...ca am experimentat vreodata o reala depresie post-partum. De obicei ma lupt cu diverse anxietati din care singura iesire e gandul la Purtatorul de grija al intregii fapturi si la impreuna lucratorii lui.
Cu toate astea plang destul de des. Plang uneori de durere. Mai ales pieptul ma doare la fiecare dintre zecile de atasari zilnice ale copilului la san. Cand nu le mai suport, nu am alta optiune decat sa plang si sa accept. Din fericire perioada asta de alaptare dureroasa de obicei dureaza cam doua-trei saptamani.
Alteori plang fiindca ma necajeste peste masura lipsa de intelegere a copiilor. Fie ca sunt certuri intre ei, fie obraznicii fata de mine, imi e aproape imposibil sa ma detasez si sa nu ma simt sufocata de lucrarea rautatii care se savarseste in jurul meu. Plang fiindca imi asum toate acestea ca pe o nereusita a mea, dar si pentru ca ma simt neputincioasa si nepriceputa in a repara in profunzime lucrurile.
Cel mai adesea insa plang de mila. Aud de vreo situatie mai delicata a cuiva, de vreo problema de sanatate sau de oameni saraci (nu neaparat cazuri extreme) si ma simt coplesita pana la lacrimi de cata suferinta e in lume. Bineinteles, nu in ultimul rand, imi plang de mila si mie, ca nu ma iubeste nimeni dintre ai mei macar pe sfert din cat ii iubesc eu 😄.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Am avut si eu o nastere dificila, si perioada post-partum, as zice prima luna, sau primele doua, nu mai stiu bine, uitandu-ma inapoi, sunt sigura ca am avut un fel de depresie. Nu intru in detalii. Dar si eu plangeam, din multe si din orice. Ce era amuzant era ca aveam o tura de plans zilnica la ora 5, dar pe ceas, deja radeam cu sotul ca e ora de plans. Cred ca e bine sa plangem, ne descarcam...
ReplyDeleteSi eu ma amuz adesea de plangaceala mea. Stiu ca imi va trece intr-o luna, doua. De asta nici nu as numi-o depresie, fiindca nu cred 100% gandurilor care ma intristeaza pe moment ci pastrez totusi o nota de realism.
ReplyDeleteGica contra de la mine din cap îmi spune că eu nu-i iubesc pe sfinți nici pe sfert din cat ma iubesc ei. Scriu asta aici ca să îți dau un gând cu care să lupți împotriva celor care îți mai vin (de aici "nici pe sfert"), dar adevărul este că tot recitind din viața Sf Paisie Aghioritul, Xenia, Ioan Maximovici, Siluan Athonitul rămân mereu trăsnită de grija lor pentru oameni, pentru a afla și a alina grabnic nevoile și durerile lor, precum și pentru rugăciunile cu zdrobire pe care le-au făcut și le fac pentru noi...
ReplyDeleteDoamne ajuta!
Cu mult drag,
Elena
E grea perioada asta, iar sensibilitatea asta a mamei dureaza cam pe toata perioada alaptarii. Aveti grija sa va odihniti cat de mult, ca sa prindeti puteri si sa aveti laptic cat mai mult timp! Garmastan unguent am folosit eu pt rani la sani si mai sunt niste mameloane din plastic, daca le accepta bebe, cand nu mai suportati durere. Multa sanatate! Sa va bucurati sanatosi de Inviere!
ReplyDelete