În fiecare an de 1 Martie buni ne aduce o plasă cu mărţişoarele primite de ea, cu gândul de a face o bucurie copiilor şi de a evita cheltuieli inutile anul viitor (pe cele mai frumoase le păstrăm pentru doamne). De fiecare dată însă acest moment devine un prilej de gâlceavă şi nemulţumiri. Ca să evităm ispita asta, mai ales în această vreme de post, le-am cerut să scrie fiecare câte o idee despre cum am putea să împărţim mărţişoarele fără să ne certăm. Propunerile au fost prezentate bunicii, care, fără să ştie a cui este fiecare sugestie, să o aleagă pe cea mai potrivită:
- să luăm pe apucate, ca şi până acum
- să alegem câte unul pe rând până le terminăm
- ne alegem pe rând, după ce le aşezăm cu faţa în jos pe covor
- să le îndepărtăm pe cele urâte, apoi mama să extragă din plasă (fără să se uite) şi să dea la fiecare ce se nimereşte - soluţia câştigătoare. Se pare că tragerea la sorţi e cea mai pacifistă metodă...
Deja 1 martie devine pentru mine o zi de stres financiar, lucru de care credeam ca ma voi scuti singura, dar se pare ca nu pot sa ma sustrag. Imi planuisem pentru azi ca fetele sa duca la gradi cate un martisor dragut, iar pe data de 8 martie sa le duc ceva mai consistent. Pe drum insa, m-am intalnit deja cu cateva mamici, care mai de care mai plina de cadouri frumos ambalate. Nu m-am putut abtine si am intrebat ce au luat. Erau de la seturi cu sampoane si geluri de dus, pana la martisoare placate cu aur sau din argint. Ca sa nu devin ridicola cu cele doua martisoare a le mele si ca sa nu creada educatoarele ca imi bat joc de ele, am cumparat repede de la colt cate o cutie de bomboane. Vreau sa spun ca am urmarit reactia lor si daca celor care le dadeau pungile cu cadouri le multumeau mieros, cand au dat fetele mele cutiile cu bomboane, mai ales una dintre educatoare, a zis un "multumesc" scurt si au pus cutia pe masa si si-au vazut mai departe de treaba. Mi-am dat seama indata ca era prea putin, insa mi se pare ridicol. Eu stiam ca de 1 martie se ofera un martisor, o floare si cam atat. Ce ma fac cand vor fi la scoala, cand va incepe si cea mica gradinita? Daca pentru fiecare din ele trebuie sa golesc buzunarele ca sa satisfac pretentiile educatorilor, deja ma ingrozesc. Macar ca se strang bani si de Craciun si de ziua lor de nastere si de ziua lor de nume...
ReplyDeleteStiu ca exisgta varianta ingrosarii din obraz, dar totul se relflecta imediat in relatia sic omportamentul cu copiii.
Lasă că te revanşezi pe 8 :)
DeleteCu greu găseşti o grădi unde să nu se fac diferenţieri pe criteriul atenţiilor primite de la părinţi. Poţi explica asta şi copiilor, ca să nu se streseze prea tare de mutrele acre. Important e să îi ajuţi să întâmpine cu mai multă indiferenţă toate astea.
În plus, asta le ajută pe fete să simtă puţin diferenţerile sociale care, în fond, sunt o realitate. Numai în faţa lui Hristos suntem toţi cu şanse egale.
Caz concret: verisoara mea e in clasa a VI-a si au strans din partea fiecarui elev o suma de bani si au decis sa cumpere fiecarei profesoare cate ceva din partea clasei. In urma calculelor, au decis ca le ajunge de cate un buchet de flori si o cutie de bomboane pentru fiecare profesoara. Zis si facut, doar ca profesoara de romana s-a suparat atat de rau incat le-a lasat pe catedra cand a plecat si a zis ca de la o clasa intreaga doar atat? Ca isi bat joc de ea. No comment!
ReplyDeleteEu nu am mai dat banii (35 lei de copil) pentru 8 martie fetiţei din clasa a cincea. M-am gândit că un profesor are sute de elevi şi nu focalizează pe unul care nu i-a dat un cadou consistent. Cred că nici învăţătorii care sunt oameni rezonabili nu tratează cu represalii copiii mai sărăcuţi.
DeleteÎn plus, ea e o fetiţă disciplinată, cu rezultate foarte bune la învăţătură, iar profesorii o îndrăgesc. Nu cred c-ar persecuta-o...
Super! Mie prima mi-a placut :) E a unui om multumit si transparent :)
ReplyDeleteE a celui mai puternic, căruia nu-i e frică de concurenţă pentru că ştie să dea din coate :) Şi mie mi-a plăcut sinceritatea ei.
