La plimbare...

Acte

Daca vrem sa mergem la mare, este exclus sa mergem in Romania (ca sa nu fim fluierati si injurati la tot pasul si sa degustam pe banii nostri vulgaritatea celor de un neam cu noi). Daca trebuie sa iesim din tara trebuie sa avem pasapoarte la copii.

Ceea ce nu inteleg eu este necesitatea evitarii pasapoartelor biometrice, care ma obliga sa cheltuiesc bani in plus o data la doi ani (sunt ele valabile un an, dar le folosim un an in august si anul urmator in iulie).

Bineinteles ca las hotararea asta la intelegerea sotului meu, care prefera sa faca miscarea asta inutila decat sa aiba constiinta in indoiala. De dragul ierarhiei familiale e mai bine asa...

Personal nu o vad deloc ca pe o lepadare, nici ca pe o forma de a protesta si nici macar nu cred ca are menirea de a intarzia procesul de trecere la acte digitale si apoi la pecetluirea pe mana sau frunte. E doar o "suferinta" in van, atat pricep eu din efortul asta. La fel cum a fost si cu refuzul de a lua salariul pe card (care de la cap la coada se citeste drac !!!). Nu a influentat cu nimic mersul lucrurilor la nivel macro.

Va rog sa ma iertati, stiu ca sunt oameni patrunsi de pericolul actelor acestora, dar sistemul meu de alarma inca nu s-a declansat.

Ce bag in gura...

...are un ecou vizibil imediat in corpul meu de gravida.

Am avut de Paste un val de pofta de carne care mi-a trecut destul de repede, dupa care nici macar ouale nu ma mai tentau. De-abia asteptam postul acesta.

Desi sunt de abia in trimestrul doi incepusera sa se faca simtite edemele de sarcina, mai ales cand stateam mai mult in picioare sau cand consumam branza sarata.

De cand a inceput postul am observat clar ca, in ciuda faptului ca sunt la fel de activa ca si inainte si nu ma intind la orizontala decat cand dorm, nu mi se mai umfla nici mainile nici picioarele. Nu am restrictionat deloc aportul de sare, in schimb am incercat sa reduc cantitatea de proteine vegetale ingerate. Bineinteles ca fructele de sezon sunt la loc de cinste in meniu.

Probabil ca fenomen normal in sarcina sau ca parte a procesului de detoxifiere simt nevoia sa dorm mai mult decat inainte de post. Nu-mi permit insa luxul de a motai ori de cate ori as vrea...

Chirita

De la genunchiul broastei

Odata cu varsta m-am mai scuturat de inchipuiri si am inceput sa sa ma vad pe mine insami mai realist, drept pentru care mi-am ajustat niste principii de viata pe masura inaltimii mele duhovnicesti. Cu ocazia asta am incetat sa iau decizii nepotrivite, fiindca nu ma mai plasez in mod eronat pe linia intai a lucrarii poruncilor dumnezeiesti, ci evaluez mai intai cam de ce "performante" sunt capabila.

Pentru mine "a nu judeca" pe cineva inseamna a nu considera pe cineva incapabil de reabilitare inaintea lui Dumnezeu, si a nu-l desconsidera total. Insa cred ca trebuie sa trag concluzii despre caracterul oamenilor din experienta relatiilor cu ei si sa estimez cam la ce ma pot astepta din partea lor, altminteri ma pot  expune unor suferinte inutile sau chiar unor pericole. Sigur, daca-mi pot asuma anumite dezamagiri se merita sa acord o sansa chiar si atunci cand in repetate randuri m-am convins de neseriozitatea persoanei "judecate".

Cat despre porunca iubirii de aproapele, pe care suntem cu totii chemati sa o implinim, cred ca e de dorit sa ma silesc  pe mine insami la aceasta doar in cazul in care, independent de dorinta mea, sunt nevoita sa-mi petrec timpul in compania unor persoane care nu imi plac. Bineinteles, inainte de asta, trebuie sa am fata de mine onestitatea de a recunoaste ca anumiti oameni (sau obiceiuri de-ale lor) nu-mi plac. Ori de cate ori am posibilitatea insa, mi se pare mai intelept sa evit astfel de intalniri, decat sa ma chinui  singura si sa fac pe rabdatoarea fierband pe dinauntru si crezandu-ma iubitoare de aproapele. Cred ca dragostea asta de oameni e un dar, obtinut prin rugaciune, nu suntem obligati sa ne fortam si sa ne incercam nervii gratuit. In fond trebuie sa folosesc orice strategie ca sa ocolesc tulburarile din sufletul meu, deci daca nu ma simt in stare de o cooperare senina cu altul, mai bine ma retrag in cochilia mea.

