...e adesea dublata de o realitate emotionala pe care nu toti oamenii o inteleg.
A e intr-o relatie cu B. Si-au programat impreuna o iesire de revelion cu un grup de tineri. B si-a luat chiar concediu pt asta. Pe neasteptate, A se imbolnaveste si chiar nu se poate deplasa, avand nevoie de repaus la pat si ingrijire.
B hotarasete sa plece singur, dupa ce trimite mesaje de compasiune si regret pentru intamplarea nefericita. A se mahneste, desi daca ar fi ramas in localitate B nu ar fi fost de niciun ajutor, A locuind inca separat si nedorind sa-i transmita maladia contagioasa.
Bineinteles, A nu emite pretentii, fiindca vrea sa respecte libertatea de alegere a lui B. E trist insa ca B nu prinde diferenta dintre eficienta actiunilor si suportul afectiv al unui gest aparent inutil.
Uneori o simpla strangere de mana fara niciun impact pozitiv practic te ajuta mai mult decat sustinere materiala la rece. Cel mai concludent exemplu mi se pare ingrijirea data Elenei care a avut in cea mai mare parte valente sufletesti.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
păi e f trist ce s-a întâmplat si asta spune multe despre B. un punct pus acum relației o va scuti pe A de multe alte suferințe in viitor. cine nu are această empatie si simt al vieții nici nu o dezvolta pe parcurs.
ReplyDeleteDaca persoana este credincioasa, trebuie sa dea Slava Domnului pentru aceste moment in care celalat isi arata neajunsurile. Isi poate da seama daca poate trai cu ele sau nu. Bine, sa amplifice cu 5 modul in care reactioneaza el si tot cu 5 modul cum raspunde ea la actiunea lui. :))
ReplyDeleteBine, se poate convietui si cu oameni de genul acesta. Trebuie sa isi defineasca criteriile prioritare in viata de cuplu. Daca isi doresc implinire sentimentala in primul rand, e cazul sa se reorienteze.
ReplyDeletena... cred ca toti cei ce ne căsătorim ne dorim împlinire sentimentala de asta ne si căsătorim. cred ca cei care se gandesc doar la mântuire merg pe alta cale. ca se poate sa iti reconsideri țelul in timpul căsătoriei asta e clar. cand insa nu te-ai căsătorit încă eu zic ca poti emite destule pretentii si poti alege.
ReplyDeleteEvident ca, ce putin in primii zece-20 de ani, isi doresc implinire sentimentala. E evident si ca astfel de reactii in situatii asemanatoare vor mai exista. Dar nu e un motiv suficient pentru a se reorienta. Trebuie sa existe un cumul de motive. Ca una care a trecut prin asta, pot sa spun ca acel baiat care a reactionat asa, poate avea multe calitati care sa acopere acst defect. Poate fi loial, credincios, om serios si de isprava. Dar daca ea este sensibila si sentimantala....mult va plange pana cand se vor netezi toate, in ani.
ReplyDeleteSotul meu imi dezamagea deseori sentimentele prin lipsa de empatie. Consider ca acest lucru venea si din educatia data de mama lui, putin si din personalitatea lui. Dar acum, dupa 15 ani, tragand linie, consider ca are mult mai multe calitati foarte importante decat defecte. Daca nu a fost atent la a face surprize sau a-si manifesta iubirea asa cum majoritatea femeilor isi doresc, a fost implicat in a duce impreuna greutatile vietii, a rabdat temperamentul meu impulsiv si vulcanic, a fost dedicat familiei, loial si, mai presus de toate, credincios. Cand iesi mai mult pe plus, eu zic ca merita. Dar....repet...sa se inarmeze cu rugaciune si rabdare, pentru ca in ceea ce priveste partea sentimentala...e posibil sa curga ceva lacrimi din partea ei...
Iertare pentru greselile de scriere!
