  băieţel, dar aceasta s-a petrecut înainte de termen. La naştere pentru că pruncul era mic şi "gelatinos" moaşa l-a scăpat pe jos şi copilul a rămas infirm. Când a crescut mai mărişor copilului îi plăcea să deseneze. Ce desena? Desena peşti morţi şi a doua zi peştii din iazul de lângă casă mureau, desena un foc şi a doua zi casa vecinilor era în flăcări. Ce spuneţi de subiectele de gândire pe care şcoala le propune copiilor noştri: un handicapat cu premoniţii sumbre? Când am obiectat la şedinţa cu părinţii mi s-a spus că n-am înţeles, copiii vor face un final fericit pentru textul respectiv. Chiar şi aşa, nu mi se pare normal să introduci noţiuni despre naşterea patologică înainte de a fi vârsta pentru a prezenta o naştere normală (prima impresie contează), iar partea cu clarviziunea este o încercare de a-i familiariza pe copii cu "proorocii" făcute de oameni sub influenţa duhurilor necurate (sunt pline patericele de exemple de oameni aflaţi în înşelare demonică, posedaţi de duh pitonicesc). Cel mai mult m-a supărat fetiţa mea care, după ce mi-a spus acasă că-i e greaţă să se gândească la subiect, nu a avut tăria să mărturisească asta în faţa doamnei învăţătoare şi a participat şi ea cu un desen şi , culmea, chiar a fost premiată.

• La ţară: "Unde este apartamentul porcului?"
• Am găsit pe etajera cu candela o sticlă de plastic cu ceva apă în ea."Ce este asta?" Răspunsul a venit prompt: "Aghiasmă de la Real!"
• Le-am explicat copiilor că una dintre manifestările parazitozelor intestinale este nervozitatea. Maria a bătut-o pe Iuli. "De ce, Maria?" "Aşa vor viermii mei!"
• Pe la 3 ani Iuli şi-a dat seama că gândeşte: "Tati, eu pot vorbi fără să se audă nimic!"
• "Ioane, verbul e un cuvânt care arată o mişcare. Dă-mi un exemplu!" "Accident vascular"

Copii/sfinţi

           Pentru a nu cădea în capcana duhului lumesc în ceea ce priveşte educaţia copiilor, pentru a nu fi seduşi de teoriile psihologilor care propun "respectul" faţă de copil dar pornesc de la premise necreştine în expunerile lor voi începe o serie de postări cu extrase din cărţi ale sfinţilor părinţi, de iubirea de oameni a cărora  cred că nu se îndoieşte nici o mamă creştină. Pot părea uneori aspre din cauză că "omul cel vechi" primeşte cu greu cuvintele "şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului"
          "Îndată ce s-a născut un copil, tatăl nu-şi dă toată silinţa ca să-i orânduiască viaţa şi să-i formeze caracterul, ci ca să-l împodobească şi să-l îmbrace cu haine luxoase, cusute cu fire de aur. Pentru ce faci asta, omule? Admit că tu te împodobeşti cu astfel de haine, dar pentru ce îl înveţi cu ele pe copil, care n-a gustat din această nebunie? Pentru ce-i atârni în jurul gâtului podoabă? Copilul n-are nevoie de aur, ci de un bun şi priceput pedagog care să-l formeze. Şi mai laşi încă să-i atârne părul pe spate ca unei fete. Prin asta de la început încă slăbănogeşti pe copil şi moleşeşti tăria firii lui. De la început sădeşti în el dragostea zadarnică de bani şi-l convingi că trebuie să poftească lucruri nefolositoare. Pentru ce-i faci încă mai mare ispita? Pentru ce îl creşti în dragostea celor materiale? Scriptura spune: E o ruşine pentru un bărbat dacă lasă să-i crească părul. Firea n-o vrea, Dumnezeu n-a îngăduit-o, este oprită, este un obicei păgînesc. Mulţi le atârnă cercei de aur la urechi. Ar trebui ca şi fetele să se ferească de asemenea podoabe. Voi însă aduceţi această pierzanie şi peste băieţi.
             Poate că mulţi râd de cuvintele mele ca de nişte nimicuri, dar ele sunt idei de foarte mare însemnătate. Dacă o fată e crescută în casa părintească în dragostea şi patima după podoabe femeieşti, va fi nesuferit soţului eişi greu de mulţumit şi mai împovărătoare decât cei care strâng impozitele. Răul nu poate fi îndreptat din lume din pricină că nici un om nu are grijă de copii să le vorbească despre feciorie, despre curăţia trupească şi sufletească, nimeni nu-i învaţă să dipreţuiască averile şi măririle, nimeni nu le vorbeşte despre poruncile vestite în Scripturi.(...) În vremea noastră fiecare părinte îşi dă toată silinţa să-şi instruiască fiii în meserii, în arte, în ştiinţe, în oratorie, dar inci unul nu se interesează cât de puţin să educe sufletul lor"
                 Sf. Ioan Gură de Aur- Despre creşterea copiilor

• Mami, cum se numesc glandele sugătoare ale limbii?
• Un copil care avea chiloţei cu zilele săptămânii credea că ziua se schimbă în funcţie aceştia "Mami, azi nu vreau la grădi, dă-mi chiloţii cu sâmbătă!"
• Doi frăţiori aveau o mămică obeză. Când ea dormea, cel mic a observat că are călcâiele crăpate şi a strigat la fratele mai mare: "Vino repede, mami a crăpat!"
• Tot auzind spunându-i-se aceeaşi replică după ce-şi spunea vârsta frate-meu a răspuns " Am 3 ani şi mulţi înainte!"
• Eca: "Mami, cu cine să mă mai mărit eu? Nu vezi ce frumoasă e Anastasia (o colegă de grădiniţă)?"
• "Nu mă mai înţeleg cu profesorul de sport (Ionuţ, cls 1) mă duc să citesc la Salptire!" După 10 minute se întoarce: "Am citit un rând!" Următoarele două ore de sport nu le-a mai făcut cu proful lui (nu se ştie de ce), apoi a venit vacanţa de iarnă. I-a dat Dumnezeu o pauză...

