Dragalasenie

Unul dintre impedimentele pe care le identific in relatiile cu ai casei este spiritul meu cazon. Pun prea mult accentul pe ordine, disciplina, ascultare, nevointa. Am fost si sunt prea sobra si prea exigenta pentru o mama cu 7 copii. Mai in gluma, mai in serios, ma autopersiflez spunandu-mi ca as fi fost buna de tata. Mi-a luat ceva timp sa-mi recunosc dezechilibrul si sa definesc ce-mi lipseste ca sa-l compensez.

In primul rand a trebuit sa lupt cu prejudecatile. Nu traim in epoca femeilor delicate si timide, dar e bine de stiut ca pentru a face fata greutatilor vietii nu trebuie sa fii o dura. De dragul celor apropiati a trebuit sa invat sa fiu mai dulce, chiar daca uneori mi se parea fatarnicie curata. Cu timpul, tot exersand, iti intra in reflex sa reactionezi elegant si feminin, iar blandetea vine in mod natural.

Copiii infloresc langa o mama zambitoare si afectuoasa. Mai ales ultimii doi copii (Grigo si Elena) m-au invatat sa-mi imbrac chiar si mesajele critice in cuvinte dragalase si m-au facut sa descopar ca oricat de rau m-as simti si oricat de aglomerata as fi e loc pentru o vorba dulce si o mangaiere. La smiorcaieli nesfarsite se poate raspunde cu imbratisari nesfarsite (atingerea face minuni chiar si la copiii mari) si se poate rezista la sacaieli interminabile refuzand politicos cererile absurde.

Unde simti ca nu mai poti, Dumnezeu te ajuta, doar sa-i ceri lucrul asta cu constiinta propriei nimicnicii. Neavand in dotare calitatile mamei ideale :) m-am format ca mama tot rugandu-l pe Dumnezeu sa-mi arate cum trebuie sa traiesc si citind despre asta. In jurul meu nu prea am avut surse de inspiratie. Gaseam pe net cate o frantura de text care ma inspira (un exemplu recent) si incercam sa o transpun si eu in casa mea. Toata viata invatam cum sa devenim mai buni. Cadem si ne ridicam, iar cadem si iar ne ridicam...