Maria s-a calificat la nationala la limba romana.
Sper sa nu fie in detrimentul cresterii duhovnicesti, desi slabe sunt sperantele ca mandria sa nu fie gadilata catusi de putin.
De-asta nici nu m-am extaziat cand am primit vestea si am fost interpretata gresit. Sigur ca ma bucur ca e istetica si silitoare, dar concursurile sunt pentru mine confirmari si, spre deosebire de profesori, eu nu am nevoie de punctaje, mariri de salariu sau renume de pe urma ei.
Ea mi-a reprosat ca toti o apreciaza, doar eu nu. Eu o iubesc, nu o apreciez. Nu are nevoie de performante deosebite ca sa insemne ceva pentru mine.
Sper sa nu fie in detrimentul cresterii duhovnicesti, desi slabe sunt sperantele ca mandria sa nu fie gadilata catusi de putin.
De-asta nici nu m-am extaziat cand am primit vestea si am fost interpretata gresit. Sigur ca ma bucur ca e istetica si silitoare, dar concursurile sunt pentru mine confirmari si, spre deosebire de profesori, eu nu am nevoie de punctaje, mariri de salariu sau renume de pe urma ei.
Ea mi-a reprosat ca toti o apreciaza, doar eu nu. Eu o iubesc, nu o apreciez. Nu are nevoie de performante deosebite ca sa insemne ceva pentru mine.
desigur ca o iubesti indiferent de realizari.Pe de alta parte e de apreciat munca depusa, fiindca doar talentul si istetimea nu te duc nicaieri daca nu muncesti.Si Dumnezeu o lauda si o rasplateste pe sluga buna si credincioasa (Matei 25:23) fara sa se teama ca ii gadila mandria :).Bravo, Maria, felicitari, cu Dumnezeu inainte!
ReplyDeleteAsa spun si eu: bravo Maria! Sa te ajute Domnul sa ai parte de evolutie pe toate planurile!
ReplyDeletedoamna , imi cer iertare , dar aici gresiti. copilul trebuie sa invete cat mai bine, pentru el insusi in primul rand ca sa poata sa se intretina singur la un moment dat , ca noi parintii nu o sa traim o vesnicie . performantele scolare sunt bune pentru copil , il stimuleaza si ii acopera o parte din timpul pe care alti copii il pierd cu lucruri fara niciun folos .
ReplyDeleteCred ca exista momente in viata in care suntem foarte receptivi la parerea celor din jur in ceea ce ne priveste. La varsta adolescentei se pune un mare accent pe ceea ce spun si cred cei din jur, parinti, prieteni, colegi, profesori. Daca un adolescent face un lucru rau de obicei parintii sunt primii care reactioneaza, iar dupa parerea mea si in cazul unui lucru bun ar trebui sa fie la fel. Cred ca fiica Dvs chiar merita felicitari si apreciere pentru munca depusa! Delia
ReplyDeleteVă citesc blogul cu drag deoarece găsesc lucruri de folos şi dovezi ale posibilităţii de a trăi cu adevărat creştineşte şi în ziua de astăzi.
ReplyDeleteO mică observaşie aş vrea să fac totuşi: profesorii nu primesc măriri de salariu odată cu performanţele elevilor, aprecieri poate că da. Adevărata bucurie o au atunci când văd că au reuşit să îndrume un copil talentat, astfel încât acesta să reuşească, să îi facă plăcere să înveţe, să îşi dezvolte calităţile pe care le avea deja. Sunt profesor şi am avut şi eu elevi calificaţi la naţionala anul trecut. Reuşita lor a fost o bucurie pentru mine, dar nu m-am folosit în vreun fel de ea, mai ales că am schimbat şcoala respectivă şi disciplina predată. Mă scuzaţi dacă v-a deranjat observaţia mea. Felicitări fetei şi mult succes în continuare! Olivia
Metodologia pt gradatia de merit mentioneaza ceva si despre rezultate deosebite ale elevilor pregatiti la concursurile scolare, din cate mi-au trecut pe la urechi.
