Un gand primit

Eca si Ionut au lipsit toata saptamana de la scoala din cauza unei viroze. Au fost atat de bolnaviori incat nu s-au putut da jos din pat cateva zile. Ca sa nu se plictiseasca si ca sa mai uite de starea de rau pe care o aveau le-am tot dat carticele cu imagini (am facut pogoramant si de la randuiala pe care o stabilisem de a nu privi filme in timpul postului).
Intr-una din zile starea lui Ionut s-a inrautatit brusc: acuza dureri puternice de piept, care la o consultatie mai atenta s-au dovedit a fi dureri ale sternului si ale partilor anterioare ale arcurilor costale. Il dureau atat de rau ca plangea si simtea ca nu mai poate respira. Eu eram si singura acasa (parintele era plecat din localitate) si incepusem sa ma ingrijorez fiindca baiatul se chinuia de dimineata fara sa apara vreo ameliorare. Dimpotriva, cu cat se lasa seara, cu atat era mai afectat si psihic de durerea acea.
M-am gandit sa-l dau cu ulei sfintit, dar cand m-am apropiat de el, asa cum statea in pat mi-a zis printre suspine: " Degeaba ma dai tu cu mir. Eu stiu de ce am patit asta... Cand citeam ieri din cartea cu viata sfantului Gheorghe am ras in gandul meu de faptul ca l-au chinuit punandu-i o piatra pe piept. Am zis in gandul meu: "Ce copilarie!"
Stiu ca durerile musculare sau articulare sunt un simptom obisnuit in astfel de boli febrile, dar intensitatea, localizarea lor si felul in care au trecut dupa ce le-a marturisit cu parere de rau au fost cel putin sugestive. Cu astfel de ganduri nu e de glumit!