Asceta iubirii

La recomandarea unei prietene mi-am cumparat si eu de pe net cartea despre maica Gavrilia. N-am terminat-o de citit, dar pana acum nu pot spune ca e una dintre cartile mele preferate. Maica a avut o viata interesanta, iesita din tipare. La un moment dat, tot citind relatari despre ea mi-am pus chiar problema ca ar putea fi inselata. Nu are limpezimea parintelui Paisie in raspunsuri, mai ales la intrebarile legate de viata de familie uneori chiar pare ca nu e coerenta si nu intelege problemele.

Cu toate astea, cuvintele maicii au putere multa atunci cand vine vorba de iubirea de aproapele. Nu pot spune ca am aflat ceva nou pe tema asta, dar mi-am validat niste convingeri mai vechi si mi-am pus cu ocazia asta putina ordine in viata si in ganduri. Am mai disecat putin egoismul care-mi roade  casnicia, desi e dureros foarte sa renunt total la asteptari si sa ma centrez pe ceea ce am eu de daruit. Stiu ca asa este corect fata de conceptul de libertate, dar inca nu ma pot bucura in conditiile astea.

Am inteles mai adanc ca lucrarea mea duhovniceasca nu are a face cu atitudinea celor din jurul meu, ca pentru Domnul trebuie facut totul si ca a astepta apreciere si recunostinta tine de o imaturitate spirituala. Mi-a placut mai ales ideea de raportare impersonala la ceilalti: pe mine ma trec cu vederea ca si cand eu n-as exista, iar ceea ce vine de la aproapele si ma face sa sufar este din ingaduinta lui Dumnezeu pentru sporirea mea.

M-a ajutat mult exprimarea plastica a vindecarii prin Hristos a oricaror probleme cu semenii nostri: "il asez la picioarele lui Hristos", "il las la picioarele lui Hristos", apoi ma ridic si plec fara resentimente. Asemenea ne sfatuieste sa facem cand suntem ingrijorati de conditia altuia (fie ea boala sau necredinta): il asez la picioarele lui Hristos, constienta ca Dumnezeu este iubire si las harul sa lucreze, eliberandu-ma de tristete.