La inceput de post...

... ma simt motivata sa fac ordine si curatenie nu numai la nivel digestiv, unde ma simteam deja supraincarcata, ci si in viata mea in general.

Simt nevoia unei reorganizari interioare si a unei redefiniri personale. Abia astept sa ma spovedesc. Sunt foarte tentata sa tin un jurnal al suferintei interioare (pentru ca sunt o persoana pe care vrajmasul o prinde in cursa in special pe partea rationala, de pofte nu ma prea plang) pe care sa-l analizez cu ochi critic din cand in cand. Ca argument contra ma retine faptul ca nu mi se pare o idee buna sa ma opresc asupra evenimentelor si starilor negative. Poate e mai bine sa le las sa treaca, sa le duc cu mine la mormant fara sa le dau importanta.

Incerc sa transform iubirea lumeasca pe care o port in inima in iubire duhovniceasca, chiar daca asta inseamna durere pentru egoismul meu. De asemenea fac eforturi uriase sa-mi canalizez constructiv sensibilitatea si sa ma detasez de orice simt ca ma atinge distructiv.

Vreau sa fiu mai consecventa in lucrarea launtrica fiindca acesta e singurul mod in care pot sa ma mentin intr-o stare buna si sa-i bucur pe cei din jurul meu. Cu orice pret trebuie sa disimulez ingrijorarile, tristetile si deznadejdile fiindca nu vreau sa transmit copiilor o astfel de mostenire stricatoare de suflet.

Trebuie sa-mi planific tot ceea ce vreau sa intreprind pentru sanatatea mea, fiindca altfel dau uitarii aceasta nevoie de autoingrijire. La urma urmei grija pentru trup e grija pentru bunastarea copiilor mei (si cei pe care-i am, si cei care poate vor mai veni) si are acelasi rol pe care il are antrenamentul pentru atleti, ca sa fac o comparatie cu iz biblic...