Poate peste un timp voi gandi altfel, dar deocamdata nu simt nevoia sa remodelez felul in care ma port dupa standarde mai inalte, fiindca sfortarile de genul acesta mi-au facut mult rau. Momentan, mai mult decat orice, imi doresc dreapta socoteala.

Pe ploaie

am primit niste puzzle-uri

ma joc si eu

ne trece timpul mai usor in casa

satisfactie

240 piese...fara una :)

Omul ca iarba...

Am avut o saptamana foarte grea, care a culminat cu un eveniment neplacut total neasteptat.

Ziua mamei coincide cu sfarsitul de an scolar, si, cum anul acesta se si pensioneaza dupa zeci de ani de predare in invatamant, mama si-a dorit sa si-o sarbatoreasca in cadru festiv. Cu aceasta ocazie, dupa ce a desfacut cadourile si a citit dedicatiile si felicitarile primite, ne-a tinut un mic dicurs. In timp ce vorbea despre implinirile ei s-a emotionat de bucurie si au inceput sa-i curga lacrimile. Stiindu-i firea sensibila, nu mi s-a parut un lucru neobisnuit ca mama sa planga intr-un astfel de moment.

Se pare insa ca in sufletul ei totul a avut alte dimensiuni decat credeam eu, fiindca la nici doua minute dupa ce a sfarsit de vorbit ne-a spus ca se simte rau. Nici atunci nu m-am alarmat, pentru ca mama a avut toata viata caderi de calciu si eram familiarizata cu starile ei de slabiciune. Ceea ce m-a pus pe ganduri a fost faptul ca se repeta suspect de des cand vorbea cu noi. M-am speriat de-a binelea cand am auzit-o intrebandu-ma unde suntem si de ce am venit acolo. Apoi mi-am dat seama ca nici pe copii nu-i prea deosebea.

In afara de dezorientarea temporo-spatiala si de o pierdere a memoriei de scurta durata nu am vazut absolut nici o modificare la ea: ne raspundea la comenzi simple, tinea ochii deschisi, a fost capabila sa mearga perfect pana la baie (si sa mentina controlul sfincterian) nu avea nici o urma de asimetrie faciala sau dificultate in vorbire. Nicio cat de mica durere pe niciunde...

Eu nu am rezistat sa stau langa ea mai mult de o jumatate de ora, am luat un taxi si m-am dus cu copiii acasa, iar cu ea a ramas tata, frate-meu si cumnata. Au chemat o ambulanta (tensiunea 15/9 glicemie ok) si au dus-o la spital (CT fara modificari). Au internat-o la neurologie, mai mult pentru supraveghere, caci neurologul de garda mi-a spus personal ca nu are nici o problema pe neurologie, dar ca la psihiatrie nu interneaza decat cazurile grave.

In 24h starea ei s-a redresat, a ramas doar cu o oboseala accentuata. In prezent nu uita nimic si ne intelegem perfect. Cica ar fi fost "amnezie psihogena" (mai degraba AIT). Duhovnicul i-a spus, mai in gluma, mai in serios ca mai avea putin si o pomenea la proscomidie cu "cei ce s-au sfarsit de bucurie". Nu credeam ca o emotie pozitiva intensa iti poate face atata rau.

Ridichiile...

sursa info

... au fost folosite pentru tratarea afectiunilor tiroidiene (atat hipo, cat si hipersecretie). Ele contin un produs sulfuros numit rafanina care ajuta mentinerea unei productii echilibrate de tiroxina si calcitonina. Asta n-o mai auzisem...

Se poate...

...sa te joci cu apa si in parcarea din spatele blocului :)

Foietaj

reteta

am dublat cantitatile

nu le-am umplut cu nimic, doar le-am pus putina sare

au fost tare bune si asa, saratele

cu albusurile ramase cred ca vom face bezele. Vreau sa incerc si o reteta cu oul intreg (asta)

Spinoase...