DeleteIn primul an de predare in invatamant am prins post la Colegiul Sfantul Sava, Bucuresti. Inainte de 1 martie le-am tinut o prelegere despre acesta traditie aratandu-le ca e o traditie departe de crestinism, desi nu predam religie, ca e plina de conventionalism si alte chestii pe care nu le mai tin minte. Pentru ei a fost ca un dus rece, desi ar fi trebuit sa fie multumiti. Nu au renuntat unii sa-mi aduca cate o floricica, de care m-am simtit destul de incurcata. Nu mai vorbesc de 8 martie, pentru care nu am decat mult,mult dispret si mult mai multe argumente sa o fac. Astazi, sunt in continuare destul de stanjenita si caut sa apreciez gestul cat de mic al fiecarui copil,parinte ,mai ales ca predau la tara, unde oamenii traiesc mai mult din produse decat din bani. Dar am mai predat si in alt loc ,la un alt liceu, intr-un oras mai mic, dar cu vanitati pe masura, in care numarul si calitatea cadourilor era afisata cu titlu de glorie si era prilej de ostentatie a aprecierii elevilor ,cand ,uneori, nu era decat o incercare voalata de mituire a unui profesor fals exigent la ore. Deasemenea, cred ca Ziua Mamei nu e pe 8 martie, ci pe 25, pentru ca Maica Domnului e mama cea mai mama de la care trebuie sa invete toate femeile. Dar, surprinzator femeile se bucura de acesta zi in mod absurd alegand sa mearga la restaurant sa petreaca intre ele. Si ,asta in Post! Eu am fugit de astfel de ocazii care nu se transforma decat, tot intr-un lung prilej de barfa si plictiseala.
ReplyDeleteMihaela.
Subscriu cu toată inima la opinia ta. Nici eu n-am de a face cu 1 Martie, decât la nivel de obligaţie faţă de persoanele care nu pot să se desprindă de curentul lumesc.
DeleteN-am reuşit însă să le fac pe fete să nu pună atâta preţ pe mărţişoarele primite de la colegi şi să nu se extazieze atât ... Probabil e o chestiune de maturitate, iar vulnerabilitatea asta în faţa nimicurilor inutile şi frumoase e o patimă specific femeiască.
Mie nu mi se pare ceva rau sa se sarbatoreasca venirea primaverii daruindu-se un martisor. E un gest dragut, vesel si aduce un zambet. Nu e un gest religios, nici aducator de noroc, e un cadou simbolic care sa nu ne lase sa uitam ca a inceput primavara. Cel putin asta reprezinta pentru mine si nu am nicio superstitie in ceea ce-l priveste, nu cred ca alunga duhurile rele sau ca voi avea belsug in casa etc. :))
DeleteLa fel si cu 8 martie. E frumos sa se daruiasca cate o floare femeilor in sens de pretuire si nu mi se pare un gest de dispretuit. De altfel, indraznesc sa spun - si va rog sa ma iertati pentru asta - ca dispretul nu e un sentiment frumos in nicio imprejurare din viata si e bine sa ne straduim sa-l alungam din inima.
Ceea ce e rau e faptul ca oamenii au pervertit doua gesturi simple si frumoase in ceva materialist si adesea necrestinesc (prin pretentia de cadouri si petreceri urate care sunt si in timpul Postului Mare).
Ai dreptate, dar începe începe să mă deranjeze când sunt constrânsă de opinia publică să sărbătoresc şi mai ales cum şi când să sărbătoresc. Nu e vorba aici de dispreţ.
DeleteEu aş sărbători primăvara când se face cu adevărat mai cald şi mai ales când sunt pomii în floare. Atunci simt mai pregnant bucuria venirii primăverii. E o chestiune personală.
Mihaela vorbea de dispretul pe care il are fata de zilele astea.
DeleteNici eu nu le-am putut tempera fetelor bucuria si entuziasmul de a primi de la gradi martisoare (au cam facut schimb intre colege :) ). Am stat si m-am gandit ca prea multe oprelisti nu le fac bine si ca e o placere nevinovata. Oricum deja ma intreaba de ce ele nu au cercei si mai ales mijlocia e foarte inclinata spre cochetarie, asa ca daca le cer sa se infraneze de la orice chestie de genul asta, cred ca nu fac altceva decat sa le frustrez. Oricum, Dumnezeu are El un motiv pentru care a sadit in femeie inclinatia spre astfel de nimicuri. PAna la urma, un camin de care se ocupa o femeie, arata mai primitor decat unul de care se ocupa exclusiv un barbat. Toate au un rost. Cu o ocazie, duhovnicul mi-a spus ca pana si inclinatia femeii de a fi cicalitoare si mai vorbareata, e data de Dumnezeu cu un rost, pentru ca ea e cea care creste indeosebi copiii si acestia in primii ani au nevoie sa le repeti la nesfarsit un lucru, au nevoie sa le spui sau sa le explici de mai multe ori pana inteleg.