ReplyDeleteSigur satisfactia profesionala e incontestabila si nu neg ca exista chiar legaturi emotionale profesor-elev. Maria tine mult la profesoara ei de romana(si reciproc).
E o problea delicata aici. Mi-am intrebat si eu duhovnicul ce parere are despre participarea fetitei mele la concursuri scolare, unde a castigat de cateva ori si medalie de aur. Avand si el pe unul dintre copiii sai foarte silitor si istet, s-a confruntat cu aceeasi chestiune. L-a lasat si copilul obtine rezultate excelente. Si-a pus, desigur, aceeasi problema pe care mi-am pus-o si eu: ce ne facem cu mandria? Concluzia lui a fost, ca daca un om e sa fie atins de patima mandriei, e si cand e prost. Mi-a spus ca aceste concursuri si olimpiade, sunt motivante pentru ei si ca atata vreme cat nu se simt presati, crede ca e in regula sa ii lasam.
ReplyDeleteIti inteleg rezervarea, pentru ca, pana la urma, trebuie sa inteleaga ca nimic nu e mai important decat viata duhovniceasca, dar cred ca fata ta are nevoie de putin entuziasm din partea ta. Eu am suferit foarte mult cand parintii mei erau indiferenti fata de vreo nota de 10 pe care o primeam, atat de mult, incat, pe parcurs, m-am demotivat.
Felicitari!
ReplyDeleteEu am fost la olimpiada nationala in doua randuri chiar am luat mentiuni.Mama a fost foarte surprinsa.Dupa ce am repetat isprava incepuse sa vorbeasca lumea prin oras si am observat o schimbare in atitudinea ei, am simtit ca ma apreciaza.Cel mai bine m-a convins cand mi-a spus ca parintele a intrat in vorba cu ea la un botez si i-a spus: Aveti o fata! Atunci am vazut bucuria in ochii ei si pentru mine a facut cat o mie de cuvinte.Tata mi-a povestit dupa ce m-am intors de la concur ca se intalnise cu sotul profesoarei mele si i-a comunicat rezultatul obtinut.Avea tata o emotie in glas de mi s-a umplut inima de bucurie.
Noi am fost crescuti modest si cu frica de Dumnezeu.Banii pe care i-am primit ca premiu la olimpiada i-am daruit bisericii.Inainte de concurs duceam prescura si pomelnic la biserica.
Spune-i Mariei ca o apreciezi.La felul in care a fost educata nu cred sa ii fie spre mandrie.Merita! E multa munca.La faza nationala vin copii din toate judetele si e vorba si de prestigiul scolii si al locului pe care il reprezinti.Da-i curaj! Sunt convinsa se va intoarce cu rezultate frumoase.
Domnul sa o lumineze!
Eu as aprecia-o, stiind cat de importanta e aprecierea verbala a parintilor, si i-as reaminti delicat de grija fata de mandria care s-ar putea ivi, desi cred ca ea stie ca orice dar, de Sus este...
ReplyDeleteCeea ce spune fetita este un "strigat" dupa mama. Nu neaparat aprecieri legate de ce a facut acum la olimpiada, ci o nevoie mai atenta de mangaiere. Daca cel mai micut din casa are nevoie de mangaierea mamei, tot la fel simte si cel mai mare din casa.
ReplyDeleteUneori copilul rabufneste pentru ca nu gaseste modalitatea sa spuna: mama tine-ma si pe mine in brate, chiar daca nu mai sunt bebelus, iubeste-ma mangaie-ma, apreciaza-ma.
Si vad la mine care sunt adult si bunica pe deasupra ca ma simt minunat sa stau in poala mamei ca in copilarie:).