ReplyDeleteSunt intru totul de acord cu Diana. (TeodoraM)
ReplyDeletesi eu sunt de acord cu Diana. De altfel cred ca asa sunt toate casatoriile cu plus si minus. Doar ca situatia de fata cel putin pentru mine este grava, intuiesc grave probleme pe mai departe si eu cel putin nu as trece-o cu vederea. Daca in faza asta de inceput presupun eu se intampla asa ceva nu vreau sa imi imaginez ce se poate intampla cand e nevoie de jertfa mare in familie. Da, poate am exagerat. Cel putin cu mintea de acum eu as zice pas. Acum clar nu stiu ce fel de om cu plusuri si minusuri este B. Poate am fost un pic cam radicala. Dar draga/dragi A cantariti bine. Nu e ca nu a cumparat un cadou, ca nu a adus flori, ca etc. e ca si-a continuat distractia intr-un moment in care celalalt sufera. Eu am 0 toleranta pentru asa ceva si pentru mine nu ar putea compensa cu nimic orice ar face apoi. Totusi draga Diana ti s-a intamplat sa ramai acasa bolnava cu sau fara copii si sotul sa se duca la o petrecere?! Eu cred ca nu. Eu zic sa mai analizati un pic. Nu e un mic gest derapat eu zic ca e unul foarte complex.
ReplyDeleteDaca ai intreba persoane de tip B ai avea surpriza sa auzi pledoarii inselate derivate din invatatura crestina despre cat de egoist e A, despre cum dragostea adevarata nu cauta ale sale.
DeleteBineinteles e o pista falsa, fiindca alegerea unui partener nu se bazeaza pe dragoste neconditionata. Aceasta o exersezi abia dupa casatorie, dupa ce ai ales ceea ce iubesti in mod firesc, combinat cu ceea ce intuiesti ca poti suporta 😊.
Am si eu fetita de aproape 13 ani, sunt momente in care intreaba in care simt ca trebuie sa ii prezint cumva casatoria. Nici nu stiu ce sa zic. Am in minte sa ii zic doar sa se roage sa ii dea Domnul un sot bun si casatorie daca ii e spre mantuire. Mi-e teama sa nu o invat gresit eu nefiind de la inceput in Biserica si fiind si destul de extremista in acest fel. Poate deschizi o rubirca....cu zestrea de cuvinte pentru fetele si baietii nostri de ce nu.
ReplyDeleteP. S. Eu am 2 fete si 2 baieti. Ieri au facut un sfat cica si m-au anuntat ca voi avea 20 de nepoti :) Baietii si-au asumat cei mai multi copii. :))
Dincolo de derapajele/greselile iminente ale unui sot/sotie ( chestii usoare ca intre crestini), a fi langa celalalt cu prezenta/inima atunci cand celalalt sufera e cred ca fapta ce sterge cu buretele multele greseli. ( cele de finete) De asta eu consider atat de important ce s-a intamplat. Fara empatia asta in momentele grele, apare singuratea/instrainarea cel putin asa cred. Atentie, omul nu s-a dus la serviciu, nu s-a dus la Biserica, nu s-a dus cu familia lui ci s-a dus sa se distreze. Nu, nu, dragi A, nu treceti usor peste asa ceva. Exact cum ai zis Ecaterina dragostea adevarata nu cauta ale sale....dar in nici un caz in acest context. Si pana la urma, casatorit fiind treci si peste asa ceva, asta clar. Necasatorit insa...eu zic sa te mai gandesti. A, nu stiu daca esti femeie. Dar daca esti, cu atat mai mult. Vei naste, vei avea copii, de acest gen de empatie vei avea nevoie in fiecare zi. Si in fiecare zi e foarte posibil sa traiesti ce ai trait acum de revelion? Poti sa traiesti cu asta? Merita?!
ReplyDeleteLarisa Rosca, ai dreptate. Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu ii pese de mine in momente de suferinta fizica. Si am stat sa imi inchipui si situatia asta. Chiar cred ca ar fi ramas acasa, din moment ce plecarea era planuita in doi si eu nu mai puteam merge. Te astepti ca, in perioada de inceput, B sa fie o persoana care isi doreste mult mai mult compania lui A decat a celorlalti prieteni. Am intors pe toate partile situati asi cred ca e destul de urata, oricate scuze ai incerca sa gasesti. Nu spun ca e esentiala, dar spun ca trebuie cam multa jertfa din partea lui A sa accepte un comportament asa egoist si lipsit de delicatete sufleteasca.