Rx

Credit: Free images from acobox.com

          Ieri am auzit la radio (eram în maşină, n-aş putea spune ce post era) o ştire care m-a îngrijorat. Aeroportul Otopeni va fi dotat cu un detector cu raze x care va scana pasagerii înainte de zbor.Pretextul este eficientizarea controlului, mai ales că prin Otopeni trec zilnic aproximativ 5000 de turişti. În continuare se preciza că UE va face nişte reglementări pentru a impune folosirea acestor detectoare în toate aeroporturile în maxim 2 ani. Un radiolog a explicat pe scurt efectele nocive ale Rx (acelaşi tip de radiaţii ca la radiografii, Dumnezeu ştie ce doză se administrează) dar cui îi pasă de părerea lui? Nu am drumuri de făcut cu avionul, dar mă interesează pentru că am rude care sunt nevoite să călătorească astfel.
           Ce să mai zic de aeroport când la radiografii dentare am întâlnit medici care nu se obosesc să protejeze pacientul cu şorţul de plumb. Nimeni nu m-a întrebat niciodată dacă sunt însărcinată, deşi asta ar trebui să fie o întrebare de rutină. Chiar m-au ironizat "Ia uite, ţi-ai pus singură astea! Lasă, dragă, că e o doză foarte mică!" Mică, mică dar... cumulativă. Nu le pasă!
           Îmi aduc aminte când eram în spital cu Iuli şi eram gravidă cu Maria. Mergeam cu copilul spre radiologie-copii obosită de nopţile în care avusese febră mare, supărată că nici un antibiotic nu rezolva nimic (ce să rezolve dacă ea avea rubeolă?), uitând cu totul că n-ar trebui să mă expun la radiaţii. Trebuia să o imobilizez  în poziţie corectă radiologic, nu stătea singură la 10 luni. Chiar pe culoar, înainte să intru, mă întâlnesc cu o vecină, infirmieră la secţia chirurgie. "Am auzit că sunteţi internate şi am trecut să vă văd. Dar ce faci, intri tu însărcinată? Lasă-mă pe mine!" Şi uite aşa Dumnezeu m-a oprit să fac o greşeală care putea să mă coste mult.

Lecţii de desen

             Aici am găsit nişte demonstraţii frumoase de pictură. Sunt bune pentru copiii mai mărişori, chiar dacă nu au răbdare să le realizeze amănunţit.
            Tot căutând pe blogosfera mămicească ortodoxă am remarcat că multe mame folosesc icoane drept planşe de colorat. Nu mi se pare adecvat să transformăm icoanele din obiecte de cult în maculatură. Pictorii serioşi de icoane lucrează cu rugăciune şi cu post. Bunul simţ ar trebui să nu ne lase să dăm copiilor să mâzgălească cu culorile isterice ale cariocilor chipurile sfinţilor, să coloreze un Hristos cu părul verde şi apoi să râda de ce a ieşit: "Ce mutră are!" Am asistat la scene din astea, nu le inventez. Vrăjmaşul profită de faptul că un copil nu identifică gândurile hulitoare care-i sunt aduse ca ispită, nu-şi dă seama că ele nu au nimic în comun cu fiinţa lui, ci crede că sunt propriile gânduri. Bineînţeles, Dumnezeu, cunoscătorul inimilor ştie cum să lucreze cu fiecare.

          Altceva este un desen în care copilul încearcă din proprie iniţiativă să schiţeze siluete ale sfinţilor ; este dorinţa şi alegerea lui, nu atitudinea noastră. Noi, ca adulţi, să nu folosim icoanele ca material didactic (pe care mai apoi îl aruncăm la coşul de gunoi) cultivând în acest fel lipsa de evlavie. Încet, încet văzând cinstirea icoanelor în viaţa noastră vor înţelege care trebuie să fie starea celui care zugrăveşte icoane.

Primul an pe calea lactee

          În primul an de alăptare, la primul copil, cea mai mare provocare a fost mulsul. Am avut lapte foarte mult, cred că aş fi putut alăpta toţi bebeii din cartier :-) De altfel chiar mergeam după-amiaza la finul meu şi îl alăptam. Coşmarul a început încă din maternitate cu sâni angorjaţi plus ragade (de mastită m-a ferit Dumnezeu). De la medici până la femeia de serviciu, toţi care treceau prin salon mă asaltau cu sfatul: "Mulge-te! Vrei să ajungi la incizie?". Fiind foarte receptivă după ce oboseam eu cu mulsul, rugam pe oricine trecea pe la mine - soţ, mama, colege, asistente de la neonat etc. să mă ajute. Neavând experienţă la cei 21 de ani ai mei "goleam" sânul la muls, fără să-mi dau seama că prin asta nu fac decât să stimulez producerea unei cantităţi tot mai mari de lapte. Nu trebuie făcut aşa, ci doar muls atât cât să reducă puţin senzaţia de tensiune dureroasă şi aşteptat o zi, două ca secreţia lactată să se regleze în funcţie de cerere.Legat de muls: am întâlnit o mamă care nu ştia că trebuie manevrată doar zona areolară iar în rest masat uşor cu toată palma şi îşi făcuse multe vânătăi pe sân. Oare nici un medic nu o văzuse?
         O altă indicaţie greşită care mi s-a dat a fost să mă spăl cu apă şi săpun după fiecare supt. Cum reprizele de alăptat erau foarte dese, nu mai pridideam cu spălatul şi am grăbit (determinat) apariţia ragadelor. Sunt într-adevăr foarte dureroase, îmi era frică să mai pun copilul la sân. Cu toate astea am continuat programul la cerere şi nu am aplicat niciun unguent. Au trecut de la sine în 3-4 zile.Referitor la ragade, mă întreb dacă există mame care nu au exerimentat ragada. Eu am avut la fiecare dintre copii şi înclin să cred că poziţionarea corectă la sân nu depinde doar de mamă, ci şi de bebel. De abia după câteva zile prinde mamelonul bine, la început trebuie ajutaţi mult. Din fericire am născut copii cu greutate mare care au putut suge viguros.
        Am alăptat la cerere instinctiv (şi cererea putea fi şi după un sfert de oră de la ultima masă), am mâncat din toate legumele şi fructele pe care mi le-am permis şi primul meu copil nu a făcut nici măcar o criză de plâns (la următorii nu s-a mai repetat figura), vă rog să mă credeţi! Usturoi, urzici, fasole, varză murată, salată de vinete şi alte alimente îndrăzneţe nu mi-au creeat niciun fel de probleme.  Am ţinut toate posturile bisericeşti, Postul Mare a început la o săptămână după ce am născut primul copil şi cu toate acestea am avut lapte foarte mult. Nu mi-a apărut nici o carie nouă din cauza alăptării, cum mă speriau alţii şi nu am fost niciodată anemică (prin anemie se înţelege lipsă de Fe).
        Alăptata exclusiv, prima mea fetiţă a luat foarte bine în greutate. Medicul de familie s-a îngrijorat şi mi-a spus: "Mai dă-i dragă şi ceai! Ai un lapte prea gras!". Din fericire nu am ascultat sfaturile medicale.Nici cu diversificarea nu m-am grăbit, deşi acum 11 ani nu era la modă alăptarea exclusivă până la 6 luni, primul aliment solid introdus a fost pe la 5 luni jumătate-măr ras.
        Primul an de alăptare a fost din păcate de 10 luni pentru că între timp am rămas însărcinată cu al doilea copil şi mă simţeam îngrozitor.De altfel toate sarcinile mele cu fete au fost etichetate ca sarcini toxice, cu vărsături incoercibile până la aproape 5 luni ale sarcinii. După ce am născut a doua fetiţă prima deja nu mai voia să sugă, deşi am invitat-o.Încercând să sugă îi venea greaţă şi n-am mai insistat. A primit lapte de vacă la biberon, dar cantitatea zilnică pe care o consuma era prea mică: 300 ml pe zi. Tot după ce n-a mai supt a avut o cădere imunitară care s-a soldat cu un herpes ocular (era să orbească) Asta a fost, nu m-a susţinut nimeni să-mi spună că n-aş muri dacă alăptez însărcinată fiind, chiar dacă deseori simţeam moartea atât de aproape. Probabil erau doar scăderi ale tensiunii arteriale, dar mă speriau fiindcă nu mai experimentasem stări asemănătoare.

