Wednesday, May 25, 2016

Delicatete

Am fost invitati la cineva la botez. Dupa slujba urma sa luam masa undeva, fiindca era ora pranzului si nu eram la noi in localitate. Cand am ajuns la locatia respectiva am constatat cu stupoare ca sala era mult prea neincapatoare pentru cei care erau acolo, desi se adusesera si niste mese de afara de pe terasa. Preotii care slujisera ajunsesera mai tarziu si stateau la usa cu familiile, iar gazda nu parea sa faca fata situatiei jenante. Vazand asa, am dat darul nostru si ne-am retras.

Tatal pruncului a parut chiar usurat si ne-a explicat ca se asezasera la masa multi cunoscuti nepoftiti si ca ii era greu sa le atraga atentia ca nu i-a invitat la masa. Am fost chiar bucuroasa sa fim de partea lui intr-un moment dificil si sa il ajutam sa iasa bine fata de cei mai putin apropiati, dornici poate de comentarii negative la adresa organizarii mesei.

Ne-a intrebat la plecare: "O sa ma puteti ierta vreodata?" Noua ca adulti nu ne-a fost greu, dar copiii cei mici au plans de necaz si chiar si Eca si Ionut au comentat nemultumiti. Ca sa o dregem am luat ceva bun de mancare de undeva de pe drum, ca nici acasa nu aveam cine stie ce pregatit.

Uneori, incercand sa fii delicat cu cei mai putin sensibili, risti sa fii lipsit de delicatete fata oameni cu bun simt. Greseala asta am facut-o si eu adesea fiindca mi-a lipsit curajul de a pune la punct pe cine trebuie. De asta am inteles prea bine ce s-a intamplat si am reusit sa trec mai usor peste eveniment atunci cand am fost eu in randul "victimelor".

Sunday, May 15, 2016

Pentru arsuri...

...am auzit de tot felul de leacuri babesti. Cand am fost in spital cu Gheorghita  am aflat de la doamna doctor de salon un remediu naturist.

Povestea ca, pe cand era eleva la un liceu sanitar, a venit in satul natal intr-o vacanta. Mama dansei a rugat-o sa aprinda focul sub niste vreascuri. Pe vremea aceea foloseau gaz pentru asta. Din neatentie si-a turnat si pe mana gaz si cand a aprins focul, a luat foc si gazul de pe mana. Din reflex a scuturat mana si spunea ca i-a cazut efectiv un strat de piele jos. Imediat, mama ei a sapat o gropita, a turnat in ea apa si a acoperit toata rana cu tina aceea. Desi era stresata ca va muri de tetanos, nu a indraznit sa se opuna, fiindca nu avea alternative medicale in satucul acela.

M-am uitat si eu la mana ei. Pielea s-a vindecat miraculos.

Carucior

In uscatoria blocului nostru amarat mi-am depozitat si eu caruciorul pe care l-am cumparat cand s-a nascut Gheorghita, fiindca nu il mai foloseam in ultimul timp, iar in apartament nu e loc pentru asa ceva. Tot acolo mai avem si bicicletele mici si mai au si vecinii diverse vechituri de care nu se pot inca dispensa. Usa era inchisa cu un lacat cu cifru, care se cam deteriorase si se putea deschide daca era izbit cu putere de tocul usii.

Mizand pe faptul ca lacatul parea solid si pe interfonul care mai triaza din ciudatii care pot intra in bloc am amanat schimbarea lui. Nu se stie cum, un boschetar care s-a aciuat in zona (si pe care si eu, ca si alti vecini, l-am mai hranit si i-am mai dat cate un ban), a prins de veste ca se poate intra in uscatorie la noi.

Intr-o seara, acum cateva luni bune, iesind eu in spatele blocului sa duc gunoiul, l-am gasit pe individul cu pricina ca imi scosese caruciorul din bloc si il pusese langa usa de la intrare, cu gandul de a mai cara ce mai era de carat din lucrurile vecinilor. Reactia mea automata a fost sa il cert, sa imi iau in casa ce imi apartinea, iar a doua zi sa schimb lacatul de la gratii cu unul nou, mai mare si mai rezistent.

Abia dupa cateva zile, reflectand la ceea ce mi se intamplase, mi-au venit in minte cuvintele Mantuitorului: "...daca iti ia cineva haina, da-i si camasa..." Era clar: caruciorul acela nu mai trebuia sa fie al meu, dar nici al lui, ca prea l-am prins cu mata in sac la fix, astfel incat nu a reusit sa-si duca furtul la bun sfarsit. Asa am judecat eu, ca ar prinde mai bine unei familii cu bebelusi, decat unui homeless fara copii (si fara perspectiva apropiata de asa ceva).

