Saturday, March 28, 2015

Alaptez


Dupa Pasti se cam termina a saptea runda a mea de alaptat exclusiv.

Cum pe mine vrajmasul ma prinde la capitolul ganduri, nici pe tema laptelui de mama n-am ramas nerazboita. Ma urmarea un text citit candva pe "Godly Tomatoes", care spunea ca odata cu varsta si alaptarea scade in productivitate, dupa cum se diminueaza toate celelalte functii ale organismului (si vederea mai slabeste, de ce n-ar fi la fel si cu alaptarea?).

Ca sa-l neutralizez imi spuneam mereu: "Daca nu esti prea batrana ca sa ramai insarcinata, apoi nu esti prea batrana nici ca sa alaptezi exclusiv. Dumnezeu iti da la pachet bebelusul cu tot ce-i trebuie ca sa creasca mare."

Vad ca mi-a iesit pasenta si de data asta :) Cu ajutorul lui Dumnezeu aproape am trecut si postul. Am dezlegat in doua zile: odata la scoici, altadata la lactate, mai mult pentru a-mi linisti psihicul. Eram disperata datorita unor pusee de crestere cu alaptat la intervale de 15 min. Cred ca nici la al 20-lea copil nu as fi complet echilibrata in timpul zilelor de alaptat intensiv. Desi teoretic stiu ca nu va dura o vesnicie, ci doar pana se regleaza secretia la noi parametri, nu ma pot linisti interior cu adevarat pana nu trece "furtuna".

Am depasit cu bine aceste mici crize. Intr-o noapte pe la 3 chiar il trimisesem pe sot sa-mi ia lapte praf. Eram foarte obosita si reflexul de ejectie a laptelui intarzia sa apara, desi ma hidratasem si ma hranisem bine. Pana la urma nu am folosit cutia pe care mi-a adus-o. In timp ce el era plecat la farmacie stateam in bucatarie cu bebelusul la san. Acolo avem o icoana a parintelui Arsenie. M-am sprijinit cu capul de ea, rugandu-l pe parinte sa-mi dea lapte pentru copilas. Asa am reusit sa ies din stramtorarea aceea, fiindca m-ar fi durut tare mult sa-i dau lapte praf.

Grigoricesti



Imaginatia...

...poate fi o poarta prin care intra vrajmasul in suflet. Nu e in regula sa-ti imaginezi cam cum vor evolua lucrurile (chiar daca experientele trecute sunt inca vii in amintire) si sa te tulburi inainte de vreme. Mai cuminte e sa astepti o certitudine si apoi sa vezi ce e de facut, decat sa-ti stabilesti in interior o stare negativa pornind de la premise fictive.

Concret: cand nu reusesc sa dorm noaptea imi inchipui cat de ametita voi fi in dimineata urmatoare. Parca ma si vad in situatia asta si, daca ma las purtata de val, incep fie sa ma panichez, fie sa ma enervez. De ceva timp am incercat practic sa nu bag in seama imaginatia si sa ma gandesc cu nadejde la ajutorul lui Dumnezeu: "Poate maine nu va fi asa. Dumnezeu sta aici de fata si vede ca nu dorm, iar maine, in bunatatea Sa imi va ajuta cumva sa o scot la capat cu treburile."

Vreau sa spun ca de fiecare data cand am procedat asa s-a intamplat fie sa ma simt neasteptat de bine a doua zi, fie sa primesc ajutor mai mult ca alteori, fie sa nu fie atata nevoie de mine cat credeam.
 azi-dimineata, dupa o noapte mai dificila
(Gh a fost bolnavior)
eu framantam paine si citeam din acatistul sf Gheorghe
iar copiii desenau linistiti.

Friday, March 27, 2015

In sfarsit...

o chiuveta cu doua cuve

mai adanca si mai larga

si un blat nou de bucatarie
Cu ocazia montajului chiuvetei mi-am insusit mai bine o lectie pe care o cunosteam teoretic mai demult: niciodata nu incerca sa dai sotului indicatii pretioase in domenii si activitati specific masculine, cum ar fi treaba asta de instalator, mai ales cand e tensionat deja
de ora tarzie si oboseala si agitatia generala,
de incompatibilitatea dintre elementele care trebuie imbinate (chiuveta fiind adanca, tevaria de sub masca s-a dovedit a fi mai inalta decat distanta dintre fundul chiuvetei si planseul mastii)
de descoperirea altor probleme subiacente (am descoperit o teava colmatata) care necesita scule si unelte suplimentare (un sarpe lung)
si probabil de faptul ca soacra (care e si sponsorul) astepta sa vada mai degraba rezultatul final :)
imaginea care m-a bucurat pana la urma cel mai mult:
instalatia etansa si functionala

