Desi...

...sunt preoteasa si am si eu baieti care stau pe langa tatal lor la slujba, in strana si prin altar, sunt de principiu ca nu e in regula ca biserica sa fie loc de joaca/harjoana pentru copiii mici ai preotului. Macar la sfanta liturghie ar trebui respectata linistea si evitata agitatia inutila.

Nu contesta nimeni nevinovatia si curatia copiilor, si nici nu e vorba de a nu lasa copiii sa vina la Hristos, ci de respect pentru nevoia de reculegere a celorlalti.

Lipsa stimulilor exteriori e o conditie care ne ajuta pe noi cei neputinciosi sa ne ridicam mintea la cele inalte. Nici copilul nu se foloseste in plus daca sta peste puterea lui in biserica, ci doar produce tulburare celor mai slabi. Delicatetea specific crestina nu impune altora rabdare, ci se stramtoreaza putin pe sine ca sa odihneasca pe altii.

Stiu ca sunt fel si fel de cazuri, situatii in care chiar nu se poate evita confruntarea dintre galagia copiilor si doritorii de atmosfera ascetica. Nu trebuie insa mare rigiditate la sederea cu trupul in biserica (ramai acolo cu duhul), fiindca de aici se naste tulburare. Daca nu iti iese incercarea de a ramane inauntru cat ai fi dorit, prihaneste-te pe tine insati, nu te enerva pe copil si nici nu carti impotriva crucii de familist. Poti cere ajutorul unei persoane de incredere sa il supravegheze pe cel mic pana te linistesti putin la slujba.

Ghe in timpul slujbei
duminica trecuta

Eu, una, decat sa stau in biserica mult cu pretul plictiselii, foielii si mataielii copiilor, mai bine stau mai putin, cat ii tine si pe ei evlavia, atentia si rabdarica. Stam in mai in spate ca sa iesim afara din cand in cand fara sa deranjam. Intr-adevar, nu ies la primele lor semne de plictiseala, ci mai insist putin, sa faca si ei o mica nevointa. Nu le-am dat niciodata sa se joace, sa scrie sau sa coloreze in biserica. Am vrut sa le intiparesc ideea ca la biserica nu venim sa ne omoram timpul, ci cautam ceva mai presus de fire, nevazut si nepipait.

Ma mai rog in gand Domnului sa ii linisteasca pe cei mici, sa ii ajute in ispita copilareasca a fataielii si sa le usureze El participarea la slujba (fiindca ii cred ca pentru ei, micii, e chiar o greutate). Le mai explic in soapta ce se intampla in momentul respectiv, le mai aduc aminte sa se roage si ei, sa vorbeasca in gand cu Hristos despre nevoile si problemele lor. Nu ii tin impreuna cu alti copii ca sa nu ciripeasca in plus. Le aduc aminte ca nu trebuie sa vorbeasca, decat cel mult in soapta (nu le iese din prima, dar cu putina staruinta se formeaza un obicei). Tin cont de firea si gradul de adhd😊 al fiecaruia si le dau "fir" in mod diferit.

Cand suntem cu tati la biserica, au voie sa intre in sf altar. Sunt destul de maricei sa inteleaga si stau cat de cat cuminti, mai tin cate o lumanare, mai aduc cate o bobita de tamaie. Le tot repetam sa nu foloseasca viteza a cincea si sa nu dea difuzorul la maxim cand vorbesc 😊. Nu mancam in biserica decat la mare nevoie, si atunci doar prescura. Daca atitudinea noastra exterioara nu e destul de graitoare, le amintim ca stam in loc sfant si nu se cuvine sa ne purtam oricum.

 Trebuie sa marturisesc ca eu sunt mai meticuloasa in a ii struni decat tatal lor, care e din fire mai larg la inima decat mine si le subestimeaza capacitatea de autocontrol. Bineinteles, din aceasta pricina el (dar si pentru simplul motiv ca e tati) este personajul lor preferat din povestea familiei noastre😊