O zabala

Nu am experienta adolescentei in biserica si poate tocmai de asta mi-e greu sa pun niste limite pe care eu insami nu le-am respectat. In orice caz, in principiu nu consider adolescenta (mai ales cea timpurie) ca fiind o perioada a atasamentului exclusiv fata de o persoana, ci mai degraba un timp ideal pentru a cunoaste (fara implicatii afective profunde) cat mai multe tipologii umane. E o vreme a autocunoasterii si autodefinirii, vreme a consolidarii interioare si a formularii (macar la modul rudimentar) unor idealuri.

In fine, lasand filozofia la o parte, spre sfarsitul vacantei de vara am fost cumva pusa in dificultate de una dintre fetele mele. Simteam ca se infiripa o legatura nepotrivita si totusi nu puteam sa intervin intr-un mod lipsit de delicatete. Relatia era intr-un stadiu incipient, nu as fi avut inca elemente concludente pe care sa le interzic, dar nici nu as fi vrut sa se ajunga in faza de cuplu (fie-mea era absolut naiva, dar baiatul parea mai lumesc si mai versat) ca sa am motiv sa comentez ceva.

Tot invartind problema pe toate partile am trecut prin filtru tot registrul de reactii pe care sa le exteriorizez, de la cenzurari brutale pana la permisivitate extrema. Pana la urma am ales sa-i vorbesc ceva la modul general si sa-l las pe Dumnezeu sa lucreze (avand in vedere propria adolescenta efectiv mi-e greu uneori sa fac pe lupul moralist). Stiu ca m-am exprimat cam asa: "Doamne, eu am o slabiciune si o mila pacatoasa fata de indragostelile astea... Daca e cazul, pune-i Tu Insuti o zabala!"

Zabala n-a intarziat sa apara: mai intai, fata mea s-a imbolnavit si a varsat vreo cateva zile, apoi a trebuit sa plece din localitate la nunta unei verisoare si cand s-a intors a inceput scoala, care a tinut-o foarte ocupata.

Intre timp interesul viu al junelui nostru a scazut considerabil. Probabil s-o fi reprofilat pe prazi mai usoare, nu stiu. Cert e ca apele s-au linistit. Presimt insa ca doar temporar :)