Azi ma gandeam cat de greu mi-ar veni sa infaptuiesc precum urmeaza cuvantul Evangheliei partea cu camasa, adica sa dau si vreo tricicleta de-a copiilor probabil. Mai reflectez...Cred ca trebuie sa ii anunt si sa fie si ei de acord :)

Friday, May 13, 2016

Bully...

...nu sunt numai in scoli si nu sunt numai in randurile copiilor. Preotii care isi poarta in public reverenda sunt mereu expusi agresiunii verbale a celor care urasc biserica.

De cate ori iesim impreuna cu tati imbracat in haina preoteasca ne-am obisnuit deja cu huiduieli, fluieraturi sau glume grosolane strigate cu nesat de oameni absolut necunoscuti, insetati de huliganisme. Nu se rusineaza sa-si etaleze comportamentul abject nici daca esti cu copilasii de mana.

Ultima patanie a fost chiar in noaptea de Pasti, mai precis sambata mare pe la 10.30 seara. Parintele era in masina pe bulevard in zona in care locuim, indreptandu-se spre biserica. Cineva dintr-un grup de pe trotuarul de vis-a-vis a luat un bolovan (plasat acolo in scop ornamental) si a aruncat inspre masina noastra, lovind-o in tabla usii de la sofer. Putin mai sus daca nimerea, trecea prin geam si il si lovea serios.

Nu a oprit sa vada cine era, oricum era intuneric si respectivul o luase la fuga. De chemat politia nu era timp, asa ca s-a dus cu Dumnezeu inainte sa-si vada de slujba de Inviere.

Wednesday, May 11, 2016

Turgor

O prietena a nascut si, din nefericire, a avut nevoie de cezariana. Medicii s-au plans de calitatea proasta a tesuturilor ei si au intrebat-o daca e vegetariana. Nu e ea vegetariana, dar nu mananca carne, din motive duhovnicesti (cred ca are canon).

Cand am auzit-o pe ea ce povestea, mi-am adus aminte de alta cunostinta care a lucrat in strainatate si avea de a face cu oameni care nu mancau carne. Pentru ca dadea mana cu ei a remarcat ca aveau "o carne foarte moale", asa s-a exprimat el atunci. A pus aceasta pe seama alimentatiei lor. Repede mai face omul corelatii si stabileste cauze...

Tuesday, May 3, 2016

Cam asa arata...

nici urma de rizaliza
...un dintisor de-al lui Grigore pe care ne-am chinuit in repetate randuri sa-l scoatem acasa si nu am reusit. Sotul ma certa ca sunt prea miloasa, dar ceva imi spunea ca tot scandalul pe care il facea baiatul nu era un moft, ci ca intr-adevar acolo era o problema. Cand incercam sa trag de ata cu care legasem dintisorul simteam o rezistenta neobisnuita, iar el transpira de durere.

De fiecare data am amanat extractia si nu mai eram dispusa sa astept pentru ca incisivul central de sus rasarise in spatele dintelui buclucas si trebuia facut loc. La dentist totul a mers perfect. Copilul nabadaios de acasa a fost cat se poate de cooperant.



 Mi-a atras atentia un detaliu: in momentul in care l-am anuntat ca trebuie sa se imbrace sa merg cu el la dentist (in sambata mare ne-am distrat asa) s-a oprit putin, mirat si el parca de ceea ce simtea, si mi-a zis:
"Mami, stii, simt asa ca mi-a venit un curaj! Un curaj pe care nu l-am avut pana acum..."

Replica asta mi s-a parut colosala. Chiar asa, cand Dumnezeu stie ca trebuie sa trecem prin ceva neplacut ne intareste in mod special. Asa patesc si eu la fiecare nastere: pe cat ma sperii de-a lungul sarcinii de momentul travaliului, pe atat ma linistesc in sala de nasteri. Si inca ceva, neconcertat hormonal: pe cat de groaza imi era sa ajung cu Gheorghita la spital, de momentul in care va fi intepat fara ca el sa priceapa ce e cu el, pe atat de linistita m-am simtit cand am pasit pragul sectiei de pediatrie (parca eram acasa, eram in locul in care trebuia sa fiu si Dumnezeu mi-a dat acea putere sa depasesc momentul).