Conserve ca la ... mamaie acasă

           Zacuscă şi bulion, bulion şi zauscă... Acestea au fost preocupările mele în ultima săptămână. Reţete banale, nimic sofisticat. Am calculat că mi-ar trebui cam 80 de borcane de 800 de grame cu bulion  ca să folosesc din noiembrie până la anul în iunie (8 luni) câte 2-3 borcane pe săptămână. Am lucrat însă diferit faţă de alţi ani, în sensul că în loc să prepar cantităţi mai mici în mai multe zile, am mers la ţară cu toţii şi am pregătit conservele într-un tuci imens (moştenire de la bunica). Asta pentru ca să-i fac pe plac soţului, care în alţi ani s-a rugat de mine fără succes să fac bulion "cum făcea mamaie".
          De ce nu ne-am înţeles cu privire la asta până acum? Pentru că eu, spre deosebire de el, nu sunt genul de om care lucrează în salturi, ci muncesc constant, perseverent, fără eforturi uriaşe (respectiv 30 kg de roşii odată). De asemenea eu sunt matinală şi prefer să rezolv îndatoririle mai grele în prima parte a zilei. El este tipul nocturn, are randament crescut după ora 20.00, stil de viaţă care pe mine mă termină, mai ales că dorm mai puţin ca de obicei din cauză că alăptez . Am trecut însă peste tabieturile mele şi am încercat să-mi reglez bioritmul altfel (măcar pentru câteva zile).

Credit: Free photos from acobox.com

           Ascultarea şi tăierea voii în familie sunt esenţiale pentru stabilirea unei relaţii de cuplu după învăţătura Evangheliei, o ştiu de mult. Dar când vine vorba să-mi pun în practică principiile nu-mi pare prea uşor. M-a deranjat că n-am mai fost  şefa absolută a cratiţelor, domeniu care face excepţie de obicei , alături de sectorul vestimentar şi cel al decoraţiunilor interioare, de la regula guvernării masculine. Nu mi-a plăcut să mă deplasez la 15 km de oraş cu merinde pentru cină, cu bagaj de haine grosuţe pentru răcoarea serii, cu robotul de bucătărie, cu zeci de borcane şi zeci de kilograme de roşii pe care să le spăl cu apă rece. Nu mi-a plăcut să-mi culc copiii la miezul nopţii, deşi ei ar fi fost absolut încântaţi să mişune pe lângă foc toată noaptea. Au fost atraşi de culorile şi jocul limbilor de foc, iar felul în care amestecam cu o lingură mare de lemn în ceaun i-a făcut să se simtă ca într-o călătorie în timp ("Aşa găteau bucătăresele de acum 100 de ani?") şi deopotrivă ca într-o incursiune în lumea poveştilor (" Mami, parcă eşti Albă-ca-Zăpada care face mâncare piticilor!").
            Ca să mă uit mai bine la partea plină a paharului cu bulion :), trebuie să recunosc că în curte n-am mai dus grija mizeriei din bucătărie, nu am făcut o căldură insuportabilă în casă şi am rezolvat şi problema ieşirii la "plimbare" a copiilor în timp ce făceam conserve. La bloc i-aş fi ţinut în casă până terminam treaba. În plus, de-acum stau liniştită în privinţa cămării (poate mai completez cu ceva acrituri si cu magiun) şi îmi concentrez atenţia pe pregătirile pentru începerea şcolii, mai ales că şi anul acesta avem o şcolăriţă de clasa întâi.