Am ezitat...

...putin sa scriu despre cele ce urmeaza, fiind vorba despre un detaliu mai neplacut (si poate jenant din cauza societatii needucate in care traim si pentru care problemele de sanatate sunt inca elemente care ar trebui ascunse) despre unul dintre copiii mei mai mici: s-a impartasit in noaptea de Pasti si a doua zi dupa-amiaza s-a simtit brusc rau si a varsat. Nu insist pe explicatii despre cum suntem sfatuiti sa ne raportam la trup dupa ce ne impartasim, mai ales in ziua respectiva.

Toate suntem oarecum familiarizate cu regurgitarile si chiar varsaturile sugarilor si ne luam masuri preventive pentru momentul in care ii aducem la potir:
*nu ii hranim fix inainte si nici imediat dupa,
*avem grija sa fi eructat complet,
*folosim o bavetica de care ne putem dispensa mai usor decat de o hainuta in caz ca picura ceva pe ea,
*avem la indemana un servetel curat care apoi poate fi dat preotului/ars
Toate acestea, insotite de o pozitionare corecta in functie de varsta copilului, cu grija deosebita la a limita cateva secunde miscarile manutelor si ale capsorului pana primeste picatura cea sfanta, reduc la maxim riscul de a imprastia sfintele in mod necuvenit.

Revenind la patania mea de Pasti, mi se pare util sa problematizam putin pe marginea acestui mic incident si sa fim toate mai pregatite si mai precaute in acest sens si in ceea ce priveste copiii mai mari.
Am avut pe moment gandul ca ar trebui sa nu ii impartasesc in noaptea Invierii. Data fiind modificarea alimentatiei de a doua zi, dupa o perioada mai lunga de restrictii si capacitatea lor mai scazuta de a isi impune limite la masa, am mai multe optiuni:

fie insist verbal pe importanta infranarii
fie le monitorizez personal farfuria
fie ii impartasesc mai devreme.

De altfel si traditia romaneasca pe la sate, cel putin in zona noastra, este sa fie adusi copilasii spre impartasire in joia sau sambata mare.

Singurul lucru care ma retine este acela ca in noaptea de Pasti atmosfera este una speciala, astfel incat chiar si un copil, in toata zburdalnicia lui, are o simtire aparte. Aceste trăiri, imposibil de uitat peste ani, vor fi o ancora puternica in adevarul duhovnicesc experimentat in biserica, de aceea imi doresc sa le ofer aceste prilejuri-cheie.