Chipsuri, acadele sau facebookarii

"Draga, chiar daca toti copiii de la bloc mananca chipsuri si dulciuri, tu n-ai voie sa mananci! Stii ce probleme digestive ai avut in ultimul timp si stii si cate carii ai deja."
"Tu nu ai voie sa-ti faci cont Facebook, chiar daca au colegii tai. Asteapta sa te mai maturizezi ca sa poti utiliza uneltele astea virtuale fara sa te ranesti."

Autocontrolul se exerseaza mai intai pe chestiuni marunte. Pana la urma pot sa se autodisciplineze si chiar sa dispretuiasca asa-zisele bunatati cu care lumea ii ispiteste. Nu sunt de principiu ca trebuie sa-i indemn la o atitudine motivata de placeri si niciodata nu i-am incurajat sa le fie mila de propriile pofte. Nu mi de pare crestineste. De foarte mici le tot povestesc de binecuvantarea care vine din ascultare. Initial vorbele mele nu par ca au vreun rasunet in inima lor. Cu timpul insa au si ei confirmari.

Cum stilul nostru de viata cam iese din tipare, cand vor sa obtina ceva, cei mici vin la mine cu argumente de genul: "Uite, si X si Y au voie, eu nu?" Consider ca e fair play ca de la inceput sa stie ca nu vor obtine permisiunea mea prin tactici de genul acesta, fiindca in cresterea lor nu copiez formule din viata altora. Ceea ce poate fi acceptabil pentru altii, nu se potriveste in contextul familiei mele. Nu preiau pur si simplu modele, fiindca oamenii sun extrem de diferiti. Asta nu inseamna ca nu sunt receptiva la nou, ca nu sunt deschisa pentru schimbari sau ca nu ma inspir din experienta de viata a altora.

Cred insa in intuitia mea ca parinte (si a sotului meu in calitate de cap al familiei) si in prerogativa atribuita de Dumnezeu fiecarei mame responsabile in privinta educatiei copiilor. Ma rog sa primesc si eu intelepciune ca sa pot sa-mi cresc copiii in credinta crestina, sa ajunga oameni santosi la trup si la suflet. Deseori nu sunt la inaltime in misiunea aceasta: cunosc tot felul de caderi, dar ma ridic si reiau de acolo de unde am gresit.

Mai demult ma deznadajduiam fiindca aceste caderi sunt de obicei la vedere si ma gandeam ca se smintesc copiii. Nu e asa. Daca Dumnezeu ingaduie ca ei sa fie martori ai anumitor infrangeri, inseamna ca asa e mai bine. Decat sa le hranesc impresia falsa de mama infailibila, mai degraba prefer sa ia la cunostinta lupta care se duce pentru a pastra calea Adevarului, sa le cer iertare pentru imperfectiunile cu care ii ranesc si sa le ofer o viziune mai realista asupra vietii (din perspectiva crestina).