ReplyDeleteNu mă exasperează atât bucuria lor nevinovată, cât deturnarea către o concurenţă tacită (cine are mai mulţi admiratori) şi n-aş vrea să se întristeze dacă vreodată nu vor primi mărţişoare.
DeletePai Diana draga,eu tot ziceam in comentariile mele,care au fost criticate drept negativiste si contrare curentului duhvnicesc ca sa zic asa...Deja ai 3 copii,vine al 4-lea...Crezi ca ai sa poti tine pasul cu toate chestiile?Copiii cresc,nevoile sunt altele,la scoala de exemplu sunt cheltuieli mult mai mari ca la gradi,de la micile atentii pt profesoare la cadourile de sfarsit de an,rechizite,fel si fel de manuale,etc....Sustin ideea mea:copii multi se fac la tara,undeva la casa ,sa aiba curte ,loc de joaca,de alergat,scoli modeste unde nu sunt cultivate princiipile materialismului la profesori,acolo da.In schimb aici nu ai cum sa faci fata cerintelor de oras cu 3 ,4 sau mai multi copii,indiferent de salariu sotului tau,ca banuiesc ca tu nu lucrezi.
ReplyDeletePlus ca a fi habotnic cu propriul copil deja numai este nimic duhovnicesc in asta.Fetele mele nu poarta decat foarte rar cercei,nu se machiaza dar sa interzici anumite lucruri cu strictete deja e fanatism...fuste lungi,fara cercei,cap acoperit..etc.
PS:Eu numai port de 10 ani pantaloni,ma simt bine in fuste dar nu batranesti sa matur strazile cu ele ci decente.:)Iar cercei port daca e vreo ocazie de cateva ori pe an.
Aceeasi Crina
Crina, nu inteleg, de ce tot incerci sa te justifici ca e bine ca ai facut numai doi copii?daca esti impacata cu ideea asta, foarte bine, traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca. Daca duhovnicul tau a zis ca e bine cum faci, ok, Doamne ajuta!fiecare are duhovnic, care raspunde inaintea lui Dumnezeu pt. indrumarile pe care le da, asa ca nu-ti mai fa tu griji pentru familiile cu multi copii, ca are Tatal ceresc grija de ele, spre slava Lui.
ReplyDeleteDiana, cineva nu poate avea linişte până nu i se confirmă faptul că nu poţi "ţine pasul" cu pretenţiile de la oraş. Nu ştiu să fi expus tu în vreun comment ideea că scopul tău în creşterea copiilor e să-i ţii fix în pas cu lumea...
ReplyDeleteNu cred că vorbim aceeaşi limbă, persoana pare foarte preocupată de lucrurile exterioare: ce fel de fuste porţi, cât porţi batic şi de câte ori pe an porţi cercei şi pe unde te epilezi :)
Fiecare are măsura lui şi motivaţiile lui pentru felul în care îşi alege stilul vestimentar. Eu, una, port batic pe cap aproape tot timpul (din anul 3 de facultate, de când m-am căsătorit; nb - nu soţul m-a determinat, până atunci nu am făcut-o pentru că ai mei părinţi nu ar fi putut duce o asemenea "povară")şi nu mi se pare nici pe departe cel mai important aspect al măntuirii. Ştii cum e: "cel ce nu mănâncă să nu defaime pe cel ce mănâncă..."
Nici nu am de gând să le impun fetelor să-şi acopere capul. La biserică îşi pun singure baticuţe, chiar de când pleacă de acasă, fără să le zic eu. Le place cum le stă, nu sunt deloc complexate. La noi la catedrală aproape toate fetiţele vin cu văl pe cap şi niciuna nu pare că-l ia forţată de mami.
Ceea ce e iarăşi greu de priceput este faptul că lăsându-l pe Dumnezeu să lucreze rodirea pântecelui Îl implică nu numai momentul procreerii ci Îl face împreună călător cu noi la creşterea copiilor. Cu adevărat, nu ştim ce va fi, nici cum vom trece peste greutăţile materiale, nici cât de mari vor fi.
De altfel ideea nu este să planificăm noi viitorul, ci să ne predăm voii lui Dumnezeu. Mintea omului vede îngust (ce mă fac numai cu salariul soţului?) dar Dumnezeu are soluţii neaşteptate (ce ştiu eu dacă peste un an nu va avea salariu triplu?) Chiar dacă nu prosperăm financiar, oricât de "prost" ar ieşi lucrurile (în ochii altora) sufletul are o încredinţare lăuntrică a binecuvântării care vine din ascultare de poruncile Bisericii.