Wednesday, March 25, 2015

:)

Sa mai scriu cateva perle, ca se scurg cu zecile pe langa mine si n-am timp sa le notez undeva, apoi le uit.

fiindca nu mai avem loc la masa
ne mai dispunem si pe verticala
  • Mami, mi-e frica sa aprind aragazul. Când mă fac mare o sa-mi iau un soț care sa știe sa faca asta.
  • De cand cu desenele din Vechiul Testament, copiii mei se joaca de-a razboiul cu filistenii si cu amalecitii
  • De asemenea numele biblice le folosesc in tot felul de combinatii haioase: "Asta era I-phone-ul lui Saul si asta era tableta stricata a lui Saul."
  • Elenito, daca porti cordeluta asta iti sta si tie parul frumos ca unei printese. Se uita ea in oglinda si constata cu tristete: "Ba seman cu o vaca cu cornite."

Achizitii

Asa cum bebelusii prezinta in diferite etape de viata achizitii psiho-motorii asa si omul, pana sa ajunga la masura barbatului desavarsit trece prin varsta prunciei duhovnicesti si cunoaste mici achizitii duhovnicesti.

De curand m-am prins care era unul din lucrurile care ma impiedica sa iert: eu consideram pana acum ca iertarea este o confirmare a faptului ca persoana pe care sunt suparata s-a comportat de fapt corect, doar ca  eu nu am sesizat asta.  Ei, abia acum am inteles ca eu trebuie sa iert pentru Dumnezeu si asta nu e nicidecum o dovada ca tu, care mi-ai gresit, ai avut o atitudine corespunzatoare sau ca faptele tale sunt justificate. Greseala ta e tot greseala, dar eu te iert de dragul lui Hristos.

De asemenea faptul ca tu te porti urat cu mine e treaba ta si te afecteaza duhovniceste pe tine. Faptul ca eu ma port frumos cu tine si nu incerc sa te pun la punct in mod agresiv e alegerea pe care o fac pentru sanatatea mea sufleteasca si nu am nimic de pierdut din asta. A ma purta frumos nu inseamna a nu discuta chestiuni dureroase de ambele parti si a nu expune aspecte cu care nu sunt de acord, ci a face toate acestea intr-o maniera civilizata și în spirit constructiv.  (asta doar daca observ ca am cu cine vorbi).

Inca nu pricep pe ce considerente ar trebui sa-mi cer iertare si eu de la cel care m-a nedreptatit. Cel mult as putea sa-mi cer iertare de la Dumnezeu. Unuia caruia nu consider ca i-am gresit nu pot sa-i pun metanie. Imi pare absurd. Atat poate duce mintea mea deocamdata.

Elena...

...e un copil care ma invata multe si imi vindeca din handicapurile pe care le am ca mama. Mai bine mai tarziu decat niciodata :)

Ma uimeste prin sinceritatea ei dezarmanta si printr-un extraordinar talent la a-si exprima nevoile emotionale. Nu o deranjeaza sa-mi spuna explicit ce asteapta de la mine pentru a se simti iubita. E afectuoasa cu toti copii de pe strada, e posesiva cu partenerii de joaca si sufera cand nu i se raspunde cu delicatete la gesturile ei. E foarte geloasa, nu atat pe Gheorghita cat pe Grigo. Din cauza asta, de cate ori sunt mai tandra cu el, are nevoie sa se reasigure de dragostea mea si ma intreba "Mami, pe mine ma mai iubesti?". Ma invata ca un copil are nevoie de mult mai multa atentie si contact fizic decat credeam eu pana acum.

Are un fel minunat de a disocia ceea ce face ea in neregula de cearta sau pedeapsa pentru acel lucru incat am inteles de ce unii oameni militeaza atat de fervent pentru abolirea oricaror metode de "disciplinare" a copiilor. E absolut contrariata de asprimea mea: "Ai tipat la mine?" "M-am suparat pe tine ca mi-ai vorbit urat." "Daca ma tragi de par, ma doare." si nu face legatura cu boroboatele pe care le face. De-asta am si renuntat total la stilul asta. Niciunul din ceilalti copii nu dadea semne ca nu pricepea pentru ce este certat. Saptamana trecuta ne luptam prin parc: Elena voia sa se dezbrace sa faca plaja si eu nu si nu :)

Se pare ca pana la ea am avut parte de niste copii maturizati precoce. Mai ales in cazul fetelor nu prea a fost nevoie sa ma repet cu mustrarile. Elena e altfel. Are nevoie de mai multa supraveghere si nu trebuie certata deloc fiindca e prea sensibila si zburdalnica si uita repede interdictiile. Ea ma invata ca mustrarile sunt doar pentru cine le intelege ca sunt facute cu dragoste.