Saturday, January 30, 2016

Patimi

Se face mare caz de violenta. Lumea buna doreste asanarea oricaror forme de agresiune si psihologii scriu tomuri de articole care militeaza pentru forme pasnice de comunicare.
In dorinta de a progresa etic, societatea pierde din vedere ceva. Desfranarea e si ea o patima urata, la fel ca mania. Impotriva ei nu prea deschide nimeni gura, dimpotriva, este gresit numita si inteleasa ca fiind dragoste.
Cartile sfintilor parinti sunt foarte detaliate in materie de tactici ale luptei impotriva aspectelor subtile ale desfranarii (fie ea si la nivel de gand).
Cunoscand toate acestea nu e de mirare ca fiii bisericii filtreaza realitatea prin prisma luptei cu ispitele ce stau in calea desavarsirii. Implicit taie din viata lor tot ce ar putea reprezenta o bresa prin care ispititorul strecoara lucrarea lui vicleana. Oamenii atenti la miscarile sufletesti se recomanda si in exterior printr-o purtare deosebit de delicata fata de aproapele. Nu fac gesturi si  nu intreprind actiuni care sa puna exclusiv trupul in valoare. Nu e vorba aici doar de monahi, ci de toti crestinii care-si iau in serios trecerea pe acest pamant spre vesnicele lacasuri.

Saptamana asta...

...am tricotat cateva randuri in fiecare seara.

Un gand...

... care ma sperie e ca marii criminali sunt liberi. Sunt dintre oamenii respectabili ai acestei societati strambe. Se afla in posturi cheie, iau decizii si fac reguli pentru altii. Nu e de mirare ca incepem sa ne sufocam pe tabla lor de sah. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu ne mai putem strecura prin hatisul de ispite venite din partea semenilor nostri. Acesti criminali transmit infirmitatea lor duhovniceasca si odraslelor lor (acelora pe care au hotarat sa nu le omoare). Astfel copiii zilelor noastre sunt marcati de aceste tare spirituale ale parintilor lor.

Copii din cea mai buna clasa e matefizica din cel mai bun liceu al orasului nostru fumeaza, beau, injura de cele sfinte la ordinea zilei si nu au niciun chef de viata si nicio perspectiva asupra viitorului. Le lipseste entuziasmul. Asta imi povesteste fata mea despre clasa ei, dar sunt sigura ca nu e un caz singular.

Asta sa fie elita intelectualitatii de maine? E nevoie de multa rugaciune pentru bietii copii.

Sunday, January 24, 2016

Bugetul...

...familiei noastre e cea mai buna exemplificare a expresiei "la barza chioara ii face Dumnezeu cuib" :) Nu am avut niciodata stresul ca nu voi avea bani pentru ceea ce am nevoie, desi aproape totdeauna am fost la limita cu finantele. Chiar mai glumeam cu sotul in primii ani despre saracia noastra zicand ca de la noi incolo se pun porumbii. Citeam pe bloguri articole despre cum sa economisesti bani si imi dadeam seama ca de fapt traiam cu mult mai auster decat ceea ce propuneau articolele respective.

Ca particularitate as mentiona ca nu eu administrez banii familiei. Eu cumpar ceea ce tine de vestimentatie, amenajari interioare, igiena. Cumparaturile alimentare de rutina le face sotul meu dupa o lista facuta de mine. Facturile le plateste tot el. In rest avem un fond comun acasa din care cumparam fiecare ceea ce crede ca este necesar (in ultimul timp acesta a fost inghitit de reparatii masina). Pot spune ca niciodata sotul meu nu mi-a facut observatie cand am vrut sa-mi iau ceva, ci mi-a aratat incredere totala, ceea ce nu se poate spune si despre mine in raport cu cheltuielile lui :( Mi-am propus sa fiu mai delicata la acest aspect.

In ultimul timp am inceput sa mai cumparam si lucruri care nu sunt strict necesare, fiindca paradoxal (pentru judecata omeneasca) cu cat am avut mai multi copii, cu atat mai relaxati financiar am devenit. Dumnezeu ne-a purtat de grija in chip minunat. El nu este un Dumnezeu al planificarilor excesive, ci ne promite ca ziua de maine se va ingriji de ale sale pentru cei care cauta mai inainte de toate imparatia cereasca.

Ultima confirmare a acestui lucru a fost chiar luna trecuta. Din varii motive, Iuli nu avea nicio geaca de iarna cu gluga si nici nu se prefigura timp pentru cotrobait prin seconduri, necum bani pentru una noua. Din fericire iarna a fost de partea noastra o perioada, pentru ca a fost chiar cald pentru decembrie. In cele din urma am primit un telefon de la o preoteasa care merge in pelerinaj la o manastire de pe langa Sibiu: primise de acolo o sacosa cu lucrusoare de la o familie de crestini care pleca definitiv in strainatate si dadusera milostenie multe din hainele fetelor lor. Cum preoteasa prietena mea nu are decat baieti mici, s-a gandit la mine. Asa au ajuns la noi cateva geci, exact de marimea care ne trebuia noua (Iuli e inalta si majoritatea gecilor stau prea largi pe ea sau au manecile prea scurte). A observat si ea: "Ai vazut mami ca exact cand a venit gerul am primit si eu geaca?"