Ca orice om, poate am si momente de slabiciune, ganduri fugare de genul: acum ne e bine, dar ce voi face cand vor fi la facultate, ce voi face cand se vor casatori, cum il voi randui pe fiecare, etc. Doar ca imi trec repede aceste ganduri, pentru ca am decis sa merg pe incredere si pe binecuvantarea de la Dumnezeu. Cand ma gandeam cu mila la fetele mele, cum vor trece ele prin chinurile nasterii sotul chiar mi-a spus ca ma gandesc prea departe, ca intai sa ma rog sa traiasca, sa fie sanatoase, sa se casatoreasca si sa poata avea copii si abia apoi sa ma stresez de cum vor naste.
ReplyDeleteDa, nu imi amintesc sa fi spus pe aici pe undeva ca vreau sa le tin in pas cu lumea, pentru ca scopul meu e sa le educ incat sa treaca prin lumea asta curate, nevatamate. Nu vrea nimeni sa isi excluda copiii din societate, insa depinde pana unde vrei sa mergi cu alinierea la trendurile actuale.
Nu cred ca e o problema ca le cumpar haine second hand sau primesc de pe la alte mamici, nu cred ca e o problema ca nu le las cand vor ele la televizor, ca nu le inscriu la dansuri ca toate colegele lor de gradinita sau mai stiu eu ce.
Crina, pentru linistea ta, desi locuiesc oarecum in oras, locuiesc la periferia lui, intr-o casa cu curte, asa ca indeplinesc "conditia" ta de a locui la tara. PAna acum nu am avut lipsuri majore, ba chiar acum avem un trai mult mai decent decat la inceput. dupa casatorie, abia aveam bani de naveta sa ma duc la facultate uneori si numaram fiecare moneda pe care o gaseam prin buzunare. Pe masura ce au venit copiii, am reusit sa facem destule imbunatatiri locuintei, sa ne luam si masina si sa ducem si un trai decent. Stiu ca asta nu inseamna obligatoriu ca asa va fi mereu, dar nu in mana noastra sta acest lucru. Am in preajma nenumarate exemple de familii cu 1-2 copii care sunt la limita disperarii in ceea ce priveste partea financiara, asa ca se pare ca nu numarul copiilor conteaza aici.
Asa cum spune si Ecaterina mai sus, cata vreme ma incredintez voii lui Dumnezeu nu am a ma teme. Incercari vin oricum peste orice om.
Crina, am vazut ca iti doresti neaparat raspuns de la mine in legatura cu timpul liber petrecut cu sotul. Ca sa te linistesti si in privinta asta, in masura in care s-a putut, am mai plecat si singuri de acasa cateva ore. In excursii mai lungi, cum ar fi la mare de exemplu, nu as putea sa plec fara ele chiar daca ar avea cine sa stea cu ele o saptamana. Nu vad cum as putea sa ma bucur doar eu cu sotul stiind cat de mult le place marea, apa, plaja. Cred ca as sta numai cu gandul la ele. Am ales insa pana acum o varianta de compromis, adica aceea de a plati si pentru bunici o camera la mare si i-am luat cu noi spre ajutor, asa ca 1-2 seri tot se ofera ei de obicei sa stea cu copiii si noi sa iesim singuri la plimbare. De mai mult, nu am nevoie. O familie evolueaza, nu poate ramane la fel odata cu trecerea anilor, nu poate sa se cramponeze la nesfarsit de placerile pe care le avea inainte de a avea copii si gandeste-te ca Dumnezeu anume a lasat sa se petreaca lucrurile asa, ca familia sa se indrepte mai mult spre cer prin grijile si greutatile vietii.
ReplyDeleteMi-am intrebat intr-o zi duhovnicul (era o discutie despre viata sanatoasa, despre importanta somnului): "parinte, dar daca somnul de noapte e atat de important, de ce a lasat Dumnezeu ca bebelusii sa se scoale atat de des noaptea?" Iar el mi-a spus: "Diana, tu atunci nu petreci in discoteca sau cine stie pe unde, ci petreci cu Dumnezeu si fiecare minut nedormit de parinti pentru copiii lor e socotit moment de priveghere si de rugaciune".
Oricum, are dreptate Irina si mi se pare ca parca prea mult incerci sa ne convingi ca e bine ca ai doar doi copii si de aceea eu imi pastrez parerea pe care am mai expus-o, anume aceea ca de fapt tu incerci sa iti linistesti constiinta.
Nu cred ca a spus nimeni pe aici ca e usor sa cresti copii, dar macar e o cruce insotita de binecuvantare. Noi am vrea asa sa ne mantuim fara niciun efort, dar este imposibil. Pana nu te sui pe cruce, nu primesti binecuvantarea. Cand am fost la parintele Arsenie Papacioc si sotul meu a cerut cuvant de folos, parintele ne-a scris pe o carte: "Cruce, moarte, inviere". Fara suferinta nu a venit mantuirea neamului omenesc si dupa cum spunea tot parintele Arsenie, Hristos era rastignit pe cruce si diavolul se chinuia in iad.
ReplyDelete