Printre malformatiile ortodoxiei care ma agaseaza este atentia excesiva acordata detaliilor de forma lipsita de fond. Fiindca tot e vara, una dintre aberatiile de sezon este preocuparea unora pentru pilzotatile aproapelui. Dupa mintea mea (nu pretind ca am perfecta dreptate) nici macar duhovnicul nu are voie sa te constranga in vreun fel sa nu te (sau sa te) epilezi. Daca trebuie sa se ocupe de duh, atunci sa lucreze asupra duhului, si cele ale trupului vor veni de la sine, altminteri nu cred ca-l priveste cat par are penitentul sub brat.

Exceptand cazurile in care patima desfranarii este intr-atat de cumplita incat omul isi expune corpul in mod necuviincios, faptul ca o femeie se epileaza nu este decat o consecinta a unei perceptii particulare despre igiena si bun simt, sau, in cel mai rau caz, o manifestare a faptului ca ii este greu sa nesocoteasca intru totul parerea oamenilor despre ea (fiindca intr-adevar, in societatea noastra niste picioare paroase expuse chiar si 15 cm la o femeie genereaza un soi de reactie de respingere si o asociere, nefondata ce-i drept, cu mizeria).

Daca simti ca poti sa nu te epilezi si in acelasi timp sa nu dispretuiesti pe cele care o fac si nici sa dusmanesti pe cei care te desconsidera pe motivul acesta, ci sa privesti cu dragoste si intelegere pe toti, esti pe calea cea buna. Daca nu, ai grija ca slava desarta nu dispare daca-ti creste par pe picioare sau la axila. S-ar putea sa pierzi o batalie duhovniceasca mai importanta concentrandu-te sa atragi atentia altor femei pe tema asta.

E vara...

...in sfarsit! Stam mult afara, ne jucam si ne bucuram de natura (atat cat putem ca oraseni). Copiii au simtit nevoia sa se descalte, la inceput timizi, nesiguri, ma priveau cautand aprobare, fiindca nu mai vazusera in jurul lor pe nimeni facand asta (pe o ulita de sat alta ar fi fost povestea). In curand ne-au urmat si copiii de prin vecini :) S-au distrat de minune pipaind cu talpitele ba asfaltul incins si neted, ba pamantul racoros si zgrumturos. Elena a redescoperit bucuria de a presara tarana si a facut asta indelung:

Intoarsa in casa a plonjat direct in cada, apoi a devorat o portie uriasa de mancare. Pana sa mananc si eu, m-a asteptat in camera. La un moment dat mi s-a parut cam suspecta linistea care se asternuse si m-am dus sa vad ce se intampla: adormise :)

baterii terminate

Scaunele noi

sa avem pe ce sa stam in pauzele de joaca

8 lei/buc

zice ca rezista pana la 100 kg
deci ma va insoti de acum inainte in fata blocului
fiindca nu mi-e greu sa merg, cat sa stau in picioare

Mascarpone?

Banuiesc ca ar merge si cu lamaie...

De 1 iunie...

...copiii mei n-au vrut nimic altceva decat mici - unul din fructele oprite in general :)

Am mancat si eu cativa, si au fost tare buni, dar a doua zi aveam fata plina de cosuri (de obicei eu asa reactionez cand consum alimente mai dubioase). 

:)

Subiectele de la romana la clasa a patra au fost acestea. La unul dintre subiecte (nr 13) copiii au avut de incadrat patru personaje intr-un tabel, impartindu-le in personaje negative si personaje pozitive. Un raspuns corect presupunea sa clasifici ca pozitive Eliza si zana, iar ca negative preotul si mama vitrega.

Lui Ionut i-a venit peste mana sa scrie preotul la personaje malefice, asa ca, nesocotind chiar liniatura tabelului l-a scris si pe el in coloana din stanga. La sfarsit i-a spus doamnei ca el considera ca un preot e un om care face bine in jurul sau.

Andersen pune insa figura clericului  intr-o lumina nefavorabila, el fiind cel care o cleveteste pe Eliza la rege si cere pedepsirea ei inainte de a termina toate camasile de urzici.

Doamna s-a si amuzat de hotararea cu care fiu-meu apara o imagine care-i era draga din motive subiective, dar si-a si pus problema ca la varste mici n-ar trebui introduse lecturi care tulbura perceptia corecta despre bine si rau. In principiu, exact cum spunea Ionut, preotul e un reprezentant al binelui, chiar daca (dupa faptele savarsite) viata reala abunda de contraexemple.