...o preoteasa.
Cred ca niciuna dintre femeile casatorite cu preoti evlaviosi nu se gandesc in mod serios ca sotul ei ar putea-o insela in adevaratul sens al cuvantului. Bineinteles, nimeni nu e scutit de cursele vrajmasului, dar un barbat cu frica de Dumnezeu nu se preteaza din principiu la atitudini indecente.
In ciuda acestui lucru, multe preotese manifesta diverse forme de gelozie, mai degraba cu caracter sentimental decat carnal. Discutii prea indelungate sau prea dese, fie si pe teme duhovnicesti, cu ucenicele, o amabilitate, compasiune sau politete excesiva fata de cineva, un zambet mai larg decat de obicei, o remarca admirativa pot declansa o cascada de resentimente.
Nu intotdeauna gelozia se manifesta legat de relatia cu persoanele de sex opus, ci fata de oricine pare a avea influenta puternica asupra deciziilor lui, mai ales cand apar conflicte de interes cu persoana respectiva ( de ex. un coleg il convinge sa imprumute o suma mai mare de la CAR decat era stabilit de voi acasa, batrana de la lumanari conduce organizarea mesei de hram altfel decat ai vrea tu). Un loc aparte, din pacate nu numai in cazul preoteselor, il ocupa gelozia pe soacre :-)
Uneori gelozia imbraca forme abstracte: pe timpul petrecut la biserica in afara "programului" (am vazut cu ochii mei o criza de gelozie pe... carti, fiindca parintele -intr-o excursie cu familia- petrecuse prea mult timp pentru a rasfoi noutatile din pangarul unei manastiri), pe diverse hobby-uri (calculator, sculptura, masini), pe faptul ca parintele da milostenii prea mult, pe convorbirile telefonice inocente, dar prea lungi (mobilele astea dauneaza mult comunicarii in viata de familie), pe felul in care el o ia inainte la plimbari sau in supermarket, pe faptul ca pare sa asculte si sa inteleaga problemele tuturor, mai putin ale familiei etc .
Oricare ar fi "interfata" problema e una si aceeasi: femeia respectiva nu simte ca e "doamna" inimii sotului ei (sau el nu stie sa o faca sa se simta asa). Desi dorinta asta e legitima, crizele de gelozie nu imbunatatesc situatia niciodata.
Daca nu pot rabda cu smerenie durerea, prefer sa ma limitez la remarci pasnice de genul "M-am simtit prost cand ..." Totusi, tacerea sau evitarea situatiilor care m-ar putea rani sunt cele mai eficiente, fiindca oricat de delicat ating subiectul sotul meu se simte extrem de jignit (pentru el pare echivalent cu a-i spune "esti un desfranat" sau "nu esti capabil de sentimente profunde") si-mi spune ca sufar pentru ca judec pe aproapele si vreau sa se faca doar voia mea.
Cred ca niciuna dintre femeile casatorite cu preoti evlaviosi nu se gandesc in mod serios ca sotul ei ar putea-o insela in adevaratul sens al cuvantului. Bineinteles, nimeni nu e scutit de cursele vrajmasului, dar un barbat cu frica de Dumnezeu nu se preteaza din principiu la atitudini indecente.
In ciuda acestui lucru, multe preotese manifesta diverse forme de gelozie, mai degraba cu caracter sentimental decat carnal. Discutii prea indelungate sau prea dese, fie si pe teme duhovnicesti, cu ucenicele, o amabilitate, compasiune sau politete excesiva fata de cineva, un zambet mai larg decat de obicei, o remarca admirativa pot declansa o cascada de resentimente.
Nu intotdeauna gelozia se manifesta legat de relatia cu persoanele de sex opus, ci fata de oricine pare a avea influenta puternica asupra deciziilor lui, mai ales cand apar conflicte de interes cu persoana respectiva ( de ex. un coleg il convinge sa imprumute o suma mai mare de la CAR decat era stabilit de voi acasa, batrana de la lumanari conduce organizarea mesei de hram altfel decat ai vrea tu). Un loc aparte, din pacate nu numai in cazul preoteselor, il ocupa gelozia pe soacre :-)
Uneori gelozia imbraca forme abstracte: pe timpul petrecut la biserica in afara "programului" (am vazut cu ochii mei o criza de gelozie pe... carti, fiindca parintele -intr-o excursie cu familia- petrecuse prea mult timp pentru a rasfoi noutatile din pangarul unei manastiri), pe diverse hobby-uri (calculator, sculptura, masini), pe faptul ca parintele da milostenii prea mult, pe convorbirile telefonice inocente, dar prea lungi (mobilele astea dauneaza mult comunicarii in viata de familie), pe felul in care el o ia inainte la plimbari sau in supermarket, pe faptul ca pare sa asculte si sa inteleaga problemele tuturor, mai putin ale familiei etc .
Oricare ar fi "interfata" problema e una si aceeasi: femeia respectiva nu simte ca e "doamna" inimii sotului ei (sau el nu stie sa o faca sa se simta asa). Desi dorinta asta e legitima, crizele de gelozie nu imbunatatesc situatia niciodata.
