...nu am fost genul de femeie cu vocatie in materie de divertisment pentru copii. Fiind o fire sobra, mereu a fost nevoie sa ma silesc pentru a ma cobori la mintea lor ca sa ne prostim cand si cand impreuna.
Cand eram mai tanara imi venea mai usor, dar in ultimul timp chiar ma simt lipsita de energia si vitalitatea necesare jocurilor copilaresti. Imi place sa relationez cu ei mai ales conversand, citind impreuna, plimbandu-ne, nicidecum prin interactiuni ultradinamice, expeditii, harjoana, intreceri sau lupte.
Desi stiu ca un copil nu asta cauta in primul rand in relatia cu mama, ma urmaresc complexele de inferioritate ca nu sunt o mamica destul de amuzanta pentru baietei.
Daca ar fi sa le analizez in stil patristic 😆 le-as categorisi drept fiice ale posesivitatii, surori cu gelozia, rude de departe cu dorinta de slava desarta, intr-un cuvant niste ispite de dreapta ale principiului fals al maternitatii omnipotente.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Am observat și eu la mine... Cu cât copilul cel mare e mai departe de vârsta preșcolară și trece prin situații (pre)adolescentine tulburătoare prin care la rândul meu am trecut și m-au marcat, cu atât în sinele mamei sunt mai greu de găsit resursele de dispoziție copilărească. A intervenit o oboseală și un plictis privind jocurile "prostești", sunt tot mai ursuză și preocupată de alte griji, uitând nevoia celor mai mici :-(
ReplyDeleteAndreea
Da, problemele celor mai mari cantaresc parca mai mult
ReplyDeleteAti vorbit acum cateva zile despre nedreptatile suferite de crestini din partea celor necredinciosi. Acum insa eu va intreb atat pe dumneavoastra cat si pe cititoarele blogului, cum voi mai putea oare sa mai am incredere in cuvintele duhovnicilor, ale caror sfaturi le-am indeplinit si de pe urma carora am avut si am inca groaznic de suferit, putand spune ca mi-au stirbit credinta in pronia lui Dumnezeu. Cu mult timp in urma citisem ca este necesar sa ascultam sfatul duhovnicului, chiar daca pare gresit ceea ce auzim, fiindca deznodamantul va fi unul frumos. Ei bine, acest lucru l-am facut facut si eu ,,taindu-mi voia”, renuntand la anumite convingeri personale, crezand ca totul va fi ok. Insa nu a fost deloc asa, ajungand sa trec prin mari deceptii, ca in prezent sa am o credinta mult mai slaba, mai fragila decat cu multi ani in urma, cand am inceput sa ma aproprii de Biserica. De multe ori ma gandesc ca poate daca nu asi fi pus atat de mult suflet
ReplyDeletein indeplinirea sfaturilor primite, ar fi fost mult mai bine. Mentionez ca m-am spovedit la duhovnici cu un ,,nume bun”, insa se pare ca nu fost de ajuns recomandarile cunostintelor. Tare mult as vrea sa pot da timpul inapoi, pentru a nu mai pune in practica acele sfaturi care mi-au transformat viata intr-o drama, si care m-au facut sa nu mai stiu ce inseamna bucuria vietii crestinesti,sfaturi care mi-au risipit cele mai frumoase nazuinte. Nu mint atunci cand spun, ca pana sa indeplinesc anumite sfaturi duhovnicesti, viata mea era una plina de nadejde in Pronia lui Dumnezeu, plina de incredere ca va fi bine si pentru mine, atat timp cat fac ascultare de un duhovnic renumit, atat timp cat m-am rugat inainte de a ma prezenta in fata duhovnicului, am respectat posturile randuite, programul de rugaciune, am facut milostenie. Daca dupa toate acestea viata mea s-a schimbat in mai rau, cum sa mai cred ca pana la urma voi avea si eu viata pe care mi-am dorit-o, o viata care sa ma faca sa astept cu nerabdare fiecare zi din viata mea. Imi doresc enorm de mult sa pot da timpul inapoi, dar nu se mai poate. Va rog pe toate ajutati-ma sa pot sa fiu din nou aceea femeie ravnitoare in cele ale sufletului, optimista. Cu deosebita consideratie, Raluca
Renumit?:(
DeleteAici este căderea, cea mai grea capcana a diavolului, ultima, cea care este bomboana din vârf : mândria. Asta nu te lasă să te ridici. Părerea de sine ca ai fi fost sau ești ceva te.a daramat. Nu.ți trebuie bifarea virtuților cu conștiința ca ți.ai făcut datoria. Îți trebuie zdrobirea inimii și smerenie ca nu ești nimic. Harul lui Dumnezeu este unul peste toți preoții lui, nu ai așteptari de la duhovnic ci numai de la tine. Se poate ruga preotul zi și noapte pentru mine. Eu trebuie sa vin în întâmpinarea lui și nu oricum ci cu zdrobirea inimii. Sunt sigura ca toata învățătura preoțească este la fel la preoții lui Hristos. Depinde de om și de zdrobirea inimii lui mantuirea fiecăruia. Ascultarea este un exercițiu, smerenia nu poate fi exersată. Ea este un dar.
