...imi ofera cu darnicie prilejuri in care sa lucrez evanghelic si sa probez ca pacea e mai mare decat dreptatea si eu caut cu obstinatie corectitudinea🙄.
Nu suport sa inghit (si nici sa vad pe altii inghitind) ca atare nicio galusca de abuz, inscenare, invinuire, exploatare din partea nimanui.
Gandesc, vorbesc, justific, demontez constructii perfide, semnalez minciuni si prefacatorii, insist pe lamurire, disec psihologic atitudini. Toate astea consuma timp si energie. Dupa parerea celor mai duhovnicesti decat mine ma irosesc in inutilitati.
Nu reusesc sa pun inceput bun la a fi mai detasata si nici nu am curaj sa las dreptatea doar in stirea lui Dumnezeu. Uneori mi se pare ca ar fi lipsit de discernamant sa nu dau explicatii si sa nu clarific situatia cand aparentele sunt ambigue.
Nu stiu daca e mandria la mijloc, dar daca suport vreo miselie din partea cuiva obisnuiesc sa subliniez ca am inteles unde a trisat, si ca a fost alegerea mea sa las lucrurile asa. Detest sa las impresia ca un crestin poate fi luat de fraier prin definitie. Demnitatea imi dicteaza asa, deocamdata, desi la Patericul egiptean scrie altceva😊.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Mno e foarte bine ca iti dai seama. E un inceput. Dar da la Patericul egiptean trebuie sa ajungem, cand ne-o fi lauda precum ocara. Imi suna mereu asta in minte cand ma umflu in pene la laude sau ma supar/justific demontez orice ocara.
ReplyDeletede multe ori nu poate fi pace fara dreptate.Cred ca nu trebuie sa fim obsedati de corectitudine, dar nici sa lasam de la noi cand nu e cazul.
ReplyDelete