Odata ma simteam strivita de multele ispite ce veneau din toate partile tocmai cand puterea mea sufleteasca se imputinase in asteptarea spovedaniei. Ma plimbam cu Elena in jurul bisericii, inainte de predica. La strana se cantau psalmi, dar cuvintele lor treceau prin mintea mea ca vantul prin geamurile sparte ale unei case parasite. Intrebam in gandul meu: "Ce sa fac, Doamne, sa fie bine?" Atunci am auzit limpede si mi-a patruns in inima raspunsul Domnului pentru toti cei care vor sa aiba o viata mai buna:
12.
Cine este omul cel ce voieşte viaţa, care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug.
13.
Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.
14.
Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor. Dar credeti ca mi-am oprit limba de la rau? Ma vad stapanita de ea si, din obisnuinta cea rea, nu fac binele pe care-l doresc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela-l savarsesc. Printre obiectivele pentru noul an era si vorba dulce... Imi dau seama ca targeturi din astea trebuie fixate nu numai de zile mari, repere temporale colective, ci ori de cate ori starea interioara o cere. "De cate ori vei cadea, scoala-te, si te vei mantui!"
E un obiectiv pe care mi-l stabilesc zilnic... Dar nadajduiesc in continuare la ajutorul lui Dumnezeu, sa imi domoleasca limba taioasa care nu rezolva nimic bun, ba numai rautati. "De cate ori vei cadea, scoala-te, si te vei mantui!", sunt cuvintele cele mai invurajatoare, te fac sa intelegi ca trebuie sa fi mereu in pozitie de lupta cu pacatul. Citeam la Gheron Iosif isihastul ca e propriu firii umane sa cada, asadar, nu caderea e cea mai grava, cat indiferenta in a te ridica.
E un obiectiv pe care mi-l stabilesc zilnic...
ReplyDeleteDar nadajduiesc in continuare la ajutorul lui Dumnezeu, sa imi domoleasca limba taioasa care nu rezolva nimic bun, ba numai rautati. "De cate ori vei cadea, scoala-te, si te vei mantui!", sunt cuvintele cele mai invurajatoare, te fac sa intelegi ca trebuie sa fi mereu in pozitie de lupta cu pacatul. Citeam la Gheron Iosif isihastul ca e propriu firii umane sa cada, asadar, nu caderea e cea mai grava, cat indiferenta in a te ridica.