primul şi al 5-lea copil

        Am uitat să menţionez că primul an de alăptare la primul copil a fost cel mai uşor, deşi nu am avut ajutor la treburile casnice şi eram studentă.Nu am întrerupt cursurile, ci am reuşit să mă strecor alături de toţi chiulangii facultăţii :-) Cel puţin eu am chiulit pentru o cauză nobilă: copilul meu. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să le fac pe toate. Mai dificil mi s-a părut după ce am mai avut şi alţi prunci, toţi mici, când ar fi trebuit să fiu în trei locuri simultan şi să şi alăptez. Îmi aduc aminte cu drag de acest prim an de alăptare; pentru mine a fost o bucurie, mai ales că nu credeam să am lapte suficient (pesimisme de-ale mele). Mi s-a părut o minune .
      Am scris ca răspuns la postarea aceasta şi o felicit pe Rox pentru iniţiativa ei de a susţine tinerele mame care alăptează. 

Nume

          Numele meu oficial este Ramona. Multă vreme nu am ştiut că mă cheamă de fapt Ecaterina. După "întoarcerea" mamei mele la ortodoxie (spun întoarcere pentru că până atunci nu participa la viaţa Bisericii deşi era botezată ortodox), realizînd importanţa sfintelor taine, mi-a povestit că preotul care m-a botezat nu mi-a spus Ramona, ci mi-a pus numele naşei mele, Ecaterina. Părintele le-a impus: "Daţi-i copilului un nume de sfânt! Ce nume e ăsta, Ramona? Se botează roaba lui Dumnezeu Ecaterina..." Atunci nu prea le-a convenit, dar după 20 de ani, când eu am aflat întâmplarea, m-am bucurat să am o ocrotitoare sfântă.
          Fetiţei mele i-am pus numele Ecaterina după sfatul duhovnicului pe care l-am rugat să aleaga în locul nostru. Este oarecum geloasă pe numele surorii ei Maria şi mă tot întreabă "Aşa-i că sfânta mea e o sfântă mare?" I-am cumpărat o carte ilustrată în stil bizantin despre sfânta Ecaterina şi a fost încântată că a fost o prinţesă frumoasă şi înţeleaptă, căreia Mântuitorul i-a dăruit un inel. S-a liniştit!

Spovedania

         Duhovnicul nostru se află într-o mănătire care este destul de departe de oraşul nostru. Ca să ne spovedim trebuie să lipsim 2 zile de acasă, ceea ce uneori pare incomod. Dumnezeu mi-a arătat deseori că dacă sufletul mi-e în mare tulburare trebuie să las orice îndatorire lumească şi să alerg la sfânta spovedanie, caci ce mi-ar folosi dacă aş câştiga lumea întreagă, dar sufletul mi l-aş pierde? Îmi vin în minte două întâmplări legate de aceasta:

•  lipsisem de la un laborator de morfopatologie ca să mă spovedesc;"întâmplător" toată grupa lipsise în aceeaşi zi; la următoarea întâlnire cu noi proful a venit să ne asculte ca să ne taie cheful de a mai chiuli, dar nu ne-a luat la rând din bancă, ci după catalog; eu am fost singura care nu a fost examinată: s-au lipit între ele foile acolo unde era rubrica mea!!!
• peste câţiva ani, când şi fetiţele mele au ajuns la vârsta pentru spovedanie le-am luat cu noi la părinte; au lipsit de la şcoală tocmai înaintea unui concurs pe care doamnele învăţătoare îl considerau foarte important şi făceau pregătire intensiv cu elevii; fetele s-au împărtăşit şi au mers la concurs (după ce fuseseră descurajate: "aţi pierdut, nu aţi lucrat cutare gen de probleme") şi au luat ambele câte 100 puncte din 100; nu sunt nişte eleve excepţionale, ci s-a întâmplat aşa ca să sporească şi ele în credinţă.

       Nu scriu toate astea ca să mă laud, scriu spre slava lui Dumnezeu, care lucrează minuni şi astăzi ca şi în vechime, şi mai scriu ca să-mi amintesc la vreme de împuţinare a nădejdii de puterea tainelor bisericii. Cred că este bine să nu ascund Lumina sub obroc.

Moş Crăciun

        Niciodată nu mi-a plăcut să-mi mint copiii. Nici chiar când a venit vorba de vestitul Moş Crăciun. Le-am spus că e o tradiţie care nu are legătură cu Naşterea Domnului (ba mai mult, parcă e menită să eclipseze sensul religios al sărbătorii, să ne închidă în imanent) şi i-am sfătuit să nu spună asta altor copiii pentru că vor suferi. M-au întrebat de ce îi mint părinţii pe ceilalţi şi le-am spus că, de fapt, părinţilor acelora le place să-şi vadă copiii fericiţi chiar cu preţul tristeţii pe care o va produce mai târziu dezvăluirea adevărului. Într-adevăr, ce bucură copiii mai mult decât prezenţa lângă brad a unui personaj de poveste care le oferă jucăria dorită? Pentru asta se străduiesc copii toată luna decembrie, cu asta îi şantajează părinţii tot anul: "Vezi, că nu mai vine Moşul la tine!".
       Inima mea de mamă creştină nu m-a înşelat niciodată, doar mi-a lipsit timpul de a sistematiza ceea ce gândesc.M-am bucurat să citesc părerea unui specialist în psihologia copilului, Jan Hunt , care corespunde viziunii mele asupra acestei probleme.

