Mie, personal, nu-mi plac iconitele mici. Nu ma "inspira" duhovniceste deloc.
Le indragesc pentru ca mi se par foarte utile in deprinderea evlaviei la copiii mici. In universul lor miniatural iconitele mici sunt mult mai vii decat cele mari. Cand restul familiei se aduna la rugaciune pruncilor mei le place inchinarea aceasta strict gestuala. Ii ajuta sa ni se alature mai usor, sa simta ca se integreaza activ in rugaciunea colectiva. Tot indeletnicirea :) asta ii ajuta sa stea mai linistiti un timp, sa nu li se para 15-20 de minute o corvoada.
Celor mai maricei le plac psaltiricile de buzunar cu care se aseaza si ei in genunchi seara si din care "citesc" pe limba lor. Toate lucrusoarele astea mici sunt mult mai eficiente in formarea lor decat povestile la varste pana in 2-3 ani (dupa cum se vede in filmuletul de mai jos in care Eca isi inchipuie ca-i citeste lui Grigo din cartea cu Sf Nicolae; de fapt el nu asculta deloc). Cel putin copiii mei au fost mai atrasi de ele... Lasau balta jucariile pentru o cutiuta cu cruciulite, metaniute si iconite mici.
Cred de asemenea ca atingerea obiectelor de cult ii inraureste efectiv in bine, fiindca sunt sfintite. E o idee pe care am preluat-o de la Sf Teofan Zaoratul (Calea spre mantuire, Fundatia Dosoftei1999, p28-29).
Eu cred ca o asculta doar ca era nerabdator sa-i vina si lui randul la citit:)
ReplyDelete