Pe curând, curăţenie!

            Mă îngrijorează faptul că sunt suprasolicitată din cauza cerinţelor actuale ale vieţii cotidiene, care îmi consumă tot timpul şi puterea. Mi-am propus ca niciodată să nu fac curăţenie generală chiar în săptămâna dinainte de Paşte sau de Crăciun. Caut să pun accentul pe pregătirea sufletească şi să fac strictul necesar pentru gospodărie. Nici pregătiri culinare extraordinare nu fac. De-aia mă descurc :)
         Pentru că nu-mi permit să lucrez în salturi, caut să menţin o oarecare curăţenie a casei în tot timpul anului. Inspectez periodic apartamentul şi acţionez acolo unde  mi se pare că e în neregulă. E destul de greu pentru că trebuie să fac asta ţinând ritmul cu celelalte îndatoriri zilnice, care nu suferă amânare. Am consultat-o şi pe Fly Lady de la care am învăţat anumite lucruri utile. Uneori, însă, pare ineficientă pentru familia mea.
        Am înţeles că noţiunea de curăţenie, aşa cum am învăţat-o de la mama este cu mult mai cuprinzătoare decât ceea ce voi reuşi eu să realizez la mine acasă. Spăl geamurile? În aceeaşi zi sunt pline de urme de năsucuri şi degeţele. Până anul trecut draperiile erau zilnic deprinse din câteva inele pentru că puii se ascundeau după ele. Jucăriile sunt inamicul nr.1 al ordinii la noi acasă. Un castron cu ciorbă se poate răsturna oricând pe podeaua proaspăt spălată. În sezonul virozelor digestive se vomită în pat şi pe covor fără probleme. Lista poate continua, dar nu vreau să indispun pe nimeni vorbind despre mizerie. Concluzia este că dacă perdelele n-au fost spălate, lustrele desprăfuite sau geamurile de la balcon şterse până acum, nu vom suferi prea tare dacă le rezolvăm împreună, cu mic cu mare, după Paşti.

          Mă voi axa pe cultivarea relaţiilor pozitive între membrii familiei şi pe curăţirea casei sufletului. Ce vi se pare mai rău: un aragaz nespălat sau un băiat needucat? Ferestrele murdare, sau un copil care şi-a pierdut dorinţa de comunicare cu părinţii? Deşi nu sunt elemente contradictorii, grija pentru copii şi grija pentru casă rivalizează atunci când e vorba de timp. Când vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu cum vom da răspuns pentru comorile pe care ni le-a dat în grijă? "Unde erai când copiii tăi hoinăreau pe stradă şi învăţau cum să fie necinstiţi sau să vorbească murdar, întinându-şi sufletele?" " Doamne, am fost prea ocupată să fac ordine, să lustruiesc mobila, să fac prăjituri. Am cea mai curată casă din cartier!" Să nu uităm că lucrarea noastră prioritară ca mame este naşterea şi creşterea de prunci. Casa este doar spaţiul în care se desfăşoară acest proces, iar curăţenia ei nu este un scop în sine.

         Timpul pe care-l petrecem împrietenindu-ne cu copiii noştri, admirând natura împreună, citindu-le istorioare sfinte şi învăţându-i credinţa în Dumnezeu este nepreţuit. Dacă pierdem anii copilăriei, când sufletul este fără prihană, fără să reuşim să aruncăm sămânţa de care ne vorbeşte Evanghelia pe pământ roditor, mai târziu vom culege roade din spinii păcatelor copiilor noştri. Sigur, Dumnezeu poate întoarce din calea pierzării pe oricine, şi la 100 de ani, dar cu cât aceasta se petrece mai târziu, cu atât rănile patimilor sunt mai mari şi vindecarea mai anevoioasă.