Atâta timp cât Îți asumi căderea și nu învinovățești pe nimeni, te.ai smerit. Ai pierdut însă smerenia când ai dat vina pe altul pentru căderea ta.Și ai așezat mândria în loc, ca tu ai fost bun și altul te.a pierdut. Pana nu ucizi mândria nu capeți mântuire. În toate formele ei mândria este diabolica.
Nu e nevoie de duhovnici de renume pentru a ne mântui. Avem nevoie sa ne mărturisim curat și nu sa ne plângem de alții ca ne pierd. Asumarea greșelilor tămăduieste. Singura smerenia mântuieste, fără celelalte virtuți. Celelalte virtuți înfăptuite nu te mântuiesc insa fără smerenie.
Râvna se numește așa doar dacă ești în pace, în împăcare, în asumare, altfel se numește educație fizica.
Sunt sigura ca te.ai străduit dar dacă vreodată ai așteptat recompensa la "ravna", te.a prins diavolul în capcana lui. Sfinții din icoane au fost în mare parte cu păcate grele în viața lumeasca. Dar nu s au sfințit prin ranchiuna ci au văzut pământul și viermii din ei în lumea asta.
Deznădejdea este tot de la diavol. Nădejdea e în Hristos și Maica Lui prin preoți. Ne ridica postul și ruga însoțite de o smerenie adâncă. Preoții sunt martori în fata Domnului nu putem da vina pe ei la Judecată.
Poate ca totuși ar trebui sa ai încredere și într un preot de rand fara " renume". Dacă ai păzit într -adevăr toate așa cum spui după marile sfaturi nu-ti mai trebuie decât un lucru: modestia, în termeni duhovnicești, smerenia. Și gata, te.ai mântuit ...
O mare mare păcătoasă :(
Iti spun ceva: nu cred ca asta e o discutie care poate fi purtata la modul general, in stil voalat.
ReplyDeletePot fi foarte multe cauze ale tulburarii pe care o simti, unele duhovnicesti, altele de mentalitate eronata, unele care tin de tine si dispozitia ta, altele de duhovnic si parerea lui de sine, altele venite din neam, altele de la duhuri necurate pur si simplu. Poate fi o lupta care iti va aduce cununa, poate fi simptomatologia unei trairi in inselare, a unei lipse de sinceritate.
Cum sa iti revii? Porneste iar cu abc-ul de la lucruri in care ai credinta nestramutata, de exemplu de la bunatatea lui Dumnezeu. Reonstruieste incepand de acolo, in duh smerit si cu acceptare a celor pe care nu le mai poti schimba in viata ta. Roaga-te mult si nu parasi linia generala a invataturilor bisericii (de ex nu renunta la spovedanie). Citeste sf scriptura si carti scrise de mari sfinti ai bisericii. Cu rabdare Mangaietorul va veni sa se salasluiasca si in sufletul tau si vei primi bucurie. Eu asa cred ca merg lucrurile pentru orice om: toata tristetea si chinul vin din nestatornicirea duhovniceasca a vietii.
Maica Domnului e grabnic ascultatoare, roag-o sa iti dea bucuria ei cea nestricata.
ReplyDeleteTine-ti gandul la mucenicii care se veseleau in chinuri fiind.
Raluca, foarte frumos ti-a scris Ecaterina mai sus. Eu pot sa-ti dau un exemplu concret. Am fost pusa intr-o situatie similara, doar ca increderea certa in Dumnezeu care zici ca a fost la tine, la mine era doar o dorinta puternica si sincera de a Ii fi pe plac. Inca nu-l cunoasteam atunci pe Dumnezeu in marea Sa bunatate. Eu incepusem drumul in ale credintei cu un preot de mir, insa il desconsideram, ca nu da canoane, ca nu vorbeste din Sfintii Parinti, ca e prea pe simplu...si ma chinuia gandul ca-mi trebuie cineva "cu viata sfanta!" M-am dus si eu la pomul laudat, la un monah mai traitor, care era in antiteza cu nivelul broastei la care eram eu atunci. Perioada aceea cat am fost sub acest duhovnic nu m-a lamurit sau format, dar m-a adus intr-un prag foarte critic, de presiune foarte mare. Trebuia sa aleg ori, ori. Ceea ce nu am putut face si m-a dus la o deznadejde cumplita. Totul a fost din mandria mea, nu invinovatesc pe nimeni de nimic. Eu m-am intors apoi la acel preot de mir, la care fac acum vreo 12 ani de cand il cunosc...si pot sa afirm ca el imi era menit ca duhovnic! Daca m-as fi smerit si as fi avut rabdare si as fi luat-o cu ABC-ul si cu lucrurile simple, poate n-as mai fi trecut prin perioada aceea de chin cumplit si de deznadejde (care a avut niste forme urate), dar nu regret nici perioada aia, ca am avut sansa sa ma cunosc mai bine si sa ies la liman, dar in liniste, in rabdare, in lucruri facute pas cu pas, calculat. Raluca, Dumnezeu te va ajuta, te asigur! Doamne, ajuta!
ReplyDeleteNici eu. Nu imi place sa ma joc, nu imi place sa ma prostesc, scalambai, etc. Ii citesc, mergem afara, lucram impreuna, il implic in ale casei, dar de jucat...sa se joace singur...Duce lipsa, imi cere, ma mai joc cate putin, dar cu greutate si fara chef. Compenseaza sotul la capitolul joaca...
ReplyDelete