Cristina
Cred ca are dreptate Cristina. Nu inseamna ca tu, Ecaterina, nu i-ai oferit sufiicenta atentie, in limita timpului disponibil, dar ceea ce tu poti considera suficient, pentru anumiti copii poate nu e. Mie imi vine sa plang mereu cand se aduce in discutie subiectul asta, pentru ca mereu am suferit pentru ca am crezut ca mama acorda mai multa atentie celor doi frati ai mei. Am acumulat aceste frustrari ani intregi si imi vine sa plang si acum uneori. Mi-au placut foarte mult vorbele tale, ca tu nu o apreciezi, tu o iubesti, dar, oricat de mult ai incerca sa le explici copiilor, sunt cazuri cand la ei, apreciere egal iubire. Am avut multe momente in adolescenta mea, in care nimic nu ma bucur amai mult decat sa aud o vorba de lauda din partea mamei mele la adresa mea. Imi doream sa fie mandra de mine, sa simt ca o bucur. Sunt convinsa ca faci destul de multe pentru ea, dar, repet, in anumite perioade ale vietii, copiii simt ca nu e suficient si isi imagineaza ce nici nu te gandesti.
ReplyDeleteDa, limbajele iubirii pentru copii sunt importante.
DeleteAm citit toate comentariile, vă mulțumesc pentru gânduri și că "îmi luați apărarea", dar eu mă gândesc așa: olimpiada e ceva care trece, poate că pe mami o bucură succesele mai de durată. Dar uneori - e adevărat - mi se pare că mami nu se bucură așa mult la fel ca... doamna de română, de exemplu... Sau doamna dirigintă. Eu am vrut să fiu sigură că și mami este la fel, dacă nu chiar mai bucuroasă decât profesoarele mele, dar ea ține, văd eu, la altceva... La ceva mai important. Totuși, viața mea de elev mă face să nu o mai văd decât pe ea, această lume în care te bagă școala. Probabil că timpul mă va face să înțeleg mai bine ceea ce mami zice că ar fi dificil să-mi explice. Nu mă simt foarte necăjită, copilăria îmi spune mereu, indiferent de ceea ce se petrece cu mine: STOP! INTERZISĂ TRISTEȚEA!
ReplyDelete:)) Mulțumesc, încă o dată, pentru gândurile bune la adresa mea, primesc cu bucurie felicitările și vă doresc numai bine în viață! Fie ca dragostea Domnului să șteargă orice urmă de tristețe din trecut și îndoială din prezent!
Maria, mangaietor mesajul tau!! Multumim
ReplyDeleteMama ta, cu siguranta te vede si te simte la un nivel mult mai inalt decat cel al educatorilor tai. Ei se bucura personal de una din reusitele tale ca fiind o realizare a muncii lor, si este normal.
Si eu sunt mama si uneori mi-e teama sa ma bucur prea mult de realizarile copiiilor mei pentru a nu le starni mandria sau a nu-i lasa sa se aseze cu capul pe o ureche:) . Am fost insa la un turneu de sport al fiicei mele mici si am apreciat-o si sustinut-o continuu. Efectul a fost ca ea a jucat extraordinar de bine si la sfarsit mi-a spus: mama, in timp ce dadeam o pasa te-am auzit cum ma sustineai si atunci am prins o mai mare putere si am executat miscarea cu mai mare atentie. Este vorba de o miscare pe care a incercat-o timp de un an de zile. Mama unei fete a venit la mine si mi-a spus cat de bine joaca fiica mea acum cand are familia alaturi. Avea dreptate. La fel am observat jocul copiiilor care nu aveau parintii alaturi. Se simtea clar ca nu au aceeasi putere.
La sfarsitul zilei mi-am dat seama ce importanta are sustinerea si aprecierea copiiilor nostri.
Cu mic cu mare, fiecare dintre noi avem nevoie de aprecierea si sustinerea celor dragi din jur.
PS: Felicitari pentru realizarile tale:))). Ptr noi ca parinti este o bucurie sa auzim ca mai exista tineri interesati de o educatie buna, ca mai exista tineri care-si dau silinta in educatie. BRAVO si tie si parintilor tai. Reusita ta este in primul rand efortul unei bune educatii!
Cristina
Cristina