ReplyDeleteMie mi s-a intamplat de multe ori sa fiu bolnava si sa insist cu sinceritate ca sotul sa mearga si sa isi vada de ale sale, fie planuri facute initial impreuna, fie noi, data fiind situatia bolii. Daca eu oricum sunt nevoita sa stau acasa, fie ca sunt eu bolnava, fie copilul, nu vad de ce l-as tine si si el, doar ca sa isi piarda timpul si sa se invarta in jurul meu. Nu consider necesar, nici dovada de empatie. Mai bine sa mearga si sa vina inapoi refacut energetic si vesel, decat sa stea degeaba prin casa.
ReplyDeleteNu ma vad in postura ta decat in cazul unor afectiuni usoare. Probabil ai alte ajutoare sau nu ai fost bolnava foarte grav, altminteri cine sa te suplineasca (fie si neindemanatic) in ingrijirea copiilor si daca ai nevoie tu de ingrijire, cine sa te ajute?
DeleteSa te acopere Dumnezeu, sa nu ajungi clipa in care chiar sa depinzi de el.
Cineva care sta la capataiul unui om bolnav, care nu se poate ridica, nu pierde timpul. Daca se invarte degeaba, desi situatia in casa e critica, ori e un mare ne...pasator(si n-ai ce-i face), ori un mare ne...priceput (caz in care il poti ghida cu cereri tintite).
acum cred ca fiecare s judecat punandu-se in locul lui A. ar fi interesant ce a simțit A legat de asta. ca daca simte ca si gratiela atunci na e ok. e important ce simte sincer nu ce se autoeduca sa simta.
ReplyDeleteNu stiu daca Gratiela vorbeste din postura lui A. Vad ca zice cv de sot, copil, ori eu precizai ca ei locuiesc inca separat si sunt doar intr-o relatie. Cert e ca G. are o viziune data de situatia concreta personala, aceea a unei femei care se descurca perfect singura, bolnava si cu copil. Amu, dupa cum am mai zis, depinde cat si ce ti-a fost dat sa traiesti. Nici eu nu l-as tine pe sot pe langa mine "degeaba" pe motiv ca am un panaritiu la degetul mic de la picior. Sunt insa situatii in care chiar e nevoie de un al doilea om in casa, si nu unul care se invarte fara rost, ci unul capabil sa poarte de grija unui (de ce nu mai multor?) copil.
ReplyDeleteEvident ca nu ma referam la boli care sa ma tina la pat, sa nu ma pot ocupa de copil, sau sa nu fiu in stare sa imi aduc un medicament la pat. Clar ca in aceste momente nu l-as trimite pe sot in vacanta. Dar daca e vorba de o situatie in care efectiv nu are cu ce ma ajuta, sot, prieten, pretendent, ce o fi, sincer nu vad sensul ca el sa stea acasa, fara mine, si eu sa bolesc la mine acasa, ajutata de familie. Nu l-as simti mai empatic pentru ca face acest sacrificiu. Daca m-ar putea ajuta cu ceva concret, da, inteleg. Dar altfel mi se pare pretentios din partea mea sa cer asa ceva, si fara sens practic, emotional, de nici un fel. Stiu si vad ca sunt singura care gandeste asa din toti cei care au comentat, si am dorit sa se stie ca mai sunt si altii care poate au o alta parere :)
ReplyDeleteDa, Gratiela, sunt oameni care nu vad decat scopul lucrativ al atitudinii. De aceea am si dat exemplul cu Elena, fata mea care a murit de un cancer cu o evolutie extrem de rapida. Puteam sa o las la mama si sa plec in concediu cu ceilalti copii, doar nu mai aveam cu ce sa o ajut. Asa era mai practic.
ReplyDeleteImi pare rau, dar comparatia este complet nepotrivita. Nu se poate pune semn de egalitate intre relatia dintre o mama si copilasul care este pe moarte, si si nevoie emotionala au ambii in situatia asta, cu relatia dintre doi adolescenti indragostiti, dintre care unul are gripa, si celalalt nu poate veni sa il tina de mana. Pardon. Astea mi se par sentimentalisme adolescentine pierzatoare de timp.