       Iată câteva pasaje din articolul "Moş Crăciun periclitează încrederea?" de Jan Hunt:"Cum să păstrăm fantezia fără minciună? Fantezia şi jocul sunt elemente esenţiale ale vieţii copiilor. Imaginaţia este o componentă importantă a gândirii, a rezolvării problemelor. Care e diferenţa dintre o fantezie sănătoasă şi decepţia care pune în pericol încrederea copiilor în părinţi?" În continuare psihologul propune ca părinţii să-i spună copilului povestea lui Moş Crăciun care aduce daruri copiilor în poveste, nu în lumea noastră, să joace împreună jocul lui Moş Crăciun punându-şi reciproc cadouri sub brad întocmai cum pune Moşul în poveste."Acestea oferă copilului bucuria de a dărui şi el altora, lucru care nu se realizează în varianta tradiţională". Autorul subliniază faptul că micuţii "au nevoie de o imagine realistă a lumii în care trăiesc" (scrie asta cu litere îngroşate) fără a distruge bucuria de a deschide un cadou-surpriză de la cei dragi.

Sfaturi

          În 1990 aveam 5 copii, cel mai mare de 7 ani, şi în 1994 aveam 8 copii, cel mai mare de 11 ani. Acestea au fost timpuri de "lămurire în foc", când nu mai aveam aproape nimic din resursele mele fizice. Foarte puţin din planuri sau programări se poate realiza când ai mulţi copii mici. Plâng când nu e cazul, împrăştie lucrurile, au nevoie de ajutor pentru oliţă etc.

Credit: Free images from acobox.com

         Dar asta mi-a prins atât de bine. Am învăţat să fac în fiecare zi o listă-dar nu era o listă cu ce am de făcut, ci cu lucruri pentru care să mă rog."Doamne, cu tăria Ta şi cu puterea Duhului Tău, ajută-mă să îndeplinesc ce doreşti Tu, adu-mi aminte de lucrurile pe care s-ar putea să le uit în împrăştierea mea, îndreptează-mă pe cărările Tale".
        Am învăţat să-mi iubesc copiii pentru ceea sunt ei, aşa cum sunt în dezvoltarea lor, să trăiesc clipa şi să uit de stresul curăţeniei. Am lăsat lucrurile să le rânduiască Dumnezeu, Care mi-a dat gândul cel bun şi m-a ajutat să concep planuri are să corespundă situaţiei mele. Vi le scriu pentru că s-ar putea să vă folosească în lupta pe care o duceţi ca viaţa de familie să fie armonioasă.

• am ţinut copiii aproape de mine oriunde aş fi fost în timpul zilei; astfel eram într-o continuă legătură cu ei şi mă focalizam pe ei, nu riscam să fiu prea preocupată de altfel de proiecte, iar copiii nu simţeau nevoia să-mi atragă atenţia făcând năzbâtii
• pentru cei cu case mari: copiilor nu li se permitea să intre în toate camerele (dacă eu am decât 2 ce să interzic?);sufrageria era totdeauna ordonată, chiar dacă restul casei era răscolit; cum îmi place ordinea şi curăţenia această regulă mă ajuta să rămân în toate minţile
• curăţam bucătăria în fiecare seară înainte de a mă culca; dimineaţa când găseam bucătăria curată era o uşurare pentru mine
• găteam feluri de mâncare simple, dietetice, nepretenţioase
• am redus timpul acordat ieşirilor( fie ele pentru cumpărături, fie vizite), telefonului, internetului
• jucăriile-ţinute într-un singur dormitor, o cameră de joacă; nu le-am permis să le împrăştie peste tot prin casă (eu le depozitez pe balcon în sacoşe mari şi în câteva dulăpioare cu sertare-aici le punem în fiecare seară)
• temele (la ei homeschooling)- copiii mici vor fi mai puţin geloşi dacă au şi ei cărţi şi caiete pe care să mâzgălească sau dacă le citim o povestioară înainte de a face temele cu cei mari
• un loc de joacă sigur în curte este de mare ajutor 
• zilnic am ţinut la "orele de linişte" în care să mă pot ruga şi citi din Sfânta Sriptură ca să-mi încarc bateriile şi să aţipesc puţin; îmi aduc aminte cum stăteam pe podea cu un copil la sân, Biblia într-o mână şi o jordiţă în cealaltă, impunându-le copiilor odihna de după-amiază
• nu mi-am permis să folosesc televizorul sau jocurile pe calculator drept mijloc de a linişti copiii; am înţeles că astfel de strategii s-ar fi întors împotriva mea; am preferat un inconvenient de scurtă durată ca să am pe termen lung copii disciplinaţi, fără probleme de comportament sau atenţie
• am exersat să mă bucur de copiii mei şi să-i apreciez, am practicat mulţumirea, recunoştinţa în locul autocompătimirii
• am afişat veselia, chiar dacă nu mă simţeam veselă şi am constatat că astfel pot schimba oarecum realitatea; starea de spirit a mamei influenţează întreaga familie
• casa este concepută să servească necesităţilor familiei, nu familia să robească pentru casă; de asemenea ea are nevoie să fie îngrijită cât să îndeplinească acest scop; o dezordine totală este o sursă de tulburare pentru toţi, dar o casă muzeu este o povară pentru copiii zburdalnici

                                                                                                     după Sherry

Secu

       La mănăstirea Secu acum un an cam aşa se comportau piticii mei (copii împărtăşiţi, obişnuiţi cu slujbele, dar obosiţi de drumul de la Craiova la Petru-Vodă) Ca să-mi sporească pacea sufletească, cineva "duhovnicesc" a concluzionat "nişte draci de copchii".

