Inca dinainte...

...de a ne pune centrala (de acum doua sapt) parintele meu tot a incercat din rasputeri sa duca la bun sfarsit niste proiecte ale lui, dar nu a reusit din motive independente de el. Nu intru in detalii, dar majoritatea timpului a dedicat-o cautarii de solutii pentru obiectivele respective, dar toate usile i se inchideau, indiferent de buna-vointa evidenta a persoanelor la care apela.

Din cauza aceasta se consuma interior, era dus pe ganduri mai tot timpul si imi parea tare rau de el ca e pus intr-o situatie delicata fata de persoanele carora le promisese ca duce la bun sfarsit actiunile propuse. Dincolo de toate, aveam o firava asteptare ca Dumnezeu are un plan (fiindca adesea se rugase si postise chiar pentru ca treburile sa mearga bine), dar nu se intrezarea nimic concret de nicaieri. In mare totul parea absurd.

Aseara insa a primit un telefon: un parinte calugar il ruga sa il ajute saptamana aceasta cu un transport pentru o parte din obste la manastirea Dohiariu, la pomenirea de 40 de zile a fostului staret, pr Grigorie. Deodata, totul a capatat sens, iar noi ne-am umplut de bucurie intelegand de ce Dumnezeu il oprise saptamana aceasta si urmatoarea de la alta lucrare.