ReplyDeleteFaptul ca sentimentalismele sunt ale unei mame, ale unui copil sau ale unui adolescent nu le face sa fie mai mult sau mai putin indreptatite, mai mult sau mai putin ridicole. Nevoile sentimentale specifice fiecarei varste sunt la fel de importante pt etapa respectiva si la fel de lipsite de sens din punct de vedere practic.
DeleteSi cred ca e cazul ca si eu sa inchei, subliniind ca prezenta fizica a cuiva drag care simti ca tine la tine poate aduce mari beneficii si nu este un moft a identifica si recunoaste aceasta nevoie.
DeletePentru toti care nu dau doi bani pe elementele acestea marunte de confort emotional si nu simt cum sa actioneze cu gingasie au inceput sa apara studii penibile (penibile fiindca pentru un om cu sensibilitatea neatrofiata ele sunt despre o componenta a firescului) gen: imbratisarea reduce nivelul hormonilor de stres, nou-nascutii prematuri inregistreaza ameliorarea functiilor vitale in caz de contact la piele cu mama, prezenta sotului in sala de nastere e un factor benefic (fara sa faca manevre obstetricale, pur si simplu sa te tina de mana), la azilele de batrani se initiaza (cu impact pozitiv asupra sanatatii) programe sociale prin care acestia sa interactioneze cu copii, tineri care le sporesc nivelul de afectivitate al vietii (nu ceva gen spectacol care sa ii distreze, ci infiriparea unei relatii voluntarii) etc.
L-am auzit pe Virgiliu Gheorghe intr-o conferinta subliniind ca in primii ani de viata afectivitatea pe care o resimte un bebelus e un factor important pentru dezvoltarea intelectului acestuia, ca in casele de copii sugari normali se transforma in cativa ani in copii cu retard, desi initial aveau un potential in limitele normalitatii. Astea sunt exemple din categorii extreme, dar e bine ca toata lumea sa stie ca afectiunea e o forta uriasa care actioneaza la orice varsta in sens pozitiv, dupa cum indiferenta sau aversiunea au putere distrugatoare.
Dulapul cu vise sunt tot eu, Gratiela, e un cont f vechi din adolescenta. Iertare, a intrat comentariul asa fara sa imi dau seama.
ReplyDeleteDaca as fi in locul lui A, mi-as pune problema de ce ma deranjeaza felul in care a procedat B? Nu am incredere? De ce nu am incredere? De ce simt nevoia sa il retin de la activitatile lui pentru a ma "sustine" prin "arest la domiciliu"? Presupun ca B este de asemenea crestin, si nu ar fi mers intr-un loc nepotrivit, cu anturaj nepotrivit, ca sa aiba motiv A de ingrijorare. Care sunt adevaratele motive pt care A este nelinistita? Si cu asta imi inchei pledoaria.
ReplyDeleteeu zic ca e suficient ce simte A. e mult prea mult sa te întrebi de ce simti ceea ce simti tanar fiind. începi să te autoeduci cand esti pus in fata faptului împlinit. A insa nu e căsătorită. încă își poate permite să simtă, sa nu se simta vinovata pentru ce simte si sa procedeze in consecinta.
ReplyDeleteM-am gandit mult la cele intamplate intre A si B. Intai n-am vrut sa ma iau dupa primul impuls (noi, femeile, adesea actionam cu inima), apoi parca voiam sa contrazic parerile (gandind logic, rece).
ReplyDeleteIn final sunt de aceeasi parere, ca B ar fi ajutat-o mai mult pe A daca ramanea acasa. Prin acest gest (ce pare inutil pentru ca in mod practic n-o ajuta cu nimic), ii dovedea ca o iubeste, ca ii poarta de grija, ca nu se poate simti bine, ca nu e linistit stiind ca ea a ramas acasa bolnava (ingrijita de ai ei, desigur, dar ...).
E un gest de dragoste, fara vreo latura practica, doar o ajuta mult pe A sufleteste. A ar fi prins aripi stiind ca cineva se gandeste la ea, poate chiar s-ar fi vindecat mai repede avand bucuria asta in suflet.