Examen

         În timpul facultăţii am făcut o gripă urâtă, care s-a complicat cu pneumonie. Am lipsit la 2 examene şi cu greu am reuşit să învăţ pentru al treilea - microbiologie, examen cu Microbu, personaj de temut: aspru la note şi caustic în limbaj. La examen  soţul meu, pe atunci prietenul meu, a venit cu mine ca să mă susţină (şi la propriu şi la figurat). Ca să nu piardă vremea aşteptându-mă, îşi luase cu el o icoană a Maicii Domnului pe care să o finiseze pe margini. În sală eu am reuşit sa scriu câte ceva la două subiecte din trei. Colegii mei, care se prezentaseră mai bine ca mine au luat toţi note sub 7. Când m-a ascultat pe mine, Microbu a dat o replica ciudată: "Astăzi sunt pe post de Maica Domnului!" şi mi-a pus în carnet nota 9. Trebuie să spun că profu nu era o persoană religioasă, iar cu ceilalţi colegi vorbise destul de vulgar. Nu mă cunoştea şi nu cred că înfăţişarea mea, decentă de altfel, i-a dat de înţeles că am evlavie la Maica Domnului. Mai aveam o colegă adventistă care era şi ea nemachiată, cu fustă lungă, păr strâns în coadă ca şi mine, dar cu ea nu a fost deloc indulgent.
      Explicaţia: cât timp stătuse pe culoar ca să mă aştepte, soţul meu făcuse de 2 ori Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Binecuvântări

     Copiii din familiile numeroase nu sunt deloc neglijaţi sau lipsiţi de privilegii comparativ cu ceilalţi. Am auzit multe poveşti cum că cei mari muncesc peste puteri, cei mici sunt prea răsfăţaţi, mijlociilor nu li se acordă atenţie etc.Bineînţeles că există copii neglijaţi şi abuzaţi, dar asta se întâmplă şi în familiile mai mici. În familiile numeroase copiii au un avantaj din punctul acesta de vedere pentru că se au unul pe altul.Din perspectivă personală, fiind crescută într-un cadru ştiinţific de planificare familială- 5ani între mine şi sora mea, vă pot spune că mă bucur pentru copiii mei că nu experimentează acest gen de singurătate. Sigur, nici nu se înţeleg perfect, dar se au unii pe alţii.Spun cu durere că părinţii mei au luat de bună minciuna că o spaţiere de 5 ani între copii face ca aceştia din urmă să se bucure de mai multă afecţiune şi mai multe resurse financiare. Fals! Ne-au tratat ca pe nişte chestiuni "opţionale".

Source : elixir.centerblog.net sur centerblog.

      De îndată ce o familie hotărăşte să aibă mai mulţi copii decât are majoritatea, oamenii de "bine" îi asaltează cu poveşti descurajante despre cunoscuţi ("un prieten al unui prieten") care au crescut în familii numeroase şi au fost copleşiţi de sărăcie.Nu toţi oamenii săraci provin din familii mari.În copilărie nu mă deranja că nu am camera mea sau că port haine de la reduceri, dar eram strivită de atmosfera rece de acasă. Părea ă nu pot avea o relaţie veritabilă cu vreo fiinţă umană.
     Faptul că am mulţi (15) copii nu m-a distrus. După anumite opinii ar trebui să fiu mai bolnavă şi mai urâtă ca mulţi oameni de vârsta mea, dar iată că arăt mai tânără. Dimpotrivă, viaţa păcătoasă îmbătrâneşte chipul mai repede decât sarcinile repetate.Răspund cu "nu" la toate chestionarele medicale despre bolile avute (la dentist şi la medicul de familie), deci creşterea copiilor nu pare să-mi fi ruinat sănătatea.Poate e şi zestrea genetică, dar merită să luăm în considerare că sarcinile survenite în mod natural şi alăptarea la cerere sunt factori importanţi în menţinerea sănătăţii femeii (fizică şi psihică).Tactica majoră de a speria femeile de alăptare conţine replica: "Ţi se vor lăsa sânii!".Dragelor, gravitaţia nu este amabilă cu nimeni!
      Copiii întăresc relaţia soţilor, sunt fiinţe dragi amândurora; bineînţeles, dacă sunteţi egoişti copiii sunt un impediment.Dar cuplurile formate din oameni egoişti nu rezistă în timp nici fără provocarea copiilor.
      Am scris acestea pentru că am întâlnit comentarii contra familiilor cu mulţi copii şi am o tendinţă păcătoasă de a mă îndoi de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, aşa că am simţit nevoia să structurez nişte contraargumente.Nu îi învinuiesc pe cei care pledează pentru planning familial, sunt doar înşelaţi de vrăjmaşul şi urâtorul de oameni: diavolul.
                                                                   (după Sherry )

• Eca: "Bunica, tu eşti de pe vremea lui Ştefan cel Mare?"
• Iuli asculta o replică dintr-o poveste: "Îţi cer mâna din nou,domniţă" şi mă întreabă nedumerită:"Cum adică,mami, din ou?"
• Ionuţ (cls întîi)"Care e diferenţa dintre 10 şi 8?" "Păi...că 10 e mai mare"
• Albă ca Zăpada e ilustrată în carte sărutându-se cu prinţul.Iuli povesteşte: "Si Abă ca Jăpada când se tezi din moalte jişe: "Ce pinţ e ăsta?Ia să-l mănânc eu!"
• Maria spune Crezul: ...Care a înviat a treia zi după fripturi...Care din Tatăl curcede, Cel Ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul e închinat şi slăbit...(nu mi-o luaţi în nume de rău)
• Am  avut un mic accident cu maşina; Iuli, care dormise până atunci, se trezeşte şi ceartă maşina."Măi maşinuţă, dormeam şi eu..."
• Ionuţ cade pe scări şi vine la mine frecându-si funduleţul: "Mami, m-am lovit la tâmplă!"
• Eca îmi spune la ureche: "Să-mi dai mie moştenire chestia aia cu care desfaci tu conservele!"
• Ionuţ îşi bagă o folricică de porumb în ureche."De ce?" "Păi unde să o pun?"

