... cu tot ceea ce spunem de fata cu copilul, mai ales cand este vorba de discutii care Il prezinta indirect pe Dumnezeu. Decat sa semanam neghina gandului hulitor, mai bine sa nu plantam nimic in pamantul inimii lor. Nu e deloc bine ca neavand cineva descoperire, sa isi dea cu parerea despre ratiunile divine ale intamplarilor.
In copilarie tot auzeam diverse fragmente cu "te bate/il bate Dumnezeu" din care mi-am format impresia ca Dumnezeu este aspru, neiertator si uneori chiar are o nejustificata manie asupra oamenilor. Despre purtarea lui de grija pentru mantuirea oamenilor sau despre felul in care pacatul insusi distruge viata omului nu prea aveam informatii.
Desi dupa intrarea in viata Bisericii am citit diverse scrieri despre negraita Lui bunatate, nu primeam decat teoretic ideea. In mine insa traia ca un parazit nesuferit gandul ca Dumnezeu bate si foarte tarziu am inceput sa deschid ochii pe propria viata si sa inteleg cat ma iubeste si cum mi-a dat raspuns la toate cererile existentiale lucrand incet cu mine, prin sitiatii si oameni. Este o descoperire pe care am făcut-o de curand si simteam nevoia sa o notez.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
💖
ReplyDeleteSe spune că ne raportăm la Dumnezeu la maturitate după modelul relației avute cu tatăl în copilărie. De asemenea, ca mămica de copii mici, imi pun problema aceasta a netransformarii lui Dumnezeu în tiran în percepția copiilor, dar m-am lovit si de alt paradox. Cand le spui ca Dumnezeu poate orice, ca este bun si iubitor, copiii mici nu inteleg de ce nu răspunde cererilor lor de vindecare a lor sau a altcuiva drag, de rezolvare miraculoasă a unor cereri care nu sunt mofturi.
ReplyDeleteNici copiii mari nu inteleg de ce nu se fac minuni la tot pasul. Dumnezeu poate orice dar nu vrea orice...
ReplyDelete