Daca nu pot rabda cu smerenie durerea, prefer sa ma limitez la remarci pasnice de genul "M-am simtit prost cand ..." Totusi, tacerea sau evitarea situatiilor care m-ar putea rani sunt cele mai eficiente, fiindca oricat de delicat ating subiectul sotul meu se simte extrem de jignit (pentru el pare echivalent cu a-i spune "esti un desfranat" sau "nu esti capabil de sentimente profunde") si-mi spune ca sufar pentru ca judec pe aproapele si vreau sa se faca doar voia mea.
Nu stiu cum e sa fii casatorita cu un preot, parintele trebuie sa se imparta mereu tuturor pentru ca asta ii e menirea. Si atunci e posibil ca tu sa simti mai acut - decat o alta sotie obisnuita - diverse situatii care apar.
ReplyDeleteDesi hobby-urile, telefoanele prelungite, cei care au influente asupra unor hotarari luate cu tine ... oho, luate la prima vedere, ar putea deranja pe orice sotie si-ar crea motive de cearta.
Am citit despre suferinte asemanatoare cu cele descrise de tine si la preoteasa Parintelui Galeriu, si la preoteasa Parintelui Iulian, ambii parinti punanad, evident, accent pe cele duhovnicesti, fiind mai mult "aerieni" cand era vorba de cele materiale, dar avand o mare incredere in grija lui Dumnezeu.
Nu pot eu sa-ti dau tie sfat, indraznesc numai sa-ti spun sa nu pui toate la inima, iar daca ceva te doare si te macina, sa-i spui mai intai parintelui duhovnic la spovedanie ca sa te sfatuiasca el bine cum sa abordezi o situatie.
Din cele povestite de tine pe blog, imi este simpatic parintele, si el pare a fi mai aerian :)) - imi vin acum in minte diverse situatii comice povestite de tine - dar e asa cum trebuie sa fie un parinte atunci cand e nevoie de un raspuns serios, duhovnicesc.
Multa rabdare draga Ecaterina, sunt convinsa ca ti-e greu de multe ori pentru ca-mi dau seama ca ai multe griji si lucruri de rezolvat zilnic. Totodata sunt sigura si ca parintele te iubeste si ca-ti este recunoscator pentru faptul ca esti acolo langa el si tu, avand grija de cele materiale la care el nici macar nu se gandeste, de fapt ii esti de un mare ajutor pentru ca asa poate sa-si indeplineasca lucrarea. Poate si hobby-urile fac parte din lucrare pentru ca-l ajuta sa se destinda, sa uite din pacatele grele auzite la spovedanie, cine stie ...
Sa-ti dea Dumnezeu multa putere si rabdare!
Multumesc pentru sfaturi si binecuvantari.
ReplyDeleteDeparte de mine gandul de a fi dorit sa fac un portret parintelui meu ca fiind aerian. Cele scrise nu sunt decat partial probleme personale, restul fiind probleme de-ale suratelor mele.
As fi fost o mucenica sa le fi rabdat pe toate la un loc atatia ani :-)
Fericite sunteti voi preoteselor ca sotii vostri nu va injura sau dracuiesc, nu va silesc sa va apropiati, nu baga divort de ziua unuia dintre copii, poarta verigheta in public, etc. Astea sunt doar cateva exemple ce le intruneste un singur barbat, nu sunt exemple diferite.Ce poate fi in sufletul acelei femei, o femeie pe care el o compara mereu cu celelalte, cu cele "adevarate"?
ReplyDeleteAsa e, dar mai fericita si ceea ce rabda toate cele de mai sus pentru Domnul.
DeleteNici nu pare, din postare, ca ar fi vorba de parintele tau. Cred ca Maria s-a referit la postarile de-a lungul timpului :) - Alina
ReplyDeleteUn bătrân părinte îi dădea un sfat într-o scrisoare unui tânăr preot care întârzia prea mult la biserica afată în construcție și care se plângea că soția s-a răcit față de el, a fost: mai întâi soția, apoi biserica. Că degeaba trudești la biserică și cele de acasă se risipesc.
ReplyDeleteMi-a plăcut mult sfatul părintelui.
Mai întâi familia, apoi biserica.
Că familia e ”biserica de acasă”, cum spune sf. Ioan Gură de Aur, și dacă nu are grijă de ea apoi ce grijă să aibă ce biserica lui Hristos!
Nu vorbesc de cazul tău, zic și eu așa.
Am avut colegi la facultate, tineri preoți, care glumeau prostește de soțiile lor. Mai mare mila de ei și de ele. Apoi cum vor putea ei să aibă grijă de biserică dacă de familiile lor nu pot avea? Mila Domnului îi mai scoate la liman.
R.
R. , asa e . Ai mare dreptate.
DeleteDin nefericire, putini duhovnici sunt cei ce sfatuiesc asa in Romania.
(eu personal nu am auzit de niciunul daca ma gandesc bine , toti spun :e preot, biserica si problemele parohiei primeaza. Personal am fost foarte mirata cand am inceput sa ne spovedim in Grecia si duhovnicul a spus clar: "program la biserica si pentru oamenii parohiei.Doar cazurile de moarte ies din asta. In rest, familia pe primul plan". Macar pana la 30-35 de ani aici nici nu se discuta altfel).