Jucării diabolice

Source : elixir.centerblog.net sur centerblog

          Zilele astea copiii au primit ouă "Kinder".Bucurie mare! Deschidem noi cutiuţele cu surprize şi găsim multe jucării mici şi drăguţe printre care şi un ...drac mov rânjind răutăcios.Ce minte bolnavă face glumele astea proaste? Regret că l-am aruncat înainte de a-i face o poză pe care să o postez demonstrativ.Am mai primit acum câţiva ani nişte bombonele ambalate pervers în recipiente în formă de tomberon şi de vas WC intitulate sugestiv "Garbage candy" şi "Toilet candy".Nu mi s-a părut deloc amuzant.
          Dacă luăm în considerare jucăriile monstruoase pentru băieţi şi păpuşile sexy cu accesorii pentru machiaj şi coafură destinate fetiţelor putem trage concluzia că oamenii îşi doresc băieţi agresivi şi fete uşuratice. Jucăriile care domină rafturile din magazine sunt o imagine a felului în care oamenii îşi educă proprii copii (mă gândesc la faptul că oferta se face în funcţie de cerere; nimeni n-ar mai produce jucării care nu se cumpără)

Bravo

           Legat de acest articol vreau să scriu şi eu ceva ce am găsit în cartea părintelui Porfirie cu câţiva ani în urmă şi m-a făcut să înţeleg mai bine ASCULTAREA:
           "Bătrânii mei erau sfinţi.Se îngrijeau de creşterea mea în multe chipuri, chiar aspre. Niciodată nu-mi spuneau "Bravo!" sau "Ai făcut bine!" .Niciodată nu mă lăudau. Întotdeauna mă sfătuiau cum să-l iubesc pe Dumnezeu şi cum să mă smeresc. Cum să-L chem pe Dumnezeu să-mi întărească sufletul şi să-L iubesc mult.Asta am învăţat. De "Bravo!" n-am ştiut, nici nu l-am căutat vreodată.Nici acasă la părinţi nu mă învăţaseră cu "Bravo!" (...) Acum înţeleg ce aspri erau. Atunci nu-mi dădeam seama, căci îi iubeam. Niciodată n-am vrut să mă despart de ei."  "Făceam deplină ascultare de ei. Ascultare! Această ascultare desăvârşită ma mântuit. Pentru ea Dumnezeu mi-a dat darul. (...) Nu ascultare silită, ci cu bucurie şi iubire.Îi iubeam cu adevărat. Şi, pentru că îi iubeam, simţeam şi înţelegeam ce voiau. Cunoşteam, înainte de a-mi spune, ce voiau şi cum voiau fiecare lucru. (...) Pentru aceasta sufletul meu zbura de bucurie lângă ei.Viaţa mea era rugăciune, bucurie, ascultare de Bătrânii mei."
        Personal, decât să spun un "bravo" lipsit de substanţă, prefer să îmi exprim sentimentele, să spun ce gândesc despre respectiva faptă lăudabilă sau ce efecte pozitive are. Îmi place să dezvolt ideile pe care vreau să le accentuez invitându-i pe copii la o conversaţie pe tema comportamentului pe care vreau să-l întăresc. Cheia succesului în relaţia mea cu copiii este sinceritatea şi încrederea în capacitatea lor de a lua decizii corecte.
        Dacă ar fi să-mi fac autocritica legat de acest subiect aş spune că regret că nu pot să mă debarasez total de automatismul de a-i lăuda pe copiii. Mai şlefuim comportamentul şi se rezolvă!

Ce le ofer copiilor mei

          O întrebare pe care am auzit-o de sute de ori folosită ca argument pentru contracepţie este "De ce să fac copii? Ce să le ofer ?" Oferă-le şansa de a privi cerul înstelat al nopţii, răsăritul soarelui în dimineţile cu rouă, pomii înfloriţi ai primăverii, pădurea foşnind şi frumuseţea fulgilor de zăpadă.Toate astea sunt "bogăţii" la îndemâna oricărui sărac.Oferă-le bucuria jocului cu lucruri simple, a explorării libere în siguranţă, a mirării în faţa firului de iarbă şi a îmbrăţişării calde de mamă.
         Priviţi cerşetorii şi învăţaţi de la ei că nu se renunţă la viaţă pentru că nu avem posibilităţi materiale.Dacă pe vremea războaielor cu turcii, româncele ar fi gândit aşa, s-ar fi pustiit ţara şi fără iatagane. Gândiţi-vă la mama lui Creangă.a lui Brâncuşi (aceştia sunt primii doi care mi-au venit în minte) şi la multe mame sărace care au dat naştere la genii sau oameni care au avut o ascensiune materială deosebită! Cunoaştem noi viitorul?
         Pentru mamele care vor să fie creştine reamintesc că Dumnezeu este Cel Care pune viaţa în făpturile sale şi Cel Care a dat porunca "Să nu ucizi!". Mântuitorul nu ne-a vorbit în Evanghelii despre responsabilitatea reproducerii ci ne-a spus "lăsaţi copiii să vină la Mine!" şi"nu va îngrijiţi de ziua de ziua de mâine".Citiţi în "Pelerinul rus" cum se simţea în umila lui colibă, cum era inundat de bucuria rugăciunii.Fericirea şi sentimentul împlinirii sunt două lucruri pe care le omul le poate dobândi indiferent de situaţia materială.

          La întrebarea de mai sus aş putea răspunde scurt şi cuprinzător "Viaţa!" dar nu o fac pentru că ştiu că altele sunt adevăratele motive pentru care se folosesc metode de ucidere elegante.
     

Greu fără desene?

Nu o duc pe Eca la grădi. Are nevoie să-şi manifeste talentul pictând. La grădiniţă se ocupă mai mult de scris-citit, de parcă îi pregătim pe copii să devină maşini de scris.Acasă poate să cânte, să danseze,să găteasă,să plastilinească, să spele şosetuţe,să-şi aranjeze freza în voie. Copiii nu au nevoie de militărie ca să-i liniştească, nici de televizor care să-i facă inactivi. Asta cere efort, doamnelor!

Datoria fetelor

elixir.centerblog.net

Stateau fetiţele la sfat
Pe patul din odaie,
Şi cea mai mică a-ntrebat:
-"Bunico,oare-aşa e?

De-o fi razboi,băieţii zic
Că ei se duc să moară,
Dar noi, fetiţele, nimic
Nu facem pentru ţară?"

A râs bunica-ncetişor
Şi-a zis cu duioşie:
-"Aveţi şi voi, fetiţelor,
O sfântă datorie.

Cât sunteţi mici şi-aveţi părinţi
Să faceţi ce v-or spune;
Să fiţi supuse şi cuminţi
Şi vrednice şi bune.

În viaţă să munceşti cât poti
Să ştiţi voi de la mine
Că munca-i cinste pentru toţi,
Şi lenea e ruşine.

Cinstită-n fapte şi în gând
Viaţa să vă fie
Şi să vă faceţi orişicând
Întreaga datorie.

Să fie-n casă râs şi spor,
Copiii să vă crească
Cu dragoste de ţara lor
Şi legea stramoşească.

Femeia leneşă şi rea
Se face de ocară:
Muncind pentru căsuţa ta,
Munceşti şi pentru ţară.

