...sunt parintii? Sa recapitulam!
E destul de dificil sa te incapatanezi sa-ti cresti copiii dupa principii care nu sunt prea populare. Mai ales ca mergand la scoala cateva ore bune pe zi sunt influentati de oameni cu alte orientari decat noi. De asta ma regasesc deseori in opozitie cu ei. Nu-mi face deloc placere sa ne certam si nici sa-i cicalesc.
Adolescentii mei nu vad ca sunt de partea lor, ci au nevoie sa le amintesc si sa verbalizez pozitia pe care ma aflu. Trebuie mereu sa-i invit sa-si dea seama ca le cer anumite lucruri pentru ca le foloseste lor (faci sport ca sa ai tu un corp sanatos, nu pentru mine) si sa le repet ca le dau sfaturi pentru ca-i iubesc. Obligatoriu discursul trebuie sa inceapa cu o mica rugaciune in taina ca Dumnezeu sa ne deschida mintea si inima.
Incerc sa le definesc iubirea nu numai ca pe o avalansa de cuvinte magulitoare, ci si ca pe disponibilitatea de a te jertfi pentru cineva sau ca pe masura in care te preocupa ca acelei persoane sa-i fie bine. Trecem apoi impreuna la analiza atitudinii parintilor. E evident ca motivatia ascunsa a anumitor interdictii sau constrangeri e dragostea (desi am stiut ca te va durea, te-am dus la dentist ca sa nu-ti avanseze caria si sa nu pierzi un dinte).
Pare ca ma inteleg si ma aproba. Se imbuneaza si devin cooperanti.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment