Trebuie sa stiti ca de fapt nu homeschoolingul este cel care ma fascineaza cu adevarat, ci unschoolingul (mai ales la varsta mica) . Nu am curajul necesar sa il aplic 100% ca nu cumva copiii sa imi reproseze ca i-am format ca outsideri din start. Am adoptat insa fata de invatarea formala o atitudine care mi s-a parut mie ca sustine o atmosfera detensionata in familie. Nu am fortat lucrurile cu niciunul dintre copii, desi am scolari situati la ambele extreme ale constiinciozitatii☺️.
Am vrut ca aceasta relaxare a mea sa le transmita ideea ca scoala nu este totul in educatie si ca un set de informatii pe care le detii fiindca ai fost fortat nu te va face niciodata mai capabil daca nu esti pasionat sa operezi cu ele. Ori sistemul de invatamant clasic tocmai asta face: inhiba dorinta fireasca de invatare punand copilul pe un pat al lui Procust in materie de cunostinte.
Mi-am permis sa fac toate astea fiindca nu cred in sanatatea psihica si randamentul intelectualilor contrafacuti (batuti, siliti sau pedepsiti ca sa ia note mari), ci cred in puterea a ceea ce iti insusesti si lucrezi din pasiune. Am exemple nenumarate din viata alaturi de ei in care si-au insusit notiuni din proprie initiativa, ca niste mici autodidacti, si au facut anumite progrese scolare fara aportul meu sau al vreunui invatator.
De asemenea nu sunt preocupata excesiv de succesul lumesc/educatia academica pentru copiii mei, fiindca stiu ca Dumnezeu lucreaza nevazut la bunastarea nevatamatoare a mostenitorilor Lui. Aceasta este cauza principala pentru care sunt atat de relaxata.
cam asa sunt si eu, destul de relaxata, nu e-am certat niciodata pentru note, nu le-am cerut sa aduca note mari, ci sa munceasca cat pot ele de bine pentru ele, nu pentru noi.Unde mi-au cerut ajutorul e-am ajutat, daca au cerut meditatii la ceva le-am dat,le cumpar tot ce au nevoie ca sa studieze, dar nu le presez.pana acum multumesc lui Dumnezeu, celor mari n-am ce sa le reprosez, numarul trei e mai comoda, ca sa zic asa :)), dar incerc sa o pun pe roate, sa se harniceasca si ea.Motivatia intrinseca da cel mai bun randament.
ReplyDeleteCred ca asa e firescul omului detasat de concurenta patimasa, care nu incearca sa se realizeze prin copii si care stie ca libertatea este unul dintre cele mai mari daruri de la Dumnezeu .
DeleteVai, doamnă Ecaterina, nici nu stiti cata mângâiere mi-ati adus cu această postare: nici eu nu am făcut cu cel mare (acum are 15 ani) lecții vreodata, cel puțin nu cap-coada. Mereu am crezut ca daca noi ca parinti am fost capabili să ne auto-motivam la scoala, în viață de familie etc, asta a venit din dorinta noastra proprie, nu prin pisalogeala si nu împinși de la spate. Astfel am considerat si pt el. În ultima vreme începusem să am dubii, crezând ca am procedat rau si de-asta acum la liceu nu consideră că vrea să aprofundeze cu adevărat ceva. Ii place actoria si teatru a mai făcut voluntariat iar acum la Scoala Populară de Artă și la Palatul Copiilor vrea să meargă.
ReplyDeleteLa fel ca dumneavoastra nu pun pret pe devenirea lor academică am nădejdea că Dumnezeu le va rânduri cele de folos mîntuirii cum știe El mai bine. Am observat ca fetita cea mare față de băiat are un drag de a invata , de a cunoaște. Cred ca e important sa ne aplecăm asupra lor în funcție de dorinta fiecaruia de cunoaștere.
Totusi, cu băiatul am gresit în pruncie ca prea il lăsăm prada desenelor animate. Acum cu smartphone-ul nu mai vrea să pună mana pe carti desi a primit diploma de cititorul anului pe scoala în clasa a 8-a. E oare o etapă? (Nu consimte sa ma mai amestec în treburile lui caci noi am incercat sa ii facem program de stat cu telefonul)
Nu stiu daca e ceva trecator. Totusi, mi se pare rezonabil sa ii limitezi tu timpul online, daca el insusi pare ca nu se poate desprinde. Dumnezeu sa va ajute!
ReplyDelete