Cea mai mare problema, in afara de efortul fizic si de deranj, ar fi stilul diferit de lucru pe care il avem. De aici mai ies scantei si trebuie muuulta rabdare, ingaduinta si taiere a voii.
Mie imi place sa planific din timp, sa imi impart efortul in reprize mici pe mai multe zile, sotul e genul care nu se poate mobiliza cu adevarat pana in ultimul moment. As fi vrut sa eliberez mai mult pe aici, sa nu fie inghesuiala pt muncitori ca sa loveasca sau sa strice ceva, dar lui i se pare mai practic sa infoliem decat sa caram in alta parte piese mici de mobilier. In plus, eu prefer sa protejez excesiv de praf si var decat sa frec dupa aceea geamuri si podele insuficient acoperite. Cine nu are experienta smotrului de dupa lucrare, nu e atat de meticulos la lipitul foliei.
Mereu ma gandesc la sf Siluan, cum era el econom si nici nu supraveghea muncitorii, ci doar se ruga pentru ei si incerc sa reduc doza de cicaleala compensand cu asa ceva. Problema mea e ca deprinderea mea cu rugaciunea neincetata e pe undeva pe la genunchiul broastei😊.
Și eu sunt cu toate pe cap și cu smotru și cu 6 copii..Fără ajutoare exact ca și voi. Mai bine așa cum zice părintele cu infolierea. Putere, draga mea, te admir! Alina
ReplyDeleteAsa am facut. Am lasat aproape toate inauntru. Prima camera si cea mai mare dealtfel, a mers bine cu zugravitul intr-o singura zi.
Delete