Evlavia...

...copiilor mei consider ca este un dar de la Dumnezeu. Nu ma vad avand alta contributie decat aceea de a fi avut grija ca la varste fragede sa ii feresc cu strictete de orice influenta negativa, oricat de mica ar fi parut ea. Tot ceea ce am considerat ca aduce tulburare si produce o asezare sufleteasca straina de invatatura bisericii am eliminat din viata noastra de familie. Nu vreau sa slabesc in aceasta lucrare, desi observ ca am devenit mai putin exigenta ca la inceput, tocmai pentru ca am observat ca da roade.

Mi-a spus cineva ca ar vrea sa merg des in vizita pe la ei, ca ii place cum am format fetele mari si ar vrea sa le influenteze si pe ale lui. Gresit! Daca vrei copii dupa inima ta, tine-i cat mai mult pe langa tine si influenteaza-i tu. Doar stand mereu aproape de copil ii poti transmite valorile tale. La inceput va fi mai greu, vei lupta cu mitul "socializarii precoce" si cu cel al "vacii scapate in lucerna".

Avand constiinta maretiei Dumnezeului caruia ii slujim nu trebuie sa ne sfiim sa abordam in cresterea si educatia copiilor un caracter exclusivist. Copiii sunt in primul rand ai Lui si abia apoi ai nostri. video

Rabdarea...

...lipseste din ecuatia casniciilor moderne care se destrama la scurt timp de la inceput.

Fac parte dintr-o fericita categorie de oameni care nu au experiente personale legate de violenta intre soti: nici in familia parintilor mei, nici in familiile bunicilor nu s-a intamplat asa ceva. Cunosc insa cazuri in care episoadele de violenta au fost restranse la anumite perioade (la inceput mai ales) din viata cuplului. Cei doi au rezistat impreuna si, peste ani, nu au regretat ca nu s-au despartit.

In principiu dragostea pe termen lung in casatorie nu este ceva ce vine 100% spontan. E ceva ce trebuie ocrotit cu grija de suflarea ucigasa a ispitelor. Pentru asta trebuie luptat puternic cu propriul egoism (nu cu al celuilalt :), cu influentele negative ale lumii si cu tulburarile aduse de diavol.

Deasa spovedanie, ascultarea, staruinta in dragostea de aproapele si multa rabdare ar fi cateva medicamente care vindeca relatia de ranile lasate de urata patima a maniei. Cat ramane in urma o cicatrice, o trauma psihologica, Dumnezeu stie si sa aline si sa rasplateasca celor care au purtat neputintele sotului/sotiei in felul acesta si nu au despartit ceea ce El a unit.

Friday, January 22, 2016

O intalnire

Miercuri sotul meu a fost invitat la inmormantarea unei fiice duhovnicesti care locuieste in vecinatatea parohiei lui. Ajuns acolo, cauta un loc ca sa-si parcheze masina, dar era multa lume venita si nu a gasit nici un loc liber. Cand tocmai se hotarase sa o duca in alta parte a vazut una dintre masinile parcate ca pleaca si ii face semn sa intre el.

La coborare soferul respectivei masini a venit la el si si-a cerut scuze ca "i-a ocupat locul". Sotul meu l-a asigurat ca nu era locul lui si ca nu era nici o problema. Respectivul i-a spus ca venise special ca sa-l intalneasca, trimis de parintele X, din Sfantul Munte, cu precizarea ca i-ar prinde bine sa aiba un duhovnic la el acasa (in orasul lui natal, altminteri el lucreaza la Bruxellles). Mi s-a parut asa ciudat ca locuind in strainatate sa faci cunostinta cu un om care a trait in orasul tau o viata prin cineva din afara tarii.

Intalnirea este interesanta si pentru ca parintele X nu stia decat prenumele parintelui meu si numele orasului in care se afla parohia, in vreme ce enoriasii lui il cunosc mai ales dupa numele de familie sau dupa porecla (fiindca are parul prins in coada i se spune "Codita") asa ca multi dadeau din umeri. L-a cautat la biserica parohiei si oamenii i-au zis ca ar trebui sa mearga sa vada daca vine la inmormantare. Cand a ajuns acolo, lumea stia ca preotul care trebuie sa vina era cel din parohia respectiva. L-au cam descurajat toti, in afara de unul care o cunostea mai de aproape pe batrana si stia ca se spovedeste la sotul meu. S-a hotarat totusi sa astepte si asa a reusit sa il gaseasca in sfarsit.