Cautati...

...mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga voua, bineinteles, nu toate mofturile si dorintele desarte, ci atat cat sa nu se intinda coarda neputintelor noastre prea tare.

Dintotdeauna mi-am dorit sa daruiesc lui Hristos orice miscare a fiintei mele, dar mai ales de cand Elena a trecut la cele vesnice si incerc sa ma raportez mai adanc la intelegerea duhovniceasca a vietii. Desigur, am si eu caderile mele, ma mai abat de la linia discernamantului, fie din lipsa de experienta duhovniceasca, fie pentru ca nu am iesit cu totul din robia patimilor.

Dumnezeu este insa milostiv fata de lucrarea mea facuta cu stangacie si m-a facut sa ma bucur nespus aratandu-mi din nou purtarea Lui de grija, prin raspuns imprevizibil la suspinul inimii in nevoile mele omenesti si prin suport concret pentru initiativele pe care noi, ca familie, le aveam in gand.

E clar ca ma simt recunoscatoare fata de binefacatorii mei, dar incerc sa vad in actiunea lor caritabila pronia lui Dumnezeu care ne-a adus laolalta. In felul acesta cred eu ca nici ei nu vor ramane fara rasplata de sus pentru jertfa lor facuta cu mare discretie, si nici eu nu voi cadea in ispita de a imi limita perspectiva la cele pamantesti (care trebuie sa fie chiar si pentru mireni o trambulina spre intelegerea celor ceresti)

In tinerete ma tulburam repede cand lucrurile nu mergeau dupa voia mea. Ma panicam fiindca luam aminte la filmele pesimiste despre viitor pe care le rula vrajmasul in fata ochilor inimii mele. De la un timp am invatat sa pun incercarile vietii inaintea lui Ziditorului meu si sa Il las pe El (deplin fiind incredintata de iubirea Lui pentru noi toti, de atotstiinta si priceperea Lui) sa se ocupe de tot ce depaseste puterile mele omenesti.

Cu putintica rabdare😊 vad ca functioneaza strategia asta mai spectaculos decat ma asteptam!