(OTILIA CAZIMIR)

Instructaj

    Oamenii de astazi cred ca familia nu este de ajuns, ca prescolarii au nevoie de structurare si acest element nu poate fi obtinut acasa prin eforturile parintilor iubitori, ci doar cu ajutorul c   adrelor didactice, la gradinita. Ma sperie ideea ca si in biserica sunt multi care sustin aceasta idee. Etapa prescolara a invatamantului nu este necesara in societate decat daca cei care detin puterea politica doresc sa implementeze un nou mod de a gandi in populatia care opune rezistenta. Este logic: trebuie obtinut controlul marilor mase modelandu-le gandirea de timpuriu, inainte ca acestea sa imbratiseze ganduri si principii straine sistemului.Ca sa determine masele sa fie obediente trebuie sa obtina increderea lor. Cum poate fi formata  increderea in stat mai bine daca nu facand oamenii sa perceapa guvernul (sub forma institutiei scolare) ca pe un parinte care ne poarta de grija, ne ocroteste? Aceasta idee nu este formulata direct, ci instilata treptat pentru ca otrava ei sa nu fie detectata si respinsa. Societatile care "atenteaza" la inimile copiilor nostri nu sunt niciodata binevoitoare, ci tiranice, exploatatoare.

La defence-Paris

       Ce ne face sa credem ca o straina poate educa mai bine un copil decat parintii pe care Dumnezeu i-a randuit pentru acesti  micuti lipsiti de aparare? Cat despre structurare, cred ca aceasta este o parte a vietii oricarei familii: toata lumea din casa stie cand se serveste micul dejun, cand este ora de culcare.Copiii nu au nevoie sa le fie planificat fiecare minut, ci doar linii generale ale rutinei zilnice. Sunt pe lumea asta lucruri mult mai importante decat sa stii culorile la 2 ani...
       Copiii care isi castiga o identitate in sanul familiei, in contrast cu cei crescuti in grupuri nefiresc de mari de copii de aceeasi varsta, devin adulti generosi,cu o caldura sufleteasca aparte, capabili sa interactioneze cu oamenii de pe pozitia celui care are puterea de a lua decizii.Copiii institutionalizati sunt sovaielnici pentru ca sunt obisnuiti sa fie mereu estimati de "doamna". Acest lucru e extrem de nociv: ii face  sa priveasca in jur si sa se compare mereu cu altii, nu se pot elibera de gandul ca "lumea se uita" la ei si ii evalueaza. Pentru noi, crestinii, singura parere care ar trebui sa conteze este judecata lui Dumnezeu.
       Nu vreau ca modelele de gandire ale altora sa fie imprimate in mintea copiilor mei inainte de a avea sansa sa descopere ampreta unica pe care Dumnezeu le-a creeat-o in inima lor,de aceea ma straduiesc sa veghez la libertatea lor de gandire si sa-i apar de elementele intruzive ale "invatamantului".
       In incheiere vreau sa scriu ce se spunea zilnic la gradi inainte de masa (o incantatie idolatra as putea spune): "Luna noua/Taie painea-n doua/Ne da sanatate/Si multe bucate" 
     

Dragostea din sticlă

          " Apoi, după ce se va naşte copilul, mama trebuie să-l alăpteze cât poate mai mult.Laptele mamei dă sănătate copiilor ei. Prin alăptare copiii nu sug numai lapte, ci şi dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind astfel un caracter puternic. Dar şi pe mamă o ajută alăptarea. Atunci când o mamă nu-şi alăptează copiii se creează anomalii în organismul lor, care pot duce la extirparea sânului.

            Mai demult o mamă putea alăpta şi copilul vecinei dacă aceasta nu avea lapte. Acum însă multe mame se îngreuiază să îşi alăpteze chiar şi proprii lor copii. Mama care se leneveşte şi nu-şi alăptează copilul transmite această lenevire şi copilului ei.Mai demult cutiile cu lapte concetrat aveau aveau pe ele o etichetă cu o mamă care ţinea la sânul ei un copil.Acum însă au o mamă care ţine în braţe nişte flori. Mamele nu-şi mai alăptează copiii şi astfel aceştia cres fără mângâierea mamei. Şi atunci cine le va da afecţiune şi dragoste? Cutia cu laptele de vacă? Copiii sug din sticla îngheţată şi astfel îngheaţă şi inima lor. Apoi, după ce cresc mari, caută mângâiere în sticla de la tavernă. Beau ca să-şi uite stresul şi astfel devin alcoolici. Dacă copii nu vor primi afecţiune, nu vor avea de unde să dăruiască afecţiune, şi astfel se transmit mai departe patimile părinţilor. Apoi vin mamele al mine şi-mi spun: "Părinte, fă rugăciune, căci îmi pierd copilul!" (părintele Paisie Aghioritul - Viaţa de familie)

Obstetrică-teologie

          "Educaţia copilului începe încă din perioada sarcinii. Dacă mama care poartă în pântece se supără şi se mâhneşte, atunci şi fătul se tulbură în ea. Iar dacă mama se roagă şi trăieşte duhovniceşte, copilaşul din pântecele ei se sfinţeşte. De aceea, femeea atunci când e însărcinată trebuie să rostească rugăciunea lui Iisus, să citească puţin din Evanghelie, să psalmodieze, să nu-şi pricinuiască nelinişti, dar şi ceilalţi să caute să nu o mâhnească. Făcând astfel copilul ce se va naşte va fi sfinţit, iar părinţii nu vor avea probleme cu el nici când este mic, nici când va creşte mare." (părintele Paisie Aghoiritul--Viaţa de familie)

, Ps 70,6: "Întru Tine m-am întărit din pântece, din mitrasul maicii mele Tu eşti acoperitorul meu: întru Tine este cântarea mea pururea"

Concurs

                                         Editura Iona lansează un concurs
Nu e un concurs care să implice ideea de rivalitate, care să hrănească mândria omului.De aceea şi particip.Fiind o întrebare foarte uşoară pentru orice creştin, cu atâtea răspunsuri corecte postate, bănuiesc că se va face o tragere la sorţi. M-aş bucura să câştig o carte pentru copii. Susţin faptul că ar trebui investit mai mult în cărţi religioase în limba română  ilustrate adecvat pentru cei mici; sunt asaltaţi prin librării cu multele imagini atrăgătoare ale cărţilor cu conţinut nu numai necreştin, ci chiar stupid (ex: apologia minciunii în "Motanul încălţat", prioritatea frumuseţii fizice între criteriile de alegere a soţiei, rolul justiţiar al răzbunării, inocularea ideii că dobitoacele au suflet asemenea omului etc.)

