sfintei Ecaterina: una ecumenica😊 sfintenie fara botez
"Hrănind în tine, din pruncie, darul credinței lui Hristos, Sfântă Mare Muceniță Ecaterina, nu te-ai putut împăca cu obiceiurile păgânești ale părinților tăi, ci, petrecând în sfințenie, fără a fi încă luminată cu Sfântul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai și te închinai în taină lui Hristos"
si una feminista 😊 pentru cei care inchid gurile femeilor destepte cu "femeia sa taca in cele ale bisericii": o pustoaica de 18 ani predica pe Hristos dar si talcuieste Evanghelia la vreo 100 de invatati pagani si ii face k.o.
"Învățații adunați din îndemnul împăratului, ca să te scoată din credința în care erai, văzându-te lepădând idolii, au cerut a te înfățișa lor. Tu însă, intrând în vorbă cu cel mai învățat, după îndelungă vorbire, l-ai făcut să nu mai știe altceva să răspundă"
"Cei mai mult de o sută de învățați care ascultau cuvintele prin care tâlcuiai Evanghelia lui Hristos, luminându-se de Duhul Sfânt, s-au creștinat, iar împăratul, îngrozindu-se de această minune, a poruncit să fie arși, ca să nu mai răspândească credința creștină prin locurile de unde erau, și așa s-a preamărit mulțimea aceea de învățați"
Dumnezeu nu sta in sabloanele mintii noastre inguste. Atat am avut de zis.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Dar Sfânta era una singură, noi nu ne putem pune pe aceeași treaptă... Ar fi o înșelare periculoasă să credem că suntem în stare de aceleași fapte.
ReplyDeleteNici să ne îndreptățim că la nivel mai de jos ni se permite să acționăm pentru a ne arăta "înțelepciunea". Prin Sfânta Ecaterina grăia Însuși Duhul Sfânt, pentru ca sălășluia într-însa, ea devenise "bărbat desăvârșit"! Nu de la sine venea totul pentru a fi ea însăși slăvită, ci pentru a se arăta slava Lui.
Nici urmă de feminism aici.
Catinca
Atitudinea ei nu e un caz singular printre sfintele bisericii. Au mai propovaduit si alte fecioare pe Hristos, nu la 100 de invatati, dar au castigat sufelte. Sf Iustina, de exemplu.
ReplyDeleteFolosesti noi. Care noi? Eu si cu tine?Te bate gandul ca nu imi dau seama de penibilul comparatiei cu sfanta? Dragut din partea ta sa ma tragi delicat de maneca, dar nu gasesc in mine nimic de genul.
Feminismul e o doctrina care lupta impotriva inegalitatii de gen, si care in timp a imbracat intr-adevar si forme aberante. Iata o situatie in care o fetiscana e mai tare decat 100 de barbati.
Poate pe lângă subiect, dar tot legat de înțelepciunea fecioarelor, am o întrebare: cum și când abordăm subuectul sexualității cu proprii copii? Cu băieții ar trebui să vorbească tatăl, iar cu fetele mama? Mă macină de o vreme problema și mă întreb: pe Maica Domnului cine și cum a pregatit-o în acest sens, dovedind maturitate și înțelepciune la 12-13 ani, atunci când i-a răspuns îngerului la bunavestire "cum va fi aceasta de vreme ce eu nu știu de bărbat?"
ReplyDeleteCopilul meu cel mare va împlini în curând 10 ani și e încă departe de domeniul acesta al sexualității, dar se apropie vremea discuțiilor și mă tem, pentru că noi, părinții nu deținem deplina înțelepciune, dar ne dorim ca ei, copiii noștri, să o cunoască...
Dumneavoastră cum ați procedat? La ce vârstă ați deschis subiectul?
(Andreea)
Mie îmi pare exagerat, cum adică nu ne putem pune pe aceeași treaptă cu Sfânta Ecaterina? Nu a fost și ea om ca noi? Hristos s-a făcut om și ne-a arătat cum sa trăim, cum sa ne rugam, cum sa postim, cum sa iertam, cum sa avem credinta... Ar trebui sa zicem "Doar El a putut face asta pt că a fost Dumnezeu"? Ne-a indemnat să fim desăvârșiți pt că se poate, au fost Sfinți care au putut,deși au fost oameni simpli ca și noi, deci putem și noi (cu foarte multa lupta)
ReplyDeleteAmolici,
ReplyDeleteNu ne putem compara (fiecare pe sine, desigur) cu Sfânta Ecaterina, pentru că, deși toți suntem chemați la desăvârșire prin însușirea sfințeniei (practicând-o pe bune!), pornim din ipostaze diferite și trecem prin experiențe diferite ca să ajungem la cunoașterea Adevărului. Nu cred că eu ard de dragostea lui Hristos, dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc, că nu mă zbat, la un nivel foarte "dobitocesc", caut, experiez... Crede-mă, persoanele din ziua de azi care se află pe aceeași treaptă cu Sfânta nu stau să comenteze postări pe blogspot, pentru că au alte îndeletniciri mântuitoare... Iaca de ce zic! ��
Catinca