Iubirea datorată

Unul dintre scopurile căsătoriei, oricât de mare ar fi taina aceasta în Hristos şi în Biserică, este ferirea de desfrânare (element destul de dificil de abordat, chiar şi de către duhovnici). Ceea ce nu pot eu înţelege este expresia "iubirea datorată" care în contextul de mai jos cred că se referă la iubirea trupească datorată.

1.	Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2.	Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3.	Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
4.	Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5.	Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.(1Corinteni cap 7)

            Va să zică relaţiile trupeşti nu presupun întotdeauna o reciprocitate, aşa cum se menţionează referitor la abstinenţă, care trebuie neapărat realizată prin "bună învoială"? Mă gândesc că "datorată" sugerează că nu este neapărat nevoie de reciprocitate la nivel de libido. Totuşi, cred că acceptarea bilaterală la nivel psihologic a actului sexual este indispensabilă unei relaţii armonioase.

            "Iar dacă se întâmplă ca unul din voi să aibă un temperament mai domol şi celălalt mai vioi (e vorba de ritmul intrinsec al vieţii intime), atunci trebuie să se facă o jertfă din partea celui mai puternic pentru cel mai slab (nu zice care-i cel mai slab: cel domol sau cel vioi), care încet-încet va fi ajutat să-şi dobândească sănătatea sufletească"- pr Paisie Aghioritul, "Viaţa de familie"

             Există cazuri în care femeia (bisericoasă, dar copleşită de greutatea crucii propriei fertilităţi) încearcă să impună un regim mai auster în viaţa conjugală. De aici se ajunge la tensiuni pe care bărbatul încearcă să le gestioneze scripturistic şi aduce în ecuaţie ideea cu iubirea datorată, şi-şi revendică dreptul de stăpân asupra trupului femeii. Stăpân să fie, dar să-şi aducă aminte de apostolul pe care se presupune că l-a auzit la cununie: "bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor" şi că "nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte". De ce aşa explicită mila asta faţă de trupul femeii? În parte şi pentru a înţelege de ce acesteia îi vine greu să dea o noapte romantică pe 3 luni de vărsături ulterioare (ca să nu mai pun la socoteală şi alte multe dureri) şi pentru a i se da libertatea de a spune "da" fără să fie încolţită cu argumente teologice.

        Ba încă nu mi-a venit să-mi cred urechilor ce am auzit din gura unui cucernic reprezentant al "bărbaţilor refuzaţi": "În vremurile noastre suntem asaltaţi vizual cu ispite şi de aceea înfrânarea e aproape imposibilă". Îngrozitor! Te tulbură indecenţa femeilor de pe stradă şi vii acasă pentru a-ţi descărca oarecum patima ta urâtă? Acesta e un preţ al fidelităţii şi ar trebui ca soţia să-ţi fie recunoscătoare? Cred că paza simţurilor şi cultivarea gândului curat faţă de imaginea trupului omenesc sunt soluţii mult mai elegante. Nu spune nimeni că e uşor, dar se poate. De-asta ai cortexul în dotare la etajul superior.