În vacanţă

a mai căzut un dinte...

pe masa de scris -- căsuţele soldaţilor

sunt eu, Picasso

Lacăt la gură

photo © Darren Hester
for openphoto.net

           Eu am fost prima care a introdus ţipetele în atmosfera casei noastre , soţul meu este foarte calm.Am hotărât că tot eu trebuie să restabilesc liniştea până nu este prea târziu .Deja bumerangul mâniei mele se întoarce asupra mea  prin felul în care copiii mei se poartă unul cu altul când au neînţelegeri :ţipă şi se jignesc .
            Azi am avut o mică victorie în acest sens: fata mea cea mare îl ţinea pe frăţiorul ei  9 luni şi, din neatenţie, l-a lovit cu capul de colţul unui sertar deschis în care ea căuta ceva.Am reuşit să-mi înăbuş tendinţa obişnuită de a ridica tonul la ea. Oricum, şi ei îi părea rău şi îi era frică la vederea rănii sângerânde.Aceste două sentimente sunt suficiente pentru a o face mai vigilentă altă dată.O palmă de la mine ar fi fost ca şi cum aş fi pedepsit o greşeală de 2 ori. Asta nu se face!
         Îmi aduc aminte de momentul când acelaşi sugar,pe atunci de aproape 3 luni, mi-a căzut din pat, un pat dublu unde mai avea şi perne puse ca pavăză.Nu m-am gândit că tocmai când se trezeşte din somn face progresul de a merge în genunchi şi în cap, nu mai făcuse asta până atunci.Ce-ar fi fost să ţipe şi soţul meu la mine,ba să mă şi bată? Cred că destul mă culpabilizam eu.
         Cu blândeţea (care,de altfel, nu mă caracterizează),cu muuulte explicaţii despre consecinţele neatenţiei în mişcări, cu încercarea de a cultiva compasiunea pentru durerile (fie ele şi fizice) altuia reuşesc să reduc accidentele "de circulaţie" ale copiilor mai mult decât cu urletele.

Motivaţii

          Îmi displace total faptul că pentru lucruri simple, instinctuale trebuie să avem experţi, consultanţi specializaţi. Nu mai avem mame, bunici care să ne înveţe despre alăptare şi dificultăţile ei, nici medicina însăşi nu oferă un suport real. Sute de doctoriţe care nu şi-au alăptat proprii copii ( ginecologi, neonatologi, medici de familie şi pediatri ) vorbesc cu jumătate de gură despre alăptare, dar oferă cu emfază informaţii despre laptele praf. Clerul, constituit exclusiv din bărbaţi, nu pare să se îngrijoreze de amploarea acestui monstruos fenomen: BIBERONUL .Din fericire există numeroase informaţii pe internet (de exemplu aici la capitolul "falsuri")pentru mămicile vii (în contrast cu cele care oferă hrană moartă)care nu vor să se lase descurajate de sfaturi otrăvite sau de vreo ragadă usturătoare.

Credit: Free photos from acobox.com

           Eu cred că problema nu este lipsa de cunoştinţe teoretice cu privire la alăptare, ci lipsa de dispoziţie pentru jertfă. Din această cauză mamele simt nevoia să vină savanţii să confirme alăptarea cu argumente impresionante, argumente care să descrie beneficii ale laptelui matern suficient de importante ca să contrabalanseze comoditatea lor.La ce bun atâta efort dacă nu obţinem un super-bebe?

          De asemenea, din lipsă de smerenie unele mame nu pot rosti simplu: "îmi alăptez copilul", ci "îl alăptez fiindcă s-a descoperit că laptele matern conţine substanţe care asigura dezvoltarea creierului (poate nu ştii, dar copilul meu va deveni automat un geniu)".Cu adevărat avantajele alăptării sunt enorme, dar nu acesta este mobilul.Prin ce buzunar aţi uitat, doamnelor, dragostea de mamă?
         Ce se poate spune despre mamele care se autointitulează "credincioase" dar nu au credinţa că Dumnezeu a instituit legile naturale, care nu au ochi să vadă chipul minunat în care El furnizează hrana pruncului ce se va naşte?Sau poate sunt nemulţumitoare că laptele nu se revarsă din belşug (aşa ca la colega de salon de la maternitate)?Asta îmi aduce aminte de o cerşetoare căreia i-am dat un bănuţ mic şi care m-a înjurat, aruncându-mi-l înapoi.Trist, dar adevărat!

Contagioşi?

mormântul Cuviosului Paisie

           La capitolul "Încrederea în gând" din cartea "Nevoinţă duhovnicească" a părintelui Paisie Aghioritul am găsit un fragment care m-a întărit în convingerea că fenomenul credinţei (în Dumnezeu) aruncă în aer toate teoriile medicale cu privire la contaminare, iar încrederea în gândul că te poţi îmbolnăvi sărutând icoanele sau chiar împărtăşindu-te după alţii îţi aduce boli trupeşti îngrozitoare şi îţi împietreşte inima. Bolile vin cu îngăduinţa lui Dumnezeu, în general pentru păcatele noastre şi pentru îndreptare.Să nu ne amăgim, puţini sunt încercaţi asemenea lui Iov.
          "Îmi aduc aminte că în viaţa de obşte aveam un monah care, ca mirean, a fost ofiţer de jandarmi. L-au pus citeţ, pentru că era învăţat. Era de mulţi ani în mănăstire şi se dezgusta de toate.Cum să atingă mânerul uşii?!Uşa o deschidea cu piciorul, sau trăgea zăvorul cu cotul şi după aceea îşi curăţa cu spirt mâneca aceea cu care atinsese zăvorul. Chiar şi uşa biserici o deschidea cu piciorul.Dar când a îmbătrinit, Dumnezeu a îngăduit să i se umple picioarele de viermi,şi mai ales acela cu care deschidea uşa.(...)Infirmierul m-a întrebat:"Ai înţeles din ce i s-a tras asta?" "Am înţeles -  i-am răspuns-  pentru că deschide uşa cu piciorul." (...) alţii sărutau mânerul uşii , pentru că a fost atins de Părinţi(...)."
        Sunt mulţi care cred acestui gând. Cel mai mult m-a întristat un ieromonah rătăcit care spunea: "Uite, domnule, profesorii îşi fac anual MRF şi nu umblă cu linguriţa din gură în gură!" Cine se împărtăşeşte cu credinţă se tămăduieşte de boli, cine nu are credinţă şi încălzeşte în inimă şarpele hulitor al îndoielii nu are ce căuta la Sfântul Potir!